VIDEO INCENDIAR. Fight Club în Poliţie. Imagini ireale cu „mascaţi“ puşi să se bată între ei de şef: „Tu câte numere sexuale faci cu burta aia?”

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a demarat o investigaţie după ce o scrisoare deschisă semnată de mai mulţi angajaţi ai Serviciului de Acţiuni Speciale (SAS) a devenit publică. Şefii Poliţiei analizează şi un videoclip ce îi arată pe angajaţii SAS luptându-se între ei.

Semnatarii invocă un comportament presupus nepotrivit al şefului structurii, subcomisarul Costel Şchiopu, care şi-ar fi umilit subalternii şi i-ar fi pus să se bată între ei, pentru a se antrena. Poliţiştii susţin că, în cadrul acestor sesiuni de antrenament inedite, unii agenţi ar fi fost răniţi, unii având chiar fracturi din cauza loviturilor. O filmare realizată de un agent de Poliţie care a asistat la o astfel de scenă a fost publicată de Ziarul de Iaşi.

Pe imagini se observă cum un subaltern de-al lui Şchiopu se revoltă că un coleg de al său a fost rănit în urma unei lupte organizate la o sală de sport.

„El mai trimitea poze pe forumul serviciului de whatsapp cu el dezbrăcat, adică gol complet, spunând că aşa ar trebui să arate un bărbat adevărat, şi să arătăm la soţiile noastre cum arată un bărbat adevărat, nu cum arătăm noi”, a o altă acuzaţie adusă prin scrisoarea deschisă.

Subalternii lui Şchiopu îl mai acuză că i-ar fi obligat să meargă la o anumită sală de sport. Subcomisarul nu a putut fi contactat de presă după izbucnirea scandalului.

CITESTE SCRISOAREA AICI: Droguri și poze indecente. A EXPLODAT CAZUL SCANDALOS DE LA MASCATI

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *