A uimit America! Copilul minune al României, ajuns milionar la 19 ani!


Copilul digital, de un milion de dolari! Așa este cunoscut în Sillicon Valley, românul Sebastian Dobrincu, care la nici 20 de ani își permite să plătească o chirie de 15.000 de dolari într-unul din cele mai bune cartiere din San Francisco. În România, profesorii de la Liceul Internațional de Informatică îl considerau un mediocru și i-au făcut multe zile fripte. În SUA este deja considerat unul dintre cei mai buni ITști din lume.

S-a născut în Bucureşti într-o familie frumoasă, care a ştiut să-i identifice capacităţile intelectuale deosebite şi să i le dezvolte. Avea doar cinci ani, când şi-a dat seama că vrea să descopere tainele informaticii. La început îi plăceau jocurile videp, pe care a început să şi le modifice singur şi să-şi construiască el propriile aplicaţii. Părinţii l-au dus la cursuri de IT la Palatul Copiilor, dar micuţul Sebi era deja cu un pas înaintea profesorilor. Curiozitatea lui debordantă l-a transformat rapid într-un adevărat copil digital. Stătea ore în şir în faţa calculatorului şi studia. Apoi crea. Primii bani i-a câştigat la doar 11 ani. Într-o conversaţie pe Twitter a aflat că o companie din SUA, care producea yachturi, avea nevoie de un site nou. Le-a făcut o ofertă, iar proiectul a ieşit atât de bine, încât americanii l-au recomandat şi altor clienţi. Și astfel Sebastian Dobrincu ajunsese ca la doar 14 ani să fie deja un programator respectat pe piaţa de IT, având o reputaţie impresionantă.

Revelaţia adolescentului Sebastian

La 16 ani, bifa primul lui job stabil şi prima sută de mii de dolari. Dar acesta era doar începutul. Lucra pentru Voya.ai, un start-up german din domeniu turismului, care se foloseşte de inteligenţa artificială pentru a găsi cele mai bune soluţii de călătorie pentru oamenii de afaceri.
Tot la acea vârstă fragedă a avut şi o revelaţie. Mark Zuckerberg, fondatorul facebook a fost cel care i-a dat aripi. „Pentru că eram foarte activ în proiectele Facebook, m-au remarcat şi m-au chemat să ne cunoaştem. M-au invitat doar să discutăm. Poate a fost felul lor de a spune «Mulţumesc!». Mark mi-a dat însă multă încredere în mine. A fost o experienţă care m-a marcat. Mi-a spus cât de important e să fac ceea ce mă pasionează, pentru că şi el era în postura mea la aceeaşi vârstă. E un sfat de care încă ţin cont”, povesteşte Sebastian pentru Recorder. Tot atunci l-a cunoscut şi pe Tim Cook, CEO-ul Apple. „Am fost pentru prima oară, timp de o lună, în America şi am cunoscut doi oameni geniali, care m-au încurajat! A fost confirmarea de care aveam nevoie pentru a continua!“, spune copilul genial care astăzi lucrează în Sillicon Valley.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *