15 aprilie 1944, O ZI UITATA de autoritati: 74 de ani de la momentul în care avioanele anglo-americane au distrus orașul Drobeta Turnu Severin

După ce SUA. au declarant război României (5 iunie 1942), ca răspuns la declarația de război primită din partea României (12 decembrie 1941), aviația anglo-americană a executat (în 1942, 1943 și, mai ales în 1944) mai multe raiduri aeriene de bombardament asupra teritoriului românesc, alături de bombe, care au produs mari pagube materiale și umane, fiind aruncate (în vara anului 1944) și manifeste prin care se îndemna la capitulare necondiționată și la ieșirea țării din războiul dus alături de Axă.

În total, au murit 7.592 de persoane în toată țara și au fost distruse sau avariate 47.335 de imobile.

Din 15 aprilie, în ziua de Paște, până în iunie 1944, orașul Drobeta Turnu Severin a fost bombardat de către aviația anglo-americană. Potrivit unui raport din cel De-al Doilea Răboi Mondial, în urma atacurilor și-au pierdut viețile în jur de 250 de persoane și alte câteva sute au fost rănite.

La 15 aprilie 1944, ora 23:00, în seara de Paște, a fost efectuat primul bombardament al aviației anglo-americane asupra Severinului. A fost pimul bombardament de noaptei asupra României: 83 de avioane: 30 de bombardiere Wellington, de producție engleză, având o escortă de 53 de avioane de vânătoare, atacă Turnu Severin.

La acest bombardament au fost folosite atât bombe explozive, cat și bombe incendiare. A doua zi, pe 16 aprilie, alte 100 de avioane au aruncat cu bombe deasupra orașului.

Atacurile din 15 și 16 aprilie au lovit portul, instalațiile portuare, gara, regimentul, aerodromul și parțial orașul, distrugerile fiind apreciabile: tancuri cu benzină incendiate, parcul de vagoane și locomotive distrus în proporție de 2/3.

Bombardamentul din 21 aprilie a avut ca obiectiv principal centrul orașului și cartierul „nemțesc”. De la 15 aprilie până la 22 august 1944, forțele aeriene anglo-americane efectuează asupra Severinului un număr de 11 bombardamente. Atacurile din 6 mai și, respectiv, 6 iunie 1944, au fost și ele extrem de violente din cauza numărului mare de bombardiere folosite.

Scopul atacului asupra Severinului urmărea deopotrivă distrugerea concentrării de refugiați civili, universitari și industriali sosiți din Bucovina și Moldova.

„Bombardamentele în Severin au început în noaptea de Paște pe 16 aprilie 1944, când ieșeam cu lumânări de Înviere ne-am pomenit cu o escadrilă de aviație și au început să arunce bombe, parcă erau lumânări aprinse pe cer. Severinul atunci a fost bombardat în special cu bombe incendiare. A fost un foc cumplit, focul de aici din acea noapte, se vedea din toate comunele îndepărtate ale județului nostru. Partea proastă a fost că în gară a fost și un tren, un marfar care avea muniție și a explodat și aceea și vă dați seama, gara distrusă, linia ferată la fel, fiindcă de fapt asta s-a și urmărit, să întrerupă circulația și pe Dunăre, și pe calea ferată ca frontul să nu mai poată fi aprovizionat sau să îngreunăm retragerea nemților pentru că ei trebuiau să se retragă acum. După aceea, ei au repetat bombardamentul de cel puțin 10-12 ori , de data aceasta cu bombe de distrugere”, își amintește fostul copil de trupă, lt. Col. (r) Dumitru Petcu, care la vremea respectivă avea 16 ani.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.