UNA DINTRE CELE MAI MARI MINCIUNI. Citesti si te crucesti!

Negarea Holocaustului a fost iniţiată de Simon Wiesenthal
Săpunul „evreiesc” – minciuna dintre toate cea mai ticăloasă –

Dacă ar fi să mă întrebe cineva care este adevărul cel mai important dintre puţinele adevăruri pe care putem conta, nu mi-ar fi uşor să răspund. Cred că şi altora le-ar fi la fel de greu. Dar dacă ne vom întreba care este ne-adevărul cel mai mare, cu consecinţele cele mai nenorocite, scornit şi rostit de-o fiinţă omenească, cred că nu poate fi invocată altă minciună, mai cumplită, mai nefericită, mai ticăloasă decât minciuna lansată de Simon Wiesenthal în 1946 şi a cărei carieră nici azi nu s-a încheiat, ci bântuie această minciună nemernică mai departe în mintea şi sufletul a milioane de oameni, pustiindu-le…

…În aceşti termeni, insuficient de duri, de severi, mă refer la săpunul evreiesc, la teza atât de răspândită cum că în timpul celui de-al doilea Război Mondial germanii au făcut săpun din trupurile unor evrei. Mai contează câţi?! Şi un singur evreu, un singur om să fi fost batjocorit în felul acesta de alt om, şi ruşinea ar fi (fost) la fel de nemăsurată pentru toată speţa umană. Dar când este vorba nu de un om făcut săpun, ci de 900.000 (nouă sute de mii) de oameni făcuţi săpun prin dibăcia, profesionalismul şi ingineria a sute de oameni, angajaţi în industria cea mai murdară cu putinţă, atunci imaginea decăderii umane devine imposibil de cuprins şi de conceput prin gânduri şi cuvinte! Literalmente „îţi îngheaţă mintea!” Nu te mai suporţi ca fiinţă raţională!

…Sunt convins că cei mai mulţi dintre cititorii acestor rânduri ştiu că germanii, adică nişte fiinţe umane, au făcut săpun din trupurile a nenumăraţi evrei, tot fiinţe umane şi aceştia! Şi cred că acestor onorabili semeni le vine tare greu să-şi imagineze cum ar putea coborî abjecţia fiinţei umane sub acest prag aflat deja sub nivelul „talpa iadului”! Diavolul însuşi, care a fiert în smoală atâtea trupuri, nu s-a gândit la paradoxul bestial al transformării, prin fierbere, a trupului omenesc în săpun, de care să se folosească ceilalţi oameni, într-un soi de batjocură de sine, colectivă, unanimă, a fiinţei umane, a demnităţii umane! Căci nu evreii au fost astfel batjocoriţi, ci însuşi Omul! Ba chiar Dumnezeu Însuşi a fost astfel scuipat în obraz de „societatea” nazistă, germană, în numele nostru al tuturor…

Deseori, cu ani în urmă, gândindu-mă la această „secvenţă” a Holocaustului, şi neputând nicicum să realizez logica şi psihologia semenilor noştri germani, ca fabricanţi de săpun din trupul unor fiinţe umane ucise în acest scop, am încercat să-mi imaginez ce va fi fiind în sufletul semenilor noştri evrei! Cum vor fi resimţind ei gândul că părinţii lor au fost batjocoriţi în halul ăsta, refuzându-li-se nu în vorbe spuse la mânie, ci prin punerea metodică în mişcare a unei întregi industrii refuzându-li-se întru totul condiţia de om şi transformându-i în materie primă de confecţionat abajururi şi alte produse de marochinărie din pielea clientului… Oameni transformaţi în săpun şi şampoane!…

Eşti pus inevitabil dinaintea întrebării: cumva, oameni fiind şi noi, am fi capabili şi noi de asemenea orori?… E semănată oare în noi gena decăderii totale de la ceea ce ne-am amăgit până acum că este natura umană? Iar mâine-poimâine, în cine ştie ce alte împrejurări, în locul evreilor ar putea fi victime orice alte categorii de oameni? Preoţi sau profesori făcuţi săpun, români sau maghiari făcuţi săpun, bătrâni sau invalizi făcuţi săpun, comunişti sau legionari făcuţi săpun, liberali sau conservatori, blonzi sau bruneţi făcuţi săpun… Aşadar, în locul nemţilor nazişti am putea ajunge oricare dintre noi?!..

Cum să mai contezi pe demnitatea şi onorabilitatea fiinţei umane atunci când oameni cu acte în regulă erau şi naziştii nemţi fabricanţi laborioşi şi inventivi ai celui mai spurcat artefact omenesc, mai nenorocit, mai abject, mai cum naiba să-i spun căci nu există pentru aşa ceva termen potrivit în nicio limbă! Dar şi victimele nevinovate, evreii, tot oameni erau şi ei?!… Şi unii, şi alţii la fel de oameni! Fraţi întru Domnul! Cum a fost posibil acest abandon total al germanilor de la condiţia umană?!

…Ani de zile, până pe la începutul anilor ’80, am trăit copleşit de stupoarea, de ruşinea că aşa ceva a fost posibil!… Am aflat, într-un târziu, într-o doară rostit, că totuşi nu a fost adevărat! Că „teza” săpunului evreiesc este o pură invenţie!… N-am reuşit să mă bucur de această veste, să mă bucur ca lumea, căci reversul ei evident este ticăloşia, cu nimic mai mică, ci parcă şi mai vinovată, ticăloşia celor care au inventat această minciună, de care iarăşi mi s-a făcut ruşine, ca om, om nevoiaş ce sunt şi eu! O ruşine şi mai mare!

Minciuna cu „săpunul evreiesc”, insuficient demascată ca minciună, bântuie însă mai departe, prin sufletul evreilor şi al ne-evreilor, depreciind ideea de demnitate umană, înjosind-o! Lumea, adică cei mai mulţi dintre noi, ştie şi crede mai departe că a existat undeva o fabrică germană de făcut săpun din trupurile evreilor, probabil a evreilor ucişi în camerele de gazare! Nu mai departe, în urmă cu vreo cinci ani, într-o expoziţie dedicată holocaustului, la Muzeul de Istorie a României, erau expuse bucăţi din vestitul săpun „Reine Judisches Fett”… Asta după ce mai multe instanţe ştiinţifice, evreieşti şi ne-evreieşti, inclusiv americane, au stabilit încă de prin anii ’70 şi au anunţat cu jumătate de gură opinia publică că vestitul săpun RJF nu conţine nici urmă de ADN omenesc! Iar cu vreo trei ani în urmă, la Chişinău, la un simpozion pe tema holocaustului, toţi istoricii evrei prezenţi jurau pe săpunul evreiesc, că a existat, că rude de-ale lor au păţit „necazul” ş.a.m.d.

Nu e de mirare, căci despre săpunul evreiesc şi despre abajururile „confecţionate” din… pielea clientului, a unor clienţi evrei de la Auschwitz, s-a scris în toate felurile, s-a vorbit în toate limbile pământului, pe toate lungimile de undă. Culmea mediatizării atingând-o „monumentele săpunului” care consemnează în toată lumea, pentru vederea tuturor, dimensiunile abjecţiei umane, ale degenerării noastre, materializată atât de convingător, cum nu se poate mai, în săpunul îngropat cu fast şi jelanii nesfârşite sub vestitele monumente, devenite între timp fastuoase monumente ale minciunii neruşinate…

Ei, bine, această minciună decât care nu cunosc alta mai mare şi mai ticăloasă, mai vinovată faţă de fiecare dintre noi, evrei şi ne-evrei deopotrivă, are un autor, a scornit-o cineva, iar acel cineva nu a fost un client al spitalelor de psihiatrie, ci a fost numitul SIMON WIESENTHAL, legendarul! O veritabilă vedetă mondială, a cărui moarte a fost comentată în superlativele cele mai rare. Un veritabil superman, justiţiar fără hodină, omul dreptăţii şi al adevărului! Acesta publica în 1946, la Viena, în ziarul comunităţii evreieşti „Der Neue Weg”, informaţia că sinistra, macabra uzină de săpun a funcţionat în Galiţia, în localitatea Belzec, şi că „din aprilie 1942 până în mai 1943, 900.000 (sic! Nouă sute de mii) de evrei au fost utilizaţi ca materie primă în această uzin㔺i că „după 1942, oamenii din Guvernămîntul general ştiau foarte bine ce însemna săpunul RJF. Lumea civilizată – continuă dement şi inspirat Simon Wiesenthal, nu-şi poate imagina bucuria pe care acest săpun o procura naziştilor din Guvernămîntul general şi soţiilor lor. În fiecare bucată de săpun ei vedeau un evreu care fusese astfel împiedicat să devină un al doilea Freud, Ehrlich sau Einstein.”

Dacă Simon Wiesenthal ar fi murit la un an-doi după ce a lansat această „basnă” fără pereche în antologia infamiei, am fi zis că a scornit-o şi lansat-o sub imperiul unor emoţii copleşitoare nu numai pentru evrei, ci şi pentru oricare om cât de cât om, emoţii declanşate la aflarea adevărului despre masacrarea în masă a evreilor. I-am fi găsit niscai circumstanţe atenuante. Dar Simon Wiesenthal a trăit până ieri-alaltăieri. Adică a supravieţuit cumplitei minciuni ani mulţi, vreo 60. Dumnezeu l-a mai răbdat pe Simon Wiesenthal atât amar de ani şi l-o fi aşteptat pe netrebnic până în ultima clipă să dezmintă public eroarea din 1946, devenită cea mai abjectă minciună din istoria ticăloşiei omeneşti. Tăcerea lui Simon Wiesenthal asupra acestui subiect, lipsa sa de reacţie faţă cu răspândirea pe care a căpătat-o „mitul săpunului”, are ca rezultat transformarea greşelii (dacă greşeală a fost!) în cea mai murdară infamie. Nu am nici o competenţă în acest domeniu, al istoriei ticăloşiilor umane. Altele vor fi fiind mai mari, dar din câte cunosc eu nu ştiu alta mai cumplită şi nici nu-mi pot imagina o defăimare mai urîtă adusă fiinţei umane, adusă mie şi ţie, iubite cititor. Autorul acestei minciuni, al acestui atac incalificabil la adresa demnităţii noastre de om, este unul singur, o singură persoană: mult azi omagiatul Simon Wiesenthal!

O minciună pe cât de netrebnică, pe atât de prostească, căci are un revers cu totul nedorit de Wiesenthal & comp: decredibilizarea Holocaustului. Nimic nu pune sub semnul întrebării Holocaustul într-un mod mai convingător decât Simon Wiesenthal cu basna sa despre săpunul „evreiesc”. Mai ales când cei care încearcă să documenteze Holocaustul, aducând atâtea dovezi indiscutabile, nu se delimitează de nemernic, ci sunt mai departe trup şi suflet alături de Wiesenthal şi de „mitul” cu pricina! Cine mai poate să-i ia în serios, să-i mai creadă?! Iar dacă povestea cu săpunul evreiesc este o minciună dovedită, pe care însă majoritatea evreilor o susţin mai departe, de ce nu i-am lua mai în serios pe cei care neagă existenţa camerelor de gazare sau numărul – cele şase milioane!, al victimelor?!

Pentru mine, unul, nemernicia lui Wiesenthal este un subiect închis, nu are alte reverberaţii, mă pot detaşa de el şi nu mă clinteşte cu nimic din ce ştiu şi ce cred. Dar pentru ceilalţi, oameni normali, efectul este dezastruos, căci bieţii oameni ştiu că, de regulă, mincinoşii se înhăitează cu micinoşii, hoţii cu hoţii, criminalii cu criminalii şi aşa mai departe. Numai oamenii cinstiţi nu se mai adună mai mulţi la un loc!… Iar dacă cei care fac istoria Holocaustului nu dedică un capitol, o pagină sau măcar un cuvînt pentru a-l „demitiza” pe marea puşlama care a fost Simon Wiesenthal, atunci orice om de bună credinţă este liber să accepte orice ipoteză negaţionistă cu privire la Holocaust!

Din partea acestora, a oamenilor de bună credinţă, care retrăiesc cu sufletul la gură orice moment de evocare a Holocaustului, un sfat pentru evreii holocaustizanţi, şi nu numai: lepădaţi-vă cât încă se mai poate de Simon Wiesenthal şi de săpunul „evreiesc”! Legaţi-i pe amândoi la stâlpul infamiei în mod public şi inechivoc! Gest pe care să-l însoţiţi, obligatoriu, de rugămintea, de cererea smerită către toată speţa omenească, de a vi se ierta uşurinţa şi nesăbuinţa cu care l-aţi creditat până azi pe nemernic! De a vi se ierta astfel ofensa cea mai gravă adusă vreodată ADN-ului uman… – Autor: Ion COJA / Din volumul „Ați mințit! Ați mințit! Ați mințit!”, aflat în pregătire pentru tipar.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.