“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Un polițist de 34 de ani s-a spânzurat în camera de hotel!

Șoc, într-o cameră de hotel de pe litoralul românesc. Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Neamț, a fost găsit spânzurat în incinta hotelului California din stațiunea Jupiter. La fața locului s-au deplasat un echipaj de ambulanță și un SMURD, care nu au putut decât să constate decesul.

Potrivit Replica Online, bărbatul era poliţist şi se afla pe litoral în vacanţă, alăturide soție și cei doi copii, unul de 8 ani, celălat de 2 ani. Cuplul era însoțit și de alte rude, care aveau camere alăturate.

Cu toții ar fi mers la plajă, însă polițistul s-ar fi certat cu soția, a plecat la cameră, a blocat ușa și s-a spânzurat. Mai târziu, în jurul orei 19.00, reveniți de la plajă, soția și rudele au constatat că ușa e blocată. O rudă a intrat în camera alăturată, a sărit din balcon în balcon, descoperind grozăvia.

Oamenii legii au transmis că joi, 4 iulie, în jurul orei 19.00, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la faptul că într-o cameră de hotel, din stațiunea Jupiter, se află o persoană spânzurată. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din județul Neamț. Acesta a fost declarat decedat.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.