VICTORIE pentru marele vis al lui Liviu Dragnea: Comisia din Senat a avizat înființarea…

Comisia economică şi Comisia pentru buget-finanţe au adoptat, marţi, un raport favorabil pentru propunerea legislativă privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, proiectului iniţial fiindu-i aduse o serie de amendamente, în conformitate cu opinia Eurostat, a precizat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

„Amendamentele vizează în special subiecte pe care le-am discutat la nivelul Comisiei Europene, cu cei de la Eurostat şi asupra cărora cei de la Eurostat au spus că sunt acceptabile şi vor face ca acest instrument să fie considerat în afara bugetului, ceea ce este foarte important. Amendamentele vizează în special modul în care statul desemnează în Consiliul de supraveghere reprezentanţii săi. Aici s-a stabilit clar să nu fie mai mult de doi reprezentanţi din partea statului în Consiliul de supraveghere. De asemenea, din fond vor face parte doar acele companii care sunt profitabile. Un alt element important este acela legat de faptul că Fondul trebuie să fie cel care să decidă vizavi de vânzarea unui pachet de acţiuni la acele companii care sunt parte din Fond, şi nu statul, ceea ce este o abordare normală şi logică. Oricum, Fondul este obligat prin lege (…) să acţioneze în interesul economic al României. Deci, nu poate să fie un risc, un derapaj de altă natură”, a precizat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la finalul şedinţei, scrie agerpres.ro.

CITESTE SI:  ULTIMA ORA! Liviu Dragnea ar putea scăpa de condamnare! Cum este posibil

El a estimat că până la sfârşitul lunii iunie proiectul va fi adoptat şi de Camera Deputaţilor, urmând ca până la finele anului Fondul să devină operaţional.

„Dacă Fondul va începe să lucreze cât mai repede, va începe să producă în economie acele efecte pe care le dorim cu toţii. E o zonă foarte importantă. Mă bucur foarte mult că un astfel de instrument a putut să treacă prin vot astăzi. E foarte important cum stabilim criteriile de selecţie pentru cei care vor fi numiţi în această structură, deoarece cred că este cea mai importantă structură, după Revoluţie, în zona economică. (…) (Principalele domenii de investiţii vor fi, n.r.) atât în zona privată, cât şi în cea publică: în zona publică investiţii (…) rutiere sau de alt tip de infrastructură şi, în special, în zona privată, pe zona de producţie. Eu am spus că este o zonă pe care trebuie să o încurajăm foarte mult: să producem, să exportăm în afara României”, a spus el.

Pe de altă parte, preşedintele Comisiei economice din Senat, liberalul Florin Cîţu, a apreciat că în urma amendamentelor adoptate au rămas lucrurile „cele mai nocive” pentru un fond de investiţii.

CITESTE SI:  Dezvăluire BOMBĂ: Cum supravieţuieşte Dragnea! S-a aflat TOTUL

„Am avut 40 de pagini de amendamente la un proiect de lege de şase pagini. Deci, este clar că e cu totul şi cu totul altceva. Au rămas lucrurile care, din punctul meu de vedere, sunt cele mai nocive pentru un fond de investiţii. Este controlat în totalitate de Ministerul Finanţelor Publice şi de Guvern. Da, e adevărat, în conducere vor fi doi oameni aşa-zişi de la stat, dar strategia investiţională va fi aprobată de Guvern. Tot ceea ce ţine de coordonare, de organizare, de raportare, de numire – totul are de-a face cu Ministerul Finanţelor Publice şi Guvern. În aceste condiţii este clar că e doar o sinecură. (…) Pe de altă parte, dividendele care veneau la bugetul de stat nu vor mai veni, cele 2,6 miliarde de lei. Chiar legea spune că nu vor mai veni la bugetul de stat, vor fi transferate către Fondul Suveran de Investiţii. Asta înseamnă o gaură la buget, care va trebui acoperită cumva. Şi va fi acoperită, bineînţeles, din taxe, impozite mai mari”, a declarat el.

Loading...

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.