Acad. Ioan Aurel Pop – „Ne amăgim dacă credem că cineva poate să conducă o ţară fără Dumnezeu şi fără Carte”

Presedintele Academiei Romane, Ioan Aurel Pop

Academician Ioan Aurel Pop: „Ne amăgim dacă credem că cineva poate să conducă o ţară fără Dumnezeu şi fără Carte”

Prezent în municipiul Beiuş cu prilejul unui dublu eveniment – primirea titlului de cetăţean de onoare al capitalei Ţării Beiuşului şi participarea la lansarea, sub egida Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, de către Ioan Degău şi coautorii a celui de al VI-lea volum din seria enciclopedică „Beiuşul şi lumea lui”, intitulat „Oameni de seamă ai Ţării Beiuşului”, preşedintele Academiei Române, acad. Ioan Aurel Pop a electrizat realmente asistenţa cu o magistrală lecţie de istorie despre cum au reuşit înaintaşii să ridice o ţară, care până nu demult, cu multă trudă şi nenumărate sacrificii, a reuşit a avea de toate şi din care azi ne-a mai rămas ceea ce se vede şi, mai ales, ceea ce simt românii, ca al doilea cel mai sărac popor din Uniunea Europeană.

Am redevenit imediat un student sârguincios pasionat de istorie şi am început să iau notiţe. Prin ceea ce voi spune nu fac politică, a ţinut să menţioneze de la bun început, distinsa personalitate academică, pe care bună parte a românimii o consideră omul trimis de providenţă pentru a ne reda demnitatea naţională şi recunoaşterea internaţională a ceea ce însemna cândva România, cotată drept cea de-a patra putere diplomatică a lumii.

Pentru ca afirmaţia din titlu, concluzie a alocuţiunii rostite cu prilejul amintit, în esenţă cu profunde semnificaţii politice naţionale şi cu evidentă adresabilitate în actualitatea politică românească, să fie liberă de orice conotaţii politice partizane, reputatul istoric a invitat auditoriul la un excurs prin secolele al XVI-XVIII-lea ale afirmării mişcării naţionale româneşti, când poporul era condus de preoţi, iar preoţimea transilvăneană era iobagă. Şi, pentru a clarifica nişte lucruri privind mişcarea memorandiştilor şi unirea cu Roma a Bisericii Ortodoxe din Transilvania, au fost prezentate argumentele faptice: unitatea clerului cu poporul s-a concretizat în solicitarea emancipării nu doar a preoţilor, ci şi a poporului.

Soluţia elitei la problemele naţionale, sociale şi economice ale românilor era memoriile.

Soluţia ţărănească a fost răscoala lui Horea, Rex Daciae. Unirea cu Roma a facilitat formarea unei elite din români şcoliţi la Roma şi Viena, care reveneau în mijlocul poporului şi se afirmau ca lideri, astfel că la jumătatea secolului al XIX-lea, în anul revoluţionar 1848 , intelectualiatea s-a unit şi ea cu poporul, pentru a construi o ţară, urmând ca prin cultură să se ajungă la autodeterminarea naţională şi independenţa statală. Ceea ce poetul George Coşbuc a sintetiztat în aforismul „Cultura este cel dintâi teritoriu al patriei”.

Unirea cu Roma, argumentetază reputatul istoric, nu s-a făcut din raţiuni spirituale (nimic din rânduielile noastre să nu se schimbe), ci exclusiv etnico-naţionale (egalitate pentru toţi românii).

Înainte de Unirea cu Roma, principele Transilvaniei Bethlen Gabor îi solicitase Patriarhului Ecumenic de Constantinopol Chiril I (Lukaris) acordul pentru calvinizarea tuturor românilor. Răspunsul lui Lukaris, „Sine Dominico non possumus” (Fără Dumnezeu noi nu putem) a fost argumentat cu:

  • împotrivirea poporului român;
  • puternicile şi fireştile legături dintre românii din cele trei principate;
  • principii români se vor opune, dacă nu manu militari, cu îndemnuri tainice.

Principele Transilvaniei Bethlen Gabor ar fi trebuit să ştie cele spuse de Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, din învăţăturile momentului Mihai Viteazul, când valahii din Transilvania s-au revoltat , ştiindu-l pe domn de partea lor. Mihai Viteazul a restaurat Mitropolia Transilvaniei, a adus preoţi şi ierarhi din Ţara Românească, a ctitorit biserici şi s-a îngrijit de starea preoţilor, oficializând Biserica Ortodoxă Românească în Transilvania. După moartea sa, a fost lege ca popă român să nu mai intre în Ardeal, dar tainica lucrare a preoţimii ortodoxe nu a încetat, iar cele două biserici româneşti, orftodoxîâă şi greco catolică, ambele de rit bizantin au fost arma de luptă pentru apărarea identităţii naţionale.

La 1848 mirenii au preluat conducerea mişcării naţionale, dar erau conştienţi că fără Biserică nu vor fi sorţi de izbândă, drept pentru care la momentul Marii Uniri din 1918 proiectul de rezoluție votat de Adunarea Națională a fost citit de episcopul unit de Gherla Iuliu Hossu, care în încheiere a scandat Trăiască România Mare, una și în veci nedespărțită, Amin. A urmat îmbrățișarea cu Prea Sfinția Sa Dr. Miron Cristea, atunci episcop ortodox de Caransebeș, în fața mulțimilor entuziaste, cari reclamau și plângeau de bucurie. Prea Sfinția Sa a adăugat cuvintele: „Pe cum ne vedeți aici îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați, pe veci, toți Frații României”.

Concluzionând, profesorul Aurel Ioan Pop a rezumat forţa şi determinarea înaintaşilor pentru a ridica şi ne lăsa o ţară la : Şcoală, (educaţie şi comunicare), Biserică şi Unitate, adăugând corolarul : „ Ne amăgim dacă credem că cineva poate să conducă o ţară fără Dumnezeu şi fără Carte”.

În mod evident, nu au fost vizaţi reprezentanţii puterii locale aflaţi de faţă, domnii Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean şi Dumitru Ţiplea, prefectul de Bihor, primul fiind absolvent a două facultăţi şi om de catedră, iar cel de al doilea absolvent a patru facultăţi, dintre care una de teologie. Judeţul Bihor dă semne de renaştere, iar municipiul Oradea a devenit un obiectiv ţintă al turismului internaţional, urmare a realizărilor edilitare şi a unei reuşite de excepţie în restaurarea patrimoniului imobiliar de importanţă istorică.

Cei fără Dumnezeu şi Carte sunt marionetele grupurilor de interese care au adus România în marasm, ne-au dezmoştenit de zestrea lăsată de înaintaşi, continuând să ne guverneze prin minciună, secretomanie şi dezbinarea naţională generată de luptelor lor intestine pentru putere.

Dublul eveniment de la Beiuş a pus în evidenţă, prin lansarea monumentalului lexicon Oameni de seamă ai Tării Beiuşului, valoarea inestimabilă a capitalului uman al României şi perspectivele oferite de acesta pentru Marea şi Adevărata Renaştere Naţională. – Autor: General Br. (r) Aurel I. Rogojan

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *