Adevărul despre Justiţia din România

justitie

Multă lume trăieşte cu o impresie greşită despre justiţia din România. Impresia generală a publicului se situează undeva între propaganda ieftină de la televizor, cu descinderi, mascaţi şi zăngănit de cătuşe – şi scandalurile periodice de trafic de influenţă ce zguduie mai ceva ca seismele japoneze sistemul judiciar românesc.

Până la urmă ce este Justiţia română ? Este premianta clasei europene la capitolul lupta anti-corupţie, dată exemplu peste tot, sau o formă mult mai bine mascată de nepotism organizat pe criterii de clan şi şpăgi, unde nou-veniţii fără proptele nu au acces ?

După 15 ani de avocatură, în care am văzut şi am auzit cam tot ce se poate vedea şi auzi în acest Sistem, pot spune că realităţile lui sunt într-o continuă schimbare de suprafaţă, schimbare ce nu afectează însă la modul fundamental fondul problemelor Sistemului.

V-am băgat în ceaţă ?!

Hai să mă explic. De când se ştie, Justiţia Română lucrează subdimensionat ca personal şi organizare – undeva cu un personal la 40% din necesarul real al Sistemului (procurori şi judecători). Se întreabă unii: DE CE ?! nu sunt bani suficienţi pentru salariile acestor magistraţi ? Nu sunt candidaţii suficient de bine pregătiţi pentru a trece examenele ?!

Realitatea este că stăpânii României menţin sistemul judiciar la limita de jos a personalului pentru a preântâmpina pierderea controlului asupra acestuia.

În magistratură se intră în continuare pe bază de recrutare, recomandare, familie sau şpagă. Recuratare făcută de servicii secrete sau chiar de procurori, recomandare politică sau a unor şefi din servicii secrete, familie (magistraţi) şi şpagă – în special pentru instanţe de provincie – unde miza controlului Sistemului nu este atât de importantă.

Mai există şi un procent infim de procurori şi judecători proveniţi fie din rândul grefierilor/avocaţilor (tot pe bază de proptele) şi rare cazuri de candidaţi super-smart, cu creiere pozitronice în loc de masă cenuşie, perfecţi la capitolul învăţat, care reuşesc să treacă de furcile caudine ale sistemului de examinare al Institutului Naţional al Magistraturii.

Notari ? Castă închisă. Trebuie să moară unul ca să poţi intra în locul lui. Iar ca să ai şansa asta, fie trebuie să dai şpagă imensă şi prinzi loc doar pe provincie, fie eşti neam cu un alt notar în funcţie.

Avocaţi ? A existat o fereastră de oportunitate în urmă cu 10-20 de ani, pe care am prins-o şi eu, când intrarea în barou se făcea pe bază de examinare de bun simţ a cunoştiinţelor juridice. Astăzi, Uniunea Naţională a Barourilor din România permite întrarea masivă în profesie doar a foştilor securişti, poliţişti, procurori şi judecători. Pentru restul, gen proaspeţi absolvenţi, se prefigurează examene la fel de draconice precum cele de la INM !!!

Citiți și:  Laura Codruţa Kovesi, interviu fără menajamente la BBC. Cum a răspuns la întrebările directe despre „serviciile secrete” şi „statul paralel”

O primă constatare este deci aceea că sistemul judiciar românesc este căpuşat la vârf de oameni proveniţi din fosta Securitate a vechiului regim comunist. Uşor uşor, se mai scapă de ei, dar foarte greu. Dacă au fost prinşi cu şpăgi luate iar situaţia nu a apucat să explodeze în presă, li se oferă şansa unei retrageri grăbite la pensie, motiv bune pentru ei de a reintra în jocul şpăgilor de pe poziţia de avocaţi, căci intră aproape instantaneu în avocatură, imedicat ce sunt pensionaţi.

În România, nu oricine poate da şpagă la judecător. Trebuie să foloseşti o filieră sigură: un avocat fost miliţian, securist, procuror sau judecător, în care oamenii din prezidiu au încredere. Anumite filiere funcţionează pe linie de prietenii de familie şi serviciu (în foste structuri de putere – în prezent relocate în Justiţie), vechi de zeci de ani. Sistemul nu moare niciodată, copii celor ce ies la pensie le iau locul, iar relaţiile continuă.

Cele mai vânate locuri în prezent de către stăpânii sistemului (căci sunt mai mulţi, pe grupuri, haite şi familii, şi de multe ori se luptă între ei) sunt poziţiile din: Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) – în special inspecţia judiciară, Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI), Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) şi evident ANAF, Antifrauda (tot ANAF), SRI, DNA şi DIICOT, fără a uita şi mult aşteptata Agenţie Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).

Miza unora este să aibă un om băgat acolo, fie şi ca şofer sau om de serviciu, căci o informaţie corectă furnizată la timp poate preveni multe neplăceri.

Realităţii din sistemul de Justiţie românesc i se potrivesc cel mai bine cuvintele-blazon ale serviciului de informaţii israeliene, Mossad:

mossad-recruitment-website-online.si_

În tot acest păienjeniş de relaţii, influenţe şi interese, ca avocat este greu să rămâi obiectiv şi cu atât mai mult să supravieţuieşti profesional, dar-mi-te să creşti ca şi clientelă.

De la un anumit nivel intervine pentru mine plafonarea. Căci clienţii doresc “certitudini”, “garanţii” iar unii dintre ei sunt dispuşi să plătească pe măsură preţul soluţiilor favorabile.

Clientela, în special de penal, de la un anumit nivel în sus, este prea puţin interesată de valoarea profesională a apărării, infractorii vor rezultate sigure. Ei au sentimentul că cumpără o marfă, Justiţia, căci aşa au fost obişnuiţi de către oamenii Sistemului. Şi dacă nu le spui ce vor să audă, renunţă la tine ca avocat şi pleacă la cei ce garantează soluţii.

Citiți și:  Atenție! Fiscul vă poate lăsa și fără bani, și fără casă

Şi aici intervine mistificarea. Sunt unii avocaţi care pot şi chiar fac trafic de influenţă. Şi alţii care doar promit, sau lasă să se înţeleagă că au posibilitatea, motiv pentru care cer onorarii exorbitante, din care lasă să se înţeleagă că vor da mai departe la poliţişti, judecători sau procurori, dar în realitate doar îi păcălesc pe clienţi. Conform legii penale româneşti, chiar promisiunea că vei da mai departe şpagă este considerată infracţiune.

La acest apogeu al carierei, nu-mi rămân decât două posibilităţi: fie să apăr infractori mărunţi, pe bani puţini, căci îmi repugnă să păcălesc clienţii că pot aranja soluţii favorabile când eu de fapt nu o pot face, sau chiar dacă aş putea, nu mi-aş risca meseria; fie mă reorientez către alte sisteme de drept mai corecte – cum este cel britanic.

Evident, am ales cea de-a doua soluţie căci m-am săturat să văd cum foşti miliţieni analfabeţi fac de râs în instanţe roba profesiei de avocat, dar reuşesc să obţină pe cu totul alte criterii decât juridice, clientelă, soluţii favorabile şi renume.

De vină pentru această stare jalnică de lucruri din Justiţia Română sunt în primul rând judecătorii şi procurorii care cedează moral în faţa acestor haite de derbedei penali care au acaparat nobila profesie de avocat şi care ne umilesc pe noi, avocaţii bazaţi doar pe cunoaşterea legii, prin avantajele pe care le conferă în mod ilicit acestor traficanţi de influenţă travestiţi în avocaţi.

Desigur, o să îmi cereţi nume. Dacă eşti în branşă, imposibil să nu îi ştii. Apar tot timpul la televizor, pe post de mari cunoscători în ale Dreptului, deşi până mai acum câţiva ani, mulţi dintre ei se aflau de cealaltă parte a fileului Justiţiei, ne-având habar cu ce se mănâncă avocatura.

Mă doare sufletul când văd cum generaţii întregi de tineri, ieşiţi de pe băncile şcolilor de drept din toată ţara, plini de idealism, se sparg precum valurile mării de digul inexpugnabil al Sistemului mafiot din justiţia română, care a confiscat acest Sistem la toate nivelele.

Sper ca nici unul dintre copii mei să nu îmi urmeze drumul în această profesie plină de umilinţe şi dezamăgiri, care este avocatura onestă în România. Articol de Mihai Rapcea

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile