Accident cumplit pe Valea Oltului: un om a murit și altul este în stare foarte gravă

Traficul rutier este blocat duminică pe DN7, km. 248+700, între Boiţa şi Lazaret, unde o persoană a decedat şi alta este grav rănită, după ce şoferul unui autoturism a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un TIR, a anunţat IPJ Sibiu, potrivit AGERPRES.

„Pe DN 7, la kilometrul 248+700, între Boiţa şi Lazaret, traficul este blocat total din cauza unui accident rutier. Şoferul unui autoturism condus spre Sibiu a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un tir condus regulamentar din sens opus. S-a declarat decesul şoferului din turism. Pasagerul a fost transportat la spital inconştient”, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

La locul accidentului s-au deplasat un echipaj SMURD şi unul de descarcerare, potrivit ISU Sibiu.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu