Adevarul despre Antena 3 (Opinii)

Daca Antena 3 ar fi o institutie autentica de presa, reactia dura a lui Traian Basescu la intrebarea adresata de un reporter al acestei institutii de presa ar fi gresita si exagerata, la limita unei incalcari a libertatii presei, cu atat mai mult cu cat subiectul abordat, acela al activitatii profesionale a unui membru al familiei prezidentiale, daca este tratat cu buna credinta, este unul legitim si de interes public in intreaga lume.

Dar Antena 3 nu este, nici nu stiu daca a fost vreodata, o institutie de presa. Antena 3 este o institutie de propaganda, manipulare si spalare a creierelor organziata dupa modelul unei secte, avand in frunte un predicator fanatic – Gadea si o zeitate suprema – Voiculescu.

Antenei 3 nu i se pot aplica principiile libertatii de exprimare, pentru ca nu are nimic de-a face cu ea. Antena 3 nu poate invoca interesul public pentru ca nu actioneaza decat impotriva acestuia.

Iar spectacolul victimizarii Antenei 3 in fata reactiei prezidentiale severe este grotesc in conditiile in care principalul instrument al acestui trust de propaganda este exact insulta grosolana.

Mihai Gadea, Adrian Ursu si Mircea Badea au initiat o petitie publica pentru demisia presedintelui, acuzand jignirile si tonul agresiv al acestuia, exact in timp ce trustul Intact duce o campanie de linsare mediatica a mai multor ziaristi, intre care Mircea Marian, Silviu Sergiu, Dan Tapalaga si, mai ales, Andreea Pora.

Citiți și:  Dana Budeanu către Mihai Gâdea: "Fătălăule, nu ți-e ruşine să vii la emisiune vopsit la fel ca mine?"

Cand tu, Intact, afirmi despre niste jurnalisti ca sunt „pupincuristi, jagardele, mincinosi, profitori, tradatori, haimanale” cum sa fii o victima nefericita a celui care te numeste post de propaganda si dezinformare, cumparat de un securist. Macar vorbele presedintelui se bazeaza pe fapte.

In cazul d-nei Pora, atacul Antenei 3 a fost dus dincolo de orice limita a abjectiei intr-un soi de sceneta dezgustatoare pe care CNA ar trebui sa o sanctioneze pentru vulgaritate si prost gust fara margini.

Poti sa fii sa nu de acord cu opiniile d-nei Pora sau ale oricarui alt jurnalist. Poti sa le critici, sa le combati, sa le demontezi sau pur si simplu sa le ignori. Fiecare are publicul sau, fiecare telespectator alege opinia pe care o considera potrivita si credibila.

Dar confruntarea de idei, critica de buna credinta, nu au nimic de-a face cu ceea ce practica Antena3. Insultele grotesti, cu pronuntate tuse sexuale, in special la adresa unei femei, nu sunt acceptabile sub nicio forma.

Citiți și:  SOCANT. Mircea Badea, amenințări fără precedent in cazul BATAUSEI de la Targu Jiu! ”VĂ PROMIT CĂ…”

Dar Antena 3 exista, prospera chiar, are un public foarte numeros, care inghite aceste toxine. Breasla este atat de scindata si slaba incat nu este in stare de autoreglementare, nu este in stare sa impuna niste norme deontologice pe care sa le apere apoi cu hotarare. Pentru un jurnalist onest este jenant sa fie considerat coleg cu Gadea, Badea sau Dumitrescu. Dar poate ca la cat suntem de pasivi, nici nu meritam mai mult.

Dupa cum este discutabil daca este potrivit pentru un presedinte sa se certe cu un reporter intr-o conferinta de presa la Palatul Cotroceni, adica in plin exercitiu al celei mai inalte functii in stat. Este discutabil daca in raport cu publicul tinta al Intactului, aceasta cearta nu cumva foloseste pseudoinstitutiei de presa.

Dar in mod cert, Antena 3 nu are de ce sa se planga. Intr-un context potrivit sau nu, Traian Basescu a spus adevarul despre ceea ce este Antena 3.

Sursa: Ziare.com

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
octav
octav
6 ani in urma cu

Nu stiu care este determinarea sau scopul Antenei 3 dar cred ca a ajuns la limita insuportabilui acelas slogan pina la paroxism jos BASESCU CU reportaje siropoase marca Carmen Avram apeciate de straini(asta este romania..oare de ce?) dar rusinoase pentru noi ROMANII parca de de asta mai aveam nevoie negindind in umbra medaliilor stralucitoare ca ne fac un deserviciu imens daca mai era necesar.

Un post autostiuitor din tot spectru: economic,politic,justitie,caritabil……nimic profesionist un amalgam Dana Grecu prima madona si un insuportabil Razvan Dumitrescu.

Doua persoane Mihai Gadea penibil plin de ifose de manager,siropos in alegerea cuvintelor locrimogene pentru reiting si Mircea Badea pragmatic,simpatic dar avid de acel reiting depasind regula bunului simt.

Per asamblu este un post destul de incisiv si neconformist…poate de acea este controversat

linus
linus
5 ani in urma cu
Raspunde lui:  octav

Seara de seara, zi de zi, La Mierda continua. Si le place, hahalelelor. Mai ales "kurnalistilor". Pariu ca trag si orgii sexuale dupa ora de emisiune, cu masti, unii deghizati in ilici, altii in Basescu, altii Nastase… nu si masca lui Voiculescu, ar fi blasfemie. dar mai stii…