“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NATIONAL

Zeci de profesori de istorie din Basarabia discuta in Transilvania despre importanta gepolitica a spatiului romanesc UNITAR

Basarabia pe Cruce FRONTPRESS

Centrul pentru Cultură, Istorie și Educaţie, în calitatea de membru al Platformei Civice “Acţiunea 2012″, în parteneriat cu Asociaţia Europeană de Studii Geopolitice şi Strategice „Gheorghe I. Brătianu”, desfășoară în perioada 8 iulie – 11 iulie 2013, la Bran, programul de perfecţionare pentru profesori din Republica Moldova „Istoria de lângă noi”.

Peste 30 de profesori din cele mai prestigioase instituții de învățământ preuniversitare din Republica Moldova vor participa, timp de 4 zile, la cursuri susținute de importanți profesori, istorici și analiști din România. Prof. Univ. Radu Baltasiu, ex. Prim-ministrul Republicii Moldova Mircea Druc, conferențiar col. Ion Petrescu precum și Lulea Marius, Eugen Popescu și Mihai Nicolae co-președinți “Acțiunea 2012″, vor ține acestora prelegeri cu privire la importanța geopolitică a spațiului românesc în contextul european și Euro-Atlantic, spațiu care cuprinde ambele state românești într-o perspectivă unitară.

Obiectivele proiectului sunt de a oferi un cadru favorabil de conlucrare a profesorilor din Republica Moldova în vederea promovării istoriei și a valorilor naţionale, de interacţionare cu omologii din România şi de stabilire a unor activităţi ulterioare comune a cadrelor didactice în spaţiul românesc, indiferent de frontiere.

„Educația a reprezentat principala armă a românismului în Basarabia iar profesorii de acolo sunt adevărații eroi care au luptat cu tancurile rusești din Transnistria. Acest proiect este un semn de respect față de elita intelectuală basarabeană iar cursurile au rolul de a le prezenta contextul geopolitic cu perspectivele sale reale și iminente de unire a celor două state românești”, a declarat co-președintele “Acțiunea 2012″, Lulea Marius.

De activităţile Programului Educaţional “Istoria de lângă noi” vor beneficia direct 60 de cadre didactice din Republica Moldova. Dintre aceștia, 30 de profesori sunt angajaţi ai instituţiilor şcolare din Chişinău şi 30 din raioanele Republicii Moldova.

Programul va continua și în luna august cu o sesiune cu peste 30 de participanți. Evenimentul se va desfășura în stațiunea Bran din Braşov, iar cei interesați de realizarea unui articol sau reportaj ne pot contacta: România – 076 704 6935 / Republica Moldova – 068 276 558. Biroul de presa al Centrului pentru Cultură, Istorie şi Educaţie

FrontPress.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.