ACUZE GRAVE la adresa Angelei MERKEL! A permis intrarea în țară a mii de CRIMINALI de RAZBOI sub acoperirea „refugiaților”

Un document publicat recent în Germania acuză Guvernul Merkel că a permis intrarea în țară, începând cu 2015, a „,mii de reseponsabili de crime de război”. Conform documentului, contestat de ministrul german de Interne, peste 7.000 de criminali de război ar fi intrat pe teritoriul german dându-se drept „refugiați”.

Mii de piste privind existența unor posibili criminali de război printre solicitanții de azil care au intrat în Germania în timpului afluxului în masă din 2015-2016 au rămas, se pare, necercetate, informează joi dpa, potrivit agerpres.

Afirmația a fost făcută în ediția de joi a cotidianului de mare circulație Bild, care citează un răspuns al Ministerului de Interne al Germaniei la o anchetă parlamentară.

Citiți și:  Scandal de proportii. Marele război pe muntele de bani de pe urma vaccinului anti COVID

Potrivit informației, Biroul Federal pentru Migrație și Refugiați (BAMF) a predat în jur de 5.000 de dosare privind „infracțiuni de drept internațional” către Biroul Federal de Investigații Criminale și către procurorul general, din 2014 până la începutul lui 2019. Au mai existat alte 200 de dosare de la alte surse. Cu toate acestea, doar în 129 de cazuri au fost declanșate anchete.

În 2015-2016, în perioada de vârf a afluxului de refugiați, au existat 3.800 de piste și doar 28 de investigații.

„Numărul mare de piste nu a permis ca acestea să fie anchetate imediat de poliție”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne al Germaniei.

Citiți și:  Uragan asupra Europei. Unde-au dispărut refugiații?

Parlamentara Linda Teuteberg de la partidul de opoziție Democrații Liber (FDP), care a înaintat interpelarea, a atenționat: „Criminalii de război nu ar trebui să primească protecție în Germania. Mă îndoiesc că guvernul federal a anchetat asupra acestor piste în ultimii ani cu toată seriozitatea necesară”, a spus ea.

LASA UN COMENTARIU