TIGAN INFECT! A bătut şi jefuit două femei în mai puţin de o oră, în Alexandria (Video)

Sandu Felinar, zis „Lae”, membru al renumitei familii Marmureaua din Teleorman i suspect principal în cazul celor două tâlhării comise în Alexandria, săptămâna trecută, a fost reținut pentru 24 de ore.

În această dimineață, polițiștii au descins la locuința individului pe care îl căutau de câteva zile. Sandu Felinar a fost reţinut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Teleorman.

Mâine, „Lae” va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alexandria au identificat persoana bănuită de comiterea tâlhăriilor de săptămâna trecută din Alexandria. Acesta a fost reținut. La data de 14 noiembrie a.c., Poliția Municipiului Alexandria a fost sesizată de către două femei din localitate cu privire la faptul că, în cursul serii, au fost agresate fizic și deposedate de bunuri.

În urma probatoriului administrat, autorul a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 23 de ani din Alexandria, condamnat anterior pentru alte infracțiuni săvârșite cu violență și liberat din penitenciar în cursul lunii mai 2019”, informează IPJ Teleorman.

Individul care a îngrozit orașul Alexandria, după ce a atacat violent două femei, are 23 ani și este cel mai mic dintre frații cunoscuți ca „frații Marmureaua”.

Sandu Felinar a fost eliberat din închisoare în luna mai 2019. Ultima dată a fost condamnat pentru ultraj, împreună cu alți doi frați, după ce au atacat un polițist chiar în curtea Poliției Alexandria, la intrare în sediu.

Felinar are un „palmares” bogat la capitolul infracțiuni: tâlhării, furturi, violuri.

În urmă cu o săptămână a atacat, în mai puțin de o oră, două femei. Una a fost atacată în scara unui bloc situat la scurtă distanță de casa clanului Marmureaua.

A doua, inspector ISJ, a fost atacată în apropiere de Episcopie, pe strada Constantin Brâncoveanu. Ultima victimă a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost bătută cu sălbăticie înainte de a rămâne fără geantă.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *