Oare cât adevăr o fi în declarațiile Elenei Udrea ?

Elena Udrea susține că are statutul de azilant politic în Costa Rica, lucru care nu îi permite să părăsească această țară.

Ambasada României din Ciudad de Mexico, cea care asigură reprezentarea diplomatică a României în Costa Rica declară că nu a fost notificată în nici un fel de autoritățile costaricane în legătură cu vreo cerere de acordare a statutului de azilant politic în această țară formulată de Elena Udrea conform unei informări făcute de Ministerul de Externe.

”Ambasada României la Ciudad de Mexico, care asigură reprezentarea diplomatică în Costa Rica, nu a fost notificată de autorităţile din Costa Rica în legatură cu vreo cerere de acordare a statutului de azilant politic în această ţară formulată de persoana în cauză. Pe de altă parte, cetăţeanul român în cauză nu a contactat misiunea diplomatică română din Ciudad de Mexico cu solicitări de servicii, asistenţă sau protecţie consulară”, se arată în precizarea MAE transmisă presei.

Într-o intervenţie telefonică la Realitatea Tv, Elena Udrea a declarat că a reușit să obţină statutul de refugiat politic şi care a fost motivaţia în urma căreia a ales să se ducă în Costa Rica:

„Am ales Costa Rica, pentru că aici se respectă în mod deosebit drepturile şi libertăţile individuale ale omului. În Costa Rica există şi sediul Curţii Inter-Americane pentru Drepturile Omului, echivalentul CEDO în Europa, pentru spaţiul american, şi pentru că am verificat – funcţiile pe care le-am avut mi-au permis să cunosc mai bine nişte ţări – că dintre toate ţările care asigură protecţie celor care se consideră persecutaţi, şi demonstrează lucrul acesta, în ţările lor de origine, Costa Rica are sistemul legislativ cel mai bine construit
pentru a oferi protecţia de care au nevoie.” – a spus Udrea în intervenția telefonică de la realitatea TV.

Cu aceeași ocazie, Elena Udrea a mai declarat:

„Am solicitat statutul de refugiat din considerente politice justificând cererea mea pe două paliere. Primul a fost palierul general, cu toate abuzurile care se petrec în România în ultimii ani, abuzuri demonstrate cel puţin în ultimul timp în mod public în atâtea cazuri diferite de cazul meu şi menţionate în documente şi rapoarte oficiale. Am citat documente oficiale ale departamentului de Stat al Statelor Unite, documente din Parlamentul European, rapoarte internaţionale. Astea pe de o parte. Am arătat, apoi, cazul meu particular. Situaţia în care mă aflu de trei ani, războiul pe care îl duc cu foşti şefi din SRI şi şefi din Justiţia din România, procesele care mi s-au înscenat ca urmare a unor denunţuri pe care le-am făcut şi ca urmare a acestei lupte personale pe care o am cu cei care au creat un sistem de abuzuri în România în acest moment, faptul că mi se încalcă dreptul la un proces echitabil în România, mi se schimbă judecătorii: cei care sunt de acord cu solicitările mele sunt schimbaţi cu judecători dovediţi ca fiind apropiaţi ai şefilor SRI, numiţi în funcţii de către aceştia, mi se resping probe esenţiale, mi se resping martori esenţiali… deci am demonstrat că drepturile mele în România îmi sunt încălcate, că sunt ţinta unor acţiuni, a unui plan de eliminare din viaţa publică şi din viaţa politică, iar toate probele pe care le-am adus privind situaţia generală, cât şi situaţia mea particulară au fost suficient de puternice în faţa comisiei care m-a audiat, din partea instituţiei care acordă acest statut de refugiat politic, să îmi ofere acest statut care, conform legislaţiei din Costa Rica, dar şi legislaţiei internaţionale şi mă refer la Conveţia pentru Statutul refugiatului.” – a explicat telefonic fostul ministru.

Udrea a mai precizat că acum are statutul de refugiat temporar.

„Astăzi am statut de refugiat politic temporar. Solicitant am fost la momentul în care am depus solicitarea (februarie – n.r.) şi am motivat-o, până la momentul acestei audieri (21 martie – n.r.). După această audiere eu am intrat în etapa în care sunt deja refugiat politic cu drepturi depline şi acest statut este, în primă etapă, pe un an de zile, urmând ca la sfârşitul acestui an, dacă situaţia care a generat acest statut nu se schimbă – speranţa mea este că se va schimba în bine în România – atunci voi primi statutul definitiv de refugiat politic.”

Elena Udrea a explicat și din ce trăiește în Costa Rica:

„Din ce trăiam şi în România. În acest moment, fiind singură aici, cheltuielile nu sunt foarte mari. Aşa cum am mai spus, viaţa aici este mai scumpă decât în România – pentru cei care nu vin aici în vacanţă – dar când vrei să stai zi de zi e mai scump, însă locuiesc singură, nu am cine ştie ce cheltuieli, fix din aceleaşi resurse din care trăiam în România trăiesc şi aici. Având drepturile totale ale unui cetăţean costarican am dreptul la a avea cont bancar, dreptul la a deţine card, am dreptul la muncă, am dreptul de a profesa aici, îmi pot deschide o companie, dar, desigur, dorinţa mea nu este să îmi stabilesc viaţa de acum încolo aici, deşi este o ţară minunată din acest punct de vedere al protecţiei pe care o oferă, dorinţa mea este ca lucrurile să se rezolve cu bine în România, nu numai pentru mine, ci pentru toţi românii de acasă şi să mă pot întoarce în ţara mea.” și-a încheiat intervenţia Elena Udrea.

Având în vedere că toate conturile declarate în România ale Elenei Udrea sunt blocate întrebarea care se pune este ce bani ar putea avea în eventualele conturi din Costa Rica? Să fie vorba de niște bani nedeclarați? Cam despre ce sume o fi vorba… asta iar e o enigmă.

Revenind la povestea cu statutul de azilant politic, avocatul Elenei Udrea a anunţat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că fostul ministru a primit statutul de refugiat politic în Costa Rica. Anunţul a fost făcut la termenul de vineri al procesului în care se judecă dosarul Gala Bute. Avocatul Veronel Rădulescu a explicat că a primit vineri dimineaţa mai multe documente de la Elena Udrea, care atestă faptul că ea şi-a stabilit reşedinţa în Costa Rica şi a primit statutul de refugiat politic pe data de 21 martie.

Veronel Rădulescu a înmânat judecătorilor respectivele documente, printre care şi un memoriu, în care Elena Udrea anunţă că doreşte să fie audiată în dosarul Gala Bute şi să i se acorde ultimul cuvânt, prin mijloace de comunicare la distanţă (videoconferinţă) sau prin procedura de comisie rogatorie. Avocatul a făcut o paralelă cu situaţia lui Sebastian Ghiţă, care se află la Belgrad, acesta fiind audiat prin videoconferinţă în cadrul proceselor pe care le are în instanţele din România.

”Din 1989, nu a mai fost o situaţie în care un cetăţean al României, membru UE şi NATO, să primească statutul de refugiat politic în alt stat. Conform Convenţiei privind refugiaţii politici, ea nu are dreptul să fie returnată. Costa Rica a dezvoltat unul dintre cele mai bune programe de protecţie în plan judiciar”, a spus avocatul. El le-a cerut judecătorilor amânarea procesului şi stabilirea unui nou termen pentru audierea Elenei Udrea.

Un procuror de la DNA a declarat la ÎCCJ că, din documentele depuse în instanţă de avocatul Elenei Udrea, nu rezultă că aceasta a primit statutul de refugiat politic în Costa Rica.

”Nu rezultă nicăieri din acel document că i s-a dat statutul de refugiat. A fost prezentat un carnet provizoriu al solicitantului Elena Udrea, care atestă că, în 22 februarie, ea a făcut cerere de refugiat, iar în 21 martie a avut un interviu, perioadă în care transmitea instanţei că este în imposibilitate de a se prezenta la proces. Documentele au titlu provizoriu şi evidenţiază că i se permite şederea şi nicidecum că are statut de refugiat. Luaţi act de natura tendenţioasă de traducere a documentelor. Se vorbeşte în actul respectiv de un carnet provizoriu” – a spus procurorul citat.

O întrebare planează tot mai pregnant asupra Elenei Udrea … Oare cât din ceea ce spune este adevărat? – Sursa: Romanica Blues

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.