“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.

nationalism

  • Pentru a opri naționaliștii, care au explodat în sondajele din Germania, ministrul de Interne vrea să le dea drept de vot tuturor solicitanților de azil după doar 6 luni de rezidență

    61896691

    Cu un guvern care se preăbușește în sondaje din cauza unei crize a migrației în spirală și a unei economii în cădere liberă, stânga începe să rămână fără alegători. Totuși, se pare că ministrul german de Interne, Nancy Faeser, a găsit o soluție la problemă: Acordarea dreptului de vot la alegerile locale de stat după doar șase luni în Germania pentru solicitanții de azil. Programul, dacă va fi implementat, ar însemna peste noapte în milioane de noi alegători, conform Remix News.

    „Vrem să muncim din greu la nivel federal și în Bundesrat pentru a ne asigura că toți oamenii care locuiesc în municipalitățile din Hesse mai mult de șase luni au dreptul de a vota la alegerile locale”, se arată în programul electoral al social-democraților, în statul Hesse, unde Faeser este în prezent candidat.

    Potrivit datelor guvernului, cei peste 1 milion de oameni care au sosit în Germania din Ucraina, Orientul Mijlociu, Asia și Africa, ar obține imediat drept de vot în Germania.

    În prezent, dreptul de vot la alegerile locale se aplică doar cetățenilor din alte țări UE.

    Ziarul Bild a cerut SPD să clarifice ce ar însemna de fapt extinderea masivă a drepturilor de vot. Un purtător de cuvânt al SPD a răspuns că declarația partidului ar fi trebuit să definească în mod specific noii alegători ca fiind cei „care au un permis de ședere permanent”. Cu toate acestea, acest lucru s-ar aplica în continuare pentru o serie de solicitanți de azil din țări precum Siria, Afganistan și Eritreea.

    Faeser este cunoscută pentru pozițiile sale politice radicale de stânga, persecuția conservatorilor și apelurile la cenzură în masă. De asemenea, s-a dezvăluit anterior că a scris pentru revista Antifa cu puțin timp înainte de a deveni ministru de interne.

    AfD critică intenția lui Faser

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) a criticat imediat intenția lui Nancy Faeser:

    „Ministrul de Interne Faeser (SPD), în calitate de candidat de top la alegerile din Hesse, face campanie pentru drepturile de vot la nivel local pentru toți oamenii care au locuit în Germania de „mai mult de șase luni”. Aceasta înseamnă că și presupușilor „refugiați” din Afganistan, Siria sau Turcia li se va permite să voteze – chiar și fără cetățenia germană.

    Pașaportul german este astfel transformat într-un gunoi. Dar mai presus de toate: Faeser și SPD vor să atragă oameni care nu au nicio legătură cu Germania ca noi grupuri de alegători. Acest lucru nu este surprinzător, deoarece localnicii care sunt ridiculizati ca „non-imigranți” fug de SPD-ul lui Scholz”, au precizat cei de la AfD într-un comunicat.

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) a înregistrat un salt incredibil de 9 puncte procentuale în statul german Brandenburg de la ultimul sondaj al RBB, partidul fiind acum la 32%.

    Alegerile din Brandenburg, care este statul din jurul capitalei Berlin, vor avea loc peste un an,pe 22 septembrie 2024, dar rezultatul arată cât de departe a ajuns AfD în estul țării. Ultima dată când RBB a efectuat sondajul Brandenburg Trend în aprilie, AfD era doar la 23%. AfD are performanțe mai bune doar în Saxonia, unde se află și pe primul loc, cu 35 la sută.

  • Femei din naționalismul românesc

    fem

    Nu este despre feminism, progresism, politici de gen, emancipare sau patriarhat, ci reprezintă o scurtă trecere în revistă a unor femei (s-au născut și au murit așa) care au impactat naționalismul românesc prin curaj și tenacitate, depășind conformismul timpurilor.

    Unele reprezentante ale “sexului frumos” sau “slab” au cutezat să rămână în istorie alături de majoritatea covârșitoare a bărbaților în perioade cruciale ale poporului nostru. În timpuri desfigurate de ură și inechitate socială, acestea s-au încumetat să își însușească atribuții și activități uneori exclusiv masculine, realizând însă cu succes și sarcinile administrative pentru care au fost consacrate și “menite”. Îngrijirea locuinței, “statul la cratiță”, procrearea și educația copiilor realizate prin iubire, dăruire și credință, au fost completate de militarism concret, uneori chiar de acțiuni de instrucție paramilitară, demonstrând astfel că rolul femeilor este mult mai important și complex decât se considera.

    Este adevărat că pentru astfel de “aroganțe” în asemenea perioade, uneori chiar și astăzi, femeile naționaliste ale României au trebuit să dea dovadă de o superioritate în gândire, atitudine și comportament, depășind barierele impuse de societate și mai ales vulnerabilitățile etichetate de alții.

    Nu este despre supraomul lui Nietzsche, care în niciun caz nu ar fi fost femeie, nici despre “nulități cel mult simpatice al căror singur rol este să destindă bărbatul din tensiunea spiritului”, cum le numea Cioran, și nici despre egalitarismul marxist sau despre teoriile constructiviste ale genului, implicând caracterul binar și rolurile de gen. Nici despre scopul mișcării feministe, acela de a face femeile nemulțumite de statutul lor și de a le încuraja să preia roluri masculine, adoptând inclusiv promiscuitatea sexuală. Nici despre feminismul care s-a metamorfozat ulterior în transgenderism, fiind în prezent inoculat în mod agresiv minorilor, iar conceptul de femeie rămânând unul discreditat.

    De fapt, este depre martiri și victime ale unor regimuri distorsionate, femei persecutate pentru propria credință, care nu au renunțat nici în ultima clipă a vieții lor la speranța în această țară. Vorbim despre cioburile de pluș ale istoriei care ar trebui cunoscute și promovate, fără de care modernitatea nu ar fi putut să își construiască astăzi principiile. În istoria României femeile au jucat întotdeauna un rol esențial în lupta pentru independență, unitate și suveranitate națională. Femeile naționaliste române au fost printre acele personalități remarcabile care și-au dedicat viața și energia pentru a-și apăra țara și a promova valorile naționale.

    Încă de la începutul secolului al XIX-lea, când România era sub stăpânire otomană și austriacă, femeile române și-au demonstrat loialitatea față de țară și dorința de independență. Elena Cuza, soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost una dintre primele femei care au susținut deschis ideea unificării Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, într-o singură țară.

    Revoluționarele de la 1848 au jucat, de asemenea, un rol esențial în lupta pentru independență. Printre acestea, se numără Ecaterina Teodoroiu, care a devenit simbolul luptei eroice în Primul Război Mondial, care s-a sacrificat eroic în bătălia de la Mărăşeşti, în momentul în care se afla în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. Anterior, Cătălina Vasile Toderoiu, pe numele ei real, a fost luată prizonieră (în 18 octombrie 1916), însă a dat dovadă de sânge rece, împuşcând santinela germană care o însoţea și reuşind să evadeze alături de alţi combatanţi români aflaţi în situaţia sa.

    Ulterior, într-o epocă în care România își căuta identitatea și stabilitatea politică, în perioada interbelică, femeile naționaliste au reprezentat un pilon de susținere pentru națiune. Ele au fost implicate activ în lupta pentru unitatea națională, învățământul național și emanciparea femeilor. Astfel, au contribuit la formarea unei generații de români conștienți de moștenirea culturală și istorică a țării lor.

    Elena Bacaloglu (1878-1947), jurnalistă, critic literar și politiciană de dreapta, a devenit o susținătoare fermă a fascismului în curs de formare al lui Benito Mussolini. În 1921 aceasta a revenit în România și a dat naștere mișcării naționale fasciste italo-română, care a cumulat aproximativ 100 de membri și care a stabilit obiectivul de a consolida rădăcinile comune din cultura Italiei și a României, încercând, de asemenea, să propună un model ideologic similar cu fascismul italian. În cadrul activității sale, Elena Bacaloglu a tradus în limba română eseuri de Mussolini și Antonio Beltramelli și a format în 1921 un partid fascist, Mișcarea Națională Fascistă Italo-Română, care în 1923 a fuzionat cu un alt partid, formând Fascia Națională Română.

    Într-o perioadă în care rolul femeii în societate se reducea la activitățile menajere, îngrijirea și educarea copiilor, rareori păstrarea feminității, în care dreptul la vot urma să fie obținut prin Constituția de la 1938, în interiorul Legiunii Arhanghelului Mihail, femeile aveau propriile lor organizații – Cetățuile. Printre aceste femei naționaliste s-a evidențiat prin ținuta morală exemplară, putere de jertfă și tenacitate în luptă, Nicoleta Constanța Nicolescu, prima femeie din cadrul Legiunii care a primit gradul de comandant. Ea a fost conducătoarea organizațiilor de femei de pe întreg cuprinsul țării, până în anul 1936, când conducătorul Legiunii a transferat-o în funcția de consilier personal.

    Viziunea Nicoletei Nicolescu privind rolul femeii în cadrul Legiunii a depășit tiparul activităților femeii interbelice și a militat pentru o implicare mai activă în demersurile organizației, inclusiv în acțiuni comune cu cele ale bărbaților, precum cele paramilitare. Temeritatea și dăruirea s-au sfârșit însă prea devreme, prin martirizarea din 10 iulie 1939, în timpul prigoanei instaurate de Regele Carol al doilea. Chinurile și schingiuirile la care a fost supusă la doar 26 ani în beciurile Prefecturii Poliției București de Comisarul Patriciu nu au determina-o să se lepede de credința sa, rămânând fidelă crezului până la final. Conform celor relatate de Sofia Cristescu Dinescu în volumul “Pe firul amintirilor”, ultimul ordin pe care l-a dat camaradelor sale, înainte de a fi ucisă, a fost: “De vă duce în lagăr, să spuneți că ordinul meu este să nu se dea nici o declarație, să nu se admită nici un compromis!”.

    Într-o scrisoare din 1937 către Nicolae Constantinescu, unul dintre cei trei Nicadori condamnați pe viață, Nicoleta Nicolescu a menționat: “Am îngenuncheat pe lespezi reci de biserică, ne-am rugat și am plâns; nu pentru voi, nu pentru noi, ci pentru că, din tot ce a lăsat Dumnezeu pe pământ, oamenii n-au înțeles nimic. Și, într-un târziu, ne-am pomenit zâmbind, pentru că, totuși, câțiva au înțeles.”

    În istoria mișcării legionare din România și numele Lucia Grecu rămâne unul notabil. Cu o personalitate puternică și un devotament neclintit față de idealurile și valorile mișcării, Lucia Grecu a jucat un rol esențial în promovarea și apărarea credinței și a națiunii române. A fost cunoscută pentru intelectul său ascuțit, dar și pentru abilitățile sale de orator, susținând fervent principiile mișcării, inclusiv cel al “morții pentru credință și țară”. Astfel că în data de 5 februaruie 1939, a fost torturată pentru a denunța persoanele din organizație alături de care colaborase, însă fără a se obține nicio informație de la aceasta, fiind ucisă iar corpul său aruncat de la etajul 2 pentru a se încena o sinucidere.

    Femeile naționaliste din România au avut un impact semnificativ asupra istoriei și identității naționale. De-a lungul secolelor, ele au luptat pentru independență, au promovat valorile și cultura românească și au rezistat regimurilor opresive. Contribuțiile lor au fost esențiale în modelarea istoriei și a societății românești și continuă să fie o sursă de inspirație pentru generațiile actuale și viitoare. Este important să recunoaștem și să promovăm aceste femei notabile pentru devotamentul și sacrificiul lor în slujba patriei.

    “Si să vrem, camarade, să dăm țării acesteia o femeie mare, o femeie care nu șovăie, care călcându-se pe ea, închină tot: minte, inimă, voința neamului ei. Îndrăznește tot pentru el și moare pe redută cu gândul mereu înainte.” – Nicoleta Nicolescu

    sursa: Miscarea Social Nationalista Romana

  • Asociația Comunitatea Identitară România: Nimeni nu poate fi român dacă nu aparține rasei europene

    image 2023 09 01 165928910

    Banto Dos Santos a ajuns să fie promovat masiv la televiziuni și în presă. Faptul că un negru din Brazilia se crede român pentru că a învățat limba română, se îmbracă în port popular, mănâncă sarmale și cântă muzică folclorică, nu înseamnă că este sau are cum să fie vreodată român.

    Identitatea românească implică și un element biologic, pe lângă cel spiritual, cultural sau lingvistic. Nimeni nu poate fi român dacă nu aparține rasei europene. La fel cum o pisică nu va fi niciodată câine, chiar dacă se naște în casă de câine sau e plimbată în lesă.

    Dar sclavii din mass-media preferă să-l promoveze ca pe un „român adevărat” cu care să ne mândrim. Mai grav, e căsătorit cu o româncă și asta cumva, în viziunea propagandei corecte politic a jurnaliștilor mercenari, îl face și mai mult unul de al nostru. Oare nu pot fi sănătoși, acești robi ai multiculturalismului, dacă nu ne bagă pe gât metisajul (fenomen prin care un neam dispare de pe fața pământului)?

    Sistemul încearcă să spele pe creier românii, să creadă că orice om poate fi român pentru că se îmbracă la fel ca noi, vorbește ca noi și cântă în română. Se pregătește manipularea poporului să accepte orice non-european ca român, în contextul în care tot mai mulți imigranți din Africa și

    Asia sunt aduși în România.

    sursa: Comunitatea Identitară România

  • Marian Motocu O FACE PRAF pe Adina Marincea

    motocu

    Într-un articol denigrator la adresa naționaliștilor, Adina Marincea prezintă o serie de “dovezi” (conversațiile unor adolescenți de pe grupuri de Telegram) în încercarea disperată de a lega naționalismul de violență și sentimentele cele mai joase. Înainte de anul electoral 2024, sistemul vrea să facă din țânțarul “problemei naționaliste” un armăsar cât mai monstruos în aparențe.

    Printre “exemplele” date de admiratoarea lui Andrew Tate se număra și transmisiunile în direct ale olteanului Marian Motocu, căruia în articol îi spune “MM” ca să nu-i facă reclamă. S-au prins și cretinii ăștia, în al doișpelea ceas, că orice referire directă ne face reclamă.

    Jurnaliștii cu creier de găină, cât și imbecilii care-și spun “cercetători” la institutul terorist Elie Wiesel, au impresia că dacă scriu MM în loc de Marian Motocu nu ne dăm seama despre cine e vorba? Ei sunt prinși între ciocan și nicovală – ori nu ne menționează, caz în care nu au ce scrie decât abstracții pe care nimeni nu le pricepe, ori ne menționează direct sau indirect, făcându-ne reclamă și sporind curentul anti-sistem.

    În orice caz, articolul a ajuns și la Marian Motocu, care a făcut o transmisiune în care O FACE PRAF pe Adina Marincea.

    Transmisiunea poate fi vizionată AICI.

    sursa: Incorect Politic

  • A apărut o nouă mișcare naționalistă de tineret, Mișcarea Social-Naționalistă Română

    msnr5

    INTERVIU

    Sterie Ciumetti: Cum ați ajuns la naționalism?

    MSNR: Cel puțin în cazul conducerii pot spune că a fost un proces natural și de durată. De asemenea, cred că acest lucru poate fi spus despre majoritatea oamenilor din comunitatea naționalistă, întrucât mulți oameni nu devin naționaliști, ci se nasc în acest fel, ei simțind o afinitate pentru toate aspectele legate de această ideologie și treptat dobândesc cunoștințele necesare pentru a-și forma o viziune clară asupra acesteia. Totuși, există și destule cazuri în care oamenii devin naționaliști, acest lucru fiind datorat unor anumite probleme sociale sau chiar de afinitatea pentru un anumit stil de viață care se află în concordanță cu principiile acestui curent.

    Ce vă deosebește de alte mișcări?

    Pricipalul aspect care ne diferențiază este abordarea pe care avem față de doctrina naționalistă. Punem un accent mai mare pe aspectele etnice și sociale ale naționalismului. Ideologia noastră poate fi descrisă prin termeni precum “naționalism revoluționar”, “naționalism etnic”, “A treia poziție/Third Position”, anti-capitalism și anti-comunism. Trebuie menționat și că avem câteva fete și femei în interiorul grupului și încercăm sa creăm un mediu cât mai primitor pentru acestea, întrucât le considerăm le fel de valoroase ca orice membru de gen masculin.

    msnr2

    Cum v-ați făcut remarcați, la ce acțiuni ați participat?

    Am participat la diverse evenimente precum Marșul Golanilor, Comemorarea Sfinților Închisorilor sau Marșul Comemorativ în memoria victimelor deportărilor staliniste ținut la Chișinău, în cadrul cărora am împărțit pliante și am discutat cu ceilalți participanți.

    În afara acestora ne-am făcut remarcați prin stickere și postere răspândite prin mai multe orașe din țară, iar cea mai importantă acțiune realizată de noi până acum a fost muralul din Argeș realizat în urma arestări lui Robert Rundo și care cere eliberarea acestuia.

    În mediul online am avut parte de promovări din partea mai multor pagini cum ar fi Românește Golănește pe instagram, sau Ultras Not Reds, Casus Belli, NS Action și Straight Edge Polska pe Telegram.

    msnr1

    Ce planuri/proiecte de viitor aveți?

    Prefer să nu vorbesc despre viitoare proiecte până când nu sunt măcar în proporție de 75% realizate, până atunci este mai bine să rămână în interiorul mișcării.

    Cât despre planuri, una din principalele noastre ținte este să dezvoltăm comunitățile locale, pentru a atinge un anumit nivel de autosuficiență, așa cum putem vedea în cadrul scenelor naționaliste din Italia sau Franța. Un alt scop pe care ni l-am propus este să oferim o nouă perspectivă naționalismului românesc, mult mai atractivă pentru tineri, dar și axată pe dimensiunile sociale și etnice ale acestuia.

    Cum poate tineretul romanesc să își dezvolte cultura în afara școlii?

    Ca să își dezvolte cultura, tânărul român trebuie în primul rând să citească. Fie că este vorba de cărți pe teme istorice, de cărți scrise de marii reprezentanți ai cauzelor naționale din Europa secolului 20 sau de scrieri filozofice (mai ales din spectrul nostru ideologic), toate au rolul lor și trebuie studiate. Mai mult de atât, el poate să cerceteze diferite metode de autosuficiență, pentru a nu mai complet dependent de ce ne este oferit de către stat.

    De asemenea, deși nu are neapărat legătură cu dezvoltarea culturală, tinerii trebuie să pună accent și pe dezvoltarea fizică, nu doar pentru sănătatea lor și pentru aspect, dar și pentru a se putea apăra. De aceea este indicată practicarea unui sport de contact, întrucât problemele din Vest pot ajunge și la noi, iar tineretul trebuie să fie pregătit să se apere.

    msnr6

    Care sunt criteriile pe baza cărora alții se pot alătura MSNR?

    Cei care doresc să adere trebuie să aibă vârsta de 17 ani împlinită, un aspect îngrijit, o condiție fizică bună care să le permită să desfășoare activități care presupun diferite grade de efort (activism, antrenamente de grup sau chiar drumeții ) și să fie obligatoriu europeni și albi.

    Din puncte de vedere religios, nu ne rezumăm doar la ortodocși, ci acceptăm orice confesiune practicată istoric de popoarele europene (nu acceptăm relegii străine, dar îi acceptăm pe cei care au o viziune agnostică asupra religiei și putem lua în considerare cererile venite din partea adepților ateismului, dar acordarea statului de membru va fi mult mai grea în cazul lor). De, asemenea nu acceptăm potențiali recruți care folosesc droguri sau care fac abuz de alcool.

    msnr7

    Ce pot face cei care doresc sa se alăture, dar sunt singuri in localitatea lor?

    Aceștia pot depune o cere de aderare ( metodele pot fi găsite pe canalul nostru de telegram, T.me/MSNR14 ), iar apoi dacă sunt acceptați pot să înceapă să răspândească materialele noastre în zona lor pentru a fi văzute de potențiali recruți sau să se întâlnească cu membri din localități sau județe învecinate ( în funcție de posibilitățile fiecăruia ). Dacă acești membri nu au posibilitatea de a obține materialele prin metode proprii, ei pot vorbi cu alți camarazi care deja au făcut rost, iar în curând vom avea posibilitatea de a trimite materiale membrilor noi, prin diverse metode.

    msnr4

    După cum știți, național-socialismul este interzis prin legea OUG 31/2002, iar legionarismul este interzis prin legea 217/2015. Cum vă raportați la aceste legi și ce faceți să schimbați situația actuală?

    Pentru a asigura durabilitatea unui grup naționalist trebuie să existe un anumit grad de conformare în raport cu aceste legi. Putem folosi anumite simboluri și retorici care încă sunt în limita legii, dar eventual trebuie să renunțăm la simbolism. Putem păstra ideile vechi, dar avem nevoie de simboluri si metode noi pentru a asigura o eficiență mai mare.

    Iar ca să putem schimba aceste legi, în primul rând trebuie să schimbăm perspectiva oamenilor față de acestea, iar acest lucru îl putem face doar prin exemplu, să le arătăm ca nimic din ceea ce statul și presa spun despre noi nu este adevărat. Dacă vehiculăm aceste idei doar în comunitatea naționalistă, unde deja majoritatea știu adevărul, nu ne ajută cu nimic. Aceste legi vor dispărea doar când noi naționaliștii vom avea destulă susținere din partea poporului pentru a face schimbări semnificative.

    Ce grupuri v-au inspirat să creați MSNR?

    Am avut mai multe surse de inspirație. Din punct de vedere al organizării și al activității putem menționa grupuri precum CasaPound, care au reușit deja să creeze comunități autosuficiente, Golden Dawn, grupurile de tipul Active Club, Geuzenbond sau Patriot Front. Alte grupuri, care pe lângă aceste aspecte ne-au inspirat și ideologic, sunt Der Dritte Weg, NSC 131, National Action și Nordic Resistance Movement.

    Cu ce grupuri din interiorul țării sunteți în contact?

    Deocamdată nu avem relații oficiale cu vreun grup din România, dar suntem dispuși să cooperăm cu oricine, atâta timp cât existe similarități între grupurile noastre, dar și un respect mutual, întrucât acesta nu poate să vină doar din partea noastră pentru a realiza o legătură sănătoasă.

    Aveți relații cu alte grupuri europene?

    Avem stabilite relații oficiale cu Golden Dawn, realizate în urma unei conferințe web în care am discutat cum poate să arate o cooperare între grupurile noastre și aspectele comune deja existente. De asemenea, suntem în contact cu III Droga din Polonia și Tradicija Protit Tiraniji din Slovenia.

    msnr3

    Care este mesajul vostru pentru politicienii din România și partidele politice?

    Nu avem un mesaj pentru ei din 2 motive. În primul rând, deocamdată  nu suntem un partid politic si nici nu avem o inițiativă politică separată ca să fim in măsură să le transmitem un mesaj. În al doilea rând, nu avem niciun gram de respect pentru partidele actuale, toate fiind corupte și acționează doar după propriile interese, profitând de problemele românilor. Acest lucru fiind adevărat în principal despre partidele parlamentare.

    Însă ceea ce putem spune, este că acesta este doar începutul, iar într-o bună zi poate vom avea mai multe de spus, iar cuvintele noastre poate vor avea o influența mai mare atunci.

    În final, care este mesajul vostru pentru tinerii din România?

    România are nevoie de o schimbare, iar numai tineretul o poate aduce. Viitorul țării stă în mâinile sale. De aceea îi îndemnăm pe tinerii români să învețe istoria adevărată, să practice un sport, să urmărească constant întemeierea unei familii, să nu se supună oricărei măsuri impuse de sistem și să iasă din letargia în care se află și să se implice în lupta noastră, asta dacă-și doresc un viitor mai bun atât pentru ei, cât și pentru țară. Oricât de sumbră ar părea situația, nu putem renunța și nu putem cădea în ideologii fataliste precum acceleraționismul. Nu trebuie să ne pierdem speranță, ci să ne menținem principiile și scopul.

    Ziua de mâine ne aparține!

    msnr8

    sursa: Incorect Politic

  • Israelul SE ALIAZĂ cu partidul securiștean AUR! George Simion a întreprins eforturi pentru a-și schimba abordarea față de lumea evreiască, inclusiv declarații de acceptare a responsabilității României în timpul Holocaustului, denunțând antisemitismul și descriindu-l pe tiranul Ion Antonescu drept criminal de război!

    Corel revista

    Ministrul israelian de Externe, Eli Cohen, face presiuni pentru schimbarea politicii Israelului față de partidul AUR din România, care a avut poziții antisemite și a negat Holocaustul, scrie ziarul israelian Haaretz .

    Până de curând, ambasada Israelului la București avea o politică oficială de a nu avea niciun contact cu AUR. Acum, Cohen a cerut ministerului să reevalueze acest lucru, sub presiunea personalităților politice israeliene de dreapta care au lucrat îndeaproape cu AUR în ultimul an. Printre cei care fac eforturi pentru a stabili legături cu AUR se numără Yossi Dagan, un lider al mișcării de colonizare din Cisiordania, și câțiva reprezentanți proeminenți ai partidului Likud, scrie sursa citată.

    În ultimul an, noul lider al partidului, George Simion, a încercat să-și îmbunătățească imaginea publică prin stabilirea unor legături cu politicienii de dreapta israelieni și minimizând latura antisemită a AUR. Simion a acordat recent un interviu pentru Israel Hayom sub titlul „Memorialul Holocaustului – nu face parte din jocul politic”. În interviu, Simion l-a comparat pe Antonescu cu alți dictatori români, precum regele Carol al II-lea și dictatorul din epoca comunistă Nicolae Ceaușescu, încercând să minimizeze rolul unic al lui Antonescu în Holocaust, mai scrie Haaretz.

    Publicația israeliană a cerut explicații Ministerului de Externe. „Până de curând, nu au existat contacte între ambasada Israelului în România și AUR, din cauza declarațiilor unora dintre membrii săi care glorificau criminalii de război care au comis crime împotriva evreilor în timpul Holocaustului.

    Liderul partidului a întreprins recent eforturi pentru a-și schimba abordarea față de Israel și lumea evreiască, inclusiv declarații de acceptare a responsabilității României în timpul Holocaustului, denunțând antisemitismul și descriindu-l pe tiranul Ion Antonescu drept criminal de război.

    Drept urmare, Ministerul de Externe și ambasada din România examinează, cu asistența Yad Vashem și a altor autorități, dacă aceasta este o schimbare reală care să permită o nouă politică față de acest partid”, a răspuns biroul lui Eli Cohen la solicitarea Haaretz.

  • Dan Diaconu: Cum ne nenoroceşte „patriotismul” Securităţii

    sri.10e2hsn4kw 1000x600 e1593040591877 1

    Dacă te apuci să discuţi cu un securist, imediat îşi va umple gura cu patriotismul de care dă dovadă el împreună cu superiorii(„Trăiţ!”), serviciul s.a.m.d. Văzând în ce zoaie se zbate ţara, te-ai aştepta ca respectivii indivizi să-ţi servească din plin ideologie internaţionalisto-leghebetistă, să-ţi împuieze capul cu slogane de gen s.a.m.d. Dar nu, când se apucă să peroreze, ai impresia că ai nimerit într-un club naţionalist radical.

    De fapt care-i treaba? Încă de la intrarea în serviciu, indivizilor li se spală creierul cu slogane naţionaliste golite de sens, conform cărora interesul naţional al României e în apartenenţa slugarnică la UE&NATO, iar cine se opune acestei scheme e numai bun de crucificat. Aşa se face că, după ce prin mijloace specifice infiltraţii de la vârf strecoară în legislaţie cioace de doi bani, imediat securiştii se simt obligaţi să lupte pentru „protejarea legislaţiei, mânca-ţi-aş!”.

    Avem în Securitatea noastră un departament de apărare a ordinii constituţionale. OK, probabil că o asemenea structură e necesară, dar pentru a apăra pe cine şi, mai ales, de ce? Să vă dau un exemplu: subsemnatul este anti-NATO şi anti-UE deoarece consider că ambele organizaţii sunt toxice naţiunii române. Din această cauză eu devin ţintă a securiştilor deoarece aş atenta la „constituţionalitatea ţării”. Doar că, ceea ce nu înţeleg cei care gândesc cu capetele de tablă care le-au fost impuse prin fişa postului, este că eu sunt absolut îndreptăţit să mă opun oricărei prevederi legislative, inclusiv Constituţiei. E dreptul meu de cetăţean. Pot deveni urmăribil de securiştii lu’ Peşte doar într-o singură situaţie: atunci când au dovezi că acţionez în numele unui stat străin. Însă, în cazul în care nu au aceste dovezi, e cazul să înţeleagă că libertatea mea de cetăţean al acestei ţări constă inclusiv în opoziţia faţă de UE&NATO sau faţă de textul Constituţiei. E dreptul meu să mă opun Consituţiei, inclusiv să mă apuc să caut adepţi şi să încerc să găsesc forţa necesară modificării pe care eu o consider necesară.

    Asta ar însemna climat de normalitate. Doar că, prin ultimele legi ale Securităţii, securiştii sunt întronizaţi ca şefi ai gândirii. Brusc, în ţara asta nu mai ai voie să gândeşti cum vrei, ci cum îţi comunică coana Securitate. Aşa apare funebrul individ Anton Rog, şeful securştilor electronici, care ne spune cu satisfacţie că, în sfârşit!, a obţinut reglementarea legislativă care să-i permită să şteargă orice prezenţă online, după bunul plac al circumvoluţiunii sale singuratice formate de la şapcă. De-acum, ne spune Rog, s-a schimbat daravela: nu mai reciţi imnul US&NATO, ai belit-o! Vine slujbaşii(sic!) electronici ai lu’ nea Anton şi te-a băgat la zdupul netului, stingându-ţi lumina şi ledul routerului.

    Îngrozitor e nu că apar personaje precum Anton Rog, ci că indivizii aceştia chiar se cred de partea corectă a istoriei. Asemenei bolşevicilor veniţi aici pe tancurile sovietice, neobolşevicii de tipul lui Rog sunt dispuşi să taie-n carne vie fără nicio milă doar pentru că măsura lor procustiană le spune că „n-a ieşit scorul corespunzător”. Şi uite-aşa se dovedeşte că Securitatea, în ansamblul său, este o instituţie profund toxică. Aşa cum în vremea comunistă securiştii apărau „ordinea de drept” care însemna „Partidul-Ceauşescu-România” şi apartenenţa la Tratatul de la Varşovia, fix la fel acum apără plăvănimea care se perindă pe la putere şi apartenenţa noastră la „sfintele” UE, NATO şi restul structurilor mai mult sau mai puţin legitime. Există o constantă în tot acest proces: şi atunci ca şi acum Securitatea nu lucrează pentru români, ci pentru asupritorii românilor. Dacă înainte de Revoluţie Securitatea era penetrată de serviciile sovietice, acum e penetrată până-n măduvă de serviciile occidentale.

    De aceea, teama noastră teribilă n-ar trebui să se limiteze la existenţa lui Anton Rog deoarece acesta nu e decât un simptom. Ar trebui să ne îngrozim de faptul că întreaga Securitate e formată din diverşi Antoni Rog care, fără absolut nicio remuşcare, prin acţiunile lor, conspiră la distrugerea oricărei urme de normalitate în ţara asta. Securiştii nu vor analiza niciodată efectele dezastrelor pe care le comit prin comportamentele lor abuzive, nu se vor simţi niciodată vinovaţi pentru că România e jefuită programatic! Dacă „ideologia de la vârf” le-a spus că a fi patriot înseamnă să laşi Ambasadele să jefuiască România, ei se vor simţi împliniţi profesional netezind drumul hoţilor şi biciunindu-i pe români pentru că urlă de foame. Exact aşa cum au făcut de la băsescu încoace.

    Pentru cazul puţin probabil al unor indivizi cu o cât de umilă urmă de conţtiinţă, repet şi eu ca nebunul în pustiu: „Tovarăşi, apartenenţa la ţara asta a subsemnatului şi a tuturor celorlalţi revoltaţi ne dă drptul să avem absolut orice opinii. Şi, aşa cum voi consideraţi «aprioric» că e legitim să-i pupaţi în cur pe americani, poate că unii consideră că ăsta e o nenorocire pentru naţiunea noastră, iar cei din urmă nu sunt cu absolut nimic condamnabili. E opinia lor, iar opinia trebuie să circule liber!”.

    Ştiu că s-a dat ordin de la Washington să se tureze motoarele cenzurii, că urmează ca toţi antonii rog din statele europene să formeze o mega-alianţă de cenzură coordonată direct de la Washington. Doar că, aşa cum suveica asta n-a funcţionat pe vremea „socialismului biruitor”, vă asigur că nu va funcţiona nici acum. Cu siguranţă se vor găsi instrumente eficiente de comunicare în cenzura deşănţată pe care o organizează aceste capete de tablă şi sunt ferm convins că vom trăi şi vremurile în care toţi cei responsabili pentru negura în care ne târăsc vor fi pedepsiţi.

    Deocamdată nimeni nu crede asta: nici cei care mă citesc şi, cu atât mai puţin, jupânii care momentan au în mâini cuţitul şi pâinea. Tuturor le spun ceea ce am spus mereu: o să vedeţi că am avut dreptate şi că fix aşa va fi! Istoria ne-a arătat că tipul acesta de disperare e un semnal al iminentei prăbuşiri. Aşa că, tovarăşi, mai bine evaluaţi-vă comportamentul prin prisma următoarelor articole din Constituţie pe care, în raport cu mine şi cu marea majoritate a românilor, le încălcaţi grosolan:

    – Art. 22 – dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
    – Art. 23 – Libertatea individuală
    – Art. 27 – Inviolabilitatea domiciliului
    – Art. 28 – Secretul corespondenţei
    – Art. 29 – Libertatea conştiinţei
    – Art. 30 – Libertatea de exprimare
    – Art. 31 – Dreptul la informaţie

    Analizaţi-vă acţiunile prin prisma prevederilor de bun simţ ale acestor articole pe care voi le încălcaţi în integralitate. Şi, mai mult, nu căutaţi să vă credeţi invulnerabili. Dacă e ceva care e universal valabil este că, până la urmă, fiecare are parte de propria sa judecată şi e bine să ajungi acolo cu conştiinţa cât mai puţin pătată.

    Autor: Dan Diaconu

  • Pentru prima dată de la Francisco Franco, dreapta naționalistă intră la guvernare. Neo-marxiștii sunt furioși

    hispanitat ultradreta 12 octubre sergi alcazar03

    Neo-marxiștii care au dat anul trecut Legea Memoriei care desființa tradițiile catolice ale Spaniei sunt furioși. Spania ar putea avea prima participare de extremă-dreapta la guvernare de la dictatura lui Francisco Franco, sondajele efectuate în ultima săptămână de campanie – şi date publicităţii duminică seara, după închiderea urnelor – arătând că Partidul Popular (PP) de centru-dreapta şi Vox, partidul anti-musulman şi antifeminist, câştigă suficiente locuri în alegerile de duminică pentru a forma o coaliţie, relatează Reuters.

    PP ar urma să obţină 150 de locuri, în timp ce Vox ar avea 31 de locuri, suficiente pentru o majoritate în parlamentul de 350 de locuri, potrivit unui sondaj GAD3 publicat după închiderea urnelor, scrie news.ro.

    Un sondaj realizat de Sigma Dos este mai puţin concludent, prezicând 145-150 de locuri pentru PP şi 24-27 de locuri pentru Vox, ceea ce ar putea însemna că cele două partide nu vor reuşi să se încadreze în intervalul necesar.

    Socialiştii ar urma să obţină 112 mandate, potrivit GAD3, şi între 113 şi 118 mandate, potrivit Sigma Dos, în timp ce platforma de extremă stânga condusă de ministrul muncii, Yolanda Diaz, avea fie 27 de mandate, fie 28-31 de mandate.

    GAD3 a declarat că sondajul său a intervievat 10.000 de persoane şi s-a încheiat la 22 iulie. Sondajul Sigma Dos, realizat pe un eşantion de 17.000 de persoane, s-a încheiat duminică.

    Potrivit legislaţiei spaniole, 17 iulie era ultima zi în care puteau fi publicate sondaje preelectorale, iar prognozele date publicităţii duminică seara, după închiderea urnelor, sunt cu date mai actualizate.

    NapocaNews

  • Marian Motocu: Nu cereți “năsoșilor” îndurare, nu cereți celui ce n-are!

    motocu marian 450x800 1

    Nu cereți să vă păsuiască, căci ei n-au păsuit pe nimeni.

    Guvernul, care este sub comanda lor, niciodată nu va fi cu poporul, pentru că poporul este inamicul lor, căci ei sunt inamicul nostru. Dacă nu vă treziți la realitate, Jidanul va distruge această țară, după cum o conduce de 34 de ani.
    Nu vă cer să fiți antisemiți! Doamne ferește. Rasiști, nici atât. Vă cer doar să fiți Români și când veți ajunge să înțelegeti ce înseamnă să fi Român, atunci și numai atunci puteți fi ce vreți voi, dar mai presus de toate, veti ajunge să înțelegeți cuvântul Naționalist. Nație, Neam, Pământ, Străbuni, Sângele vărsat.

    Veți ajunge să fiți Români. De aceea eu vă îndemn…vă îndemn să fiti Români, să vă înțelegeți, să vă iubiți copiii, să fiți oameni. Noi nu suntem răi, problema este că NU suntem răi de nicio culoare. Suntem doar proști și sclavi, manipulați de un Guvern care n-a făcut nimic altceva decât sa ne pună în genunchi. Suntem ceea ce suntem, dar trebuie să devenim ceea ce trebuie să devenim.

    Trebuie să fim Români și să înțelegem că numai atunci ne putem lua țara înapoi. Eu sunt o mică cărămidă. Tu, cel care m-asculți, ești o mică bucățică de ceea ce ar trebui să se numească Zidul de Apărare al Familiei, al Țării, al Neamului. Nu fiți individualiști, fiți doar Români, fiți frați. Înțelegeți că e ultimul ceas al existenței noastre ca neam.

    Noi trebuie să fim cine trebuie să fim, nu uitați: copiii noștri, viitorul acestei țări, se bazează pe noi chiar dacă nu știu. Noi, cei care știm, avem datoria și obligația de a-i învăța pe ei ce înseamnă săfi Om. Daca nu vom face lucrul ăsta, atunci am trăit degeaba, trăim degeaba și vom muri degeaba. Atât, să țineți minte să fiți Români, e cel mai ușor și cel mai frumos lucru. Doamne ajută!

    Marian MOTOCU

  • Cornel Nistorescu: Nevoia de identitate românească

    images romania tricolor ochi drapel roman e1574521322826

    Mi-a plăcut curajul și organizarea compatrioților noștri care s-au adunat la Valea Uzului pentru a repune crucile soldaților români îndepărtate printr-o decizie a autorităților. Era un refuz românesc distinct de rescriere a trecutului, o reacție de apărare în fața unui fenomen ce vine peste noi, o formă de luptă pentru apărarea identității noastre românești.

    Nebunia totală a început cu rescrierea trecutului. Dictaturile au încercat să elimine tot ce conținea aluzie,ironie sau contestare la adresa puterii. Satira era valabilă numai pe seama dușmanului. N-a fost suficientă experiența nenorocită a acelor ani cînd, la fiecare reeditare, se umbla cu foarfeca prin operele clasicilor.

    Acum, practica renaște și în țările democratice. Vremurile curg în aceeași direcție. Se elimină roluri din opere și operete, se șterg personaje din romane, expresii din cîntece, sunt condamnați autori și sunt marginalizate personalități ale istoriei. Unele nume mari au fost trecute de pe soclu direct la magazie sau chiar la lada de gunoi. Asistăm la o furie a purificării morale prin incriminare, prin acuză și condamnare. Parcă am vrea să intrăm cu forța într-o epocă de rescriere nemiloasă a trecutului și de prezent controlat de frica de a nu greși. Ce nu convine noului marxism trebuie înlăturat fără milă. Un nou soi de gîndire politică încearcă să impună reguli și judecăți obligatorii. Ce contravine trebuie demolat, eliminat, marginalizat, rescris.

    Copiii trebuie obligați să învețe noua istorie a lumii, noua gramatică a gîndirii și a moralei. S-a trecut repede de la demolarea statuilor, de la o tentativă de ”disciplinare a trecutului” la o încercare de administrare a limbajului. Vezi, Doamne,ca să fim feriți de rele și să nu discriminăm, nu ne mai putem exprima decît în baza standardelor aprobate de mari puteri și de uniuni de puteri. Am trecut repede de la interzicerea unor poezii la interzicerea unor sărbători și a unor cuvinte. Noua politică croită în laborator încearcă să impună adresarea statndardizată, folosirea controlată a unor cuvinte sau chiar eliminarea lor. Nu mamă, nu tată, nu sex, nu Crăciun, nu Paști.

    Deocamdată, tentativa este pe cale să eșueze în ridicol. Nu m-ar mira să revină în forță mai repede decît ne imaginam și să avemn parte de dicționare obligatorii și de o Poliție a gîndirii să-i urmărească pe cei care vorbesc cu cuvinte interzise.

    Ultima noutate, lansată ca un cadou de 4 Iulie, Ziua Națională a Statelor Unite ale Americii, a fost un articol de fond al agenției Associated Press.

    Articolul din Associated Press se intitulează „Într-o SUA polarizată, cum să definești un patriot depinde din ce în ce mai mult de cine este întrebat”.

    Probabil că agentia ar prefera un înțeles obligatoriu iar cine nu-l folosește corect sau se abate de la normele de utilizare este socotit periculos, îndoielnic, nefrecventabil, cum zic sorosiștii care încearcă sa acrediteze o denumire a celor neconvenabili lor.

    ”The term ‘patriot’ in America has become infused in political rhetoric and school curriculums, with varying meanings, while also being appropriated by white nationalist groups”.

    (Cuvîntul patriot a fost infuzat în retorica politică și în curricula școlară cu sensuri diferite, fiind definitoriu și pentru grupuri de naționaliști albi).

    Va să zică, cuvîntul „patriot” începe să fie suspectat și considerat periculos pentru că este folosit de grupuri care la un moment dat nu ne mai plac sau care o iau razna.

    Această agenție de presă (de stînga!) socoate că un cuvînt care exprimă un sentiment definitoriu pentru om în relația cu locul, comunitatea și familia în care s-a născut poate deveni un pericol.

    Automat, se cuvine să-l folosinm mai puțin. De la pericol la interdicție nu mai rămîne decît un pas. Un pas făcut numai de oameni fără norme morale și scăpați de litera legii. Autorul nu realizează că poți distruge sau ucide și îmbrăcat în negru și ca un înger și cu un limbaj serafic sau numindu-i pe toți „frați și iubiți”. Unele grupuri extremiste au folosit o anume culoare. Ce facem cu ea, o producem mai puțin sau o interzicem?

    Probabil că americanii, în uriașa lor diversitate, au și oameni sau grupuri care dau și sensuri trăznite unor cuvinte. Sau care vor să rescrie istoria Americii după pretențiile lor din anul 2003. Este dreptul lor să reglementeze limbajul și să-și rescrie istoria, să-și redeseneze piețele și orașele. Poate că sunt gata să curețe și limbajul de anumite cuvinte. Putem vedea din ce în ce mai multe încercări europene de a urma acest curent de import. Ba și la noi sunt bursieri care au îmbrățișat și importat idei și standarde progresiste.

    Din fericire, o mare parte din populația României nu vede progresismul ca pe un pas spre modernizare. Dimpotrivă! îl percepe ca pe o încercare de întoarcere în primitivism, de anulare identitară. Care să fie explicația?

    Noul curent se lovește de o nevoie puternică de identitate, venită din istorie și din credință. Din păcate, exact cînd renasc sentimentele patriotice, lumea noastră politică se apleacă insistent și orbește pe subiecte și dosare secundare, evitînd un imperativ al zilei:

    Nevoia de identitate românească.

    Autor: Cornel Nistorescu

    Sursa: cotidianul.ro

  • 12 ani de la moartea Părintelui Arsenie Papacioc

    anticonceptionalele frauda

    Aproape de mare, cladita langa apele lenese ale golfului Techirghiol, se afla o statiune renumita pentru puterea sa de a lecui. Aici s-au tamaduit de-a lungul timpului soldatii indepartatei Rome sau osmanlaii lui Said Pasa care, se spune, si-ar fi oblojit cu namol bratele betegite in lupte. Acum aproape 70 de ani, Patriarhul Iustinian s-a decis sa ctitoreasca in statiune o manastire in care slujitorii Domnului sa isi vada de bolile trupului. Intaistatatorul ortodoxiei romanesti a avut apoi inspiratia de a-l aduce aici pe un smerit monah, care prin uriasa sa personalitate duhovniceasca va transforma tamaduirile trupesti de la Techirghiol in tamaduiri spirituale si sufletesti.

    „Un batran atat de simplu, dupa vorba, dupa port”

    Cine s-a apropiat vreodata de parintele Arsenie Papacioc nu-i poate uita privirea limpede, ochii albastri, in care parca cerul se intalneste cu marea, si nici trupul scund, subtire si straveziu ca un paharel de clestar. Parintele e animat mereu de o energie teribila, care se evapora in miscari repezi, caci, in pofida celor 96 de ani, e iute ca un praznel. Ceva delicat si luminos emana din fiinta sa. Vorba-i este punctata de un chicot vesel, iar tacerile de un suras. Barba alba, lunga si maiestuoasa, ii subliniaza cum nu se poate mai bine varsta supremei intelepciuni. Intr-un fel, parintele a ramas foarte tanar. Imi si spune, de cate ori il vad, ca cine nu are „o frantura de batranete la tinerete nu va avea nici un crampei de tinerete la batranete”.

    „Arsenie de la Mare”, cum il numea parintele Ioan Buga, poate cel mai mare portretist al duhovnicilor romani, are un suflet greu de intalnit printre muritori. Plamadit in focul suferintei, din aliajul alb si pur al iubirii, cel care nu se trece cu anii, el a ramas la batranete mladios ca o pana si darz ca otelul. Pe parintele nu poti sa il desprinzi de istoria pamantului nostru, pare concrescut in ea. Printre vorbele de foc ale dragostei ceresti, intre o chemare de ruga si una spre smerenie, va gasi cu cale, intotdeauna, sa iti vorbeasca de crucea romanilor, de incercarile lor prin vremuri, dar, mai ales, despre rostul si chemarea noastra in fata lui Dumnezeu. „Sunt atat de optimist in ceea ce priveste invierea neamului romanesc, incat, de navala asta din inima mea, nu mai pot vorbi… Opinca asta romaneasca s-a nascut in jertfa si se jertfeste si acum! Asta va invia poporul roman!”. Mare duhovnic care, inainte de a mustra, stie sa preia in inima lui sufletul fiului duhovnicesc, parintele Arsenie cerne dureri si patimi, pana cand, plin de bucurie, il poate slobozi pe cel ingenuncheat dinainte-i, spre eliberarea dintru inaltimi. De aceea s-au strans la poala sa sute de mii de romani, cautand sfat si Cuvant, transformand micuta statiune de la mare, dintr-un loc de tamada pentru trup, intr-o citadela nevazuta a Duhului.

    Pruncul din raiul ciobanilor

    Parintele Arsenie Papacioc a venit pe lume in campia Baraganului, un loc slefuit mereu de vanturi aspre, ars de soare vara si muscat de ger naprasnic iarna. In trecut, aici era raiul ciobanilor, care coborau muntele sa-si pasca mioarele la loc larg si adapostit de fiare. Asa a facut si Mircea Papacioc, bunicul lui, un arman mandru si bogat, salasluit prin partile noastre tocmai din Macedonia. A adus cu el cateva mii de oi. Cand a sosit cu ele, un boiernas de pe langa Slobozia l-ar fi rugat sa ii ia si lui mioarele, oplostindu-le langa card. „Cate ai mata?”, l-ar fi intrebat semet Mircea Papacioc. „Pai sa tot fie vreo 70!”, i-ar fi raspuns boierul. „Apai, eu numa’ cani am 70!”, i-a taiat-o scurt si mandru armanul nostru.

    Nascut pe 15 august 1914, chiar in ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, cel ce va deveni parintele Arsenie a primit la botez numele Anghel, un nume ingeresc ce parca prevestea chemarea cinului caruia isi va jertfi intreaga viata. De altfel, s-a simtit atras de Hristos dintru inceput, chiar din anii copilariei, impresionandu-i pe cei printre care traia, prin delicatete si dragoste. Odata a fost batut salbatic de baietii din alt sat cu cateva crengi de salcam pline de spini, care i-au insangerat picioarele. Initial, micul Anghel s-a gandit sa ii spuna tatalui sau despre asta. „El avea o autoritate peste sase sate, ca era agent sanitar. Dar mi-am zis: „Nu-i spun, ca-i bate, si asta nu-I place lui Dumnezeu. Mai bine sa rabd”.”

    Parintele Arsenie a staruit intr-o iertare iubitoare intreaga viata. N-a propovaduit-o doar, ci a risipit-o cu generozitate peste toti oamenii cu care s-a intalnit. In tinerete, a trecut printr-o incercare cumplita – fratele sau a fost ucis. Cand, in cele din urma, criminalul a fost prins, Anghel a avut ocazia sa se razbune, dar a preferat sa-l ierte, in loc sa ridice mana si sa loveasca. Ucigasului i-a spus doar atat – „Stai linistit, nu vei pati nimic. Cu nici un chip! Chiar eu o sa iti pun paza la poarta astfel incat nimeni sa nu se atinga de tine”. Peste ani, avea sa isi invete ucenicii ca „razbunarea nu rezolva nimic. Trebuie sa ne iubim dusmanii. Asta nu e o utopie, pentru ca Domnul ne-a inzestrat cu o sfanta sensibilitate, tocmai ca sa se implineasca un pic de dragoste intre oameni”. Dar ca sa lucrezi in sufletul tau o astfel de porunca ai nevoie nu numai de o imensa putere de daruire, ci si de o vointa darza, care sa iti largeasca baierile inimii, lasand sa se stravada in ea infinitul dumnezeirii.

    Dor de Hristos

    Sufletul curat al parintelui Arsenie Papacioc a visat la o tara „mandra ca soarele de pe cer”. A crezut mereu in „reinvierea neamului romanesc”. Poate ca idealul acesta national l-a determinat sa se inscrie in Miscarea Legionara, ajungand in timpul guvernarii Antonescu chiar sef de plasa si primar la Zarnesti. Erau vremuri tulburi, in care multe suflete curate au fost jertfite. Anghel va plati scump aceasta etapa a vietii, mai intai prin doi ani de inchisoare la Miercurea Ciuc si, mai apoi, prin alti cinci, ispasiti pana in anul 1946, cand s-a intors in satul natal.

    Detentia il va schimba definitiv. Se ruga mult si intens, desprins de realitatea temnitei, bucurandu-se de mangaierea harului. Un martor din anii de inchisoare povesteste ca, atunci cand ceilalti plecau la munca, pe Anghel Papacioc il lasau in celula pentru ca era bolnav. Se ghemuia intr-un colt si adasta asa, ore in sir, suflet insetat de dorul iubirii dumnezeiesti. Timpul si spatiul se topeau in marginea vesniciei. Camarazii intrau uneori, dar el nu ii simtea, oricat zgomot ar fi facut. Asa au ajuns sa il respecte ca pe un om al lui Dumnezeu, desi nu era cleric. Dar drumul era deja ales. Dorul acesta atat de aprig de Dumnezeu se alina intr-un singur fel: prin monahism.

    Povestind despre momentul cand a luat aceasta decizie, fata parintelui infloreste intr-un zambet. De altfel, parintele zambeste mereu, are un soi de bucurie launtrica, de parca lumea e plina doar de bine si de frumos. Dar cand vorbeste de calugari si calugarie, cea mai draga tema a sa, se transfigureaza. „Pentru ca Dumnezeu ne vrea cu orice pret pentru El. La manastire se vine cu dor mare. O nebunie pentru Hristos, o dorinta de a te rastigni impreuna cu el, rabdand orice pentru a ajunge sa ii iubesti pe toti”.

    In tinda raiului

    In cazul nepotului de cioban dobrogean, „nebunia pentru Hristos” a inceput la manastirea Cozia, unde tanarul Anghel a fost primit, fiind numit in scurt timp profesor la scoala ce functiona in incinta. Erau anii in care ateismul era injectat in vinele acestui neam, pregatind desertul rosu ce avea sa vie, in curand. De aceea, prima lectie pe care parintele Arsenie a anuntat-o copiilor a fost „Despre Iisus Hristos”. Dar Securitatea din Ramnicu Valcea s-a sesizat si parintele a trebuit sa demisioneze. A urmat o lunga peregrinare, timp in care a trecut prin manastirile Cioclovina, Sihastria si Antim, drumul luand sfarsit la manastirea Slatina, unde a fost numit egumen, sub ascultarea parintelui Ilie Cleopa, care era staret.

    Dar poate ca cea mai tainica perioada a vietii sale a fost cea petrecuta in pustiul din apropierea manastirii Sihastria, alaturi de prietenul si duhovnicul sau, arhimandritul Ilie Cleopa. Discretia sa l-a oprit, tot timpul, sa povesteasca ce s-a intamplat in solitudinea muntilor Neamtului. Sufletul sau s-a cufundat atunci in tacere si contemplare. Cu greu poate intui cineva rugaciunile neincetate, luptele cu demonii sau bucuriile dumnezeiesti pe care le are un sihastru. Ca sa rezisti, ai nevoie de darzenia unui martir.

    Nevointa aceasta comuna i-a unit pe cei doi duhovnici pana la moarte. Parintele Arsenie i-a purtat o adanca pretuire parintelui Cleopa, pe care l-a vazut mereu ca pe un erou al credintei, „care a invatat lumea sa stie sa moara”. „Odata eram cu parintele Cleopa in pustiu, intinsi pe jos pe radacinile unui brad. Si dintre radacini a iesit un sarpe indreptandu-se spre el. Eu am sarit: „Parinte, e un sarpe! Vine spre matale!”. „Lasa-l mai”, a spus parintele Cleopa, „sa se incalzeasca si el””.

    Vietile Sfintilor abunda de astfel de descrieri. Sfantul Isaac Sirul spune ca sihastrul poate ajunge la o asemenea infratire cu Domnul, incat inima sa sa fie plina de mila fata de intreaga zidire. Sufletul sau ii iubeste nu numai pe oameni, ci si animalele si natura toata. Aceasta a fost probabil cea mai mare lectie pe care i-a dat-o singuratatea parintelui. „Mila e toata Scriptura” va repeta el la batranete. Se va folosi de ea in anii ce vor urma, pentru ca Hristos ii pregatise din nou in fata Golgota temnitelor. De aceasta data, comuniste…

    Muntele si soricelul

    „M-au arestat de la manastirea Slatina, la ora doua noaptea, cand ieseam de la slujba. Trei camioane, doua masini mici si 89 de ofiteri. Eu le-am spus: „S-a scremut muntele si a iesit un soricel!””.

    Era in noaptea de 13 spre 14 iunie, 1958. Obstea urma sa fie decapitata prin arestarea staretului – parintele Cleopa, si a egumenului – parintele Arsenie Papacioc. In ultima clipa, parintele Cleopa a scapat, refugiindu-se in padure, unde a stat ascuns apoi ani de zile. Pentru fiul sau duhovnicesc venise insa vremea ca experienta calugariei sa fie sublimata, trecand intr-o alta forma de asceza; toata nevointa de pana acum, experienta carcerala a tineretii, anii de rugaciune si slujire monahala, timpul petrecut in sihastrie, totul urma sa fie asezat la picioarele lui Hristos, sub forma jertfei supreme, a suferintei pentru intregul neam romanesc. Parintele Arsenie era constient de toate acestea – „Pustia si inchisoarea sunt niste comori de care te poti folosi foarte mult, daca esti dibaci. Un neam traieste prin cei care tasnesc spre cer. Adica prin cei care lupta, care stau prezenti pe cruce, fara sa cedeze”. Vina lui? Participarea la intalnirile Rugului Aprins, acea superba miscare de reinnoire duhovniceasca pornita la manastirea Antim din Bucuresti de monahul poet Daniil Sandu Tudor, impreuna cu un grup de intelectuali bucuresteni. Li s-a pus in spate incercarea de a rasturna regimul, desi ei luptau doar cu propriile patimi, incercand sa se lumineze si sa se desavarseasca, lucrand rugaciunea lui Iisus sub calauzirea parintelui rus Ioan Kulighin. Cand a fost arestat, parintele Papacioc le-a spus fratilor sai de nevointa de la Slatina: „Am fost legionar, dar acum sunt calugar, dincolo de orice. Si nu am alt ideal decat acela de a muri pentru scanteia de Adevar ce o port in mine”.

    Dar Hristos nu-i harazise sa moara in inchisoare. A fost torturat luni de zile, in anchete teribile. Caznele erau astfel gandite incat sa franga sufletul detinutului. Nopti de nesomn, alternate de batai si de confruntarea cu cei care, din frica sau suferinta, te tradasera. Parintele Arsenie a trecut prin toate acestea. Dosarul sau de la Securitate arata ca nu a spus nimic despre nimeni, dar ca a fost incriminat de altii, care nu au rezistat torturilor. Ani dupa aceea, avea sa spuna ca de nimic nu s-a folosit mai mult in viata, decat de experienta temnitei. Acolo, in hrubele fara lumina, transformate vara in cuptoare incinse, iarna, impietrite de ger, s-au format marii duhovnici ai acestui neam. Toate marile figuri ale ortodoxiei din secolul XX au trecut prin inchisorile comuniste: Dumitru Staniloae, Constantin Galeriu, Benedict Ghius, Daniil Tudor, Roman Braga, Sofian Boghiu si multi altii au facut peretii temnitelor translucizi, pentru a lasa soarele credintei sa lumineze tenebrele. „O, Hristoase, care te rogi pentru cei ce te rastignesc si-i rastignesti pe cei ce te iubesc!”. Aceasta „alchimie” teribila a functionat si in temnitele comuniste. Prin trupurile chinuite ale catorva mii de incarcerati s-a distilat toata ura, tot pacatul aruncat in lume de fiara comunista. „Mi-a fost foarte greu sa suport inchisoarea. Dar mi-e greu sa spun si cat de mult m-am folosit de ea. Erau suferinte care te depaseau. Ajunsesem niste schelete. Ne scoteam dintii din gura si ii aruncam pe jos. N-am vazut in viata mea oameni piele si os, cum am vazut acolo. Dar cel mai mult m-a impresionat un vecin de celula care, din atatea chinuri, ajunsese sa nu isi mai aminteasca nici macar numele sotiei. Imi dadeau lacrimile de mila lui si a celorlalti, dar incercam sa ii incurajez, spovedindu-i”.

    Cred ca aici, in temnitele de la Aiud si Jilava, inima parintelui s-a unit deplin cu Hristos. Pentru el, temnita a reprezentat maturitatea interioara, iubirea deplina, compasiunea pura, rugaciunea cea mai adanca. De cate ori vorbeste de ea, ceva se trezeste inlauntrul sau. Nu evoca usor toate aceste amintiri, dar atunci cand o face, spatele sau garbovit de ani si metanii se indreapta, ochii ii lucesc si parca o lacrima ii inroureaza de fiecare data. „Ma bagau des la „racitor” – o celula care iarna era neincalzita, cu gheata pe jos. Acolo era, intr-adevar, foarte greu sa supravietuiesti. Unii au murit… Doreau sa ma distruga, dar se vede ca inima mea a fost mai rezistenta… Acolo s-a intamplat sa imi arate Domnul mangaieri extraordinare, care sunt foarte greu de povestit. M-a intrebat cineva daca s-au facut minuni in inchisoare. I-am raspuns ca cea mai mare minune e ca acolo nu s-a intamplat nici o minune…”.

    „Iubeste si ai incredere in Dumnezeu”

    Intunericul are o margine, iar Raul, un sfarsit. Nu pentru ca oamenii ar fi buni, nu pentru ca Dumnezeu ar interveni pentru a stopa rautatea, ci pentru ca doar iubirea si lumina sunt nemarginite, atotputernice. Asa s-a intamplat ca temnitele care ii inghitisera pe cei mai buni dintre romani au ajuns, in final, sa ii si elibereze. Schelete vii, trupuri ruinate, dar aprinse de Duh, au revenit la viata. La fel cum nimeni nu a stiut cand au fost inchisi, nimeni nu a sesizat ca ei s-au intors, dar, treptat, mesajul s-a auzit din nou. Nu ei fusesera la inchisoare, ci tara era un imens gulag, din care puteai sa scapi, doar daca aveai aripi. Parintele Arsenie Papacioc a fost unul dintre cei care ne-au ajutat sa constientizam ca suntem liberi si ca ocupatia principala a omului, profesia lui de baza, este zborul spre Dumnezeu.

    Dupa eliberarea din inchisoare, petrecuta in anul 1964, parintele a pribegit prin cateva parohii de mir, pana cand Patriarhul Iustinian l-a asezat la Techirghiol. In manastirea micuta, cat un sipet cu moaste, parintele si-a implinit viata si invatatura. In primul rand, a inceput sa spovedeasca. Vorbea simplu si direct, de la inima la inima. A fost un duhovnic neintrecut al maicutelor din intreaga tara. Cu sensibilitatea lui deosebita, cu dragostea sa fata de frumos, a intuit potentialul enorm pe care femeile il au in Biserica. „Au fost neglijate, devalorizate de mentalitatea omeneasca, iar asta e o greseala enorm de mare. Femeia este o creatie a lui Dumnezeu, cu totul superioara. Dovada este Maica Domnului! Femeile au o putere extraordinara de a iubi, si de aceea le admir foarte mult! Bisericile sunt pline de femei, nu de barbati!”.

    Parintele deborda de optimism. Ucenicilor le spunea ca, intr-o singura zi, poti ajunge la masura sfinteniei, pentru ca „in materie de mantuire nu exista timp, exista vesnicie. Orice clipa poate fi un timp si orice suspinare poate fi o rugaciune”. „In fond, dracul nu are putere, el e un tolerat! Nimic nu este pierdut, atata vreme cat sufletul nu abdica, capul se ridica din nou, iar credinta este in picioare. Iubeste si ai incredere in Dumnezeu”.

    Bataliile duse cu sine, in inchisoare sau in pustie, dadeau acum roade. Finalul acestor lupte era un imn al luminii victorioase, un strigat de bucurie in fata deznadejdii. Anul 1989 a fost pentru parintele o revelatie. El a vazut in tinerii care s-au jertfit atunci o continuare a eforturilor generatiei sale, care s-a impotrivit comunismului din rasputeri. De aceea, i-a spus revoltei din decembrie „o revolutie plina de har. Pentru ca tinerii nu au luptat cu nici o arma, nici cu coasa, nici cu topoarele, ci cu piepturile deschise, ca sa se vada credinta in Dumnezeu, a inimilor lor. Am o mare admiratie pentru daruirea lor extraordinara, pana la moarte!”.

    Parintele Arsenie a fost mereu foarte aproape de inima tinerilor. Incandescenta sa, o anume bucurie interioara, dar mai ales nadejdea pe care o insufla, l-au facut mai cautat de adolescenti, decat de batrani. Eu cred ca asta si-a dorit de fapt intreaga viata. Sa ajute, sa incurajeze, sa poata cultiva, sa fie alaturi de tineri, pentru a le veghea zborul – „Stiti ca un sambure e mai mare decat un munte? Pentru ca muntele poate doar sa descreasca, pe cand samanta se poate face mai mare decat el”.

    Parintele Arsenie Papacioc a murit si a inviat pana acum de atatea ori, incat eu cred ca se afla de mult cu inima in imparatia cerurilor, cufundat in oceanul de lumina si iubire al lui Hristos. Pe pamant e doar trupul sau, martor al suferintelor si al biruintei crucii asupra tuturor incercarilor de pe drumul greu al vietii. De aceea, cred ca parintele Arsenie Papacioc nu mai poate muri. Moartea l-a cautat de prea multe ori, intelegand in cele din urma ca nu mai are nimic de luat de la el. In urma ei a ramas numai viata. Viata pe vesnicie.

    (Cristian Curte – Formula AS, numărul 958, anul 2011)

    Trecerea prin veac a părintelui Arsenie Papacioc

    Cine deschide paginile Patericului poate rămâne surprins de numărul mare de „elemente” considerate un pericol pentru societate care s-au retras în liniştea deşertului pentru a-şi plânge păcatele şi a-l afla pe Dumnezeu. Erau toţi aceştia sinceri în căutarea lor sau era un mijloc de a-şi ascunde trecutul prea puţin onorabil sub masca religiei? Asceza autoimpusă putea compensa vreodată erorile tinereţii?

    Răspunsul creştin la aceste întrebări este bine ştiut, dar, pentru duşmanii religiei lui Hristos, era departe de a fi convingător. În perioada când România a fost sub dominaţia regimului comunist, puterea politică şi organele de represiune au avut obsesia că opţiunea unor reprezentaţi ai vechii ordini sociale de a se retrage la mănăstire, pentru a-şi închina viaţa Domnului, nu ar fi altceva decât fie o fugă de pedeapsa meritată, fie o camuflare a acţiunilor duşmănoase sub haina religiei.

    De „atenţia” deosebită a Securităţii au „beneficiat” în primul rând foştii membri şi simpatizanţi ai Mişcării Legionare, priviţi drept cel mai mare pericol pentru „noua ordine” comunistă.

    Membrii ai Legiunii au jucat un rol deosebit de important în acţiunile de rezistenţă anticomunistă, dar ei au colaborat, cel mai adesea, cu membri şi simpatizanţi ai altor partide politice, cu toţii uniţi prin aceeaşi ură împotriva duşmanului bolşevic. Însă, „pericolul legionar” a devenit o marotă, un mit cu dimensiuni monstruoase, care, paradoxal, a fost şi un motiv de teamă permanentă pentru organele de represiune comuniste, dar şi un mijloc de realizare a unui control mai strict asupra societăţii. Faima bunei organizări a legionarilor, solidaritatea existentă între ei, „fanatismul” neînţeles de mulţi a făcut să existe îngrijorarea că este posibilă oricând iniţierea unei mişcări bine coordonate de rezistenţă. În acelaşi timp, Securitatea a profitat de eticheta de organizaţie fascisto-teroristă aplicată Legiunii, pentru a face din calitatea de fost legionar cea mai mare dintre crimele posibile. Odată aplicată această etichetă cuiva, până la închisoare nu mai era cale lungă. Era de ajuns ca într-un grup să existe o persoană cu antecedente legionare pentru ca asupra tuturor să se extindă bănuiala de simpatie faţă de ideile gardiste. Adesea, la comandă politică ori în lipsă de altceva, ofiţerii de Securitate inventau conspiraţii legionare, ca să mai strângă un număr de oameni pentru închisori sau lagăre sau pentru a-şi justifica rostul.

    În timp, legionarismul a devenit ceva monstruos care pe unii îi fascina tocmai pentru această faimă neagră. Majoritatea oamenilor vedeau în el un pericol difuz, dar extrem de persistent. Acest monstru mitic, creat de serviciile comuniste de represiune şi-a vădit eficienţa şi după „revoluţia” din decembrie 1989, când au existat câteva acţiuni bine orchestrate de atragerea atenţiei asupra „pericolului legionar” care, chipurile, ar fi pus în pericol noua putere, proaspăt instaurată.

    Lovirea năpraznică a monahismului ortodox

    Când scriem istoria de după 1945 a Legiunii, trebuie să avem grijă să nu suprapunem istoria organizaţiei peste cea a diverselor destine individuale ale unor foşti membri ai acesteia, care sunt extrem diferite. Unii şi-au păstrat crezul până la capăt, alţii au trecut, pentru a se salva, în tabăra comuniştilor învingători, iar alţii, constatând eşecul căii politice, au ales să se retragă în cele spirituale. Numărul legionarilor intraţi în mănăstiri a fost destul de important, majoritatea acestora fiind persoane de mare calitate morală şi intelectuală, care s-au angajat total în viaţa obştilor monahale. Evident că ei păstrau sentimente anticomuniste, dar în primul rând erau slujitori ai Domnului. Ei erau duşmani ai puterii comuniste pentru că, asemenea multor alţi preoţi şi monahi, refuzau să adopte ateismul bolşevic şi păstrau cu încăpăţânare flacăra credinţei. Forţa spirituală a mănăstirilor a fost un motiv major de îngrijorare pentru organele de Securitate, care au căutat mijloacele pentru a limita, pe cât posibil această influenţă. Dar influenţa religioasă nu constituia un temei legal pentru ca mănăstirile să fie închise. Atunci a fost inventată o vastă conspiraţie a legionarilor din mănăstiri, menită să readucă Garda de Fier la putere în România. Ea a constituit temeiul pentru celebrul decret 410 din 1958. Au fost mai multe dosare prin care Securitatea a justificat această aserţiune şi amintim în acest sens problema Vladimireşti, cazul mănăstirii Viforâta şi lotul „Teodorescu Alexandru şi alţii”.

    Acest din urmă caz a însemnat o cumplită lovitură dată elitei monahale a ortodoxiei române, aflată sub protecţia nemijlocită a patriarhului Justinian. Pretextul arestărilor operate era că Alexandru Teodorescu (devenit ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor), împreună cu alţi prieteni, sub masca întâlnirilor de meditaţie ale „Rugului Aprins”, făceau de fapt educaţie legionară unor tineri. Faptul era complet fals, deoarece aceste întâlniri aveau un caracter pur religios şi, în plus, mulţi din cei arestaţi avuseseră prea puţin de-a face cu gruparea fondată de Sandu Tudor. Dar, faptul că ei se cunoşteau şi se întâlniseră la un moment dat a fost de ajuns pentru Securitate ca să-i aresteze. Iar în sprijinul ideii de conspiraţie legionară nu aveau alt argument în afară de cel al trecutului legionar al unora dintre membrii lotului. Unul dintre aceştia era părintele Arsenie Papacioc, de la mănăstirea Slatina.

    Pentru cei care concep creştinismul în mod edulcorat şi cuminte s-ar putea să le pară o impietate ce voi prezenta mai departe. Ei văd în preot sau monah o statuie de ceară, un amorţit, nu un om de carne şi sânge, care are şi el păcatele lui, dar care, prin asceză, reuşeşte să-şi domine patimile şi să se apropie de Dumnezeu. Nu insist mai mult asupra acestui subiect, ci trimit pe cel curios la însemnările cuviosului Siluan Athonitul pentru ca, în cele ce urmează, să prezint pe scurt câteva aspecte din viaţa marelui duhovnic al României care este părintele Arsenie Papacioc.

    Anghel Papacioc s-a născut pe 13 august 1914, în comuna Misleanu, judeţul Ialomiţa. Tatăl său era agent sanitar şi poseda, conform notelor Securităţii, atente la asemenea detalii, 12 hectare de pământ arabil. După ce în 1932 a absolvit şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti, tânărul Papacioc devine membru al Mişcării Legionare, activând într-un cuib din oraşul Slobozia. În decembrie 1933, revenea în Bucureşti pentru a participa la tabăra legionară de la Bucureştii Noi, unde se ridica „Casa Verde” – sediul central al mişcării. Harnic şi priceput,Anghel Papacioc se face remarcat de liderii legionari, încrederea lor fiind confirmată de hărnicia cu care tânărul ialomiţean participă şi la multe alte tabere de muncă. Prin urmare, legionarismul de tinereţe al părintelui Papacioc nu a fost un gest de oportunism sau pornit din ură de rasă, ci a fost influenţat de acea dimensiune pozitivă a mesajului legionar, care îi chema pe tineri să ridice cu sudoarea frunţii o Românie mai bună şi mai dreaptă. Hărnicia, spiritul organizatoric, jertfa pentru cauza comună, calităţi pe care le vom regăsi la părintele Papacioc exprimate într-o formă superioară în viaţa de monah îl vor propulsa în gradul de inspector legionar.

    După satisfacerea serviciului militar, Anghel Papacioc pleacă la Braşov, unde se angajează la fabrica de armament „Malaxa”, unde lucra, în calitate de maistru şef, fratele său, Radu. În decembrie 1938 este arestat şi internat în celebrul lagăr de la Miercurea Ciuc unde, conform mărturisirilor făcute la anchetă, îşi petrecea timpul rugându-se şi, fiind un sculptor priceput, confecţiona cruciuliţe, troiţe şi icoane. După eliberarea din lagăr, în aprilie 1940, se stabileşte în Zărneşti, unde lucrează ca secretar la un avocat.

    Abdicarea regelui Carol al II-lea şi instaurarea regimului naţional-legionar l-a propulsat pe Anghel Papacioc în funcţia de şef al plasei Zărneşti, din octombrie 1940 devenind şi primar al comunei Zărneşti. Datorită funcţiei pe care a deţinut-o, el a fost printre principalii vizaţi de represiunile ordonate de Ion Antonescu, după rebeliunea din ianuarie 1941. A fost judecat, alături de mulţi alţi membri şi simpatizanţi ai Legiunii de către Tribunalul Militar Braşov şi condamnat la 6 ani de închisoare.

    În luna august 1941, Papacioc face cerere să fie eliberat din închisoare, pentru a pleca pe front. Iniţial este eliberat şi repartizat unei unităţi militare dar, ulterior, se revine asupra deciziei. Temându-se că va intra din nou în închisoare, se hotărăşte, împreună cu alţi camarazi, să plece din ţară, trecând frontiera în Jugoslavia. În iunie 1942 este prins de patrulele germane şi predat grănicerilor români, care îl trimit la Braşov, unde este judecat de Tribunalul Militar pentru trecere frauduloasă a frontierei, fiind condamnat la şase ani de închisoare. Este încarcerat la Aiud, până în septembrie 1946, când se întoarce în satul natal, având însă în minte să lase cele lumeşti şi să devină monah.

    Pentru aceasta, în ianuarie 1947, pleacă la mănăstirea Cozia unde stareţul Gherman Dineaţă îl primeşte ca „frate”. Mărturisind în faţa duhovnicului cele făcute în viaţa lumească, tânărul „frate” lăsa în urmă toate deşertăciunile lumii şi îşi dedica întreaga viaţă lui Dumnezeu. Timp de un an şi jumătate, fratele Papacioc a îndeplinit diverse ascultări la mănăstirea Cozia (bucătar, paracliser), pentru ca mai apoi, dat fiind calităţile sale de organizator, să fie trimis să administreze pământul aparţinând mai multor mănăstiri, aflate în comuna Comanca – Caracal. La sfârşitul lunii august 1948, a fost trimis la schitul Cioclovina, care aparţinea de mănăstirea Tismana, unde a stat până în luna ianuarie 1949 când, la cerere, a plecat la mănăstirea Sihăstria, unde era stareţ arhimandritul Ilie Cleopa. Aici a stat până în luna septembrie 1949, când a fost trimis la mănăstirea Antim – Institutul Biblic, la atelierul de sculptură. A fost rânduit călugăr, sub numele de Arsenie şi a slujit aici până în iunie 1950, când a pleacat la mănăstirea Slatina, gândită de patriarhul Justinian ca o mare lavră a monahismului românesc. De aici este arestat în noaptea de 13 spre 14 iunie 1958, fiind trimis la Direcţia de Anchete penale a M.A.I. Bucureşti. În acelaşi timp mai fuseseră arestate un mare număr de personalităţi de primă mărime a spiritualităţii româneşti, care au fost supuse rapid unor interogatorii dure, deoarece Securitatea spera să afle în propriile mărturisiri ale acestora temeiurile pentru condamnare.

    În momentul arestării părintelui Papacioc, Securitatea nu avea în portofoliul ei decât dosarele instrumentate împotriva acestuia de către regimul Antonescu şi nimic în plus. Or, el a fost arestat pentru nişte fapte pentru care fusese deja judecat şi îşi ispăşise pedeapsa. Numai în sistemul comunist erau posibile asemenea aberaţii, ca un om să fie arestat pentru o faptă pentru care deja plătise. Era obsesia bolnavă a pericolului legionar, a neîncrederii că fostul membru al Gărzii de Fier şi-ar fi schimbat între timp opţiunile şi, în acelaşi timp, a dorinţei de a da cât de cât consistenţă acestei fantasme.

    În perioada iunie-iulie, părintele Arsenie este supus unor interogatorii intensive în care i se cere să-şi povestească întreaga activitate de natură politică. Cel interogat îşi recunoaşte fără şovăire activitatea politică din trecut, la modul onest şi neutru, fără a brava cu actele sale sau să caute justificări cu orice chip. Se poate vedea că, pentru părinte, este un timp de dinainte şi un timp după intrarea în mănăstire. Nu îşi ascunde trecutul, dar nici nu îl clamează. Pur şi simplu, dacă este întrebat răspunde. Anchetatorii îl vor descoase şi despre activitatea cu caracter politic depusă şi după intrarea în monahism, despre legăturile cu „Rugul Aprins”, cu alţi reprezentanţi ai Bisericii.

    Răspunde scurt şi limpede că toată activitatea sa este de natură spirituală, neavând nici o legătură cu politica legionară. Arată răspicat, iar depoziţiile celorlalţi inculpaţi vin în sprijinul celor spuse de el, că el crede că organizaţia legionară a săvârşit în trecut o serie de crime şi atentate, lucru care nu este îngăduit de Biserică, încercarea Gărzii de Fier de a se folosi de Biserică în scop politic fiind considerată o mare greşeală. Acest lucru părintele Papacioc i l-a spus şi lui Constantin Dumitru, fost legionar, eliberat din închisoare în 1956, când acesta şi-a exprimat dorinţa să se călugărească. Acelaşi lucru l-a spus adesea foştilor legionari veniţi să-i ceară un sfat şi Daniil Sandu Tudor, care nu a fost nici membru, nici simpatizant al Legiunii. Pentru un creştin, aceste idei sunt perfect coerente şi credibile. Grila obtuză a Securităţii a transformat cu totul ideea în teoria camuflării legionarilor sub masca monahală, deoarece, ascunşi în mănăstiri, ei pot mai bine să acţioneze pentru răsturnarea regimului comunist. Oameni precum Arsenie Papacioc sau Daniil Sandu Tudor au rezistat tăvălugului comunist, dar la un nivel spiritual superior, pe care securiştii nu puteau sau nu voiau să-l înţeleagă.

    Părintele Papacioc a stat dârz în faţa anchetatorilor dar alţii, supuşi unor presiuni infernale, nu au mai rezistat, mărturisind marile „crime” făcute, anume că, la o întâlnire privată s-a comentat, pornindu-se de la conferinţa de la Geneva, „în mod duşmănos” regimul comunist şi s-a vorbit despre necesitatea unei mai mari libertăţi de exprimare, iar, în unele ocazii, s-a făcut educaţie anticomunistă unor tineri.

    Supus unor confruntări dureroase părintele Papacioc a recunoscut că s-a pronunţat, în unele ocazii în favoarea unei mai mari libertăţi de exprimare şi i-a îndemnat pe tinerii care-l căutau să intre la mănăstire şi să nu asculte îndemnurile ateiste ale regimului. Toate acestea nu au avut însă nici o legătură cu conspiraţia legionară căutată cu orice preţ de organele de Securitate. Neavând de ce să-l acuze, anchetatorii îl vor trimite în judecată pe părintele Papacioc pe baza aceloraşi acuzaţii pentru care mai fusese condamnat o dată! Judecat laolaltă cu ceilalţi membri ai lotului „Teodorescu Alexandru” părintele Arsenie este condamnat, prin sentinţa 125 din 8 noiembrie 1958, la 20 de ani de închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale. A trecut prin închisorile din Braşov, Aiud şi Jilava, fiind eliberat în 1964. De fapt, „eliberat” este numai un fel de-a spune, deoarece în sufletul său părintele Arsenie a fost şi este mereu un om liber, închisoarea fiind numai un alt loc unde l-a slujit pe Domnul.

    Aici opresc „viaţa cea după trup” a părintelui Papacioc. Mai importantă însă, dar şi mai greu de scris, este viaţa lui cea îngerească, din care, oricine se apropie de el, simte că se împărtăşeşte.

    (George Enache – Revista Rost, numărul 28 din iunie 2005)

    Curajul mărturisirii

    Interviu cu Părintele Arsenie Papacioc:

    Am fost la Aiud şi am filmat în osuar. Există o presiune foarte mare la nivel politic, prin care toată jertfa celor care au murit la Aiud să fie astupată. Cu foarte mare greutate s-a făcut osuarul. Cu foarte mare greutate s-a ridicat acum un corp de chilii. S-ar dori să se facă acolo şi o mănăstire. Părintele Justin Pârvu a fost acolo de câteva ori şi tot încearcă să găsească formula prin care să se facă în sfârşit o biserică. Pentru cei care poate nu din rea credinţă, ci din ignoranţă, nu ştiu ce a fost la Aiud l-am rugat pe părintele Arsenie Papacioc să ne spună câte ceva din propria experienţă. Părintele Justin spune că Aiudul e cel mai sfânt loc al românilor…

    – Da, pentru că nu ştiai dacă trăieşti până mâine. Această stare de tensiune extraordinară îţi dădea ocazia să îţi cunoşti marile tale intimităţi. Nu este vorba de o suferinţă. Tendinţa lor era exterminarea prin înfometare. Zarca e o închisoare în închisoare, făcută de unguri pentru români, ca să-i omoare, unde fără discuţie i se aplica regimul dorit fiecărui ins sau fiecărui grup de inşi. Ultimii ani – un an, doi – numai în zarcă m-au ţinut. I-am înfruntat la o întâlnire pe care ne-au făcut-o ei acolo, cu deţinuţii vânduţi, ceea ce era egal cu moartea. Dar nu a vrut Dumnezeu. M-au băgat la răcitor. În trei zile mureai, constatat. M-au băgat cinci zile, nu am murit! M-au băgat şapte, n-am murit. La camere frigorifere, ştiţi. E groaznic! Nu ştiu dacă mă înţelegeţi… Aveam o curiozitate de copil să văd cum iese sufletul… Deci eram la marginea lucrurilor. Condiţii imposibile, ca să mori în trezire. Au murit mulţi. Eu nu am murit. Nu puteam vorbi decât prin morse, şi au cerut cei de alături să se spovedească. Tot prin morse. Eu puteam să transmit, dar nu puteam să primesc, pentru că dacă te prindea, te omora pe loc. Şi am aranjat aşa cu ei, tot prin morse. „Mâine, la o anumită oră – am apreciat cu ei atunci – staţi în partea asta a celulei. Eu vă dau un semnal prin bătaie, prin perete, şi îmi spuneţi păcatele şi eu vă dezleg. Cu o condiţie: dacă muriţi până mâine – pentru că aşa se punea problema – e valabilă spovedania. Dar dacă nu muriţi, la primul preot pe care-l întâlniţi să vă spovediţi din nou păcatele”. Adică să procedem cinstit în ceea ce priveşte respectiva taină. Vă spun acestea ca să aveţi o imagine a stării noastre spirituale acolo, când erai în fiecare clipă nesigur de clipa următoare. Această stare, care nu era de o zi, era de ani. Nu am putut vedea nici un semn de bunăvoinţă omenească, de om, în tot acest timp. Am fost întrebat de mulţi unde a fost mai greu: în închisoare sau în pustie, pentru că am trăit şi prin pustie. În închisoare, cei care nu credeau în Dumnezeu se chinuiau, şi le era rău. Pentru că nu era o forţă nevăzută care să oprească niţel pornirile sălbatice, de cruzime, de ură care apăsau mereu pe om. Asta lipsea. În pustie însă dracii cu care lupţi se temeau de Dumnezeu şi era mai uşor, cu toate intemperiile vremii: iarnă, zăpadă, fiare sălbatice, stare încordată şi acolo. Dar era totuşi o notă de libertate. Pentru că dumneavoastră toţi nu ştiţi cât e de scumpă libertatea şi pentru ce ne-a lăsat-o Dumnezeu.

    Despre om

    Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l dă să-l trăim. Pentru că a sufla şi a răsufla e tot de la Dumnezeu. Şi atunci a avut marea prudenţă Domnul Hristos să ne spună că „nu se mişcă fir de păr fără voia Mea”. Suntem guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea, în toate gândurile noastre ascunse. Sigur că depinde şi pe ce poziţie te aşezi. Având în vedere şi numai lucrul acesta: viaţa veşnică. Dacă te rătăceşti, dacă eşti neatent sau eşti ateu – Doamne fereşte! Că-i mai gravă starea aceasta, nepăsarea aceasta. Aceasta e nesuferită la Dumnezeu…. Pentru că nu e supărat Dumnezeu pentru anumite greşeli pe care le facem cât e supărat că suntem nepăsători. Ne amânăm existenţa, mergem pe inerţie. E o mare greşeală! Trebuie trăit fiecare moment în toată plinătatea lui. Să te cunoşti pe tine. Marea greşeală care e în lume care e? Fiinţa omenească, care e făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, se izolează după propria sa fiinţă. Nu Dumnezeu l-a dat afară pe Adam din Rai, ci Adam s-a dat afară singur. Ăsta-i omul! Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, a fost întrebat: „Ce zici despre om?” Şi a răspuns Sf. Grigorie: „Este copleşitor şi de neînţeles”. Dumnezeu păstrează încă taine despre om, necunoscute nici de îngeri şi necunoscute nici de lume. Pentru că e după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. E singura fiinţă creată după chip şi asemănare. Este singura verigă posibilă între om şi creaţie. Omului i s-a încredinţat marea răspundere să supravegheze întreaga creaţie. Şi Satan luptă din răsputeri, cu o râvnă pe care oamenii nu o cunosc, să ne scoată din cap că suntem asemănare cu Dumnezeu. Pentru că îi cam ocupăm locurile. Treaba lui, dar noi aşa suntem creaţi, după chip şi asemănare. Şi creaţia lui Dumnezeu nu poate fi dezminţită sau interpretată. Suntem chip şi asemănare a lui Dumnezeu. Deci avem mare siguranţă, dar şi mare răspundere. De aceea vă spuneam că este foarte grav să nu ştii că tu trăieşti şi cine eşti.
    N-ai stat de vorbă cu tine niciodată, bineînţeles, ţinând cont de marile valori: veşnicia… Ce e cu mine? Eu, ţinând cont de puşcărie şi pustie, nu m-am folosit mai mult decât la căpătâi de morţi. Ţipete… Intrau într-un necunoscut nu pentru o mie de ani, ci pe veşnicie! Trăistişoara lui nu era plină cu fapte bune, era goală! Sau e goală, la oameni. Mare greşeală această stare de necunoştinţă proprie!

    Omul, dumnezeu după har

    Instinctul acesta de a trăi îl are şi porcul, îl are şi orice alt animal. Dar atât! Omul are o conştiinţă, are o dăruire dincolo de raţiune. E făcut Dumnezeu după har. Vă daţi seama: Dumnezeu după har! Căderea lui Adam ne-a întrerupt relaţia aceasta cu Dumnezeu. A venit Dumnezeu şi ne-a adus mai mult decât a pierdut Adam! Ne-a adus tocmai din nou cunoştinţa că suntem din nou Dumnezeu după har şi că nu există moartea. Pentru că ne zice: „Şi veţi trece de la moarte la viaţă”. Or moartea nu înseamnă o terminare, ci înseamnă un alt început fericit sau nefericit. Că de ce să te temi de moarte, dacă te-ai pregătit de înviere? E o contradicţie, şi omul hotărăşte, în vidul acesta al lucrurilor, nu într-o stare de prezenţă continuă. Nu este greu. Pentru că niciodată nu e degeaba cineva lângă tine. Ori nu te foloseşti, ori îl foloseşti, ori trebuie să te verifici dacă îl rabzi sau nu-l rabzi, bubos aşa cum e. Că lipsa asta de prezenţă lângă fratele tău e lipsă de dragoste, şi e în contradicţie cu Creatorul. Actul de prezenţă.

    Nu sunt pentru nevoinţă, ca duhovnic. Sunt de 95 de ani. Sunt pentru o stare de prezenţă continuă a lui Dumnezeu. Exist! Şi ne punem întrebarea: De ce? Ce e cu mine? Ce e cu moartea? Ce-s cu aceste elemente, care sunt valabile? Moartea nu vine să îi faci o cafea. E fără cruţare! Te ia aşa cum eşti! Nu o putem amâna nici o fărâmiţă de secundă când va veni. Judecata de Apoi nu trebuie văzută cu Dumnezeu stând pe un tron de judecată.

    Te judeci singur, repede. Suntem o fiinţă valoroasă, mai mult decât oricare altă fiinţă. Dracii au fost îngeri buni. Şi am spus aşa: dacă ar fi întruchipat iar posibilităţile pierdute, ar răsturna pământul cu degetul mic! Dacă tu, pierdut fiind, gândeşti aşa, de ce să nu gândesc aşa despre îngerul meu păzitor, care nu e căzut! Şi se spune despre îngerul păzitor într-un loc aşa: că e cu neputinţă să nu mori, dacă l-ai vedea într-atâta lumină! Şi îngerul acesta nu e singur, în ceea ce priveşte paza. Cuvântul păzitor nu i l-am dat noi, i l-a dat Dumnezeu: „Păzeşte sufletul acesta, până la moartea lui”. El e în relaţie cu alte miliarde de îngeri, cu mare putere. Şi totuşi ei sunt fără identitatea asta mare, Dumnezei sunteţi. Sunt o creaţie cu mari posibilităţi, cu mare frumuseţe, care scapă minţii noastre mărginite. Pentru că zice şi Sfântul Apostol Pavel că nu îi e dat omului să cunoască, pentru că el a fost răpit până la al treilea cer.

    Aşa că fiinţa omenească e Dumnezeu după har. Acel zis homo homini lupus, „omul lup pentru om” a căzut, la venirea Mântuitorului. Acum e invers: omul e Dumnezeu pentru om. Şi uite pe cine băgăm noi în iad şi nu ne astâmpărăm. De ce îi zici drace, drace şi nu îi spui Doamne, Doamne!? Înseamnă că i-ar pune o râvnă mare de tot în constatarea asta, de către fiecare ins care ar vrea să fie câtuşi de cât treaz. Că el luptă din răsputeri să ne cucerească şi să ne adune la el. Însă se împiedică de puterea Crucii, de puterea lui Dumnezeu. Crucea e Tatăl, toată înălţimea, Fiul, toată adâncimea, Sfântul Duh, toată lăţimea. Sfânta Cruce are o semnificaţie extraordinară! De aceea şi catolicii au schimbat semnul crucii, făcută altfel cu degetele, cu altă aşezare, de la stânga la dreapta. E o mare greşeală! Nu suntem aici pentru că ne-ar conveni nouă să să fim aşa, ca la un papă… Suntem aşa de la Duhul Sfânt şi tot de Duhul Sfânt suntem judecaţi.

    Sfinţii închisorilor

    – Dat fiind faptul că, de exemplu, acum Sinodul refuză să facă vreo referire la oamenii care au murit în temniţe şi care sunt consideraţi sfinţi de popor – şi acum mă refer, de exemplu, la Valeriu Gafencu –, să ne spuneţi ceva despre Valeriu Gafencu. L-aţi cunoscut?

    – Da, am trăit împreună. Era mai mic decât mine. Era un băiat cu fond, nu aş avea ce spune altceva despre el decât că era un sfântuleţ! Însă nu conta în lumea noastră, pentru că noi toţi trăiam acelaşi moment, aceeaşi stare, aceleaşi nădejdi şi aceleaşi mari bucurii ascunse, care nu pot fi înţelese raţional de lume. Eram una cu toţi. Gândeam la fel. Îi cunoşteam familia din poveştile dintre noi. Avea trei surori: Valentina, Eleonora şi Elisabeta. Tatăl lui a fost omorât de ruşi. Nu era vorba de inteligenţă, pentru că tot omul avea destulă. Nu e vorba de moarte, ci maniera în care mori contează. Şi, vă spun încă o dată, au fost multe momente pentru noi toţi, în care aveam curiozitatea să vedem cum iese sufletul din noi! Eram la marginea existenţei! Nu se mai putea! Altfel nu mă băgau la frigider, la camerele frigorifere, unde fără discuţie, nu mai puteai să trăieşti. Trei zile era marginea la care puteai rezista. M-au băgat cinci zile şi n-am murit. M-au băgat şapte zile şi n-am murit. Nu a vrut Dumnezeu. Sigur că sunt obligat să mă smeresc, că au fost atât de multe momente pentru noi toţi, unde puteai să mori şi dacă nu mureai ziceai că s-a întâmplat cutare lucru. Nu a vrut Dumnezeu, pentru existenţa unei fiinţe Dumnezeu după har. Marea, enorm de mare greşeală a lumii este nepăsarea!

    – Ce au au avut cu dumneavoastră comuniştii? De fapt, de ce au fost chinurile atât de mari?

    – Întrebarea matale e de şcoală primară. Ce vrea dracul cu noi, aia vor comuniştii! Erau exponenţii răului. „Nu crede în Dumnezeu” şi „omul e fiară”! Am fost chemat, încadrat de patru soldaţi cu baionetele la puşcă, scos din zarcă şi, când ieşeai aşa din zarcă, ştiai că nu te mai întorci. Şi sigur că erai pregătit, nu aveai nici o ieşire decât „Doamne, ajută! Doamne, iartă-mă!” şi gata. Şi m-au dus la un colonel. Erau zece colonei acolo. Crăciun era cel mai mare ticălos, care făcea pe blândul. Adevărul e că nici deţinuţii, cum eram şi noi, nu erau proşti. Ne dădeam seama cum suflă şi cum răsuflă omul. Pentru că, fără discuţie, apar înţelegeri nebănuite, prin care poţi pătrunde în zona respectivă. Şi m-a întrebat cum există Dumnezeu? Eu eram deţinut, încadrat. Cum făceam o mişcare, cum mă invita pe scaun. Mare cinste… Nu puteai face nici o mişcare pentru că le era frică să nu-i omorâm. Aberaţii nebune, drăceşti! Şi i-am spus: „Domnule colonel… Eu am avut întâlniri cu copiii de şcoală primară. Şi toţi m-au întrebat ceea ce mă întrebaţi şi dumneavoastră. Ochii, pe care îi avem, cu care pătrundem; inima cu care înţelegem într-o formă mută fiinţa din faţa noastră, sentimentul de poezie, de versuire, toate acestea vin de la un Creator. E greu să înţelegeţi aceasta, dar nu-i vina mea.” Şi mi-am luat curajul să îl întreb: „Dar dumneavoastră, care e motivul că nu credeţi?” Ăsta era un mare curaj, pentru că se considerau înfruntaţi. Zice: „Războiul pe care l-a dus Hitler în Rusia”. Zic: „Nebunul acela de Hitler credeţi că a fost cinstit, să păcălească poporul rus că Stalin e necredincios?! Aceia, înainte de a fi credincioşi, sunt ruşi, prin natura lor! Şi nu s-a dus Hitler să cucerească Rusia. S-a dus în Rusia să cucerească pământul întreg. Ei, şi acum aţi biruit. De ce nu credeţi? Dacă ăsta e motivul…” S-a încurcat. Îşi dădea seama că nu are răspuns. Şi m-a întrebat atunci, ca să scape, care e ultimul cuvânt. Zic: „Sunt gata să mor pentru tot ce spun. Şi v-aş invita la aceeaşi poziţie.” „Luaţi-l de aici!” Am scăpat. S-au mirat toţi! Băteau prin perete când au auzit că am venit în celulă, că nu m-au omorât. Ca să înţelegeţi într-un cuvânt, asta era tensiunea noastră în Aiud.

    Decizia Sfântului Sinod

    – Sfântul Sinod refuză orice apropiere faţă de jertfa celor din închisori…

    – Nu te repezi… Nu vă legaţi de Sinod. Consideraţi că nu-i chiar aşa. Dacă sunt sfinţi, sunt sfinţi unde sunt. Dar sunt nişte rânduieli, nişte reguli care trebuiesc urmate. Şi pe urmă, în afară de Sinod, izolându-ne, să zicem aşa, de valoarea aceasta, care are ultimul cuvânt, nu avem voie să ne amestecăm. Ei sunt sfinţi între sfinţi. Dar nu ne grăbim, pentru că nu puteam face asta fără amprenta Bisericii. Că dacă ai făcut un ou, trebuia să ştie tot satul, cum cântă găina! Nu e aşa! Important este să te cunoşti tu pe tine ca om al mântuirii, şi să te pui la punct, pentru că eşti un microcosmos, în care se oglindeşte un macrocosmos. Nimeni nu e sfânt doar pentru că a murit. Trebuie să se pronunţe autoritatea Bisericii, aşa cum e, că nu e degeaba acolo. Şi i-am spus unui mitropolit: „Eu aş desfiinţa Sinodul! Pentru că noi nu avem nevoie de poziţia lui Corneanu. Noi nu avem Sinod, Înalt Prea Sfinţite – i-am spus.” Nu mai tergiversăm o măsură pe care trebuie să o luăm. Dar nu asta contează. Pentru că nu Sinodul e punctul de orientare strategic, ci ceea ce avem în noi înşine. La aceasta se referă marea întrebare: Ce ai făcut? Cine eşti? Recunoaşte-te pe tine! Că nu după glasul străzii sau glasul poporului – care de multe ori are dreptate, săracul – se fac lucrurile acestea, ci Sinodul, după poziţia pe care o are, trebuie să gândească întâi serios; şi nu se face nimic fără învoirea divină. Eu, care am trăit focurile acelea, trecând în lumea aceasta grozav de bucuros, îmi dau seama cât de valoaroasă e poziţia asta, că nu cel care loveşte biruie, ci cel care a primit cu dragoste lovitura. Acesta e Hristos! Că ne mirăm toţi, în situaţii din acestea, de ce Hristos nu i-a nimicit pe toţi. L-au jupuit, L-au umilit şi El i-a răbdat! Dar toată frumuseţea Învierii Mântuitorului… Când a înviat, nu numai El a Înviat, ci toată creaţia cu El! Toată frumuseţea aceasta nu ar fi fost grozavă dacă nu ar fi fost Crucea mai întîi. Deci nu e voie să blestemi suferinţa de care toată lumea fuge şi o blestemă. Nu e bine! Asta e necesar! Orice vale dă valoarea unui deal. Rămâne, în concluzie, un lucru: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Să aveţi o lucrare şi o poziţie mântuitoare. Indiferent ce eşti, furnică dacă eşti, ai o răspundere. Dar eşti om! Ai o conştiinţă. Să cunoaşteţi marile valori. Încadraţi-vă. Că nu de moarte mă cutremur, cum se zice, ci de veşnicia ei. Adică nu contează, repet, decât maniera în care mori. Gafencu şi toţi ceilalţi au primit moartea cu plăcere. Pentru că eram neînţeleşi, ne iubeam între noi, în sensul unui adevărat rai, încât nici nu mai conta suferinţa, pe care o vedeai ca un plasture liniştitor. Vedeai rezultatele de după suferinţă. Nu e uşor să prevezi nişte lucruri. Dar numai dacă eşti în foc îţi dai seama de intensitatea lui. Aveam şi contraziceri acolo, însă aveam toţi acelaşi ideal tainic, care ne lega…

    (Interviu realizat de Rafael Udrişte)

    Din învăţăturile părintelui Arsenie Papacioc

    „M-am uitat la voi să vă văd figurile, doar, doar, în felul ăsta aş putea să vă văd şi inimile. Faptul că vă aflaţi aici dă de înţeles că vă preocupă problema mântuirii, dar mai raţional. Aş vrea să discutăm despre ceva care să vă pună în mişcare. Nu teorie, tipic, tipic, şi la inimă, nimic. Trebuie să zbori cu amândouă aripile, vertical, fără cea mai mică abatere. Pentru ceea ce a făcut Hristos pentru noi, nu e permisă nici cea mai mică abatere. Iar dacă se întâmplă, să fie fără voia noastră, să căutăm duhovnicul şi să ne dezlegăm. Pentru că nici o nenorocire nu înseamnă ceva, dacă credinţa rămâne în picioare. Cel mai mare câştig al Satanei este descurajarea noastră în urma unor căderi, slăbiciuni.

    Dragii mei, nu se ajunge să străbaţi distanţe decât pas cu pas, dar sigur. Nu vă întreb dacă aţi auzit de iad. Aţi auzit, dar nu-l cunoaşteţi! Apucaţi-vă de acum de a cunoaşte mai întâi Raiul. Vă cunoaşteţi după identitatea din buletin, dar nu vă cunoasteţi inimile, posibilităţile.”

    Dumnezeu ne-a creat numai pentru El

    Dragii mei, fiinţa omenească este cu totul superioară întregii creaţii. Umanitatea e superioară îngerilor. Dumnezeu a creat îngerii cu o mare misiune. Ei pot mult, pentru că sunt curaţi. Dumnezeu ne-a creat singur, numai pentru El. Nu pentru altceva, cu nici un chip! Ne-a creat ca să fim împreună cu El în vecii vecilor, iar pentru aşa ceva ne-a creat liberi, dar ne-a asortat, ne-a dat înger păzitor, pe care l-aţi uitat! Dar n-aţi simţit pe dracul pe spinare ca să vedeţi cât de important e îngerul păzitor impotriva lui. Se spune că este cu neputinţă să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină. Îngerul ăsta are o misiune grozav de importantă. Toate gândurile şi cuvintele tale spre Dumnezeire sunt duse de înger la Dumnezeu.

    Nu există păcat mic

    La o conferinţă, primeam bilete. Şi-mi zice unul că el are un păcat mic. Dar eu cunosc un păcat şi mai mic decât al lui. Adam n-a făcut altceva, decât a muşcat dintr-un măr. N-a fost împotriva lui Dumnezeu, nu s-a îndoit de existenţa puterii divine, dar n-a ascultat. Şi a răsturnat cerul şi pământul. Nu există păcat mic! A trebuit să vină Hristos să salveze fiinţa omenească. Şi ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam! Ne-a dat putinţa de a ne îndumnezei. Noi, nişte fiinţe în dimensiunea în care suntem, avem puteri divine! Avem o animalitate în noi şi unde încetează animalitatea începe omul. Până când, vă întrebaţi, dăm voie animalului ăstuia din noi să lucreze?

    Moartea nu vine să-i faci o cafea

    În viaţa mea, am fost la multe capătâie de muribunzi. Ţipete grozave, vedeau dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut! Nu se puteau salva, că moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Te duce unde-s faptele, nu discută. Şi toţi aceştia doreau să mai traiască o zi. Ziceţi că-i puţin… dar să vedeţi, când se opreşte răsuflarea, ce importantă e o clipă. Justiţia divină e încadrată de marea iubire divină, şi ne iartă cu o suspinare. Asta m-a făcut să spun că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate să fie o rugăciune. Şi un mare trăitor a zis că aceasta clipă e mai mult decat coşul cu lacrimi.

    Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decat timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm. Ne-a suferit, ne-a îngăduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu – ne ţine o viaţă întreagă! Dacă am găsi cu putinţă să întrebăm pe cei de sus – ce v-a costat de aţi ajuns la atâta fericire, răspunsul ar fi: timp, puţin timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca să luptăm, că harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou.

    Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrăjmaşii, măcar să nu-i urăşti

    A iubi vrăjmaşii e o poruncă, nu un sfat! Eu, care stau de vorbă cu multă lume, am simţit că-mi spun – părinte, până aici! Fac orice, 1.000 de metanii pe zi, dar să nu-mi spui să-mi iubesc duşmanii. Vedeţi ghearele drăceşti care stăpânesc pe fiecare? Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrăjmaşii, măcar să nu-i urăsti, şi nu mai eşti în baltă, ci pe treaptă. Să facem puţină cântăreală negustorească… Focul iadului e o realitate, nu o sperietoare adusă de duhovnici sau părinţi în educaţia religioasă. Iadul e o mare realitate! Şi daca nu ierţi, mergi în focul de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decât focul de aici, şi-i fără lumină. Nu te vezi cu cineva! Şi nu stai acolo un timp, ci o veşnicie! Daţi-vă seama, îngrozitor! Pentru că nu numai suferinţa fizică te macină, ci şi faptul ca eşti rupt de iubirea lui Dumnezeu pe veşnicie. Te îngrozeste veşnicia asta, măi fraţilor! Te plictisesc de multe ori chiar nişte bunătăţi, că te saturi de ele.

    40 de ani erau un timp şi nu o vesnicie

    Unui oarecare ins i s-au descoperit suferinţele din iad. Până la glezne era unul în foc şi ţipa groaznic. Şi l-a întrebat ăsta – de ce ţipi aşa? Pentru că veşnic sunt în focul ăsta! Şi a mers de a dat de altul care era în foc până la gât; dar ăsta se bucura din când în când. Şi a spus: cu mult mai mult sunt în foc decât alţii, dar mă bucur când se mai face câte unul din neamul meu preot, şi peste 40 de ani mă scoate de aici. Vedeţi, psihologic, 40 de ani erau un timp şi nu o veşnicie. Era fericit pentru că avea o nădejde.

    Fratilor, la judecată vom fi întrebaţi: de ce n-ai iubit? Pentru că am duşmănit, pentru că am vorbit de rău, pentru că am ucis! Luptaţi, de ce nu vreţi să cereţi harul lui Dumnezeu? Cand vin ispite de tot felul, strigaţi la Hristos: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse! Nu staţi în virtutea inerţiei, trăiţi fiecare moment. E greu, dar Dumnezeu va înţelege, vrea să vă ajute. Ne urmăreşte pentru că ne iubeşte. Hai să ne iubim!”

    Nu fă cruce cântând ca la mandolină!

    Atunci când facem crucea ne plecăm Sfintei Treimi. Când ridici mâna la frunte, toata înălţimea, Tatăl, apoi, toată adâncimea, Fiul şi duci la umeri, toată lăţimea, Sfântul Duh. De aceea fuge dracul de cruce! Dar dacă o faci aşa, ca şi cum ai cânta la mandolină, atunci nu ştiu care draci vor mai fugi, mai mult îi încurajezi.

    (Monica Dumitrescu – Ziarul Lumina)

    sursa: buciumul.ro

  • SCROFII PSD-iști se implică în combaterea partidelor de “extremă-dreaptă”

    Semi-retardul - Victor Negrescu de la PSD
    Semi-retardul – Victor Negrescu de la PSD

    Articol de mai jos este o mare mizerie preluată de pe Evenimentul Zilei:

    Partidul Social Democrat se implică în combaterea extremismului în contextul viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European, de anul viitor. Europarlamentarul Victor Negrescu își îndeamnă colegii să combată mesajele de tip extremist. El propune, în schimb, promovarea acelor puncte de vedere care prezintă realitatea și fac referire la avantajele apartenenței la Uniunea Europeană, conform Evenimentul Zilei.

    PES activists România și Partidul Social Democrat (PSD) au organizat sâmbătă, 8 iulie 2023, la București, o conferință internațională cu tema „Provocările europene și viziunea social-democrată pentru viitor“.

    Evenimentul s-a dorit o dezbatere interactivă bazată pe viziunea social-democraților europeni cu privire la viitorul comun. În acest context, s-a făcut referire la provocările pe care Uniunea Europeană trebuie să le gestioneze în această perioadă.

    La conferință au participat 150 de militanți și simpatizanți PES și PSD din toată țara, dar și invitați din străinătate. Astfel, printre cei prezenți la conferință, au fost Katarina Barley, vicepreședinte al Parlamentului European, Radu Oprea, ministru al economiei, antreprenoriatului și mediului de afaceri, Lars Klingbeil, co-lider al Partidului Social Democrat din Germania, membru al Parlamentului Federal German, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani și lider al Organizației Femeilor Social-Democrate.

    De asemenea, au fost prezenți și reprezentanți ai mediului asociativ și mass-media.

    Pericolul extremismului în Europa
    Cu acest prilej, coordonatorul național PES activists România, europarlamentarul Victor Negrescu, a îndemnat la combaterea mesajelor populist-extremiste în contextul apropiatelor alegeri pentru Parlamentul European. El ș-a îndemnat colegii să promoveze un mesaj realist și constructiv despre avantajele apartenenței la Uniunea Europeană.

    „Alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor vor determina modul în care va arăta Europa pe viitor. După zeci de ani de conducere de dreapta este evident că este nevoie de o schimbare la nivel european, de un viraj spre stânga în direcția construcției unei Uniuni Europene mai apropiate de oameni, care răspunde mai repede și mai bine la nevoile cetățenilor europeni și în care fiecare este tratat cu respect”, a arătat europarlamentarul.

    În opinia europarlamentarului Victor Negrescu, un viraj spre partidele de extremiști, fie că sunt de dreaptă sau de stângă, a cetățenilor europeni, ar reprezenta o greșeală foarte mare, în actualul context geo-politic.

    Partidele extremiste responsabile de scandal în PE
    Victor Negrescu a arătat că România a mai fost reprezentată, în Parlamentul European, de partide extremist precum PNG sau PRM care nu au făcut decât scandal, fapt ce a afectat imaginea politicii românești la nivel european.

    „Un viraj spre extrema dreapta ar fi o mare greșeală. România a mai avut reprezentanți ai unor partide extremiste în Parlamentul European, printre care PRM și PNG, care nu au făcut altceva decât scandal făcându-i pe români de rușine în legislativul european. Nu cred că România merită așa ceva. Cred că românii din țară, dar și din diaspora au nevoie în Parlamentul European de oameni capabili să reprezinte țara cu profesionalism, care reușesc să se impună la nivel european folosind inteligent instrumentele existente”, a mai spus Victor Negrescu.

    Europarlamentarul social-democrat a mai vorbit despre pericolul pe care îl reprezintă mișcarea extremistă la nivel european.

    „Extremiștii și cei de dreapta s-au coalizat la nivel european pentru a bloca accesul României la spațiul Schengen, dar vom utiliza toate pârghiile pentru a trece peste aceste frâne cu sprijinul partenerilor noștri, inclusiv al social democraților din Germania. Votul pentru partidele extremiste la alegerile pentru Parlamentul European este un vot pierdut pentru că aceștia își doresc să îi sărăcească pe români”, a mai spus europarlamentarul social-democrat.

    Avantajele apartenenței la Uniunea Europeană
    În acest context, politicianul PSD a vorbit despre avantajele pe care le-a adus, României, apartenența la Uniunea Europeană. El a dat ca exemplu podul de la Brăila, care tocmai a fost inaugurat. Acesta a fost construit în baza unei finanțări europene care a acoperit 85% din costuri. De asemenea a vorbit despre investițiile în școli, drumuri, dar și în autostrada Moldovei, imposibil de realizat fără contribuția UE.

    „Fără Uniunea Europeană nu am avea podul de la Brăila, finanțat în proporție de 85% din fonduri europene, fermierii ar da faliment fără subvențiile europene, pentru a căror creștere trebuie să ne mobilizăm, multe școli, spitale și drumuri nu ar mai putea fi modernizate, iar autostrăzile din Transilvania, drumurile expres din Oltenia și autostrada Moldovei ar fi imposibil de realizat“, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședintele Partidului Socialiștilor Europeni (PES) și al Partidului Social Democrat (PSD).

  • Generalul Radu Theodoru, scrisoare deschisă, către Ministrul Trădării Naționale

    183005.jpg 637x478 1

    Generalul Radu Theodoru, scrisoare deschisă, către Ministrul Trădării Naționale: Ați interzis sărbătorile naționale, dar permiteți ungurilor cetățeni ai României să monteze sărbători revizioniste fastuoase

    Către Ministrul Trădării Naționale

    Instalat prin fraudă la Ministerul Apărării Naționale

    Căruia îi aduc la cunoștință noul act samavolnic, antiromânesc al administrației actuale care demonstrează din nou că este intermediar cu nume românesc a dictaturii globalizante cu sarcina de a desființa statul național România.

    Români !

    Vă citez din nou din ordinul globalizator numit super-memorandumul de la Strassbourg, capitolul referitor la Biserică, articolul 7 e.

    “Începând cu data de 15.07.2017 vor fi desființate toate sărbătorile naționale.”

    1. În anul 2022, de Ziua Drapelului am fost invitat la Mausoleul Mărășești să omagiez drapelul în numele veteranilor de război. Au participat: Armata cu gardă de onoare, prefectul a rostit o alocuțiune patriotică, actrița Doina Ghițescu a recitat versuri pe temă. Alocuțiunea mea a fost la obiect.

    2. În anul 2023 de Ziua Drapelului guvernul a boicotat Ziua Drapelului pe tot întinsul țării. La Mărășești, simbolul eroismului nostru, nu a fost niciun oficial. Au omagiat drapelul: “Mișcarea Națională 41 Pentru România”, au mai fost reprezentanți ai „Asociației Naționale a Cadrelor Militare din Rezervă și Retragere” filiala Cluj, de la veterani subsemnatul, școlari, vizitatori.

    3. UDMR care dictează și el în România a boicotat an de an prezența românească la cimitirul Eroilor, cimitirul militar internațional de la Valea Uzului, județul Bacău, negând, minimalizând, insultând memoria militarilor români căzuți în luptă aici. Mă autonumesc purtător de cuvânt al colonelului Mihail Theodoru care, sublocotenent în campania anului 1916 slujind la drapel în Regimentul 24 artilerie și luptând la Valea Uzului îi ordonă nepotului să apere sacra memorie a celor căzuți acolo.

    4. Rușine vouă trădători slujitori ai slugo-statului la complicitatea sau poate cu ignoranța unor judecători ați profanat parcela eroilor români smulgându-le crucile de la căpătâi. Blestemul unui neam întreg pe capul vostru și al urmașilor până la a șaptea spiță.

    5. Voi, slugi josnice care interziceți sărbătorile naționale permiteți ungurilor cetățeni ai României să monteze sărbători revizioniste fastuase mascate în batjocură și cu adresă sub numele unui Bathory din neamul călăilor românilor și al secuilor. Complici ai hungariștilor revizioniști participanți activi la dezmembrarea României.

    6. Fiți atenți. Stăpânii voștri de astăzi, vor fi acuzatorii voștri de mâine!

    Cu scârba de rigoare

    Generalul maior aviator, veteran de război

    Radu Theodoru.

    IMG 20230705 WA0011

  • Reîncepe scandalul cu ungurii. 150 de cruci ostășești românești vor fi ridicate în Cimitirul Valea Uzului

    actiune Valea Uzului iulie 2023 1024x768 1

    Astăzi, de la ora 14.00, 150 de cruci de lemn, ostășești, vor fi ridicate în cimitirul din Valea Uzului. Inițiativa aparține Asociației Calea Neamului, condusă de Mihai Tîrnoveanu.

    Mihai Tîrnoveanu, mesaj pe FB despre acțiunea de astăzi: “Suntem în deplină legitimitate!

    Voi explica pe larg toate aspectele ridicării celor 150 de Cruci, sâmbătă începând cu ora 14.00. Fiecare zi, fiecare ceas care trece, fără ca Eroii Armatei Române să aibă însemne creștine de căpătâi la Valea Uzului este o gravă ofensă adusă jertfei lor! De aceea vom ridica pe locul în care ei si-au dat viața 150 Cruci din lemn!

    Sunt voci atât din tabăra maghiară, cât și din cea românească care spun că ceea ce facem noi este ilegal. Răspund: este în primul rând legitim, căci avem două certitudini documentate din punct de vedere istoric: în luptele de la Valea Uzului din 1916 au murit sute de români, iar conform documentelor din perioada interbelică și din anii 1985, 1988, în Cimitir au fost înhumați și militari ai Armatei Române, ultimele două surse, stipulând un număr de 148 eroi români înmormântați aici.

    În al doilea rând, din punctul de vedere al avizelor, crucile de lemn au alt statut decât cele din piatră, beton. În al treilea rând, foarte important, intrarea în deplină legalitate a celor 150 Cruci din lemn pe care le vom ridica se poate face conform legii și după instalarea lor. De ce nu obținem mai întâi avizele și după aceea să ridicăm crucile? E simplu, pentru că acordarea acestora ar putea dura ani de zile și pentru că, din nou spun, avizele se pot acorda și ulterior în deplină legalitate.

    Jertfa eroilor nu se negociază în ani de zile, nici măcar în clipe, am întârziat deja prea mult. Aici răspund celor care afirmă că și aceste Cruci din lemn vor fi demolate asa cum au fost cele din beton. Nu este deloc asa. Dacă cineva le va demola sau distruge, fără o hotărâre judecătorească, va răspunde direct din punct de vedere penal, riscă bine de tot pușcăria, căci crucile sunt in proprietatea noastră. Acest lucru nu se poate face pe ascuns, Cimitirul de la Valea Uzului fiind non stop monitorizat. Dacă va exista o hotărâre judecătorească de demolare a lor, aceasta nu se va putea pronunța decât peste câțiva ani, asta dacă se va pronunța, pentru că noi avem avocați mai buni și o mai mare determinare în comparație cu Primăria Dărmănești.

    Iar dacă prin absurd, vom pierde un eventual proces (să vedem cine are curajul să ne dea în judecată) noi NU vom demola Crucile în ruptul capului. Punerea în aplicare a unei sentințe printr-un executor judecătoresc, de asemenea poate dura încă mulți ani. Există și în acest caz o cale de contestare. Dacă după foarte multi ani să zicem că vom pierde și executorul judecătoreasc (NU noi in niciun caz) totuși înlătură Crucile, a doua zi le vom pune la loc, căci executorul nu are voie să le distrugă, ci doar să le înlăture. Totul se va lua de la capăt, va fi o poveste fără sfârșit, cel puțin cât voi trăi eu și toți camarazii implicați.

    Înțelegeți oameni buni, acum? Cele 600 de cruci lemn si monumente maghiare nu au niciun fel de aviz și stau în cimitir de peste 25 de ani. Dacă partea maghiară va merge în instanță împotriva crucilor noastre tot din lemn, ca și ale lor, vom merge și noi în instanță față de crucile lor ridicate fără niciun fel de aviz peste mormintele tuturor militarilor de diferite naționalități din Primul Război Mondial înhumați la Valea Uzului. Noi nu vrem demolarea niciunei cruci, de-a lungul celor 4 ani, românii au aprins lumânări și la crucile lor.
    Noi vrem PACE, dar nu suportăm umilința, refuzăm în modul cel mai ferm cu putință ca memoria Eroilor noștri să fie călcată în picioare. Nu mergem la Valea Uzului să ne batem cu nimeni, impunem calm și demnitate, nu vom răspunde în niciun fel la eventualele provocări. Cine este în afara acestui regulament de ordine internă va fi tratat ca atare, ca fiind un provocator al părții inamice. Din partea Calea Neamului și Frăției Ortodoxe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe vor fi oameni care vor veghea la buna desfășurare a evenimentului, nu va fi permisă nicio abatere.
    Concluzie: dincolo de toate, cea mai simplă soluție în toată acestă chestiune este ca MApN să ia act de prezența celor 150 de cruci si să oficializeze parcela românească din Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului.

    S-a vehiculat în spațiul public de către asociații și un partid cu nume de sos, care se pronunță împotriva ridicării celor 150 de cruci, varianta ca Cimitirul de la Valea Uzului să fie clasat ca Monument Istoric. Ridic următoarea problemă esențială: fără însemnele creștine ale Eroilor Armatei Române, ce să se claseze ca ,,Monument Istoric”, cele 600 de cruci cu însemne maghiare si trei monumente instalate pentru militarii inamici ai armatei austro-ungare prin finanțarea venită de la ministerul apărării din Ungaria??? Pe astea le vrea sosul să devină monumente istorice în România? Clasarea Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului ca Monument Istoric se poate face doar după ziua de sâmbătă 8 iulie, după ce în cimitir vor fi și crucile eroilor noștri, cu ajutorul lui Dumnezeu.
    Mergem înainte, doar cu Dumnezeu înainte, pentru Biruința Neamului Românesc!“

  • De ce trebuie ca tot ce este de sorginte românească să fie pus la pământ?

    Flag of Romania.svg

    Cred că acesta este singurul mod de a pune problema pentru a ne salva ca neam și ca țară. Altfel, vom fi mereu într-un spectacol de teatru pe care cei care ne-au condus și ne conduc l-au organizat și prin care ne conduc unde vor ei. De asta trebuie schimbați și resetat tot ceea ce ni se întâmplă!

    „Veți cunoaște adevărul, iar acesta vă va face slobozi“! Isus Hristos.

    „Veți cunoaște minciuna, iar aceasta ne va îmbogăți. Doar pe noi!” Clasa politică aflată la guvernare de 34 de ani, din România.

    Sunt Emanuel Petran, actor și regizor la Teatrul Național Cluj, fost director cu rezultate excelente al Teatrului de Păpuși Puck. Cu toate acestea, mi s-au înscenat cinci procese, mi s-a distrus imaginea publică prin campanii de presă suburbane în care am fost acuzat de hărțuire la locul de muncă, hărțuire sexuală, discriminare pe criterii etnice. Am fost dat afară, hărțuit, agresat fizic și psihic, am trăit un iad timp de trei ani. Toate acestea, fiindcă nu am fost de acord ca manager să spăl bani veniți din Ungaria, din fondurile Bethlen Gabor, destinați Teatrului de Păpuși Puck, dar care se doreau să ajungă prin furt la un ONG format din etnici maghiari. Presiunile asupra mea ca să schimb destinația banilor au fost făcute la cel mai înalt nivel, de către deputatul UDMR Csoma Botond, șeful UDMR Cluj și de catre Vakar Istvan, vicepreședinte UDMR Cluj. Neacceptând, am fost furat la evaluare, președintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tișe Păunel, a legalizat frauda și am pierdut așa o mare sumă de bani, postul şi am rămas expus în faţa altor dosare. Judecătorii la care a ajuns dosarul, au schimbat cererea de chemare în judecată, deși, repet, rezultatele mele ca manager au fost excepționale. Pentru a mă salva și a nu-mi vinde casa, am făcut greva foamei 24 de zile. După cum se vede, la pedepsirea mea, pentru că nu am vrut să fur pentru şi împreună cu maghiarii, au participat, oameni politici de prim rang, atât maghiari cât și români artiști, profesori universitari, judecători, avocați, executori judecătorești etc.

    Iertați-mi preambulul, nu l-am făcut pentru a mă victimiza, ci pentru a vă oferi posibilitatea de a vedea în oglindă prin exemplul meu felul de a acționa a UDMR-ului asupra celor care se opun politicii şi acţiunilor sale, politici și acțiuni care se desfășoară cu sprijinul partenerilor de coaliție aflați la guvernare. Astfel, un român care și-a făcut treaba excelent, care a dus faima Clujului și a României peste hotare, obținând premii internaționale, atât ca actor, cât și ca manager, este traumatizat, târât în tribunale, legat cu cătușe, îi este furată prin schimbarea încadrării de chemare în judecată o mare sumă de bani și este dat exemplu pentru ceilalți manageri, că dacă nu se lasă manipulați şi nu vor deveni şantajabili, așa vor păți și ei. Și toate acestea cu sprijinul autorităților române, a poliţiei, a justiției, a doctorilor şi al altor instituții publice. De ce trebuie să se întâmple toate acestea? De ce trebuie ca tot ce este de sorginte românească să fie pus la pământ?

    Exact același lucru se întâmplă și în cazul statuilor, al monumentelor și al identității culturale și istorice românești, puse în contrapunct cu cele maghiare, cu toate că trăim în România și toți, chiar și maghiarii, suntem cetățeni români. În timp ce monumentele noastre sunt puse la pământ, minimalizate, date jos de pe socluri, le sunt șterse numele personalităților, sunt mutate, ascunse, devastate, mutilate, prin comparație, cele ale maghiarilor sunt dezvelite, celebrate, onorate, omagiate prin șefi de stat care încalcă legile românești, deși statul român ar trebui să sprijine cultura și identitatea României, nu a unui stat străin, lucru stipulat în Constituție. Cum o minoritate care este de 6,1% din populație are puterea de își impune asupra președinției, guvernului, autorităților centrale și locale punctul de vedere? Trăim într-o dictatură a minorității? Atunci, ce rol mai au autoritățile care reprezintă majoritatea? Ele reprezintă minoritatea, deși majoritatea i-a ales? Atunci de ce mai este nevoie de ei? Ce rol mai are majoritatea? Dacă numai câțiva oameni, acasă la majoritari își impun regulile, de ce mai târziu să nu le facă acestora lucruri și mai urâte? Ce i-ar putea opri? Dacă nu se respectă Constituția de către autorități, conform căror legi ne supunem? Ale Ungariei? Atunci de ce să nu revendice acest drept și alte țări, dacă tot se poate revendica? Am văzut în Franța discuții asupra Alsaciei și Lorenei, ca posibilitate de co-guvernare a Franței și a Germaniei? Ce s-ar întâmpla dacă președintele Germaniei Steinmeier ar vopsi o bornă kilometrică în mijlocul Franței în culorile Germaniei, cum ar reacționa Macron și francezii?

    La noi, chiar dacă nu au aprobări, unele monumente maghiare sunt dezvelite chiar de către președinta Ungariei. Aceasta este cea care vopsește o bornă în culorile țării sale, în mijlocul țării noastre, fără să o întrebe nimeni de sănătate. Nici domnul Hellvig, nici domnul Iohannis, nici domnul Ciucă sau Ciolacu, nimeni. O asemenea faptă, intr-o țară normală, este o declarație de război. Cum şi de ce, cea care dezveleşte statui fără aprobare pe teritoriul altei ţări, care vopseşte borne într-un loc în care nu are voie să facă acest lucru, nu este trasă la răspundere diplomatic? Autoritățile românești consideră acest gest unul de prietenie?

    De ce autoritățile noastre sprijină tacit derapajele președintei Ungariei? De ce autoritățile noastre centrale și locale sprijină doborârea identității noastre naționale și o preamăresc și o sprijină pe cea a maghiarilor?

    Autoritățile noastre sunt plătite din banii cetățenilor români, au jurat pe Biblie credință României și Constituției ei, cetățenilor români, indiferent de etnie. Atât președinția, cât și guvernul, SRI-ul, Parlamentul etc, la fel.

    Se vorbește din ce în ce mai des despre cosuveranitatea României și a Ungariei asupra Transilvaniei, ceea ce arată că actele de profanare a monumentelor românești și de plantare în România pe banii Budapestei, cu acordul autorităților române, a unor statui având ca subiect personalități istorice și culturale maghiare, deși procentajul populației maghiare în România este de 6,1%, iar în Transilvania de 19%, au acest scop, acela de a pregăti cosuveranitatea.

    Această cosuveranitate conform Constituției României este considerată un act de trădare națională:

    Constituția României

    Statul român

    (1) România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.

    (2) Forma de guvernământ a statului român este republica.

    (3) România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989,și sunt garantate.

    (4) Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale.

    (5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.

    Suveranitatea ARTICOLUL 2

    (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

    (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

    Teritoriul ARTICOLUL 3

    (1) Teritoriul României este inalienabil.

    (2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.

    (3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.

    (4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.

    Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni ARTICOLUL 4

    (1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.

    (2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.

    Aşadar, deşi constituţia spune clar aceste lucruri, totuși distrugerea identității noastre naționale este subminată chiar de către autoritățile centrale și locale, cele care ar trebui să ne apere identitatea noastră și pe noi.

    Din acest motiv, eu, Emanuel Petran, actor și regizor la Teatrul Național Cluj, în vârstă de 54 de ani, tel 0724******** , domiciliat în Cluj Napoca, consider că vremea vorbelor s-a terminat și trebuie făcute lucruri concrete pentru apărarea identității noastre naționale, a vieții noastre și a valorilor naționale, culturale și identitare, stipulate prin Constituție. Din acest motiv, fac pe această cale două plângeri penale, care vor fi trimise atât ziarelor, televiziunilor și rețelelor sociale, cât și Parchetului și poliției pentru a se autosesiza și pentru a face cercetări. Odată cu începerea lor, aștept sprijinul celor care sunt în aceeași situație, care au trecut prin aceleași lucruri, să ne unim pentru a acționa împreună împotriva celor care ne-au adus în situația acesta. Așa cum am făcut greva foamei 24 de zile pentru a opri abuzurile împotriva mea, la fel voi găsi soluții și în continuare.

    Prima este pentru grup infracțional organizat și o fac împotriva lui Vakar Istvan, vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, Csoma Botond, deputat, președinte UDMR Cluj, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, profesorului universitar, ajuns istoric pe banii românilor, dar devenit trădător, Ovidiu Pecican, judecătorii Dana Gârbovan, Tripon, Unguraș, procurorii, executorii judecătorești Stolnean, avocați, medici etc. Mai sunt și alte persoane, dar nu le numesc aici, fiind prea multe și vor mai urma și altele în funcție de cum se termină procesele aflate pe rol. Doresc ca toate cercetările să fie făcute publice periodic, deoarece este singura garanție să nu fiu furat și pentru a se descoperi adevărul. Acesta va fi singurul prin care se vor putea pune bazele legale, stipulate de către Constituție. Dacă nu, să mi se spună conform căror reguli și legi vor fi judecate aceste lucruri.

    A doua plângere penală este adresată autorităților publice centrale și locale care participă prin acțiunile lor la ruperea Transilvaniei de România, la trădare națională, la profanarea monumentelor și a simbolurilor românești, la degradarea continuă a vieții românilor, la administrarea voit frauduloasă a țării și la îndobitocirea voită a poporului român prin lipsa de educație reală, la îmbolnăvirea lui, la obligarea plecării a unei părți a populației în alte țări, la furtul banilor din vistieria țării.

    Astfel, îndrept plângerea penală împotriva președintelui României, Klaus Iohannis, șefilor partidelor politice aflate la guvernare, administrațiilor locale care au acționat și acționează împotriva intereselor României, a Constituției și a cetățenilor ei.

    Rog pe toți cei care cred acest lucru, cărora li s-au întâmplat lucruri care le-au pus în pericol viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, să mi se alăture și să facem împreună acest demers, care va opri ofensiva împotriva noastră ca stat, ca populație, ca cetățeni, ca români, ca națiune.

    Emanuel Petran – actor și regizor

  • Prof. univ. dr. Lidia Vianu: Se cheamă naționalism ceea ce am pierdut, și, fără conștiința unui „acasă“, toate valorile morale sunt compromise

    prof Lidia Vianu 696x329 1 jpg

    Profesor universitar dr. Lidia Vianu spune că românii nu sunt așa de slabi cum sunt prezentați și că studenții și universitățile noastre sunt mai performante decât multe universități străine. Ea a declarat într-un interviu, că după ce a predat doi în Statele Unite, poate spune „cu mâna pe inimă” că „iubește studenții filologi români.”

    „După ce am predat doi ani de zile în Statele Unite, pot spune cu mâna pe inimă că iubesc studenții filologi români. Sunt deștepți, sunt sensibili, au curiozi­tatea învățăcelului, au încă simțul vechi al societății bine așezate (uneori au doar nostalgia ei, dar și asta e bine). Au respect pentru catedră și dorința de a-și câștiga onest existența.

    Universitățile străine au fonduri. Au și profesori buni. Despre calitatea studen­ților aș prefera să nu mă pronunț. Să ne bucurăm că studentul român încă are dragoste de cultură. Și de cultura nea­mului lui.

    În ce privește calitatea intelectuală a profesorului și a studentului, cu toate metehnele noastre, încă avem un mic avans. Valorile universitare sunt la locul lor. Buzunarele, însă, sunt goale, și sărăcia nu face casă bună cu progresul.

    Ca să spun foarte cinstit ce gândesc, suntem mai performanți decât multe universități străine, pentru că studentul român încă știe cum să studieze. Nu vom ajunge prea curând la nivelul de finanțare al altor state, unde industria universitară este în floare, dar să fim mulțumiți dacă nu pierdem și ce avem”, a spus prof. Vianu într-un interviu acordat „Tribunei învățământului”.

    Dr. Vianu, unul dintre cei mai străluciți angliști români, spune că în 1990 în România au intrat și multe prostii. Ea afirmă că românii și-au pierdut naționalismul.

    „Se schimbă viața în România. Părinții mei, în tinerețe, așteptau cu sufletul la gură: „Vin americanii!“. Au venit. Au adus „OMG (Oh, my God)!..“, sau mai rău, „Știi ce zic“. Au mai adus și Familia Bundy, și alte personaje care batjocoresc cu sânge rece.

    Am avut noroc de 1990, dar nu am anticipat acest transfer cultural, uman, profesional de violență și singurătate. În aceste clipe de mare derută, profesorul este martir al neamului. Umilit de director, de elevi și de părinții lor, prost plătit… Dar cine spune vreodată aceste lucruri pe șleau? Nimeni. Pentru că puțini mai au încredere în România. Da, avem corupți, avem tot felul de neno­rociri și, în plus, atunci când vine vorba de încrederea românului că se poate ridica la o viață morală, altruistă, dedicată, în România, tare mă tem că ea nu mai există. Se cheamă naționalism ceea ce am pierdut, și, fără conștiința unui „acasă“, toate valorile morale sunt compromise”, a menționat ea.

    Prof. Univ. Dr. Lidia Vianu este poetă, prozatoare, critic și traducător literar, profesor de literatură britanică modernistă și contemporană la Universitatea din București.

    Unul dintre cei mai importanți intelectuali români, prof. Lidia Vianu a predat cu bursă Fulbright doi ani, la University of California – Berkeley și State University of New York – Binghamton. A publicat peste 20 de volume de critică, printre care The AfterMode și T.S. Eliot: An Author for All Seasons. A publicat de asemenea Metoda Lidia Vianu în șapte volume: Smile and Learn! A tradus în limba engleză și în limba română aproape 100 de volume. Pentru Marin Sorescu, The Bridge (2004), apărută la Bloodaxe Books, a primit premiul Poetry Society din Londra pentru Traducerea de Poezie. La Northwestern University Press a apărut în traducerea ei The Return of the Author, de Eugen Simion. A publicat Censorship in Romania (Central European University Press, 1997).

  • Maia Sandu – președinte! Dacă va fi Clotilde de acord

    clotilde armand maia sandu

    1. Suntem un pic triști, dar foarte fericiți, am lăcrimat și acum exultăm. Eram pregătiți să o votăm pe doamna Kovesi pentru funcția de președinte al României, dar se spune că Iohannis și șefii sasului elocvent ca un Trabant ar fi hotărât altfel. Maia Sandu va fi președinte. Nu mai e nici Soros ce a fost. Trebuia să-l pună direct pe Zelenski, ca să facem economie și de culori, nu numai de energie. De ce ne trebuie roșu, galben și albastru pe steag? Punem direct galben și albastru. Totuși, e mai bine cu doamna Sandu, românca noastră scumpă, care are prenume de zeiță. Prenume grecesc, deși îl poartă (abuziv!) foarte multe femei din Uniunea Sovietică. Maia și-a dedicat viața poporului român, n-a avut timp nici să se mărite, dar putem rezolva, fiindcă e plină patria de sepepiști frumoși, deștepți și patrioți.

    2. Clotilde ce părere are despre chestia asta? Domnule Iohannis, să-i cereți aprobarea, fiindcă ea conduce Centrul Bucureștiului, deci România. Dacă vi s-a ridicat gunoiul din fața reședinței, înseamnă că e de acord. Of, bine că s-a rezolvat și chestia asta!

    3. Ați văzut ce s-a întâmplat la CCR, da? Mai spune cineva că Dreptul e o știință? Doamneee, cât m-am certat cu toți hapciupaliticii globaliști, cărora le povesteam, pentru că nu e nimic de demonstrat, că justiția e o chestie propagandistică. E ca literatura proastă sau istoria răstălmăcită. Iar neodogmaticii răspundeau cu superioritatea generată de ignoranță că „nu se comentează deciziile justiției.”

    4. Nu ești un userist adevărat dacă nu bagi și amenințarea „o să ne sancționeze Comisia de la Veneția!” Extraordinici și extramorocar! Am mai scris-o, o repet. Adevărata comisie de la Veneția a avut alcătuirea Fănuș Neagu – Nichita Stănescu. Povestea o știu de la Fănuș Neagu. A zis-o de mai multe ori, de fiecare dată altfel, iar eu am auzit-o în versiunea de mai jos. Chiar de la Fănuș Neagu, fiindcă am avut șansa să-l cunosc. În anii ’65 – ’70, în perioada de deschidere ceaușistă, copiii teribili și geniali ai literaturii române au coborât din vaporetto în Piața San Marco, s-au plimbat pe străduțele înguste, au traversat poduri peste canale și s-au proptit într-o cârciumoară aflată pe lângă Ponte Rialto. Nichita Stănescu a comandat „două fripturi și paișpe sticle de vin.” Chelnerul se holba la „Comisia de la Veneția”. A intervenit Fănuș Neagu. „De ce te uiți așa, nu vezi că suntem doi?” Ospătarul și-a revenit. „N-avem decât opt sticle.” Dar cu Fănuș Neagu îi era greu oricui. „Adu-le pe alea opt, pe urmă iei matale tramvaiul (și i-a arătat o gondolă, n.m.) și completezi până la numărul cerut de Nichita. Ai grijă, că o să te urmăresc cu osârdie!”

    Razvan Ioan Boanchis

  • Marea Resetare în Acțiune – Eliminarea Libertății de Exprimare și Libertății Presei

    ed5357b3 1571 4c32 a55c 9c9104d84234 640x800 1

    Marea Resetare în Acțiune – Eliminarea Libertății de Exprimare și Libertății Presei

    Guvernele, corporațiile și elitele s-au temut dintotdeauna de puterea unei prese libere, deoarece aceasta este capabilă să le demonteze minciunile, să le distrugă imaginile create cu grijă și să le submineze autoritatea. În ultimii ani, jurnalismul alternativ a luat amploare și tot mai mulți oameni se bazează pe platformele de socializare ca surse de știri și informații. Ca răspuns, statul corporatist, conglomeratele digitale și mass-media mainstream au sprijinit din ce în ce mai mult reducerea la tăcere și cenzurarea mijloacelor de informare alternative și a vocilor care contestă narațiunea oficială în majoritatea problemelor.

    Am văzut cum statul, prin instrumentul de cenzură ANCOM, a închis portaluri de știri în anul 2020 sub pretextul combaterii dezinformării, iar două lucruri au devenit clare:

    1. Masca democratică a unui stat de drept a căzut, lăsând să se vadă chipul schimonosit de bolșevism al unui regim antiromânesc.
    2. Același regim opresiv, cu toate resursele aflate la dispoziție, se teme de ponderea mare de români care se trezesc și-și cercetează informația pe cont propriu.

    Nu mai pot să ne spună cum să gândim și să ne “informăm doar din surse oficiale”, câtă vreme avem acces liber la informație, noi preferăm să ne informăm din surse independente.

    Gabriel D.

  • Străinii au pus mâna pe România. Vor să ne pierdem identiatea națională: Statuia lui Avram Iancu din Turda înlăturată abuziv

    176343.jpg 637x356 1

    Dacă la comemorarea a 150 de ani de la trecerea la Domnul a Crăioșorului Munților, Eroul Național Avram Iancu, la Țebea, „patrioții” atât de bine prinși de Eminescu în insectar se băteau cu pumnul în piept care e mai tare cu neamul și țara, la puțin peste două săptămâni, primarul PNL de Turda, Cristian Octavian Matei, îi aruncă statuia din centrul orașului (VIDEO mai jos).

    În ciuda protestelor publice și plângerilor penale ale Societății Culturale Avram Iancu și Asociației Calea Neamului și a faptului că acțiunea este complet ilegală, pentru că, după cum a descoperit Buletin de Carei și a divulgat chiar un consilier local, mutarea nu a fost aprobată în Consiliu!

    TurdaNews informează: Statuia lui Avram Iancu a fost ridicată cu ocazia aniversării a 150 ani de la revoluția de la 1848. A fost dezvelită la 25 octombrie 1998 de Ziua Forțelor Armate, prin grija Consiliului Local Turda, a primarului Virgil Blasiu și Societății „Avram Iancu”. Statuia, realizată în iulie 1998, este opera sculptorului Ilarion Voinea, în colaborare cu Emil Crețu din Cluj-Napoca, Adrian Mitran și Daniel Sandu. A fost transpusă în bronz la Turnătoria Metalul Cluj. Are o înălțime de 3,5 m.

    FALSUL PRIMARULUI

    Buletin de Carei a făcut dovada minciunii primarului PNL: Hotărârea Consiliului Local din 17 mai 2018, la care primarul face referire în adresa oficială în care nu poate dovedi că a organizat Dezbatere Publică pe proiect, nu cuprinde nicio referire la mutarea statuii lui Avram Iancu din centrul istoric Turda.

    minciuna primar Turda Avram Iancu

    Primii consilieri care au reacționat au fost de la PMP (culmea, un maghiar!). Domnul consilier KOLOZSI ATILLA a confirmat pentru Buletin de Carei că HCL 120 din 17 mai 2018 nu prevede nicio relocare a statuii lui Avram Iancu așa cum nu prevede niciun alt proiect de hotărâre prezentat lor.

    „Noi am votat pentru proiectul „Revitalizarea spațiului pietonal din centrul istoric al Municipiului Turda, construire autobază și amenajare Park and Ride” (?!) și nicidecum pentru mutarea statuii lui Avram Iancu. Vă trimit proiectul din mai 2018 și din iunie 2022 dar niciunul nu are cuprinsă vreo referire la mutare de statuie”, ne-a menționat consilierul PMP, KOLOZSI ATILLA.

    IATĂ DOVADA:

    HCL turda120 din 17.05.2018-1

    HCL Turda 14.06 proiect 3.2 (2)

    Deci primarul semnează adrese către Buletin de Carei în care specifică faptul că s-a votat în Consiliul Local mutarea statuii prin HCL 120 din 17 mai 2018 dar consilierii nu au cunoștință despre așa ceva și documentele dovedesc că NU S-A VOTAT MUTAREA STATUII!

    Reacție Daniela Ciută, Buletin de Carei: Unde sunt „patrioții”?!

    Statuia lui Avram Iancu ridicata din Turda

    „Unde sunt băieții care fluturau steagurile uriașe cu Avram Iancu la Țebea acum când la Turda se batjocorește statuia lui Avram Iancu și se scoate din centrul istoric? Ocupați cu votarea măririlor salariale? Unde sunt politicienii ce duc mâna la piept la comemorarea lui Avram Iancu și fac paradă de patriotism dar tac ca patrupedul în păpușoi când ar trebui să ia atitudine împotriva scoaterii din centrul istoric Turda a statuii lui Avram Iancu?

    Pentru cei care nu au reușit să dea piept cu istoria noastră:

    Adunarea Dietei întrunită la Turda în 1568 pecetluia definitiv statutul de națiune tolerată a românilor ortodocși din Transilvania. Astfel, ea stabilea că, alături de cele trei religii de stat «recepte» – catolicismul, luteranismul și calvinismul – mai este recunoscută a patra, unitarianismul, considerat în Europa acelui timp o erezie pentru că nega Sfânta Treime și originea divină a lui Iisus Cristos.

    În ceea ce privește religia ortodoxă, cu toată proclamarea formală a libertății de credință, ea rămânea pe mai departe doar o religie tolerată, în acest fel menținându-se pentru populația majoritară românească o condiție cetățenească inferioară!

    Marele istoric care a fost David Prodan pune degetul pe rană în cartea sa „Supplex libellus valachorum”. „Recunoscând religiile recepte, Dieta de la Turda interzicea orice altă inovație religioasă (…) cu aceasta se stabileau cele patru religii legale: catolică, calvină, luterană și unitariană. (…) ele erau religiile celor trei națiuni etnice, ale ungurilor, secuilor și sașilor. Rămânea pe dinafară, acum, religia ortodoxă. Sistemul politic se completează, se definitivează, se așează pe trei națiuni și patru religii recepte. (…) Națiunile și religiile constituționale lăsau acum pe dinafară întreg poporul român, și mai precis, ortodox”.

  • Suntem suficient de mulți ca să putem declanșa o contraofensivă identitară

    index

    Trăim o perioadă în care se joacă integritatea teritorială a României. Suntem asediați din toate părțile de interese exterioare obscure, extrem de puternice și de vorace, care sunt instrumentate din interior, printr-un virus sistemic care dezintegrează tot ceea ce mai funcționează sistemic în România. Principalele ținte sunt: educația, cultura, sănătatea și economia.

    În aceste condiții, SINGURA formă de opoziție în fața unei asemenea agresiuni a rămas NAȚIONALISMUL, în definiția lui cea mai corectă: „Ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, care a contribuit în sec. XVIII-XX la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor naționale” (DICȚIONARUL EXPLICATIV AL LIMBII ROMÂNE, 2009).

    Ar mai fi de adăugat că a fi NAȚIONALIST, în acest moment, este echivalent, așa cum remarca Florin Zamfirescu, cu a fi RAȚIONALIST. Din respect pentru cei care au suferit sau au murit pentru valorile naționale, nu vom substitui însă un termen prin altul, raționalismul rămânând totuși dimensiunea principală a naționalismului cultivat de noi.

    Există, fără îndoială, valori globale și valori naționale. Fiecare dintre aceste categorii poate căpăta, prin exces dogmatic sau deturnare semantică, o formă negativă, distrugătoare și manipulatorie. Ne delimităm de asemenea excese. Dar ambele categorii sunt, sau ar trebui să fie, în forma lor acceptabilă, complementare și perfect compatibile, în niciun caz opozabile.

    Globalismul ar trebui să reprezinte deschiderea unui orizont de comunicare și comuniune interumană. Din păcate, globalismul european, așa cum ni se propune și ni se impune, este doar un pretext de anihilare a valorilor naționale și, în ultimă instanță, a identității etnice în totalitatea ei.

    Subminarea identității naționale este o formă disimulată de imperialism și neocolonialism prin care, cu un vast arsenal financiar modern, ni se confiscă lent suveranitatea istorică, atât de greu câștigată.

    CERTITUDINEA face apel la toți naționaliștii conștienți de faptul că România se află în pragul totalei dezintegrări și că orice formă de orgoliu privind originalitatea viziunii personale asupra conceptului de NAȚIONALISM este, în acest moment, inoportună și divizatoare. Nu ne aflăm într-o situație normală, în care să ne etalăm, îndreptățit sau nu, superioritatea unei viziuni, suntem în situația disperată de a căuta o soluție de SUPRAVIȚUIRE! Avem, fiecare dintre cei care se consideră naționaliști, o responsabilitate individuală uriașă. Propunerea noastră este simplă: SĂ NE UNIM FORȚELE în numele aceluiași proiect sau aceluiași ideal: salvarea României!

    CERTITUDINEA propune tuturor grupurilor, asociațiilor, fundațiilor sau persoanelor care s-au evidențiat în spațiul public prin susținerea valorilor naționale, ca în numele lor să accepte și să încerce ideea de a da mâna cu ceilalți, în ciuda suspiciunilor, îndreptățite sau nu, directe sau inoculate, pe care le-ar putea avea fiecare asupra unuia sau altuia.

    Suntem, așa cum spuneam, asediați din toate părțile. Conștientizarea identității naționale a fost dintotdeauna cea mai redutabilă formă (și forță) de rezistență împotriva oricărei agresiuni, iar acum este SINGURA. Suntem mulți, suficient de mulți ca să putem declanșa o contraofensivă identitară dar, din păcate, nu suntem împreună. Avem nevoie unii de alții, căci nimeni nu poate face față de unul singur, iar într-un asemenea demers dimensiunea cantitativă, numerică, este absolut necesară.

    Avem datoria să reimpregnăm spațiul comunitar cu valorile demnității naționale și să începem reconstrucția României în numele acestor valori. O putem face. Dar numai împreună.

    CERTITUDINEA

Back to top button