ARTICOL INEDIT: A exagerat Eminescu ? (TOATE PARTILE: I, II, III, IV, V)

PARTEA I

pag_23_moses_rosen

Adresa Nr. 438/1980 Bucureşti, 12 octombrie 1980

TOVARĂŞULUI  PREŞEDINTE AL ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA

Prea stimate tovarăşe preşedinte, avem onoarea a vã supune urmãtoarele :

În Editura Academiei Republicii Socialiste România, a apãrut acum câteva sãptãmâni, volumul IX din „Operele” lui M. Eminescu (Publicistica 1870—1871). În cuprinsul acestui volum se aflã numeroase articole violent antisemite, pe care nu le vom cita pe toate, ci doar câteva din ele.

1) La pag. 136, „Jidovul talmudist”, se vorbeşte cã „şi în aceastã ţarã au început a se îmbulzi în oraşe şi sate cetele internaţionalei iudaice, poporul menit de Biblie de a domni asupra pãmântului întreg”. Degeaba se încearcã la „Comentarii’’, pag. 563, a se justifica cele de mai sus ca „fiind in slujba sionismului şi a evreilor purtãtori de capital strãin”. Mişcarea sionistã nici nu existã încã în 1876. Rohling, la care se referã autorul, a fost doctrinarul antisemitismului austriac şi al teoriei „primejdiei evreieşti”.

2) La pag. 157, în articolul „Galiţia” (18 iulie 1876), se exclamă : „Fericita Rusie”, în care ,,i se taie evreului cu de-a sila, în mijlocul uliţei, barba, perciunii si poalele caftanului”, iar „Comentariul” din 1980 (pag. 585) justificã procedura, spunând cã se „avea ca scop sã limiteze afişarea demonstrativã a fanatismului religios, jignitoare pentru populaţia autohtonã”.

3) La pag. 190, în articolul „Sãmânţa jidoveascã din Cernãuţi”, citãm: “ca toţi jidanii (e vorba de scriitorul Karl Emil Franzos, pe care autorul îl atacã – n. a.) care în literatura germanã se deosebesc prin stilul franţuzit şi prin expresii mârşave şi obraznice”. Iar „Comentariile” din 1980 (pag. 616) calificã aceste aprecieri la adresa „jidanilor” ca „rezultând” din „verbul aprig al celui mai mare poet român şi nu trebuie sã slujeascã întreţinerea unor resentimente pe care istoria le-a depãşit şi raţiunea le reprobã”.

4) La pag. 280, în articolul „Iarãşi Evreii’ (1876), vorbind despre acordarea de drepturi evreilor, autorul spune, între altele: „Cât pentru români, egala îndreptãţire a 600 000 de lipitori şi precupeţi este pentru ei o chestiune de moarte şi de viaţã şi poporul nostru cred c-ar prefera moartea repede prin sabie decât moartea lentã prin vitriol”. Iar mai departe: „Plece 99 procente în America ca sã-şi câştige acolo prin muncã productivã pâinea de toate zilele şi atunci cu cei ce vor rãmâne, ne vom împãca uşor… “ „Evreii rãmân strãini de rit necreştin” şi mai departe: „oriunde e teren pentru neagra speculaţie evreul e acasã” şi în sfârşit: „ei sug în mod neomenos ţãrile pe care au cãzut ca lãcuste”. Comentariile din 1980 (pag. 674) justificã pur si simplu cele de mai sus cu cuvintele: „Eminescu îşi defineşte clar poziţia în problema evreilor din România. Poetul se declarã împotriva acelor evrei care speculau munca poporului român (99 procente, cum afirmã autorul n.a.) nu şi împotriva acelora care depuneau o muncã utilã ţãrii” (adicã unu la sutã n.a.). „Comentariile” nici nu gãsesc de cuviinţã sã se opreascã asupra enormei denaturãri a adevãrului din afirmaţia cã în 1876 existau 600 000 evrei în România. Adevãrul este cã trãiau atunci circa 100 000 evrei în Moldova şi în Muntenia. Iar din cei 600 000, 594 000 erau „lipitori” şi numai 6 000 meritau sã te împaci cu ei (!).

5) În sfârşit la pag. 299, din articolul „Evreu şi Conferinţã” citãm: „O seminţie care câştigã toate drepturile fãrã sacrificii şi muncã e cea evreiascã”. Articolul fundamenteazã „ideologic” toate calomniile antisemite. Cât despre,.. Comentarii” (pag. 689), ele justificã conţinutul articolului.

Ne oprim aici. Exemplele citate sunt destul de concludente. Nu socotim deci necesar sã mai citãm si altele. Ne exprimãm deci consternarea cã este cu putinţã ca în anul 1980, în Republica .Socialistã România, sub egida Academiei, sa se publice asemenea materiale care incitã la urã rasialã, care afirmã idei de bazã ale fascismului, care îndeamnã la huliganism. Respectãm pe „Luceafãrul poeziei româneşti”. Geniul sãu poetic, gândirea sa filozoficã fac parte din patrimoniul culturii universale. Tocmai de aceea, este o insultã pentru memoria sa, este o profanare a personalitãţii sale, când se dau publicitãţii asemenea articole ce le-a scris dânsul, sub influenţa deşãnţatei propagande antisemite din acea vreme.

Am vãzut personal în manuscris, la un prieten, poezii pornografice scrise de M. Eminescu. Oare a trecut cuiva prin gând sa le publice ? Ştim cu toţii cã soarta vitregã a lui M. Eminescu l-a fãcut sã-şi piardã minţile, în perioada finalã a vieţii. Publicã cineva cele ce a scris el în acea perioadã ? Încercãrile dlui Al. Oprea (pag. 32-—36) de a da o interpretare nouã ideilor xenofobe, antisemite, rasiale, din articolele cuprinse în acest volum, reuşesc doar sã le dea o justificare, ceea ce e şi mai grav. Girul celui mai mare poet român dat fundamentãrii antisemitismului constituie atât un act periculos pentru populaţia evreiascã din aceastã ţarã, cât şi unul de rãspândire a unor idei diametral opuse celor care cãlãuzesc România Socialistã.

Protestãm împotriva acestui fapt şi vã rugãm sã supuneţi forurilor superioare de Stat şi de Partid rugãmintea de a retrage din circulaţie volumul sus-amintit. Primiţi, vã rog, încredinţarea deosebitei mele consideraţiuni,

ŞEF RABIN DR. MOSES ROSEN

Preşedintele Federaţiei Comunitãţii Evreieşti din Republica Socialistã România

 

PARTEA II

024

Să luăm, pe rând, citatele incriminate de tov. rabin Moses Rosen şi hai să le analizăm din punct de vedere istoric. Sunt foarte curios dacă omul Mihail Eminescu a fost un antisemit fanatic, care ura din tot sufletul evreii. Sau dacă pur şi simplu îşi pierduse minţile, nevoind să observe “contribuţia” dezinteresată şi benefică, a comunităţii evreieşti, la dezvoltarea societăţii româneşti. Vom consulta documente şi studii oficiale, unele scrise chiar de membrii acestei neprihănite etnii. Tovarăşul rabin M.R. începe cu un citat din „Jidovul talmudist”:  „şi în aceastã ţarã au început a se îmbulzi în oraşe şi sate cetele internaţionalei iudaice, poporul menit de Biblie de a domni asupra pãmântului întreg”. Articolul apăruse în “Curierul de Iaşi” din 25 iunie 1876.

Trecând peste exprimarea plastică, să analizăm ce constatase poetul: “In ciuda unor masuri restrictive adoptate impotriva evreilor, numarul lor creste pe tot parcursul secolului al XIX-lea, in special dupa pacea de la Adrianopol (1829) cand in Tarile Romane patrunde capitalul apusean… Astfel, daca la recensamantul din 1803 in Moldova erau aproximativ 12.000 de evrei, in 1859 erau in jur de 130.000 (!), reprezentand 3% in ansamblul populatiei. In Muntenia intre 1838 si 1859 numarul evreilor creste de la 1960 la peste 17.000. Iar la recensământul din 1899 în regatul România se înregistrau 299.632 locuitori evrei” (http://biserica.org). Cu alte cuvinte, Eminescu doar subliniază evidenţa, societatea română invadată de evrei. Practic, în mai puţin de un secol, populaţia evreiască crescuse, în Ţările Române, de 21 de ori !

Cu ce exagerează poetul, sau cum denaturează adevărul când afirmă că se îmbulzeau cetele poporului ales ? Datele sunt foarte clare şi ne descriu o adevărată invazie.  Datorită liberalizării comerţului în 1829, năsucul evreiesc adulmecase imediat posibilitatea unor afaceri profitabile în Ţările Române. Dacă i-ar fi interesat doar asigurarea unei existenţe decente, integrarea în societate şi participarea la dezvoltarea ei, ar fi poposit mai demult pe aceste plaiuri, ar fi lucrat pământul, etc. Dar unde aţi văzut evreu prăşind ? Iată şi un exemplu: Moses Haim Montefiore a fost un om de afaceri, bancher, filantrop şi activist pe tărâm obştesc pentru evrei. În anul 1855 a cumpărat în Jaffa (Palestina) o livadă de portocali pentru a furniza locuri de muncă evreilor locali, dar experienţa a eşuat, fiindcă ei nu erau obişnuiţi cu munca fizică…

B.P. Haşdeu scria în anul 1868 lucrarea “Istoria toleranţei religioase în România”, în care la pag. 155 arată: ,,Cremieux susţine că ţara aceasta, pînă să fie locuită de români, a fost locuită de jidovi şi că prin urmare nu jidovii au năpădit Ţara românilor, ci românii au năpădit Ţara jidovilor, nu Ţara românilor trebuie deşărtată de jidovi ci Ţara jidovilor trebuie deşărtată de români” (Isaac Jacob Crémieux a fost preşedinte al Alianţei Universale Israelite din 1864).

Şi ce fel de cetăţeni evrei intrau ilegal în acele timpuri, invadând satele şi târgurile româneşti ? Oameni cu stare, profesionişti, erudiţi ? Să vedem ,,prosperitatea şi civilizaţia” pe care au adus-o ei românilor, atît de des invocată pentru a justifica invazia ca fiind o necesitate economică cerută chiar de către băştinaşi pentru că românii nu se pricepeau în vremurile acelea decât la ghioagă şi sapă. Uite aşa săracii evrei au trudit, cărând în spate leneşa Românie până s-au extenuat.

Iată hrisoave publicate în cartea “Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România”, apărută în anul 1990 sub directa îndrumare a rabinului Moses Rosen. Într-un document al vămii din Moghilău datat 1765, se arată că din 294 negustori ce au trecut graniţa venind în Moldova, 118 erau mozaici, iar din aceştia numai 4 nu au aveau ca marfă holirca (rachiu din cereale), cantităţile aduse pentru vînzare fiind de la 15 litri pînă la 450. Un alt document, aflat la pagina 207, emis de Cancelaria Aulică Imperială la 31 mai 1781: ,,astfel încît iudeul trebuie a-şi dobîndi existenţa şi cîştigul aproape numai pe seama supusului localnic, care în Transilvania nu este, încă, destul de luminat, pentru a se putea apăra de şiretenia obişnuită a acestui popor, iar de multe ori fiind strîmtorat, se vede nevoit să primească ajutorul pe care i-l oferă jidovii, care ajutor însă curînd îl va duce de rîpă.”

La pagina 247 găsim un document dat în Iaşi la 28 noiembrie 1782, de domnitorul Alexandru Mavrocordat prin care li se interzicea evreilor să mai locuiască la sate şi să mai deţină cîrciumi pentru că: ,,…Domnia mea hotărîm, ca jidovii cîţi se află în ţara aceasta, să locuiască prin tîrguri, după cum sînt aşezaţi,… iar prin satele ţărei nicidecum să nu fie volnici a locui, nici a face aleşveriş (afaceri) cu vînzare de băutură şi orîndării (arendă) prin sate, căci cu viclenie îi păgubesc şi jăfuiesc,… Această breaslă a jidovilor, după ce s-a obicinuit cu acest fel de urmări, a cumpăra cu anul moşii de pe la stăpîni şi a ţine orînde (arende) prin sate, nu puţine supărări şi pagube au pricinuit nu numai la stăpînii moşiilor, ci şi la locuitorii acestor sate, căci niciodată ei de acele tocmele şi zapise nu se ţineau, ci fel de fel de pricini şi amestecături arăta, spre păgubirea stăpînilor moşiilor, şi în loc unde era să se folosească stăpînii de veniturile moşiei sale cîte ceva, pagube şi supări avea. Al doilea, pe locuitorii săteni îi îndatorea cu bani din vînzările băuturilor lor; şi unde de pe băuturi rămînea cineva dator, cîte cu ce, ei, ca nişte înşelători, îi încărca şi îi năpăstuia mai mult îndoit şi întreit, din care cei mai mulţi dintre locuitori se sărăcea cu totul…  de vreme că ei cu totul şi toţi porniţi sînt numai spre aceasta, a cerca chipuri cu care ar putea să înşele, să năpăstuiască, ori pe stăpînii moşiilor la tocmelele ce fac, ori pe locuitori să-i încarce la cîte puţine datorii ce rămîn de pe băutură. Căci fiind jidovii aceştia oameni săraci, după cum singuri ei se mărturisesc,…  o socotesc ca o neguţătorie, iar nu se uită la pagubile şi sărăciile ce le pricinuiesc la mulţi din partea lor…”

O comisie austriacă, care funcţiona în anul 1781, arată că în Bucovina: “Iudeii de aici se hrănesc mai mult cu cîrciumile şi dau prilejul poporului să bea şi să se strice. Prin expulzarea lor ar fi hrana mai ieftină, beţiile s-ar mai opri, înşelătoria în negoţul cu mărfurile ar înceta, preţul arenzilor ar scădea şi satele s-ar păstra”. Mai jos aveţi un colaj din 4 fotografii. În ele puteţi vedea evrei din Polonia şi Rusia, aşa cum se prezentau la sfârşitul sec. XIX. Dintre ei, mulţi au emigrat în România…

Citiți și:  Explicația cazurilor record de COVID din Israel: "Toţi poartă măștile pe cap!"

e1

 

PARTEA III

Russian_Jews_005

În articolul „Galiţia” (18 iulie 1876), Eminescu exclamă : „Fericita Rusie”, în care ,,i se taie evreului cu de-a sila, în mijlocul uliţei, barba, perciunii si poalele caftanului”. De ce era atât de “fericită” Rusia ? Ce contribuţie au avut evreii la bunăstarea şi dezvoltarea imperiului rus şi de ce au fost ei supuşi persecuţiei şi pogromurilor, de multe ori spontane? Să luăm, de exemplu, viaţa din Basarabia acelor vremuri. Cneazul S. Urusov, un filosemit rus celebru, a fost guvernatorul Basarabiei timp de 2 ani, instalat în funcţie după pogromul din 1903. Mare prieten al evreilor, Ursov publică în 1907 “Însemnările unui guvernator”, care a devenit cartea de căpătâi a evreilor din Rusia.

Înainte de a prezenta observaţiile lui Urusov, trebuie menţionat faptul, că pe parcursul istoriei, în ţara unde intrau abundent evreii, acolo apărea imediat problema evreiască. Ei făceau băştinaşilor concurenţă neloială, inclusiv prin ocolirea legilor, încălcarea legilor şi mituirea funcţionarilor, prin parazitism economic, acapararea posturilor- cheie din comerţ, industrie şi finanţe. Occidentalii, lezaţi de parazitismul lor, în timpurile feudalismului, soluţionau simplu durerea de cap numită “problemă evreiască”: îi alungau din ţară. Uneori, alungarea din ţara occidentală era combinată cu măcelărirea masivă a lor, precum au procedat spaniolii…

În luna mai 1903, S. Urusov a sosit la Chişinău. El notează: „activitatea mea  în Basarabia a fost legată indisolubil de aşa numita chestiune evreiască” (p.18). „..evreii , fiind un popor bogat înzestrat şi strâns unit, biruind   populaţia băştinaşă în lupta economică frecvent datorită acestor însuşiri…” (p.37). După un timp de guvernare în Basarabia, cneazul S. Urusov începe să observe schemele economice utilizate de către evrei. „Evreii, conform prevederilor provizorii din anul 1882, nu au dreptul de a arenda pământuri. Pământurile moşierilor basarabeni sunt (totuşi) în arenda evreilor. Contractele fictive, conform cărora pământurile moşiereşti sunt date în arendă unor persoane substituitive, (în spatele cărora) stă adevăratul arendaş, evreul…” (p.48).

„Proprietarii de vii vând  liber şi fără taxe vinul din grădinile proprii, dacă vinul este vândut din încăperea, unde acest vin este produs…” era scris într-o directivă a acelor timpuri, pentru a evita specula. Ţăranii nu aveau posibilitatea de a construi încăperi de producere a vinului şi erau nevoiţi să-l vândă evreilor la preţuri derizorii. Evreii înfingeau în curţile lor, din târguri, câte 10-20 de coarde de viţă de vie pe câţiva metri pătraţi. Aşa deveneau proprietari de vie… „Se dotau cu o adeverinţă de la administraţie cum că au vie, apoi foarte liniştiţi vindeau vinul din casele lor” (p.153).  Cneazul comentează vânzarea de către evrei a unor enorme cantităţi de vin: „ astfel reieşea, că în Basarabia coarda de viţă de vie dă evreilor mai mult vin, decât dădea cândva pe pământul făgăduinţei, unde, conform legendelor biblice, un strugure era dus cu greu de doi oameni…” (p.153).

Exista decizia Dumei orăşeneşti despre achiziţionarea grâului pe piaţa bazarului, sub supravegherea poliţiei municipale. Însă, în zilele, când ţăranii începeau să aducă grâul cu carele, evreii se trezeau devreme, ieaşeau în afara oraşului şi „în pofida deciziei obligatorii a Dumei orăşeneşti […] cumpărau grâul din carele ţărăneşti. Grâul cumpărat  îl duceau în curţile lor, vânzându-l la preţuri mai înalte”(p.98). Guvernatorul relatează despre un tânăr ofiţer localnic, care „nu se împăca cu exploatarea evreiască” (p.98). El venea la carele oprite de evrei, „Cu îndrăzneală se arunca asupra achizitorilor iliciţi, aplicându-le lovituri irezistibile, paladinul neînfricat obţinea întotdeauna biruinţa, risipind pe evreii speriaţi şi conducea carele la piaţă”(p.98).

Despre cămătăria practicată de evrei: „Predominarea capitalului cămătăresc mic şi mijlociu la sate a condus, către începutul anilor 1880, la dependenţa de cămătari a cca 60% din gospodăriile ţărăneşti, majoritatea absolută a cămătarilor din limita sedentară erau evrei. Spre exemplu, în gubernia Covno, la începutul anilor 1880, din 779 de cămătari 668 erau evrei. În Odesa, evreilor le aparţineau 10 din 12 bănci ale oraşului, le aparţineau 2 din 3 case de împrumut[…]. Creditarea gospodărilor ţărăneşti era o afacere destul de avantajoasă, aducând evreului-cămătar o sporire a capitalului de la 35%  până la 105%  anual. Activitatea evreilor-cămătari, care genera o nemulţumire generală […] crea terenul de acumulare de agresivitate socială din partea ţăranilor, care căzuseră în dependenţă financiară de creditorii evrei”.

Despre moldoveni Urusov notează: ”Populaţia moldoveană băştinaşă (…) este blajină şi bună la inimă; într-însa nu există mare sprinteneală şi tendinţa spre acumularea bogăţiilor, fiind primii producători de valori, băştinaşii nu ştiu să le păstreze şi să le schimbe…” (p.37). Dar au ştiut evreii…

 

PARTEA IV

1900 Jerusalem Jews

În articolul „Sãmânţa jidoveascã din Cernãuţi”, citãm: “ca toţi jidanii (e vorba de scriitorul Karl Emil Franzos, pe care autorul îl atacã – n. a.) care în literatura germanã se deosebesc prin stilul franţuzit şi prin expresii mârşave şi obraznice”. Tov. rabin Moses Rosen dă iar dovadă de rea credinţă (a câta oară?), în tentativa lui de a-l denigra pe marele poet. Rosen cunoştea foarte bine scrierile lui Franzos şi părerea lui despre români, dar nu suflă o vorbă despre acestea. Pentru cei care nu au auzit de scriitorul evreu Franzos şi emanaţiile sale culturale anti-româneşti, o scurtă prezentare: Karl Emil Franzos (1848 – 1904) a fost un romancier evreu-austriac. Lucrarile sale, reportaj şi ficţiune, se concentreză pe colţul multi-etnic din Galiţia, Podolia şi Bucovina, în vremea imperiilor Habsburgic si Rus. Karl Emil Franzos a fost coleg cu Eminescu la liceul din Cernãuţi.

Iată articolul integral, publicat de M. Eminescu în 1876:  “D. Carol Emil Franzos, recte Franzois, care primejduieşte câteodată citirea ,,Nouăi prese libere” [prin] foiletoanele sale, scrise în acea proză coruptă pe care germanii o numesc cu drept cuvânt francezo – judaică şi-au tipărit impresiile sale, culese pe la Colomeia, Sadagura, Podul-Iloaiei şi alte asemenea locuri în care se prăseşte jidovimea, sub titlul ,,Aus Halb-Asien” (din Semi-Asia). D-sa numeşte aceste secături icoane de cultură (Culturbilder) din Galiţia, Bucovina, Rusia meridională şi România. Credem însă că, pentru a da o icoană fidelă despre cultura unor popoare, trebuie să le cunoşti limba, căci cunoştinţa limbei jidoveşti nu poate servi decât pentru a te introduce în universităţile din Târgul-Cucului . Ca toţi jidanii, cari în literatura germană se deosebesc prin stilul franţuzit şi prin espresii mârşave şi obraznice, şi acest tânăr şi gros colaborator de la ,,N. Fr. Presse” nu-şi cunoaşte lungul – nasului , judecă făr’ a şti nimic şi batjocoreşte toate popoarele câte n-au plecare de-a se săruta cu jidanii. Se vede că, înamoraţi de stilul d-lui Franzois, un jurnal săsesc din Transilvania, pe care ,,Telegraful” român îl citează numai în iniţiale (S.d.T., poate că „Siebenbürgisch-deutsches Tagblatt”), publică asemenea aceste producte nespălate ale filozofului din Sadagura, pentru a le pune proaspete şi calde în fiecare dimineaţă înaintea lectorilor săi flămânzi de calomnii în contra românilor.”

Dar ce scrisese şi cum portretizase Franzos românii din Cernăuţi? De exemplu: “românca de astăzi”, afirmă el în Die Rumänische Frau , text datând din perioada 1868-1869, “damă strălucitoare, modernă, fără prejudecăţi”, nu poate fi nicicînd “o soţie aşa cum o concepem noi, germanii”. Îi reproşează lipsa de curăţenie şi de ordine, dar mai ales uşurătatea cu care ar “călca în picioare sfînta căsnicie”. A propos de români: “fiii zvelţi şi dinamici ai Sudului, cu feţele lor smede şi cu ochi negri strălucitori”, a căror mîndrie şi demnitate “naturală”, “atîta vreme cît sînt treji”. Articolele se intitulau “De la Semi-Asia” iar populaţia română din Bucovina era descrisă ca fiind “semi-barbară” şi “la limita civilizaţiei”.

Citiți și:  Un Rabin declară: Coronavirusul va dispărea doar după ce se va construi Al Treilea Templu

În perioada premergătoare anexării la Imperiul Habsburgic, populaţia Bucovinei era puţin numeroasă. Recensământele efectuate de administraţia militară rusă de ocupaţie în anii 1772-1773 şi 1774 au consemnat pentru Bucovina un număr de circa 80 mii locuitori, grupaţi în 266 localităţi şi trei târguri. Din punct de vedere a structurii etnice, din totalul populaţiei circa 2/3 erau români, 1/4 erau ucraineni, alături de care se regăseau şi ţigani (peste 3%), evrei (mai puţin de 3%), ruşi (puţin peste 1%), polonezi (circa 0,5%) şi câteva familii de germani. În primele decenii ale stăpânirii habsburgice, populaţia Bucovinei a crescut în mod exploziv datorită colonizărilor organizate, operate de austrieci mai ales din motive economice, dar şi datorită colonizărilor spontane, numeroşi oameni aşezându-se în Bucovina de bună voie datorită existenţei unor condiţii mai bune de trai în comparaţie cu locurile lor de baştină. Ultimul recensământ austriac (1910) consemna 798.355 locuitori, din care 34,24% români, 38,22% ucraineni, 9,15% germani, 12% evrei, 4,54% poloni, 1,85% „alte naţionalităţi”.

Evreii au venit în Bucovina încă din timpul războiului ruso-turc, încheiat prin pacea de la Kuciuk-Kainargi, ocupându-se în special cu meşteşugurile, arendăşia şi comerţul. După anul 1774 emigrarea lor în Bucovina din Galiţia şi Polonia s-a accentuat. În anul 1912 existau în Bucovina 9.322 de meseriaşi, dintre care 5.091 evrei şi 10.312 negustori, dintre care 8.642 evrei (!). Datorită “hărniciei” lor, evreii vor ajunge până la sfârşitul secolului al XIX-lea să domine practic toate compartimentele vieţii economice din Bucovina. Industria, pe scară largă a ajuns să fie în mare parte în mâinile evreilor: şase din cele şapte fabrici de bere, cele mai multe distilerii, o fabrică de butoaie, o fabrică de perie, fabrici de ciment, firme de constructii, o fabrică de ţiglă, o mare fabrică de zahăr, tăbăcării şi aşa mai departe.

Evreii ocupau, de asemenea, mai multe funcţii de conducere în instituţiile financiare. el Acelaşi lucru era valabil şi în agricultură (dar nu la sapă…). În1910 evreii deţineau în proprietate aproximativ 40% dintre marile moşii din Bucovina, uneori blocând piaţa cerealelor. Comerţul materialului lemnos era tot în mâinile evreilor, 28 din cele 34 de fabrici de cherestea fiind în proprietatea lor. Transportul şi exportul de produse agricole erau dominate de ei. Unii evrei mai şi munceau, practicând meserii de: croitor, cizmar, ceasornicar, tinichigiu, ​​tutungerie, măcelar, brutar, frizer şi puţini tâmplari, lăcătuşi sau zidari (deh, muncă mai grea…).

Când cererea a crescut, evreii au devenit proprietari de hoteluri şi restaurante, mai ales după 1902, când Vatra Dornei a devenit staţiune balneo-climaterică şi de odihnă. Evreii au intrat şi în profesiunile liberale în număr covârşitor. Cei mai mulţi medici din Bucovina erau evrei, la fel avocaţii şi farmaciştii. Nu este surprinzator, deoarece studenţii evreii predominau la Facultatea de Drept şi cea de Medicină într-o proporţie de 75% ! Această stare de fapt se datora puterii economice a evreilor faţă de celelalte naţionalităţi din Bucovina acelor vremuri, numită şi “Perioada de Aur a evreilor din Bucovina”. Practic, ei deţineau economia şi, prin ea, influenţau toată viaţa social-politică bucovineană.

Generalul Enzenberg, guvernator al Bucovinei între 1778 şi 1786, constata că evreii se indeletniceau cu mestesugul vinului , carciumaritul cu vin , holerca si bere, cu arendarea de mosii si cu diverse alte mestesuguri. “ Sunt , spune generalul , neamul cel mai de-a dreptul stricat , dedat trândăviei ; se hrăneşte … din sudoarea creştinilor muncitori.”  O comisie care funcţiona în perioada aceea consemnează că: „aici în ţară evreii obişnuiesc a cumpăra ţăranului dinainte puiul în ou, mierea în floare şi mielul în pântecele mamei, pe un preţ mic, şi prin această camătă a suge cu totul pe locuitori şi a-i aduce la sărăcie, aşa încât, ţăranii împovăraţi, astfel de datorii şi pentru viitor, nu află alt mijloc de mântuire decât să fugă din ţară; cu acest chip evreii dau aici prilej la emigraţie şi sunt deci primejdioşi poporaţiei şi agriculturii. Evreii de aici se hrănesc mai mult cu cârciumele şi dau prilej poporului să bea şi să se strice; prin expulzarea lor ar fi hrana mai ieftină, beţiile s-ar mai opri, înşelătoria în negoţul cu mărfurile ar înceta, preţul arenzilor ar scădea şi satele s-ar păstra

Enzenberg se dovedeşte chiar inocent când afirmă că: „Până acum n-am văzut evrei la plug, nici pe unul îndeplinind munca ţărănească, dar am văzut creştini arând pentru evrei, şi anume pe câmpiile cele mai roditoare, pe cari evreul orândar le ţine pentru el şi bietului ţăran îi dă desigur cele mai rele.” (s-a schimbat ceva ?) Împăratul Iosif al II-lea, după o inspecţie personală în Bucovina, scrie la 19 iunie 1873: „Să se urmeze cu evreii acelaşi sistem (de constrângere la munca în agricultură despre care ei obiectau că „sărbătorile lor cad pe vremea celor mai însemnate munci ale câmpului”…) ori se fac negustori şi meşteşugari cinstiţi, ori se consacră plugăriei, ori trebue scoşi din ţară”.

Astfel este descrisă problema evreiască din Bucovina anilor în care Eminescu îl combătea pe Franzos pe teme literare. Afirmaţiile citate nu-i aparţin nici lui Eminescu, nici altui “antisemit” român. Sunt date statistice şi constatările unui guvernator austriac al regiunii. Tov. Moses Rosen le cunoştea foarte bine, de fapt, el ştia că asemenea situaţii au apărut oriunde s-au stabilit evreii. Atunci, cu ce-a exagerat Eminescu?

 

Bibliografie: Fred Stambrook-The Golden Age of the Jews of Bukovina,1880-1914 (2003 by the Center for Austrian Studies at the University of Minnesota.);  Zieglauer, Geschichtliche Bilder aus Bukowina zur Zeit der österreichisehen Occupation, I, 1883, broşura din 1898; N. Iorga, Istoria Evreilor În Ţerile Noastre, Şedinţa Academiei de la 13 septembrie 1913

 

PARTEA V

31

Tov. rabin Moses Rosen continuă, în epistola sa, acuzele la adresa poetului: La pag. 280, în articolul „Iarãşi Evreii’ (1876), vorbind despre acordarea de drepturi evreilor, autorul spune, între altele: „Cât pentru români, egala îndreptãţire a 600 000 de lipitori şi precupeţi este pentru ei o chestiune de moarte şi de viaţã şi poporul nostru cred c-ar prefera moartea repede prin sabie decât moartea lentã prin vitriol”. Iar mai departe: „Plece 99 procente în America ca sã-şi câştige acolo prin muncã productivã pâinea de toate zilele şi atunci cu cei ce vor rãmâne, ne vom împãca uşor… “ „Evreii rãmân strãini de rit necreştin” şi mai departe: „oriunde e teren pentru neagra speculaţie evreul e acasã” şi în sfârşit: „ei sug în mod neomenos ţãrile pe care au cãzut ca lãcuste”.

Guy Rolnik, editorul fondator al “TheMarker”, ziar financiar din Israel, declară: “Cand te uiti la piata muncii, economia noastră este codaşă. Avem o rată foarte scăzută productivitate. Cum se întâmplă aşa ceva? Datorită participării scăzute pe piaţa forţei de muncă. Potrivit Yarom Ariav, care a servit ca director general al Ministerului de Finante din Israel până în 2009, şi a altor economişti, răspunsul este simplu: rata ridicată a şomajului în rândul a două mari minorităţi din Israel, evreii-ortodocşi, cunoscuţi sub numele de Haredi, şi femeile arabe israeliene.

Numai 48% dintre bărbaţii ultra-ortodocşi au fost angajaţi în 2011, potrivit ultimului raport anual al Centrului Taub pentru Studii Politice Sociale. Dan Ben-David, un profesor de economie la Universitatea din Tel Aviv și unul dintre co-autorii raportului: “Problema principală, care a fost mascată de beneficii, este că o mare parte dintre israelienii nu găsesc motivaţia de a lucra într-o societate modernă. Dacă lucrurile continuă aşa cum sunt, ne îndreptăm spre o economie de lumea a treia.”

Lipsa motivaţiei pentru munca a evreilor, pare a fi o mare descoperire pentru cercetătorii evrei, dar această “deprindere” evreiască era familiară de secole popoarelor care se bucuraseră de prezenţa lor… Şi atunci, cu ce a exagerat Eminescu, când evreii recunosc acest mod de viaţă, acela de “lipitoare” ?

Sfârşit

 

SURSA: http://istoriaincomoda.wordpress.com/

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
traian
traian
6 ani in urma cu

domnul eminescu este unic si sfant. !