23 august 1944 – Ziua în care Armata Română a fost trădată de rege

23

Nu doresc să intru în culisele actului de la 23 august 1944, când Regele Mihai I a orchestrat o lovitură de stat împotriva conducătorului statului, Mareşalul Ion Antonescu. Detaliile conspiraţiei şi întoarcerii armelor la ordinul tânărului rege sunt arhicunoscute. Un grup minor de consilieri regali şi politicieni veroşi şi ambiţioşi au pus la cale o lovitură de stat prost gândită şi slab organizată. Regele Mihai I a aruncat România în braţele URSS fără să negocieze un armistiţiu, decât abia pe 12 septembrie 1944, prin comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu, la Moscova. De la 23 august până la 12 septembrie 1944, România a fost practic o ţară ocupată şi fără apărare în faţa trupelor sovietice. În câteva zile ruşii au ajuns să defileze la Bucureşti, pregătindu-se să comunizeze ţara, cu aportul fostului suveran. Din punct de vedere istoric şi al diplomaţiei internaţionale, România a fost percepută ca o ţară ce trădează o alianţă şi bagă cuţitul pe la spate celui cu care a bătut palma pentru o înţelegere. Ieşirea din Axă nu a fost, paradoxal, bine văzută nici de către Aliaţi, care au refuzat României statutul de cobeligeranţă la Conferinţa de Pace de la Paris din 1946 şi a supus-o unor împovărătoare despăgubiri de război. De atunci, ţara noastră e percepută în cancelariile lumii ca naţiunea care-şi trădează aliatul. În perspectivă diplomatică şi al relaţiilor internaţionale o ţară care îşi respectă până la capăt angajamentele, chiar dacă e înfrântă în război, e percepută mai bine de opinia publică şi cancelarii. Vezi Germania după 1945, Polonia sau chiar Ungaria. O regulă de bază în dreptul internaţional este respectarea cuvântului dat şi loialitatea faţă de o înţelegere. Regele Mihai I a încălcat această cutumă diplomatică şi a dat o lovitură de cuţit pe la spate, chiar Armatei Române, care lupta vitejeşte pe front şi care, în 1941, dezrobise Basarabia de sub ocupaţia sovietică. La 23 August 1944 nu a fost nicio insurecţie militară, nici una populară şi nici o revoluţie socială de eliberare cum ne-a îndoctrinat în anii 70-80 istoriografia comunistă, ci pur şi simplu o lovitură de palat dată de regele Mihai I, după modelul italian din 1943, prin care Conducătorul Statului Antonescu a fost destituit şi arestat, apoi predat unor persoane particulare cu carnet PCR, aflate în ilegalitate, ce l-au trimis la Moscova.

Istoricii evită să vorbească ce s-a întâmplat cu trupele române de pe front între 23 august şi 12 septembrie 1944. Sute de mii de soldaţi români au fost dezaarmaţi de ruşi şi duşi în Siberia. Majoritatea dintre ei au murit pe drum sau în lagărele de muncă îngheţate. Regale Mihai I are pe conştiinţă moartea a sute de mii de tineri soldaţi români luaţi prizonieri datorită actului său imatur şi iresponsabil de la 23 august 1944. Se poate uita Regele Mihai I cu privirea senină în ochii familiilor şi urmaşilor a celor peste o sută de mii de schelete ale sodaţilor români răpuşi în Siberia?

Citiți și:  6 septembrie 1940: Ion Antonescu preia puterea în statul român, după abdicarea Regelui Carol al II-lea. Legionarii, singurii dispuși să intre la guvernare

Numărul prizonierilor de război români în Uniunea Sovietică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost ridicat, şi a crescut în special după anul 1943. Armata Roșie a luat prizonieri de război din Armata română după momentul 23 august 1944, procesul continuând până la semnarea armistițiului cu Aliații de pe 12 septembrie. Unii dintre prizonieri erau originari din Basarabia și Bucovina de nord ocupate ca urmare a ultimatumului din 1940, dar cei mai mulți erau cetățeni români care nu fuseseră niciodată declarați cetățeni sovietici. În cazul celor dintâi, autoritățile sovietice i-au declarat de naționalitate „moldovenească”, fiind în general separați de prizonierii „români”, în lagărele de prizonieri, autoritățile sovietice ținând evidența în general pe „naționalități” și mai puțin pe țări de origine. În aprilie 1946, Viaceslav Molotov afirma că, în 1945, 61.662 de prizonieri români fuseseră repatriați, 20.411 participaseră la formarea fiviziilor de voluntari români din Diviziile „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan”, iar alți peste 50.000 de prizonieri români se mai aflau încă pe teritoriul sovietic. În conformitate cu statisticile Marelui Stat Major Român de la sfârșitul războiului, numărul militarilor incluși în categoria „dispăruți” (din care cei mai mulți erau „prizonieri de război”) a fost de 367.976, din care 309.533 în luptele împotriva Uniunii Sovietice și 58.443 în vest, în luptele împotriva Germanirei Naziste și Ungariei Hortiste. Statistica nu a precizat dacă cei 309.533 de dispăruți „în est” cuprinde și pe militarii dezarmați de sovietici în după 23 august 1944. Într-o notă confidențială întocmită în martie 1945 de delegatia militară a Comisiei române pentru aplicarea armistițiului se afirmă că până la 23 august 1944 numărul dispăruților în luptă a fost de 163.015 militari, iar, începând cu 24 august, sovieticii au dezarmat și luat în prizonierat 97.732 de militari români. Între 23 august şi 12 septembrie 1944, dată la care a fost semnat armistiţiul, armatele sovietice au făcut prizonieri între 130.000 – 160.000 de militari români şi au scos din ţară bunuri în valoare de 2 miliarde de dolari americani. Această poziţie a fost consolidată din punct de vedere militar prin reducerea forţelor poliţiei române, la 2 octombrie 1944, de la 18.000 la 12.000 de oameni, iar la 26 octombrie şi a armatei române din interior, de la 13 divizii complete la 3 divizii cu efectiv redus, în total 10.000 de oameni. De asemenea, efectivele de grăniceri şi jandarmi au fost reduse de la 74.086 la 58.018 oameni. În ansamblu, forţele armate române au fost reduse, de la 419.000 de oameni în mai 1945, la doar 136.000 de oameni în decembrie 1947. În schimb, numărul trupelor sovietice staţionate în România a crescut de la 80.000, la 8 mai 1945, la 615.000, la 1 martie 1946. Deşi, treptat, numărul lor a scăzut (400.000 la 1 iunie 1946 şi 240.000 la 1 noiembrie 1946), ele au reprezentat elementul esenţial în desfăşurarea evenimentelor politice şi de altă natură ce au avut loc în ţara noastră, conform documentelor istorice publicate.

Citiți și:  PATRIOȚI EXECUTAȚI, UCIȘI IN BĂTAIE SAU LĂSAȚI SĂ CRAPE DE FOAME ORI BOALĂ ÎN TEMNIȚELE BOLȘEVICE

VEZI SI: Un rege care şi-a trădat ţara

Prin actul de la 23 august 1944, Regele Mihai I a trădat Armata Română, care lupta pe front pentru apărarea graniţelor şi suveranităţii naţionale. Soldaţii români s-au trezit pe front, în urma acţiunii regale, dezarmaţi, umiliţi şi luaţi prizonieri de către ruşi. La 23 august 1944 drumul spre ocuparea ţării de către ruşi şi comunizarea României fusese deschis cu nonşalanţă de către Regele Mihai I. Pentru tot mai mulţi istorici români, actul de la 23 august 1944 e perceput ca o zi a trădării Armatei Române. O parte a generalilor Armatei Române şi-au dat seama de trădarea conducerii de la Bucureşti, care oferea ţara pe tavă comuniştilor ruşi şi au dorit să fugă în iarna lui 1945 în liniile germane din Cehoslovacia şi să se pună în slujba Guvernului Naţional condus de Horia Sima la Viena. Generalul Avramescu a fost arestat şi ucis de ruşi, ceilalţi generali români au fost închişi de către comunişti până la decretul de eliberare din 1964. La toţi veteranii de război care au luptat pe frontul de est li s-au luat gradele şi nu au primit pensie până în anul 1990, cu câteva excepţii în vremea lui Nicolae Ceauşescu. În acest context actul de la 23 August 1944 este din punct de vedere istoric o dramă militară şi politică pentru poporul român, de fapt începutul calvarului comunist de 40 de ani. În această zi ar trebui coborât în bernă Tricolorul în unităţile militare de pe cuprinsul patriei noastre.

Ionuţ Ţene

VEZI SI: Crimele comise de RUSI în România după 23 august: femei împuşcate în cap sau călcate cu camionul de sovietici, execuţii mafiote, violuri

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
5 Comments
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
monip
monip
4 ani in urma cu

stiu si eu daca nu mai avea ce trada?…..populatia din zona iasi-podu iloaiei s-a trezit peste noapte ca trebuie sa plece de urgenta (intr-o ora) pt ca s-a rupt frontul si vin rusii,,,,au ajuns intr-o noapte pana la Vaslui (de la Iasi), pe jos sau in care cu boi…si s-au intalnit pe drum cu soldatii rusi..altii s-au suit in ultimul tren si au ajuns tocmai la Craiova..doar cu hainele de pe ei…Armata romana nu mai putea rezista oare pana ajungeau amaratii aia la un loc sigur?sau macar sa fi fost oamenii anuntati din vreme?Stiu de la mama mea care copil fiind a fost prinsa de evenimente…
In toate vremurile cei multi si saraci nu au fost decat carne de tun, tradati de toti la o adica……victime colaterale…

Adi
Adi
4 ani in urma cu
Raspunde lui:  monip

Daca nu se evacua de urgenta atat cat s-a putut populatia, rusii ar fi maturat totul in cale. Sa nu uitam ca armata romana era destul de slaba si neechipata. Noi ne incaltam cu fesul in materie de armament. Aveam noi tancurile, mitralierele, artileria nemtilor sau a rusilor? Eram simpli agricultori. Eu stiu ca s-a procedat cu lasitate dar "Fuga-i rusinoasa dar e sanatoasa".

Rezuş Petru
Rezuş Petru
4 ani in urma cu

Că sunt tineri ca >Cristi Rezuş mă bucurtă. Mai întâi trebuie să ne informăm precis despre evenimentele petrecute, şi sursa cea mai sigură de informare ar fi, mai ales, de la cei ce au trăit acele timpuri.
Trebuie de ţinut seama de condiţiile ce s-au creat în continentul Europa, ca şi în celelalte. În anii 1938-1940. Hitler, ajutat de o armată întreagă de finanţatori care l-au sprijinit efectiv. Politica din acea vreme era în formare şi cu bani s-a reuşt să ia fiinţă politica naţionalistă- şovină şi în special ce-a nazistă. Hitler cu politica sa nouă s-a crezut stăpân peste LUME şi nu a mai întrebat dacă vrea poporul austriac, polon, ca şi altele să fie incluse în Marea Germană nazistă. >Au urmat oameni fugăriţi, împuşcaţi, au venit concentrările şi multe alte urgii.
În România dezastru: armată slab dezvoltată cu echipament din Primul război; căile de comunicaţii mizerabile,curbe de sacrificiu şi ca să nu păţim ce au păţit austriecii, cehii, polonii,etc ne-am alăturat "viteazului Hitler" ne-a luat din teritoriu, ne-a instruit armata, şi-a adus trupe, l-a convins pe Antonescu să ordone "Ostaşi, treceţi Prutul! "În 1941 era în mare vogă, toţi îl lăudau. După eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord Antonescu şi-a retras o parte din efectiv şi a dorit să se oprească, dar Hitler l-a chemat la ordine. Trebuie să nrespecţi convenţia şi hai la război: ostaşii români luptă şi cuceresc Odesa şi comunicatul german se lăuda cu victoria armatei germaniei Nu Moscova îl interesa pe Hitler, ci petrolul din Asia. Stalin avea armată de trei ori mai multă decât Hitler, apoi echipamentul pentru locurile şi gerurile ruse erau necomparabile,Nemulţumiri peste tot, chiar şi în Germania. Antonescu a fost sfătuit să termine cu Hităr, ba a dorit să încheie armistiţiu cu ruşii, dar condiţiile nu erau corecte. Frontul era la >IAŞI, DEZERTĂRI, FOAMETE, ÎN ASEMENEA CONDIŢII CE AVEA SĂ FACĂ REGELE CU OAMENII SĂI?
Antonescu trebuia sacrificat. După mine a fost un bun român, bun conducător de oşti, dar într-un timp nefast. În orice luptă, atunci când e pierdută, vinovat e conducătorul. Trebuie ca tineretul să citească mai mult istoria şi să înţeleagă cauza evenimentului.