“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
FOCUS 14NOUTATI

TRĂZNET! Alternativa Dreaptă Cere Oficial Desființarea CNCD

cncd2

Pentru prima oară de la înființarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), o formațiune politică cere desființarea acestei instituții.

A durat doar 17 ani până când un partid și-a găsit coaiele și a cerut ceva firesc.

În ce fel de democrație avem o instituție de stat care face parteneriat cu un ONG pro-homosexuali pentru a cenzura opinii politice?

cncdaccept

Uniunea insalubră dintre CNCD și ACCEPT relevă natura ideologic subversivă a instituției. Protejarea agendei homosexuale și limitarea discursului conservator în spațiul public este scopul nedeclarat al acestei uniuni.

Alternativa Dreaptă a anunțat că solicită acest lucru deoarece „deciziile și proiectele din ultimul an ale CNCD au evidențiat mai degrabă o încercare de limitare a dreptului la liberă exprimare și o agendă care promovează “corectitudinea politică” și alte mantre progresiste”.

Se cenzurează opiniile incorect politice pentru că ofenseaza, rănesc sentimente.

Nu trebuie să fii savant să realizezi că libertatea de exprimare include dreptul de a ofensa.

Cu ocazia întâlnirii de sâmbătă de la Brașov am clarificat și întărit câteva elemente care țin de poziționările și propunerile noastre politice, inclusiv despre nevoia de așezare pe cu totul alte baze principiale și legale a instituției care are sarcina combaterii discriminării.

Unii au avut poate și intenții bune cu privire la activitatea CNCD, dar considerăm că activitatea unei instituții publice trebuie evaluată după rezultate. Iar multe din deciziile și proiectele din ultimul an ale CNCD au evidențiat mai degrabă o încercare de limitare a dreptului la liberă exprimare și o agendă care promovează “corectitudinea politică” și alte mantre progresiste. Ne referim la amendarea unor cetățeni pentru declarații politice care nu discriminau pe cineva, la convocarea la sediul CNCD a unor români – inclusiv din rândul celor plecați în străinătate – în urma unor comentarii făcute pe rețele de socializare, la parteneriate și proiecte de legi netransparente pe chestiuni care nu țin de activitatea și rolul CNCD.

Alternativa Dreaptă susține demnitatea umană și egalitatea în fața legii și a instituțiilor, dar aceste deziderate legitime nu trebuie să degenereze înspre inginerii sociale și spre îngrădirea altor drepturi și libertăți fundamentale”, se arată în comunicatul Alternativei Drepte.

Doamne ajută!

Cu cât apare mai des în spațiul public ideea desființării CNCD cu atât mai rapid se va desființa.

Poliția gândului nu-și are locul într-o societate “democratică”. – Sursa: Incorect Politic

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.