VIDEO: Descinderi la membrii clanului tiganesc Nixon, acuzaţi că au atacat pizzeria din cartierul buzoian Dorobanţi. Patru interlopi au fost reţinuţi

Membrii unui clan de interlopi au năvălit într-o pizzerie, l-au rănit pe patron şi au vandalizat localul. Atacatorii sunt membri ai clanului „Nixon”, cunoscuţi pentru faptul că ar cere taxe de protecţie. La percheziţiile domiciliare efectuate luni seară, poliţiştii au descoperit obiecte contondente, bastoane telescopice, o crosă şi o macetă. Patru agresori au fost reţinuţi.

În baza mandatelor de percheziţie emise de Judecătoria Buzău, poliţiştii au efectuat şase percheziţii domiciliare pe raza municipiului Buzău, la membrii clanului Nixon, implicat în atacul din pizzerie.

Au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor obiecte contondente, bastoane telescopice, o crosă şi o macetă. Au fost depistaţi cinci participanţi la infracţiune, între care şi interlopul Edison Marinescu, fiul celui care conduce clanul Nixon.

Cel puţin cinci persoane au năvălit cu macete şi sprayuri paralizante într-o pizzerie din cartierul buzoian Dorobanţi. L-au rănit pe patron şi au vandalizat localul. Atacatorii i-ar fi cerut proprietarului o taxă de protecţie de o mie de euro pe lună, iar acesta a refuzat s-o plătească.

Patronul localului şi angajaţii lui spun că gruparea nu este la prima încercare de a-i cere taxă de protecţie. Ora la care s-a produs acest atac mafiot a fost o oră de vârf, oră la care pizzeria din cartierul Dorobanţi îşi desfăşura în mod normal activitatea. – Sursa: Adevarul.ro

Vezi si: ULTIMA ORA! ATAC MAFIOT AL UNUI CLAN TIGANESC IN PLINA ZI LA O SHAORMERIE din Dorobanti – FOTO/VIDEO

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.