A fost emis PRIMUL paşaport cu genul „X”

O decizie de neconceput în urmă cu doar câțiva ani a fost luată acum de Statele Unite. Autoritățile de peste Ocean au anunţat miercuri că au emis primul paşaport cu genul ”X”, unei persoane care nu se recunoaşte în opţiunile tradiţionale ”masculin” sau ”feminin. Decizia a fost luată potrivit promisiunii lui Joe Biden de a ţine mai bine cont de drepturile minorităţilor sexuale, scriu jurnaliștii de la AFP.

Departamentul de Stat american a ”adăugat o casetă X pentru persoanele nonbinare, intersexuale” şi, mai larg, persoanele care nu nu se recunosc în criterile de gen propuse până în prezent, a anunţat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.

Această nouă opţune urmează să fe propusă tuturor solicitanţilor de paşaport – de la începutul lui 2022 -, a precizat el, reafrmând angajamentul diplomaţiei americane de a ”promova libertatea, demnitatea şi egalitatea tuturor persoanelor”.
Cel puţin alte 11 ţări – inclusv Canada, Germania şi Argentina, dar şi India sau Pakistanul – propun opţiunea ”X” sau ”altul” în paşapoartele lor, potrivit organizaţiei Employers Network for Equality and Inclusion, cu sediul la Londra.

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a relaxat deja reglementările, în iunie, pentru a le permite cetăţenilor americani să-şi aleagă ei înşişi genul în paşaport.

Sursa: cotidianul.ro

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *