20 de ani de la atentatele de la 11 septembrie. A fost sau nu a fost ATAC TERORIST? (documentare video)

Azi se implinesc 20 de ani de la atentatele din 2001. Americanii numesc respectivele atacuri cel mai groaznic atentat din istoria SUA.

Totul a început în New York, unde două dintre avioane au lovit turnurile gemene de la World Trade Center din New York la interval de doar câteva minute, cele două turnuri gemene prăbușindu-se apoi sub privirile a milioane de oameni. Al treilea avion s-a izbit de o aripă a Pentagonului iar al patrulea s-a prăbușit în câmp, după ceea ce se pare că a fost o revoltă a pasagerilor. Bilanțul tragediei: aproape 3000 de oameni morți printre care și patru români.

Acum, la 20 ani după tragicele evenimente, există, în continuare, multe versiuni conform cărora totul a fost o acțiune planificată a guvernului american, multe teorii „ale conspirației” fiind dezvoltate în acest sens,

Din ce în ce mai mulți oameni cred că totul a fost un complot al Administrației Bush și a altor forțe destinat să justifice invadarea Afganistanului și Irakului. Cele mai multe teorii sustin că agenții americani, sau israelieni, au amplasat explozibil în turnurile World Trade Center și la Pentagon, înainte ca acestea să fie lovite de avioanele comandoului islamist. Alții refuză să creadă că Bush ar fi putut ordona moartea propriilor cetățeni dar sunt de părere că acesta nu a făcut nimic pentru a împiedica atentatele în timp ce știa despre pregătirea lor, spre același scop de a declanșa un război dorit.

Cartea francezului Thierry Meyssan L’effroyable imposture (Teribila impostură) reprezintă una dintre cele mai populare publicații despre atentate, aceasta vânzându-se în peste 200.000 de exemplare.

Dar poate cel mai popular documentar este cel ce poartă numele Loose Change – An American Coup (2009), el fiind vizionat de 125 de milioane de ori pe Google, pe vremea când exista Google Video, și de peste 30 de milioane de ori pe YouTube, înainte de a fi șters.

Documentarul rezumă diferitele teorii care contestă teoria oficială a faptelor:

  • Turnurile gemene din New York nu s-ar fi putut prăbuși de la un singur impact cu un avion de linie.

  • Evoluția Wall Street înainte de atentate arată că unii brokeri fuseseră avertizați.

  • Peste Pentagon a căzut o rachetă a armatei americane, nu un avion.

  • Zborul 93 al United Airlines nu s-a prăbușit în Pennsylvania, ci a fost doborât în zbor.

Un alt documentar incendiar despre atentate este cel ce poartă numele de 911 In Plane Site – The truth Behind 9-11 (Adevărul din spatele 9-11), documentar pe care îl redăm integral mai jos, chiar tradus în română, de pe Vimeo, după ce a fost șters de pe toate celălalte platforme:

One comment

  1. Cica nu prea ar fi fost atacul ”teroristilor”. Ati mentionat o carte, Vadim a publicat in Romania Mare pasaje intregi din ea acum cca 15 ani, mai sunt si altele, care nu sunt scrise de rusi sau chinezi. Din pacate, la noi nu se comercializeaza. Mi-a spus cineva ca cu cateva saptamani inainte de atentate, toate corporatiile si-au strans documentele din birouri, si-au golit seif-urile in care se aflau bani, lingouri de aur, etc. Asta ce denotă? Ca stiau dinainte ca va fi ceva? Si cum de nu a murit nici un CEO de corporatie si au fost victime numai din randul oamenilor obisnuiti? Turnurile gemene erau programate sa fie demolate. Raportul pompierilor a fost gata dupa cativa ani, cica s-a spus ca a parut a fi o explozie din interior, turnurile se prabusesc inainte sa intre avionul in ele, se vede cu ochiul liber. Daca ar fi fost cauza avionul care intra, atunci s-ar fi prabusit numai partea de sus, nu intreaga cladire. Americanii sunt cea mai mincinoasa si manipulatoare natiune, si-au omorat proprii presedinti, la fel fac si cu poporul, pentru interesele lor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *