Adevărata dimensiune a tragediei de la Piatra Neamț. Scene de COSMAR

Tragedia de la Spitalul din Piatra Neamț a scos la iveală noi date terifiante. Medicul-erou Cătălin Denciu care a sărit în foc pentru a-i salva pe pacienții de la ATI are 80% arsuri pe suprafața corpului, 40% dintre acestea fiind unele profunde.

Colegii medicului s-au declarat șocați de arsurile suferite, în momentul în care i-au scos echipamentul de pe el.

Inițial s-a spus că medicul Cătălin Denciu ar avea arsuri pe 40% din suprafața corpului, apoi mass-media a relatat că ar fi vorba de 70%, chiar 80%.

Practic, salonul ATI care a ars era împărțit în două și nu avea butelii de oxigen: prima parte a fost afectată de foc, cealaltă nu. De asemenea, toată aparatura este afectată, iar pacientul care stătea lângă fereastră a fost carbonizat, deoarece incendiul a izbucnit în proximitatea geamului.

Citiți și:  Tragedia de la spitalul Piatra Neamt ia AMPLOARE: Încă doi pacienți transferați AU MURIT

Surse medicale au dezvăluit și că salonul în care s-a produs incendiul avea o ușă din termopan, iar clanța nu a fost forțată, ci doar afumată, nu distrusă de flăcări. De asemenea, curentul a fost oprit în corpul clădirii în care a avut loc incendiul.

Pompierii au ajuns la fața locului în trei minute
Apelul la 112 a fost la ora 19:48, iar primul echipaj de pompieri a ajuns la 19:51, în numai trei minute. În momentul în care au ajuns la spital, la etajul al doilea, era o degajare foarte mare de fum. Pompierii au scos opt oamenii, după care au mai scos alți opt. Dintre aceștia opt erau decedați, iar ceilalți conștienți și au fost duși la UPU. Doi decedând ulterior.

Medicul Ioan Cătălin Denciu are 48 de ani, este căsătorit, soţia sa este ginecolog şi au împreună doi copii. El a fost transferat în cele din urmă la un spital din Belgia.

Citiți și:  BĂTAIA de JOC nu are limite in Romania: rudele oamenilor CARBONIZAȚI la Piatra Neamț, puse la PLATA

Martorii tragediei și familiile lor primesc consiliere psihologică
„Psiholoaga de la Neamț împreună cu psihologa de la IPJ Neamț s-au arătat dispuse să acorde consiliere psihologică și famililor victimelor”, a declarat Irina Popa, purtător de cuvânt ISU Neamț, informează Gândul.

Zece persoane au murit sâmbătă seara în urma unui incendiu puternic izbucnit la secția ATI COVID din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Alte șapte persoane sunt rănite, printre care și un medic care a încercat să salveze un pacient și care a fost transferat, duminică dimineața, în Belgia, cu o aeronavă a MApN, după ce a fost transportat de la Iași.

Sursa; evz.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile