Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
MEDICALNOUTATISOCIETATE

24 de elevi, vaccinaţi fără acordul părinţilor . Oamenii sunt revoltaţi

elv

Acuzaţii grave la o şcoală din Târgovişte, unde 24 de elevi de clasa a VII-a au fost vaccinaţi împotriva Hepatitei A, fără acordul părinţilor. Mai mulţi părinţi spun că elevilor li s-a făcut rău după ce un medic le-a administrat „Avaxim”, iar unul dintre ei a ajuns la spital cu dureri de cap, stări de vomă, febră şi dureri abdominale.

Totul s-a întâmplat luni, după ce cadrele didactice au aflat că o elevă este într-o fază avansată de Hepatita A şi au chemat specialiştii de la DSP pentru dezinfecţie. Nu înainte ca medicul arodant unităţii şcolare să le administreze vaccinul prevăzut în astfel de situaţii, adică “Avaxim”. Atât DSP, cât şi Inspectoratul Şcolar susţin că în astfel de cazuri nu se mai impune acordului părinţilor, ci se trece direct la “fapte”.
“Metologia noastră cu privire la cazurile de hepatită nu necesită un consimţământ pentru că este un caz de urgenţă, în care trebuie să se intervină operativ, pentru prevenirea îmbolnăvirii contacţilor. Există o altă prevedere care specifică faptul că în cazul vaccinurilor HPV sau antigripal se cere acceptul părinţilor. Nu cred că există o legătură de cauzalitate între vaccin şi stările copilului. Acei copii sunt în continuare monitorizaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Dâmboviţa, Marinela Popa.

Un elev a ajuns direct la UPU

Un elev de 13 ani a ajuns la UPU în stare destul de gravă, imediat după ce a primit vaccinul. “La camera de urgenţe s-a prezentat un băieţel de 13 ani, împreună cu mama sa, cu o simptomatologie de cefalee, greaţă, dureri abdominlae, indigestie. Se pare că aceste stări ar fi apărut după administrearea acestui vaccin. Copilul a fost examinat de medicul pediatru de la Urgenţe, care i-a administrat mai multe tratamente care l-au ajutat să scape de simptome. A stat în spital trei ore. Diagnosticul a fost de posibilă reacţie postvaccinală”, a declarat dr. Elena Firoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţe din Târgovişte.

Plângere penală

Tatăl micuţului este acum hotărât să facă plângere penală împotriva DSP, care, în opinia sa, trebuia să anunţe părinţii. “Când m-a sunat băiatul meu şi mi-a spus că i-au făcut un vaccin, mi-a căzut cerul în cap. Am venit imediat la spital şi am aflat despre ce este vorba. Nu se poate să ne trateze în felul ăsta copiii. Poate cineva este alergic, poate eu nu vreau să îi fac acel vaccin. Plus că au făcut dezinfecţia cu copiii în şcoală. Acel vaccin, conform etichetei, expiră luna viitoare. Un vaccin pe care corpul nu îl primeşte, te poate afecta pe viaţă. Copilul meu a fost mai rău, dar foarte mulţi colegi de clasă au acuzat dureri de cap şi stări de vomă după administrarea vaccinului”, ne-a povestit tatăl elevului.

Directoarea şcolii se spală pe mâini: “Am fost la un simpozion. Nu eram în şcoală. DSP e direct răspunzător”.

Administratorul şcolii, care are şi cunoştinţe medicale de specialitate, recunoaşte: “Orice vaccin are şi reacţii adverse”.
“S-a făcut imediat vaccinul. Acum a venit medicul şi în 10 minute s-a intrat la clasă. După ce s-a făcut vaccinul, fiecare copil şi-a anunţat părinţii. Nu ştiu cum e normal să se anunţe, dar eu ştiu protocolul pe care l-a primit domnul doctor. A fost chemat la DSP, de acolo i s-au dat dozele şi a trecut la fapte. E vaccinarea obligatorie”, a declarat Cătălin Neamţu.

Medicul, direct răspunzător

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar spun şi ei că procedura în astfel de cazuri nu prevede acceptul părinţilor, dar că cei care au administrat vaccinul sunt răspunzători de starea micuţilor.
“Este vorba de un copil care provine dintr-o familie cu probleme sociale şi financiare. DSP a contactat imediat circa de care aparţine şcoala şi s-a trecut la o procedură standard, de vaccinarea a 24 de copii, contra virusului hepatic. S-a procedat şi la dezinfecţie a clasei în care copilul îşi desfăşura cursurile şi la dezinfecţia sălii de sport. E o procedură care se aplică în regim de urgenţă la nivelul Ministerul Sănătăţii şi nu se mai putea pierde timp cu informarea prinţilor. Nu este voie în mod necesar de un acord al părinţilor. Cei care au procedat la asemenea măsuri trebuie să îşi asume şi aceste riscuri, fiind vorba de nişte minori. De exemplu, nu ştiu dacă un copil poate să spună medicului dacă este alergic la ceva. Există un dosar personal la circumscripţia copilului în care sunt consemnate vaccinurile, scutirile medicale etc, pe care le-a făcut în ultimii ani”, a declarat prof. Ovidiu Băsceanu, inspectorul adjunct al ISJ Dâmboviţa.
“Procedura standard” nu s-a mai respectat însă, în cazul Şcolii Coresi, din Târgovişte, când doi elevi şi-au înţepat colegii de clasă cu bolduri. Atunci, părinţii au fost anunţaţi imediat şi au mers cu toţii la Secţia de Boli Infecţioase unde celor mici le-a fost administrat vaccinul antitetanos şi li s-a făcut, preventiv, testul anti-HIV.

Ionuţ Dima

Surse: Adevarul si http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2014/03/15/24-de-elevi-vaccinati-fara-acordul-parintilor-oamenii-sunt-revoltati/

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.