“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
VREMEA

UN CICLON PUTERNIC VA LOVI ROMÂNIA! ALERTĂ ANM!

CICLON

Meteorologii dau avertizări în privința vremii, pentru perioada următoare, și vorbesc despre furtuni extrem de violente care se vor înregistra pe teritoriul României, dar și despre temperaturi nefirești pentru această perioadă din an.

Așadar, începând de astăzi, 6 septembrie, vremea se va încălzi uşor şi va fi în general frumoasă. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), cerul va fi variabil şi doar izolat vor fi ploi de scurtă durată în zona de munte şi, posibil, în sud-estul extrem al ţării, iar noaptea în regiunile vestice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade in nordul Moldovei şi in estul Transilvaniei şi 31 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 20 de grade

Sâmbătă, vremea va fi, de asemenea, caldă, cu precădere în sudul şi sud-estul ţării. Cerul va avea înnorări temporare în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde pe arii restrânse vor fi averse însoţite şi de descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Banat şi, de scurtă durată, în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 32 de grade.

Duminică, vremea va fi caldă, mai ales în sudul, sud-estul şi centrul ţării. Cerul va avea înnorări temporare în regiunile vestice, nordice şi centrale, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde local vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în vest, sud-est şi centru, precum şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade

Luna septembrie se anunţă extrem de călduroasă, dar cu furtuni, temperaturile vor fi mai mari decât media normală de toamnă şi poate chiar şi în octombrie.

“În septembrie, temperaturile depăşesc 30 de grade. Precipitaţii luna septembrie – deficitară. Octombrie şi noiembrie – acelaşi semnal, temperaturi medii mai ridicate decât normalul“, a explicat la RTV, Florinela Georgescu, director executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Specialiştii vin însă şi cu veşti proaste.

În această toamnă revin furtunile de vară, îndeosebi în prima lună. “Este adevărat. Apa Mării Mediterane, Negre, Oceanul Atlantic – mai ridicată decât normal. Vor fi formaţiuni ciclonice care aduc ploi, furtuni de vară. Ploaie cu caracter torenţial. Ploi scurte. Căderi de grindină”, spune Florinela Georgescu.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.