Sfântul Andrei: Ce vrăji se fac astazi si de ce trebuie sa te feresti

Sfântul Andrei este o divinitate geto-dacă, pe care creștinii au asociat-o cu Sfântul Apostol Andrei cel dintâi chemat, ocrotitorul României.

Santandrei a preluat numele și dată de celebrare a Apostulului lui Iisus (30 noiembrie).

Apostolul Andrei a predicat pe pământurile Daciei, iar faptul că a înlocuit o divinitate precestina, personificare a lupului, arată importantă pe care a avut-o Sfântul Apostol Andrei pe pământurile noastre. În trecut, noaptea de Santaandrei (29-30 noiembrie), tinerii țineau petreceri asemănătoare Revelionului din zilele noastre.

Pentru a fi feriți de acțiunea moroilor și strigoilor, tinerii ungeau cu usturoi ferestrele casei unde urmă să aibă loc petrecerea. Fetele aduceau câte trei capatani de usturoi, le puneau laolaltă pentru a fi păzite de o bătrână la lumina lumanarii.

Vrăji de dragoste de Sfântul Andrei

După petrecere, tinerii ieșeau în curtea casei și un flăcău juca usturoiul în mijlocul horei.

Apoi se împărțea usturoiul și fiecare se întorcea la casă lui. Usturoiul se folosea că leac pentru boli sau pentru prinderea farmecelor și descântecelor. Peste an, acel usturoi era ținut la icoane.

Fetele sadeau un cățel din usturoiul păzit în noaptea petrecerii într-un cocoloș de aluat. După cum incoltea grâul în aluat se făceau previziuni matrimoniale. Alte fete făceau „turtuca de Andrei”, o turtă subțire de grâu, foarte sărată, coaptă pe plită. O mâncau înainte de culcare, iar băiatul care venea în vis să-i aducă apă urmă să o ceară de nevasta anul următor.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.