A murit Dragnea! Jale mare în PSD, la catafalcul torționarului care a adus comunismul în România, călare pe tancurile rusești!

Generalul Marin Dragnea, presupusa rudă a fostului președinte PSD Liviu Dragnea, a trecut la cele veșnice, însoțit de bocetele urmașilor pe linie ideologică din actualul Partid Social Democrat.

”A plecat dintre noi unul dintre simbolurile Armatei Romaniei, erou al celui de-al doilea razboi mondial, luptator neobosit pentru drepturile veteranilor de razboi, un om cat o carte de istorie a neamului nostru, generalul Marin Dragnea”, a anunțat în această dimineață, pe pagina sa de facebook, fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor.

Înainte de a prezenta ascensiunea cosmetizată a celui care, în calitatea sa de soldat al forțelor sovietice de ocupație, a luptat chiar împotriva fraților săi români, Fifor și-a încheiat apoteotic și propagandistic referirea la ”monumentul” Dragnea, folosind particula ”Eroii nu mor niciodata!”

Cariera de ”erou” a lui Marin Dragnea a început la Stralingrad, acolo unde, luptând în cel de-al doilea război mondial, mai întâi ca voluntar pe Frontul de Est cu o Divizie de Cavalerie în cadrul Grupului 52 Cercetare, apoi ca sergent, a fost prizonier împreună cu alte mii de soldați români. Sensibil la propaganda ideologică sovietică, Dragnea a acceptat să întoarcă armele împotriva propriilor săi frați și, în 1943, s-a oferit să facă parte din celebra divizie Tudor Vladimirescu, cu care rușii au adus, în octombrie 1944, comunismul pe tancuri în România.

Sublocotenent la finalul războiului, pentru ”faptele sale mărețe de arme”, cea mai mare parte săvârșite după încheierea conflagrației, în 1945, pe fronturile politico – ideologice ale epurării militare și transformării Armatei Regale în Armată Populară, Marin Dragnea a avut parte de cea mai rapidă ascensiune în structurile militare, devenind, pe timp de pace, în doar un deceniu, cel mai tânăr general din România, la doar 31 de ani!

Dragnea a fost avansat la gradul de locotenent (1946) și numit pe rând în funcțiile de comandant de pluton și companie în Regimentul 3 Infanterie Voluntari, apoi locțiitor politic al comandantului Batalionului 3 Tancuri din Brigada 3 Tancuri (octombrie 1947 – 1948). A îndeplinit atribuțiile de locțiitor politic al comandantului Diviziei 2 Vânători de Munte (1949-1951), comandant al Diviziei 5 Infanterie (1951), al Diviziei 1 Vânători de Munte/Diviziei 57 V.M. (1951-1952). În perioada 1951-1952 a urmat cursul de perfecționare de pe lângă Academia Militară Generală (7 luni), ulterior între 1952-1954 a urmat cursurile Academiei Marelui Stat Major în U.R.S.S., fiind numit comandant al Corpului 40 Armată (dec. 1954 – 1956). În această perioadă a fost înaintat la gradele de căpitan (dec. 1948), maior (1949), locotenent-colonel (1950) și colonel (1954).

Torționarul erou Marin Dragnea

În perioada Revoluției din Ungaria din 1956 colonelul Marin Dragnea era comandantul Corpului 38 Armată și al Garnizoanei Timișoara, având un rol important în reprimarea mișcărilor studențești de solidaritate din acel oraș.

După cum declara și Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, victimă indirectă a ”faptelor de arme” ale eroului Marin Dragnea, studenții timișoreni au alcătuit o listă cu revendicări, în care cereau condiții mai bune de trai în căminele studențești, desființarea cotelor din agricultură, retragerea din țară a trupelor sovietice, libertatea presei, autonomie universitară, prezentându-și toate aceste revendicări în cadrul unei intâlniri, cu reprezentanții Comitetului Central al PCR. Cei care au luat cuvântul la acea adunare au fost arestați de Securitate și anchetați într-o cazarmă dezafectată a Armatei, de la Beșcherecul Mic, lângă Timișoara. Au fost arestați 700 de studenți, dintre care 80 au fost exmatriculați și condamnați la pedepse de până la 8 ani închisoare.

După cum a declarat colonelul (r) Eftimie Ionescu, care a fost locțiitor politic al lui Dragnea în acea perioadă, „În timpul contrarevoluției din Ungaria, la Timișoara apăruseră fenomene de dezordine. Generalul Dragnea i-a chemat pe manifestanți într-o sală și le-a spus: „Astâmpărați-vă! Nu avem nevoie de haos și dezordine în oraș”. Ei l-au huiduit, au folosit cuvinte nepotrivite la adresa organelor de partid și de stat. Atunci Dragnea ne-a spus: „Luați-i!”. Au fost îmbarcați în camioane și duși la cazărmile din Beșcheret.”

Răsplată pentru ”generalul olimpic”.

Apreciat de autorități pentru înăbușirea revoltei studențești din Timișoara, a fost numit în funcția de comandant al Corpului 38 Armată (august 1956 – 1959), fiind înaintat la gradul de general-maior (1957). După ce în perioada 1959-1960 a fost locțiitor al comandantului Regiunii a 3-a Militare, iar între mai 1960-februarie 1970 a fost locțiitor al comandantului Armatei a 3-a. În anul 1970 generalul Dragnea a fost numit comandant al Comandamentului Militar Teritorial Cluj (1970-1973).

Ulterior, gen. lt. Marin Dragnea a îndeplinit funcții de conducere în cadrul mișcării sportive din România cum ar fi: președinte al Comitetului Olimpic Român (1974-1984), prim-vicepreședinte (1973-1974 și 1977-1981) și președinte al Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport (1974-1977 și 1981-1984). În această perioadă, România a obținut cele mai mari succese sportive la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976), Moscova (1980) și Los Angeles (1984), situându-se printre primele 5 țări din lume. În anul 1983, Comitetul Internațional Olimpic i-a acordat medalia de argint a Ordinului Olimpic.

Marin Dragnea, eroul decorat de Putin și Iliescu…

În anul 1990, generalul-locotenent (r) Marin Dragnea a fost ales în funcția de președinte al Asociației Naționale a Veteranilor de Război. A fost înaintat la gradele de general-colonel – cu 3 stele – (prin decretul președintelui României nr.198 din 21 octombrie 1994)[5] și general de armată – cu 4 stele – (prin decretul președintelui României nr. 506 din 30 noiembrie 2000).[6]

A fost decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Comandor (2000) și în grad de Mare Ofițer (2004), în semn de apreciere pentru vitejia și curajul de care a dat dovadă „în grelele bătălii purtate pe câmpurile de luptă ale celui de-al Doilea Război Mondial, făcând cinste glorioaselor tradiții ale Armatei Române”.[7]

În anul 2005 a fost propus pentru acordarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Oradea, dar, în urma contestațiilor la adresa sa pe motiv că a reprimat manifestațiile de la Timișoara din anul 1956, nu i s-a mai acordat acest titlu[1]. Marin Dragnea a fost decorat în 2015 de două ori de Federația Rusă prin decrete semnate de Vladimir Putin.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

1.764 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile