Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

Acuzații FARA PRECEDENT la adresa lui Ion Țiriac. Un nume „greu” face dezvaluiri incredibile

ion tiriac pap 650 538x332 1

Ion Țiriac, acuzat că a „muscat mână care l-a hrănit”. Ar fi abuzat de bătrânețea și neștiința celui care l-a crescut pentru a pune mâna pe obiecte de valoare. Mai mult, miliardarul român este acuzat că l-ar fi lăsat pe cel care i-a fost ca un al doilea tată să trăiască dintr-o pensie mizeră.

Omul Țiriac, „opera” lui Maurer
Ion Gheorghe Maurer, a fost un politician comunist român, prim-ministru al României în perioada 1961-1974 și președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române în perioada 11 ianuarie 1958 – 21 martie 1961. Acesta a mai ocupat și funcția de membru titular al Academiei Române. El s-a stins din viața în 2000, la 97 de ani, însă existența sa a fost crucială pentru Ion Țiriac.

Pot să-mi exprim încă o dată public recunoștință în fața familiei Maurer ( n.r. Ioan Gheorghe Maurer, fost prim-ministru în epoca Ceaușescu). Cum la o vârstă foarte fragedă am început să joc tenis cu dumnealui, știa situația mea. La un moment dat, m-am dus la cadre la Ministerul Tineretului şi Sportului şi mi-au spus: Domnule, dumneata nu mai ai pașaportul. Eu am reacționat: Sunteți nebuni?! Eu mâine trebuie să plec la Moscova, spuneți-le șefilor. Cum să nu am eu pașaport, ce, am omorât pe cineva?! Maurer dăduse ordin să-mi ia paşaportul până nu termin liceul. Ei, în patru luni de zile am terminat și a IX-a şi a X-a şi Bacalaureatul. Si pe urma mi s-a spus: Uite paşaportul, dar ce facultate vrei să faci?”, își amintea Ion Țiriac în urmă cu mai mult timp.

Jean Maurer, fiul lui Ion Gheorghe Maurer, a povestit mai multe detalii neștiute din viața lui Ion Țiriac. Aceasta susține că miliardarul român ar fi abuzat de bunătatea tatălui său. Mai mult, Țiriac ar fi fost „fiul favorit”.

Țiriac a fost creat, pur şi simplu, de tatăl meu. Maurer a fost un veritabil mentor al lui, pe când Țiriac era către apogeul carierei sportive. Relaţia era absolut necesară, pentru că astfel Țiriac putea să-şi păstreze pașaportul la întoarcerea în tară și să schimbe valuta câştigată afară la un curs avantajos, şi nu un dolar la un leu, cum se obișnuia. Însă acest om a devenit, între timp, una dintre cele mai mari dezamăgiri ale vieţii mele. Ţiriac s-a apropiat de tatăl meu doar pentru a căpăta influență. A profitat de părintele meu. L-a folosit ca să-şi creeze imunitate, ca să aibă bani şi pașaport. Era un profitor. Taică-meu nu a făcut pentru mine câte a făcut pentru Țiriac.”, a declarat Jean Maurer în urmă cu mai mult timp.

L-a lăsat pe Maurer să trăiască dintr-o pensie mizeră

Cu toate că a promis să-i fie alături lui Ion Gheorghe Maurer la bătrânețe, ca semn de recunoștință, Ion Țiriac a fost acuzat de fiul fostului politician că i-a lăsat tatăl să trăiască în mizerie.

El i-a promis tatălui meu, după Revoluţie, că îl ajută financiar. Bătrânul avea o pensie foarte mică, iar eu fugisem deja în Germania, nu aveam bani şi deci nici posibilități să-l ajut. Ion Țiriac i-a fixat, aproape de jumătatea anilor ’90, un ajutor de 1.500.000 de lei pe lună, iar tata avea de la stat tot atât. La un moment dat, Țiriac a stopat ajutorul, pentru că, zicea el, nu putea descărca banii din contabilitate. Contabilul lui Țiriac, îmi amintesc, era Rodica, soră-sa. I-a zis tatălui meu că îi cumpără alimente de la Metro, pentru că de acolo primește factură fiscală.”, a mai spus Jean.

Ion Țiriac, acuzat că a furat din averea lui Maurer. Ar fi făcut și trafic de arme

Jean Maurer îl acuză pe Ion Țiriac de furt. Miliardarul ar fi profitat de faptul că soții Maurer nu se mai aflau într-o condiție bună pentru a lua decizii și i-ar fi convins să-i ofere mai multe lucruri de valoare.

Tata avea 32 de arme de vânătoare, dintre care patru Holland & Holland, extrem de valoroase. Una dintre acestea fusese primită cadou de la regina Angliei, era cu intarsii din aur şi gravură în oţel. Valora cam 35.000 de lire sterline. O altă puşcă Holland & Holland fusese primită de la scriitorul Mihail Sadoveanu, cu care tatăl meu a fost partener de vânătoare. Toate puştile erau în testamentul meu. Imediat după Revoluţie, Ţiriac a cumpărat cele 32 de arme, de la tata, cu 60.000 de mărci. În realitate, valorau de peste zece ori mai mult.

Țiriac a exploatat naivitatea unui bătrân. Ne-a jecmănit! La un moment dat, m-a sunat în Germania fostul meu socru, Gavrilovici, şi mi-a zis că Rodica începuse să care tablourile, bibelourile şi alte obiecte din casă. Cel mai valoros tablou era o pictură a lui Nicolae Grigorescu. Erau acolo şi 7-8 picturi din şcoala olandeză, cumpărate de mama de la consignaţia, dar şi câteva cadouri de la aniversări. Cred că toată colecţia valorează azi cam 100.000 de euro. Când le-au fost luate picturile, părinţii mei nu mai aveau discernământ. Mama făcuse un atac cerebral, nu mai putea să vorbească, iar tatăl meu era în vârstă de 95 de ani! Bineînţeles, i-am telefonat Rodicăi Ţiriac. I-am spus că dacă au făcut o afacere cu armele noastre, măcar să lase tablourile acasă, să le ducă înapoi, că sunt patrimoniul familiei mele.

Sora lui Ţiriac m-a invitat să iau legătura cu avocaţii ei, dacă am probleme. Au făcut ceva de cea mai joasă speţă. Ulterior, am aflat de la Gigi Mirică, un om de-al lui Ţiriac, că tablourile au zăcut ani de zile într-un beci, iar apoi câteva dintre ele i-au fost făcute cadou lui Adrian Năstase”.

Sursa: playsport.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.