Moarte SUSPECTĂ în sediul Consiliului Judeţean. Descoperirea macabră i-a șocat pe angajaţi

Caz şocant la Buzău. Un consilier de la Drumuri Judeţene a decedat chiar în biroul să de la Consiliul Judeţean unde muncea.

Bărbatul a fost văzut ultima dată ieri, în jurul orei 16.30, iar în jurul orei 19 a fost descoperit decedat de către o femeie de serviciu.

Angajaţii serviciului de Ambulanţă ajunşi la faţa locului de urgenţă au declarat decesul.

Citat de Agerpres, preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, a declarat că bărbatul „era un salariat exemplar, urma să se căsătorească, iar analizele la controlul periodic au fost excelente, inclusiv EKG-ul făcut în urmă cu două săptămâni”.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Mihai Drăghiciu, a precizat că poliţiştii au deschis o anchetă pentru a se stabili condiţiile în care a decedat persoana.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.