Actrița Carmen Tănase: Lucrurile sunt foarte ciudate. Urmează ceva foarte rău, a fost o repetiție generală

Actrița Carmen Tănase consideră că pandemia de coronavirus a fost atacată cu măsuri de restricție extrem de puternice, dar lucrurile sunt în continuare destul de ciudat. Carmen Tănase susține că aceasta ar putea fi repetiția generală pentru ceva foarte rău, care va urma să se întâmple.

„Am văzut imaginile pe care le-a văzut toată lumea, cu niște oameni din China care cădeau ca muștele. Apoi, lucrând în televiziune, am zis „mă, dar cum cad ăștia fix în dreptul unei camere de supraveghere?”. De la început am fost sceptică. Nu am răspunsuri clare”, a spus Carmen Tănase.

„Am fost de atâtea ori în viața mea răcită, am stat la pat cu temperatură, cu imunitatea la pământ. Nu mă sperie neapărat dacă se întâmplă. Nu o să stau acum să mă feresc de oameni. E o chestie de omenie, nu pot să fac asta pentru că atunci înseamnă că am abandonat lupta și încă mai am niște lucruri de spus”, a mai spus ea.

Citiți și:  Actrița Carmen Tănase: Cu acest virus este un plan și ținta sunt copiii! Cineva stă la butoane și se joacă

„Eu n-am contestat că oamenii ăia din Terapie Intensivă nu sunt bolnavi, Doamne ferește! Eu spun că tot ce s-a întâmplat pe planetă nu are nicio legătură cu ce este, de fapt, în mod real.

Oameni în Terapie Intensivă sunt tot timpul, sunt și oameni în Terapie Intensivă cu gripă sezonieră, care nu mai scapă. Faptul că închizi Everestul și planeta pentru asta, îmi încalci mie absolut orice drept pe care-l are un om simplu, asta este de neconceput”, a declarat actrița.

„Eu cred, în capul meu prost, așa cred eu, că e o etapă și că urmează ceva foarte rău, cred că este un exercițiu, o repetiție generală pentru ceva ce va veni”, a susținut Carmen Tănase.

Citiți și:  Actrița Carmen Tănase: Cu acest virus este un plan și ținta sunt copiii! Cineva stă la butoane și se joacă

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

2.043 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile