Document exploziv: Regele Mihai a dat România criminalilor Bolșevici ca să se poată însura!!! Nu l-a forțat nimeni. Înțelegerea cu Petru Groza

După ce a trădat grav interesele României în 23 august 1944, când lovitura de stat organizată de camarila regală a dus la arestarea Mareșalului Antonescu și la predarea României, fără condiții, Uniunii Sovietice, cu consecințe absolut dezastruoase pentru milioane de români, pentru generații întregi, documentele făcute publice de stiripesurse.ro ne mai arată că abdicarea din 1947 în fața comuniștilor nu s-a făcut pentru că aceștia i-au pus cuțitul la gât, ci pentru că omul Mihai dorea să se însoare, să își trăiască și el viața, iar responsabilitățile de rege al Româniai îl încurcau în acest demers… Cât de mult schimbă istoria aceste dezvăluiri, dacă sut reale?

După cum informam în urmă cu câteva zile, regele Mihai a abdicat pentru că dorea să se căsătorească.

Documentul la care facem referire se află acum la Arhivele Naţionale, S.A.N.I.C. – Colecţia Consiliul de Miniştri, dos. 174/1947 (Anterior documentul figura în Arh. N. I. C., fond C.C. al PCR, colecţia 103, dos. 486/1947). Este vorba de 10 notiţe scrise de mână de la întâlnirea dintre Petru Groza şi Regele Mihai din data de 22 decembrie 1947 şi de trei file dactilografiate ce reprezintă transcrierea după notiţe.

Din transcrierea discuţiei dintre Petru Groza şi Regele Mihai reiese faptul că acesta din urmă nu dorea să se opună abdicării şi că scopul său principal în acel moment era acela de a obţine căsătoria cu Principesa Anne de Bourbon-Parma, cu care se întâlnise la Londra.

Citatul cel mai elocvent din acest document îi aparţine Regelui Mihai, care îi spunea lui Petru Groza: „Nu înțeleg să mă opun lucrurilor la care nu te poți opune. Văd ce e în jurul meu. Vreau ca om [să trăiesc]. N-am avut copilărie, tinerețe, și mama va trebui să înțeleagă. Dar nu spune la nimeni. Între noi, mergem înainte. Eu mă voi conforma sfat [urilor] d-tale. Dar între noi.”

Interesant, chiar după această frază, apare ca o ironie a istoriei replica “Nu văzut pe nimeni Iliescu”. Evident, nu este vorba despre Ion Iliescu, cel care fix la 42 de ani distanţă de la acea zi, adică pe 22 decembrie 1989, prelua puterea în România.

Ulterior acestei fraze apar amănunte despre un anume Auriol, nimeni altul decât francezul Vincent Auriol, primul preşedinte al celei de-a patra Republici de la Paris.

În documentul la care facem referire, se fac aprecieri şi în legătură cu activitatea demnitarilor comunişti evrei Ana Pauker și Emil Bodnăraş sau Gheorghe Gheorghiu Dej, despre care Regele Mihai ar fi avut o părere pozitivă.

CUM A COMENTAT CAROL AL II-LEA ABDICAREA REGELUI MIHAI:

,,Marti, 30 decembrie 1947. O zi ingrozitoare, ce zi sfasietoare: la 5 d.a. dupa-amiaza, bietul si credinciosul Ribeiro telefoneaza ca Reuters a comunicat ca Mihaita a abdicat, azi, la 3. Vestea a cazut ca o maciuca pe capul nostru, am ramas, literalmente, traznit.M-a apucat o furie auzind aceasta stire; cine dracul l-a pus pe Mihaita sa se intoarca, ca, dupa o saptamana, sa plece in conditiile cele mai urate si dand catre popor o proclamatie rusinoasa. Nu numai ca abdica pentru el si urmasii sai, dar spune, in proclamatie, ca lasa poporului grija de a-si alege felul cum doreste sa fie guvernat, considerand ca monarhia este un obstacol serios in calea dezvoltarii democratice a tarii”. (Ziua Veche)

Dacă aceasta este realitatea, tot tam-tamul cu înmormântarea Reginei Ana, care nu a fost niciodată regină a României, tot tam-tamul cu Casa Regală și drepturile pe care le-ar avea în Românie este cel mult penibil! Asta ar arăta că Regele Mihai a fost în două rânduri laș, lipsit de viziune politică, fără sentimente patriotice adevărate. Iar un rege care trădează nu mai are nici măcar dreptul la memorie! Autor: Daniel Roxin

P.S. Să nu uităm că Regele Mihai a fost decorat de Stalin!!!

Loading...

One comment

  • anonim

    tradarea regelui Mihai a continuat cu dezarmarea armatei romane impreuna cu sovieticii incat in 1947 eram dezarmati complect si la un pas de dezintegrare totala. Tatal meu care a fost sef in Securitate e autorul planurilor de razboi ale armatei romane pentru care a fost medaliat de ministrul aparararii in plenul Marii Adunari Nationale . A continuat cu primele diversiuni psihologice militare in caz de razboi care se aplicau direct in momentul declansarii unui razboi- peste 10 operatiuni cu planuri falsificiate (de atac, de contraatac dar cele de informatori falsi pentru protectia informatorilor reali care trebuiau sa coordoneze armata romana in razboi.. A organizat armata romana pe experienta frontului din est ca o forta de gherila pentru ca eram dezarmati si a pus bazele spionajului militar incat sefii Securitatii i-au dat un fel de ordin sa evite executia lui Tito – a avut ocazia de nenumarate ori sa-i zboare creierii.Totodata a pus bazele primelor dosare cu crime de razboi pe ofiteri de Securitate pentru executiile de etnici romani din yugoslavia si cu operatiuni de lichidare de ucigasi de etnici romani la secret incat nici un istoric nu are curajul sa-i pronunte numele. Toate executiile de etnici romani cla fel si furturile sovieticilor- despagubirile sau declaratii arhivate in secret luate din mai multe pozitii pe cel mai greu secret din istoria Romaniei ca sa fie arhivate in mod detaliat ,, din mai multe puncte de vedere” au fost arhivate pe o retea de ofiteri de Securitate care se ocupa cu strangeri de probe deste porcariile sovieticilor- toate au fost furate in amenintari din partea sefilor serviciilor secrete romanesti de fata cu mine. Razboiul pe teritorii a continuat in razboi hibrid si in operatiuni de condo cu 10 operatini reusite din care un singur esec dar si in acuzatii reciproce de crime de razboi. unul din blaturile sovieticilor cu yugoslavii sunt deportarile din 1951 ca provocare la razboi, declarare de crima de razboi si ne dezintegram total- pentru asta minoritatea sarba a intrat sub protectia directiilor militare in conflict cu directiile politice ce s-a terminat in executii de ofiteri- de abia a scapat de executie si de contrainformatii incat si-a inscenat pana si moartea. deocamdata atat si fii atent cuvant cu cuvant ce ti-am spus ca e vorba si de alte secrete mult mai grele. E prea riscant sa intru in detalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.