Pilotul MIG-ului prăbușit, un adevărat erou

Ministerul Apărării Naționale îl omagiază pe pilotul MiG-ului mort în tragedia de la Fetești. Florin Rotaru avea 36 de ani, era căsătorit și lasă în urma sa doi copii. Martorii evenimentului spun că dacă tânărul pilot s-ar fi catapultat, participanții la show-ul aviatic ar fi fost victime.

„Dacă pilotul se catapulta, avionul își continua drumul spre public și ar fi fost jale…. Un om deosebit care a făcut sacrificiul suprem…. Am fost acolo… A fost un erou… Condoleanțe!”, spune Ștefan Leau, citat de MApN.

Tot erou îl consideră pe pilot și o altă persoană prezentă la eveniment.

„Cred că toți cei care am luat parte la acest show ar trebui să îi mulțumim și să îi aducem un omagiu! Mulțumesc, eroul nostru! Dumnezeu să aibă grijă de tine așa cum și tu ai avut grijă de noi azi! Condoleanțe familiei.”, afirmă Andreea Baranga, citată de minister.

MApN anunță că luni vor fi organizate în unitățile militare din țară și din teatrele de operații ceremonii în memoria pilotului mort. „Luni, 9 iulie, începând cu ora 8.15, vor fi organizate în unitățile militare din țară și din teatrele de operații ceremonii de comemorare în memoria locotenent-comandorului Florin Rotaru care și-a pierdut viața în timpul mitingului aerian din data de 7 iulie organizat de Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță” din Fetești. Locotenent-comandorul Florin Rotaru, în vârstă de 36 de ani, îndeplinea funcția de pilot-șef în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă a Bazei 86 Aeriană Fetești. Era pilot clasa I, avea la activ peste 400 de ore de zbor, din care aproximativ 250 pe MiG-21. Era absolvent al Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din anul 2005. Din ordinul ministrului apărării naționale a fost numită o comisie de investigație tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestei catastrofe aviatice. Totodată, potrivit procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar și au fost sistate zborurile de instrucție cu acest tip de aeronavă, până la finalizarea anchetei de specialitate”, au precizat reprezentanții Ministerului Apărării, printr-un comunicat de presă.

Citeste si: Momentul în care avionul MIG 21 a intrat în impact cu solul – VIDEO DE ULTIMA ORA

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.