“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERALVREMEA

Vremea se schimbă radical! ANM a anunțat ce ne așteaptă în decembrie

vscr

În luna decembrie valorile termice vor marca o scădere considerabilă, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius faţă de luna noiembrie, potrivit prognozei publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

„Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen care apare cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei. Va fi ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni si mai rar, lapoviţă şi ploaie. O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius faţă de ultima lună de toamnă”, precizează specialiştii ANM.

Din datele înregistrate în perioada 1961 – 2018 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că, în luna decembrie, valori pozitive ale temperaturii se înregistrează pe suprafeţe mai extinse doar în sudul şi în vestul ţării precum şi în Dobrogea. Astfel, cele mai mari valori, de peste 2 grade Celsius, sunt specifice litoralului şi Depresiunii Oraviţa,
iar cele cuprinse între 0 şi 2 grade caracterizează Dobrogea, Bărăganul, Lunca Dunării şi dealurile şi câmpiile din vestul ţării. Valori negative, cuprinse în intervalul minus 2 şi 0 grade Celsius, se regăsesc în Moldova, centrul Podişului Transilvaniei, Maramureş, Dealurile Subcarpatice precum şi la altitudini mai joase din Carpaţii Occidentali.

Temperatura medie scade la circa minus 4 – minus 2 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei, mai precizează ANM. În zonele montane, mediile de temperatură a aerului ating valori de minus 6 şi minus 4 grade Celsius, cu extindere mare în Carpaţii Orientali, dar şi în cei Meridionali unde, la altitudinile cele mai mari, coboară sub minus 6 grade Celsius.

„Invaziile maselor de aer rece continental polar sau arctic determină ca adesea nopţile să fie deosebit de geroase. De altfel, temperaturile minime absolute ale acestei luni au coborât frecvent sub minus 20 de grade Celsius, de exemplu în anii: 2002, 1998, 1996, 1948, 1927, 1902 etc”, susţin meteorologii.

Temperatura minimă absolută din decembrie în România este de minus 34,5 grade Clesius, înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 25 decembrie 1998. La Bucureşti, minima absolută este de minus 26,4 grade, înregistrată în 22 decembrie 1927, la Bucureşti-Filaret.

„Chiar şi în decembrie, dar mai rar, pătrund până în zona ţării noastre mase de aer tropical ce produc creşteri spectaculoase ale valorilor termice. În astfel de condiţii sinoptice se pot înregistra temperaturi maxime ridicate, neobişnuite pentru această lună, peste 15-20 de grade Celsius, aşa cum s-a întâmplat în anii 1989, 1985, 1960, 1957, 1903 etc.”, arată datele specialiştilor ANM.

Temperatura maximă absolută a lunii decembrie în România este 23,4 grade Celsius şi a fost înregistrată la Câmpina în data de 5 decembrie 1985. La Bucureşti, maxima absolută este de 20,8 grade Celsius înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, în data de 3 decembrie 1903.

Din datele înregistrate în perioada 1961 – 2018 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că, în luna decembrie, cele mai mici valori, sub 30 litri/mp, caracterizează Podişurile Moldovei, Bârladului, Târnavelor precum şi Depresiunea Braşovului şi parţial Delta Dunării. În estul Câmpiei Române, sudul Moldovei, Dobrogea şi mare parte din Podişul Transilvaniei precipitaţiile ating 30 – 40 litri/mp, iar pe măsură ce înaintăm spre vest, cantităţile de precipitaţii cresc în medie la 40 – 50 litri/mp în vestul şi centrul Câmpiei Române şi în Câmpia de Vest.

În capitală maxima absolută lunară de precipitaţii este de 184,6 litri/mp, înregistrată la Bucureşti-Filaret, în anul 1969. De asemenea, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore, în Capitală, este de 58,6 litri/mp şi a fost înregistrată în 3 decembrie 1911, tot la staţia meteo Bucureşti-Filaret.

Potrivit ANM, valori ale cantităţii de precipitaţii medii multianuale de peste 50 litri/mp se regăsesc în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali unde, pe areale restrânse, acestea pot depăşi chiar 75 litri/mp.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.