A MURIT UN APRECIAT PREOT. DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE!

„Părintele Manea Cristișor, cunoscutul profesor și director al Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” și slujitor la Parohia Broșteni din municipiul Buzău, s-a mutat la Domnul, în noaptea de 3 octombrie 2020”, a anunțat Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.

Decesul s-a produs după ce la o mai veche suferință s-a asociat și coronavirusul. Preotul Manea Cristișor avea 82 de ani.

Un necrolog a trimis și ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, care i-a fost elev preotului și profesorului buzoian:

„Primește, Doamne, de pe Crucea Covid-ului, de pe aparate, sufletul bunului, energicului, iscusitului, înțeleptului, desăvârșitului pedagog de altădată, teolog profund, om de finețe culturală și neîntrecut profesor de seminar, encicloped, apropiat, sever și blând în același timp, numai și numai pentru formarea noastră ca oameni și slujitori curați ai Domnului, Bisericii și neamului, Pr. Prof. Drd. Cristișor Manea. Un astfel de slujitor și erou al educației nu moare, ci se odihnește!
Veșnica lui pomenire!
+ Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos,
fostul și actualul său elev.”

Slujba de prohodire a părintelui Manea Cristișor va avea loc marți, 6 octombrie, ora 11:00, în condiții speciale, în fața bisericii noi a Parohiei Broșteni, cu hramul „Schimbarea la Față a Domnului”, în proximitatea căreia va fi înmormântat, respectiv lângă vechea biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în care a slujit timp de aproape 4 decenii.

„S-a născut în data de 27 mai 1938, în localitatea Râmniceni, județul Vrancea. A fost absolvent al primei serii a Seminarului nou-înființat de la Buzău, licențiat și absolvent al cursurilor de magister în Teologie, pedagog la Seminar, din 1964 până în 16 ianuarie 1968, când a fost numit profesor; în 1975, a făcut cursuri de specializare în Elveția, la Fribourg, iar în perioada 1976-1980, a funcționat ca inspector eparhial.

Între anii 1980-1990, a fost director al Seminarului Teologic din Buzău, continuând și desăvârșind lucrările de consolidare și restaurare a școlii, începute de predecesorul său, preotul Teofil Dumitrescu, după cutremurul din 1977, care s-au prelungit până în 1986.

În 1988, a organizat un eveniment deosebit în istoria Seminarului, și anume festivitățile de aniversare a 150 de ani de la înființarea acestuia, la care au participat vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, un mare număr de ierarhi, foști profesori și elevi ai școlii.

După anul 1990, a rămas în conștiința zecilor de generații de absolvenți ai Seminarului buzoian drept unul dintre profesorii de vocație autentică ai școlii în domeniul atât de vast al științelor teologice, reușind să îndrume și să formeze cu tact pedagogic, cu multă exigență și competență academică pe viitorii slujitori ai Sfintelor Altare, până în 2006, când s-a retras la pensie.

Dumnezeu să-l rânduiască în ceata drepților și veșnică să-i fie pomenirea!

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei”

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

204 vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile