României i-a trecut glonțul unei lovituri de stat pe lângă tâmplă. Iohannis și SRI doar se fac că nu știu sau chiar ei au fost scenariștii din umbră?

Ciudățeniile de după proteste

De cînd s-a înființat miliția, românii au făcut bășcălie de ea. Cinci-șase decenii au spus bancuri cu Bulă și cu milițieni și i-au înjurat, indiferent dacă erau vinovați sau nu. În ciuda acestui curent eminamente românesc, la Poliție și Jandarmerie se produce o înghesuială de mama focului.

Tot românul vrea să-și vadă copilul polițist sau jandarm. Școală pe sărite, carte puțină, leafă zdravănă plus supliment de hrană și de haine! Din acest punct de vedere, chiar înțeleg curentul amplificat în aceste zile. Adică, nu ajunge că au salariu bun, că le cumpărăm echipamente, că au pensii babane, ne mai și bat! Ba mai sunt acuzați că au folosit arme chimice interzise, că nu au anunțat evacuarea Pieței Victoriei cu megafoane puternice, rezumîndu-se la un chițăit într-o portavoce care se auzea numai în primele rînduri.

Acuzele sunt multiple, fanteziste, isterice, devenind o problemă națională. Că au lovit și deasupra zonei permise (la box este invers, sub centură), că au spart telefoane, că au un comandant interimar, că își cumpără măști de gaze superscumpe, pregătindu-se, probabil, pentru încă o tură, că au fost conduși sau nu au fost conduși sau supravegheați de un procuror, că au pregătit cu mult timp înainte intervenția violentă de vineri, că n-au adus rahatul cu care au fost împroșcați drept probă a ultrajului comis de demonstranți, că au fost tălîmbi și nu i-au extras pe cei violenți sau suspecți din rîndul demonstranților, că așa mai departe.

Evident, totul a fost comis sub controlul și cu avizul lui Liviu Dragnea, numai de oameni puși de el, prieteni, neamuri, teleormăneni, bipezi. Dacă doriți, puteți continua singuri această ploaie de acuze, puteți cînta fericiți în acest cor al terfelirii jandarmilor, mai ales că veți ajunge foarte repede la șeful acestora, la ministrul de Interne și, mai departe, la Liviu Dragnea, iar de la acesta mai departe, la Putin și apoi la Diavolul însuși.

Profesia mea și luciditatea mă împiedică să sporesc mulțimea celor care nu se îndoiesc de nimic. Eu unul mă simt obligat să mă întreb, de ce a dispărut principalul scop al protestului din 10 august, anunțat de compatrioții noștri din diaspora? Fusese anunțat cu mai bine de o lună înainte și viza dărîmarea guvernului și provocarea de alegeri anticipate, nicidecum promovarea unui program politic, economic și social. Toți vorbeau cum ajungem, trecem la fapte, intrăm în guvern, foc și sînge etc.

Dumneavoastră puteți să spuneți că un asemenea scop este justificat, că pesediștii merită mult mai multe, inclusiv sare pe răni și prăjit pe un jar făcut din cărbune de fag. Treaba domniilor voastre! Dar dărîmarea guvernului prin mijloace violente nu este legală. Ține de Africa, de America de Sud și de Ion Iliescu și Silviu Brucan. Se pare că intră discret și în bagajul lui Klaus Iohannis. Nici dizolvarea parlamentului cu tehnici violente ambalate în comportament de revoluție nu este în ordine. Cum Dumnezeu că aceste două amenințări grosolane au dispărut de pe agendă și ne-am aruncat cu toții pe „rolul jandarmeriei în societatea românească”, după cum zicea o gîscă bățoasă.

Și președintele Iohannis, și procurorii, și ONG-urile și jurnaliștii au sărit peste amenințarea fățișă la adresa instituțiilor statului român. Pe străini îi înțeleg. Ei n-au prea înțeles bolboroselile românești ale înfuriaților veniți de la muncă să dărîme guvernul. Dar eu am auzit cîțiva diasporeni plini de elan veniți să dărîme guvernul. Am văzut o cucoană care mai și mărturisea că n-a mai fost în țară de 15 ani, că România este…(n-am notat calificativele), că vrea să contribuie și ea la dărîmarea guvernului și la declanșarea alegerilor anticipate.

Și ea, și Grosu, și atîția alții au vorbit despre operațiunea care nu venea doar din scăfîrliile unor zăltați, ci și din dorința unor politicieni și generali din aceeași tabără. A zis Klaus Iohannis ceva legat de aceste enormități? Le-a pus la punct? S-o fi jurat în gînd și o fi făcut cruce cu limba să reușească, dar de poziționat public, el n-a zis nimic, de parcă ar fi fost un trădător sau un uneltitor în spatele acestora. A zis SRI-ul (cel care vînează orice pîrlit de arab și se umflă în pene că a prins un filo-ISS și l-a expulzat) ceva despre aceste amenințări și despre cei care le-au proferat, și mai apoi, chiar au încercat să le pună în practică, pe la orele 15.00 – 16.00 ale zilei de 10 august?

În loc să discutăm despre pericolul pe lîngă care a trecut statul român și despre cine l-a pus la cale, facem tărăboi în legătură cu jandarmii și Jandarmeria care a rămas „o instituție ceaușistă”.

Tuturor vă doresc succes în operațiunea de terfelire a unei insituții care a apărat România de o situație de haos. Poate izbutiți să ștergeți urmele unei tentative de lovitură de stat, ca să nu mai vorbim niciodată despre cei care au pus-o la cale.

Spre supărarea multora, eu rămîn cu ochii pe Klaus Iohannis și pe SRI și pe cei care îi sprijină din exterior. Căci la PNL n-am de ce să mă uit! – Autor: ornel NISTORESCU

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.