ȘOCANT – Bătaie soră cu moartea la Gorj: Judecătoare, băgată în spital de soțul său, comisar de poliție – FOTO

O judecătoare de la Tribunalul Gorj, Stroe Angela Elena, fostă Tabacu, a ajuns, miercuri seara, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Tg-Jiu cu multiple escoriații și acuzând dureri în mai multe zone ale corpului, după ce a fost bătută cu bestialitate de soțul său, ofițer în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj.

Diagnosticul medicilor a fost ”traumatism craniofacial”, însă judecătoarea nu a depus plângere împotriva soțului, iar șefii acestuia nu au anunțat că au luat măsuri, deși medicii de la UPU au anunțat conducerea IPJ, conform presei locale.

Marius Stroe, ofițer în cadrul Serviciului de Investigarea Criminalității Economice al IPJ Gorj, și-a bătut nevasta, pe judecătoarea Stroe Angela Elena, până a băgat-o în spital, susțin surse din sistemul medical. Incidentul violent a avut loc miercuri seara, iar în urma loviturilor primite, soția polițistului, judecător în cadrul Secției Civile a Tribunalului Gorj a sunat la numărul de urgență. Potrivit surselor citate, femeia a fost preluată de o ambulanță și transportată la UPU unde a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind diagnosticată cu ”traumatism craniofacial”.

Din primele informații, judecătoarea nu a depus plângere penală, deși, spun aceleași surse, nu ar fi la primul incident de acest fel. Judecătoarea se află la a treia căsnicie. Sursele noastre relatează că cei doi au făcut nunta în aprilie.

În urmă cu câțiva ani, tot din cauza episoadelor violente, polițistul Stroe a fost părăsit de o altă femeie, polițistă și ea, cu care urma să se căsătorească.
Ofițerul Stroe e unul dintre polițiștii controversați ai SICE. În IPJ se speculează că, în trecut o firmă a familiei sale a derulat contracte cu fostele complexuri energetice, iar în prezent are în atribuții activitatea CEO.

Șefii IPJ vor trebui să dispună măsuri împotriva ofițerului Stroe, pe linie administrativă, chiar dacă soția sa nu a depus plângere penală împotriva acestuia, însă până la închiderea ediției, instituția nu a anunțat că a luat măsuri cu polițistul.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.