ULTIMA ORA: PSD a dat țeapă și cu pensiile, și cu salariile

Fostul președinte al României Traian Băsescu a acuzat Partidul Social Democrat că ar minți o țară întreagă cu măririle de pensii și salarii. De fapt, PSD nu s-a ținut de mult lăudatul program de guvernare: veniturile românilor nu au crescut, ci prețurile! E un cinism incredibil!, a remarcat senatorul PMP.

Băsescu a mai declarat, pentru B1 TV, că ”petrecerea” n-o să mai ţină mult dacă nu începem să facem investiţii.

”Ne merge pe bani împrumutaţi. Nu mai ţine mai mult de doi-trei ani. Trebuie să mergem pe investiţii cât mai repede. Guvernul ăsta a avut doar două linii: salarii şi pensii. Să ştiţi că la amândouă a dat ţeapă, cum s-ar spune. Mărirea de 25% a salariilor s-a făcut mutând contribuţiile, iar în ceea ce priveşte pensiile… Eu sunt pensionar. Trebuia să primesc la 1 ianuarie o indexare a pensiei de 5% plus 50 % din creşterea salariului mediu brut pe economie. N-am primit, că a rămas că ne măreşte Olguţa pensiile în 2019. Drept pentru care ne-a luat vreo 9% din pensie anul ăsta: 5% inflaţia şi 50% din creşterea salariului brut pe economie, ceea ce mai înseamnă vreo 4 procente. Degeaba-mi dă 10 la anu!

Eu nu spun că nu sunt corecţii de făcut, dar le-a amânat doamna Olguţa până în 2022.

Au în programul de guvernare creşterea salariilor cu 25% şi ei au spus ”mutăm contribuţiile de la angajator la angajat” şi o ţară întreagă s-a lăsat prostită cum ne-au mărit ei salariile cu 25%. A mai mârâit câte un lider sindical, dar i-au rezolvat repede. Și e un cinism incredibil în a minţi!

În timpul ăsta s-au scumpit gazele, alimentele…”, a declarat fostul preşedinte, pentru B1 TV.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.