NEWS ALERT: MIȘCARE de UN MILIARD de dolari din partea SUA. PENTAGONUL construiește o SUPER RACHETĂ

SUA a acordat unei companii un contract foarte important al Pentagonului. A fost alocat aproape un miliard de dolari pentru a construi o super rachetă.

Forţele Aeriene din Statele Unite au acordat companiei Lockheed Martin un contract în valoare de 928 de milioane de dolari pentru dezvoltarea unei rachete de croazieră hipersonice, în contextul rivalităţii cu Rusia şi China, care au anunţat proiecte similare.

Pentagonul s-a lansat în mod oficial în cursa hipersonică, însărcinând grupul american în domeniul Apărării Lockheed Martin să dezvolte prima rachetă americană capabilă să zboare la o viteză de cinci ori mai mare decât viteza sunetului.

Pentagonul a anunţat miercuri seara că va acorda Lockheed Martin un contract în valoare de până la 928 de milioane de dolari, pe o perioadă nedeterminată, pentru a concepe, dezvolta şi testa o rachetă de tip aer-sol hipersonică.

Noul director de cercetare şi dezvoltare la Pentagon, Michael Griffin, a subliniat marţi că rachetele hipersonice reprezintă de-acum prioritatea numărul unu a Apărării americane.

„După părerea mea, avansul cel mai semnificativ al adversarilor noştri a fost dezvoltarea de către China a ceea ce este astăzi un sistem foarte avansat de atacuri convenţionale cu o rază de acţiune de câteva mii de kilometri”, a declarat el într-o audiere în Congres, scrie Gazetadecluj.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.