VIDEO – Drama unui bătrân forţat să cerşească în Occident de către o familie de TIGANI din Buzău

O grupare de traficanţi de persoane, care timp de aproape doi ani au exploatat mai multe persoane în vârstă şi cu dizabilităţi, a fost anihilată de politiştii buzoieni. Infractorii îşi racolau victimele din mai multe localităţi buzoiene, cu promisiunea că vor munci peste hotare. Ajunse în străinătate, victimele erau obligate să cerşească iar banii obţinuţi erau predaţi capilor reţelei.

Unul dintre bărbaţii exploataţi în străinătate este Gheorghe Tudose. Are 63 de ani şi este din satul Deduleşti, comuna Topliceni.
”Mi-au zis de acasă că merg în Spania la muncă. Am plecat frumos pentru că am zis şi eu că scap de amărăciune, de sărăcie, că poate câştig şi eu ceva. Ei de acasă m-au luat pe 8 milioane. Când au văzut că eu produc acolo de la 60 de euro, chiar 100 de euro, zilnic, a schimbat socoteala, cică, dă-mi zece. Acolo, când veneai seara erai obligat să-i decartezi toţi banii. M-a bătut să fac treaba asta. De frică, unde era să mă duc. Am cerşit, de mi-am dat palme în cap. Trebuia să alergi pe la semafor cum alerga şi Stoica Oprica, cum alerga şi Iordache Nicu şi vii acasă mort. Am cerşit la o cafenea”, povesteşte Gheorghe Tudose, una dintre victime.
A reuşit cu greu să scape după patru luni de cutreierat pe străzile din Madrid. „L-am rugat pe unul din Galaţi, care era cofetar la o cofetărie, acolo, şi i-am spus: măi, văd că eşti românaş, ajută-mă că nu vorbesc spaniola şi mor pe aici, om bătrân. I-a dat un telefon soră-mi de la Buda, a trimis banii şi m-a pus la autocar. Am venit tot pe banii mei”, spune Gheorghe Tudose.

Întreaga operaţiune s-a derulat în perioada octombrie 2011 – iunie 2013. În acest timp, cei patru fraţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 54 de ani, au racolat şapte persoane, bătrâni sau cu deficienţe fizice, din mai multe localităţi buzoiene pe care le-au trimis la cerşit în Franţa şi Spania. Banii astfel obţinuţi ar fi fost însuşiţi în totalitate de cei patru suspecţi, o parte fiind investiţi în achiziţionarea unui imobil.

”În urma percheziţiilor efectuate de poliţişti la locuinţele suspecţilor au fost identificate şi ridicate în vederea efectuării cercetărilor mai multe înscrisuri, s-a dispus indisponibilizarea unui imobil iar toţi suspecţii duşi la sediul DIICOT”, declară Florina Crucianu, de la IPJ Buzău.

Cei patru traficanţi de persoane au fost prezentaţi vineri magistraţilor de la Tribunalul Buzău. Trei dintre fraţi au primit mandate de arestare pentru 29 de zile, iar împotriva celui de-al patrulea a fost luată măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Loading...
Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.