Adevaratul interes al SUA in razboiul civil din Siria

Războiul civil din Siria este parte a conflictului geopolitic strategic pentru câştigarea supremaţiei energetice, consideră Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992.

El este doar o chestiune legată de bani, neavând nimic comun cu religia, instaurarea democraţiei sau cu utilizarea armelor chimice. În acest război, SUA şi aliaţii săi, Arabia Saudită, Qatarul şi Turcia, sunt interesaţi de alungarea de la putere a regimului Assad, prin orice mijloace, pentru simplul motiv că interesele poporului sirian se suprapun oarecum cu cele ale Rusiei.

Dislocarea de forţe militare americane în Balcani a fost obiectivul principal al Pentagonului încă din 1992, ca o garanţie a faptului că SUA îşi propusese scopuri politice şi economice strategice în zonă. Halliburton, Exxon-Mobil şi Chevron au finanţat compania Albanian-Macedonian-Bulgarian Oil (AMBO) cu sediul la New York pentru a proiecta şi construi conducta trans-balcanică care urma să transporte petrol din Marea Caspică până la terminalul de la Burgas (Bulgaria) şi apoi prin Macedonia până la portul albanez Vlore, de la Marea Adriatică. Scopul construirii acestei conducte fiind acela de a elimina Rusia, din lista furnizorilor de gaze din zona de sud, centru şi est a Europei.

capture46fdmn5

România nu avea nimic de câştigat de pe urma acestei combinaţii, întrucât traseul AMBO ocolea teritoriul românesc şi din partea americanilor nu exista nici o intenţie de a-i furniza gaze. Cu toate acestea, regimul Emil Constantinescu a cedat celor trei concerne americane, reprezentate de generalul Wesley Clark- comandantul forţelor NATO în timpul războiului din Kosovo, suveranitatea asupra spaţiului aerian al României, aşa cum a făcut-o şi cu aurul de la Roşia Montană, dat pe degeaba unei firme private, cu sediul într-o cutie poştală. Decizia lui Emil Constantinescu, în numele României, i-a permis lui Wesley Clark să bombardeze obiective civile şi economice iugoslave, din singura direcţie care nu era apărată antiaerian.

În 1999, imediat după bombardamentele iniţiate de SUA în Iugoslavia, guvernul american a construit în partea de sud-est a regiunii Kosovo baza militară Bondsteel, una din cele mai mari baze militare din Europa. Ca o coincidenţă, Bondsteel se află plasat într-o poziţie cheie pe traseul propus de AMBO pentru conducta trans-balcanică şi pe traseul coridorului energetic nr. 8 care leagă Asia Centrală de Europa Occidentală.

Între timp, atât construcţia conductei trans-balcanice AMBO cât şi a gazoductului Nabucco au fost abandonate de către SUA şi de statele sale satelit din Europa, întrucât zăcământul azer de la Shah Deniz are o capacitate de sub 12 miliarde metri cubi pe an, adică mai puţin de jumătate din volumul minim necesar pentru Nabucco. Baza militară Bondsteel din Kosovo a rămas însă activă, semn că obiectivele SUA în zonă au rămas neschimbate, planurile lor suferind doar anumite schimbări, în sensul desemnării altei surse de aprovizionare cu gaze naturale.

OPEC (Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol) a publicat un raport pe 2012 din care reiese că câştigurile realizate din exportul de petrol brut de ţările membre (mai puţin Iranul) au fost de 982 miliarde USD, Arabia Saudită realizând 1/3 din veniturile OPEC, adică 311 miliarde USD. Trebuie menţionat faptul că Arabia Saudită este de câteva decenii cel mai important jucător al OPEC, având cele mai mari rezerve de petrol din lume (265 miliarde barili), urmată de Venezuela (211 miliarde barili). Însă în topul ţărilor cu cele mai mari rezerve de gaze naturale conduce Rusia cu 25,02%, urmată de Iran (15,57%). Qatarul ocupă locul 3 (13,39%), Arabia Saudită locul 5 cu 3,92% iar Emiratele Arabe Unite locul 6 (3,19%). Împreună, Qatarul, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, deţin 20,3% din rezervele de gaze naturale ale lumii, în timp ce Azerbaidjanul se află pe locul 25, cu 0,9 %.

Prin urmare, în 2009, cu un an înainte de declanşarea „primăverii arabe” şi totodată anul invocat de fostul ministrul francez Dumas, potrivit căruia britanicii a început planificarea acţiunilor necesare dezagregării Siriei, șeicul Hamad bin Khalifa Al Thani, suveranul Qatarului, a avut o serie de consultări extrem de importante cu președintele turc, Abdullah Gul, și cu premierul Recep Tayyip Erdogan, în stațiunea turistică Bodrum din vestul Turciei. Ele s-au axat iniţial pe realizarea unei conducte de gaz din Qatar în Turcia.

De la nodul de reţea din estul Turciei, gazoductul trebuind să furnizeze gazele necesare sudului, centrului şi estului Europei pe vechiul traseu al conductei Nabucco, scoţând astfel Gazpromul de pe piaţă. Primul tronson al acesteia ar fi trebuit să plece din Qatar, traversând Arabia Saudită, Iordania şi Siria (de la Deir Ali, la graniţa cu Iordania–Damasc, Homs, Baniyas, Idlib şi Aleppo, oraşele siriene unde rebelii islamişti au organizat cele mai puternice centre de rezistenţă) ajungând în Turcia.

Anticipând în mod inexplicabil ceea ce urma să se declanşeze abia pe 25 ianuarie 2011 în Egipt şi pe 15 februarie 2011 în Libia, Qatarul a inclus în discuţie construcţia unei reţele suplimentare de alimentare pentru Nabucco, având ca sursă zăcămintele de gaze din Libia şi utilizând gazoductul existent Arab gas Pipeline (AGP) care alimenta Egiptul. În acelaşi an (2009), compania de stat Qatar Petroleum a demarat un program de investiţii la zăcământul de gaze din nordul ţării care vizează triplarea capacității de producție anuală de GNL, până la sfârşitul lui 2013.

În acelaşi an 2009, Assad a refuzat să semneze acordul propus de Qatar, Turcia şi Arabia Saudită, de construcţie pe teritoriul Siriei a tronsonului gazoductului menit să aprovizioneze piețele europene. În anul 2010, Assad a continuat negocierile cu Iranul pentru o conductă de gaze alternativă prin Irak direct în Siria.

La summit-ul NATO de la Lisabona din noiembrie 2010, preşedintele Traian Băsescu a acceptat în numele României, amplasarea la Deveselu a 3 baterii x 8 rampe de lansare de rachete RIM-161 Standard Missile (SM-3 bloc 1B) care distrug rachetele balistice inamice în faza lor de croazieră. Nu mai e nici un secret pentru nimeni că misiunea acestor rachete antibalistice nu este aceea de a apăra România, ci de a intercepta rachetele lansate din Rusia spre ţinte aflate la vest de ţara noastră.

Tot la summit-ul NATO de la Lisabona, SUA au stabilit că două distrugătoare AEGIS din clasa Arleigh Burke, alocate Flotei a VI-a aflate în Mediterana să patruleze în Marea Adriatică, la sud de zona Balcanilor de vest. Ele fiind înarmate cu aceleaşi baterii RIM-161 Standard Missile 3 (SM-3) de la Deveselu. Nici un stat din Africa sau Orientul Apropiat nu dispune de rachete balistice care să lovească obiective din zona Balcanilor de vest. Submarinele de atac cu propulsie nucleară ruseşti, alocate flotei din Marea Mediterană, au această posibilitate.

La acelaşi summit NATO de la Lisabona premierul Recep Erdogan a acceptat propunerea de găzduire pe teritoriul Turciei a unui radar AN/TPY-2 de dirijare a sistemului antibalistic american. El a fost amplasat la baza militară turcă Kürecik (situată la 600 km sud-est de Ankara) din Podişul Anatoliei. Din locul în care a fost amplasat, radarul n-are vizibilitate în direcţia Iranului şi a Irakului, nici spre bazinul mediteranean, ci doar într-un sector de observare de 40 de grade, delimitat de aliniamentul strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, coasta Mării Adriatice, sud-estul Italiei şi respectiv litoralul românesc al Mării Negre, Slovacia şi Cehia. Rolul acestui radar fiind acela de a descoperi de la mare distanţă rachetele balistice ruseşti, astfel încât, lansate de pe cele două aliniamente (Deveselu şi coasta Mării Adriatice), rachetele SM-3 americane să le poată intercepta.

Pentru ca SUA să nu aibă îndoieli referitoare la continuitatea influenţării deciziilor luate de România, odată ajuns premier în aprilie 2012, Victor Ponta l-a desemnat în calitate de consilier personal pe reprezentantul intereselor concernelor americane Halliburton, Exxon-Mobil şi Chevron, adică pe generalul Wesley Clark, în persoană. De Valentin Vasilescu – Vocea Rusiei

Cartoon-Stephane-6-Sept-13

loading...
Loading...

Nationalisti.ro

Editor Coordonator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *