“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.

moldova

  • Sute de cărți românești donate în Basarabia de o organizație naționalistă

    NN2 1 768x712 1

    Proiectul „Badea Cârțan”, numit în onoarea eroului național din Ardeal, continuă! Tinerii tradiționaliști din Asociația Comunitatea Identitară România au făcut o nouă donație de carte în Republica Moldova. Pe data de 9 Decembrie 2023, o delegație a Ligii Studenților din Basarabia, organizație naționalistă pro-românească și unionistă, s-a deplasat la Cluj-Napoca. Aceștia au primit peste 700 de volume, care au fost transportate peste Prut, urmând să ajungă la școli și biblioteci din cel de al doilea stat românesc.

    Mulțumim pe această cale Ligii Studenților din Basarabia, pentru drumul făcut și identificarea instituțiilor culturale ce au nevoie de cărți! După ce membrii Comunității Identitare au transportat peste 1100 de cărți în Republica Moldova în Mai anul acesta și anul trecut, naționaliștii basarabeni au ridicat acum un nou transport de carte românească. Printre acestea se numără cărți de literatură românească și universală, cărți de istorie și geografie, volume de poezie, lucrări de teologie și duhovnicești, manuale școlare, memorialistică din închisorile comuniste etc. Mulțumim și tuturor camarazilor și simpatizanților noștri care au donat cărți sau ne-au ajutat financiar să putem achiziționa cât mai multe!

    NN1 1

    „La statuia lui Mihai Viteazul din Cluj-Napoca, primul unificator al principatelor românești: Moldova, Ardealul și Țara Românească„

    De ce este importantă aprovizionarea instituțiilor de învățământ și de cultură din Republica Moldova cu cărți în limba română? La prima vedere, vorbim de un stat care are ca limbă oficială limba română și unde învățământul se face în această limbă. Însă, după 46 de ani de ocupație rusească, sub URSS (dar fără a uita nici de ocupația țaristă dintre 1812 și 1917), după un lung proces de rusificare, deznaționalizare și distrugere a culturii românești, marea majoritate a cărților din mediul rural sunt în grafie chirilică, în așa zisa „limbă moldovenească”, o invenție stalinistă paralelă cu realitatea. Pentru a învăța corect limba și literatura română, pentru a își cunoaște cu adevărat identitatea, istoria și cultura, copiii și tinerii din Basarabia trebuie să aibă acces la o mulțime de cărți românești în grafie latină. Acestea sunt foarte puține în multe sate sau orașe mici.

    Deși au trecut mai bine de 30 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice și obținerea independenței Republicii Moldova, în cel de al doilea stat românesc procesul de renaștere a identității naționale este încă în desfășurare. Faptul că Moldova e cea mai săracă țară din Europa e un alt aspect ce îngreunează acest proces. Multe școli nu au fonduri să achiziționeze cărțile necesare pentru educația elevilor. Însă putem interveni fiecare dintre noi în sprijinul lor!

    NN3 1

    Tocmai de aceea, Comunitatea Identitară a început în anul 2022 Proiectul „Badea Cârțan”, numit în cinstea ciobanului ardelean devenit erou național. Gheorghe Cârțan, de loc din Țara Făgărașului, din satul Cârțișoara, a trăit între 24 Ianuarie 1849 și 7 August 1911, a fost un țăran român autodidact, un luptător pentru Unire, pentru cultura românească și pentru drepturile românilor din Transilvania, După ce a intrat în legătură cu elita intelectuală din Regatul României, acesta a adus în Ardeal peste 200.000 de cărți românești, cărate în spate peste munți. A trebuit să le aducă în mod clandestin, autoritățile de ocupație austro-ungare nu permiteau atunci să se treacă granița cu volume în limba română. Pentru activitatea sa naționalistă, acesta a fost bătut de jandarmii unguri. Însă pentru români, rămâne un erou ce a contribuit masiv la păstrarea și cultivarea identității românești în Ardeal.

    Astăzi, la mai bine de 116 ani de la moartea sa, Badea Cârțan rămâne un exemplu de urmat pentru naționaliștii români. Suntem mândri să călcăm pe urmele sale și să-i ajutăm cu cât mai multe cărți pe frații noștri de peste Prut. Proiectul „Badea Cârțan” înseamnă mult pentru educația românească a tineretului basarabean, pentru reînvierea românismului între Prut și Nistru, iar pe termen lung e o cărămidă pusă la obținerea reunificării Basarabiei cu România. Toți cei ce vor să dea o mână de ajutor în viitor și să doneze cărți pentru Basarabia, ne pot contacta la [email protected].

  • Moldova blochează accesul la peste 20 de site-uri media rusești

    1675652955 maia sandu transnistria 1000x600 1În cadrul luptei împotriva „dezinformarii” și a războiului hibrid pe care guvernul pro-european îl acuză pe Moscova, Moldova anunță blocarea a aproximativ douăzeci de site-uri media rusești, scrie  Le Monde.

    Într-un decret publicat pe internet, serviciile de informații au anunțat că au dispus „blocarea imediată” a 22 de site-uri care transmit, potrivit acestora, informații false, inclusiv cele ale Russia Today (RT) și ale presei de stat VGTRK. Aceste mass-media „sunt folosite în războiul informațional împotriva Republicii Moldova, condus de agresor”, au spus aceștia.

    Autoritățile moldovenești au interzis deja, în iunie 2022, difuzarea emisiunilor de știri rusești la radio și televiziune. Numai filmele, serialele, programele muzicale și emisiunile de divertisment rusești sunt acum permise.

    De asemenea, l-au expulzat în septembrie pe directorul local al agenției ruse de presă Sputnik, acuzând presa de „minciuni și propagandă” . Apoi Kremlinul a protestat împotriva „persecuției” presei ruse în această țară și l-a chemat pe ambasadorul Republicii Moldova în Rusia.

    De la începutul ofensivei ruse, președintele pro-european Maïa Sandu a criticat în mod regulat ingerințele și încercările de răsturnare orchestrate, potrivit acesteia, de Rusia. Fosta republică sovietică de 2,6 milioane de locuitori, situată între România și Ucraina, a primit anul trecut statutul de candidat oficial.

  • PLANETA MOLDOVA: O femeie agresată de propriul soț. I-a introdus în vagin o petardă, care a explodat

    DB6CAB8A 8F89 4CC7 AFC2 BEA5A60B3FC4

    S-a petrecut un incident oribil într-un hostel din Cehia. O femeie moldoveancă a fost grav rănită și a ajuns la spital după ce soțul ei, de origine ucraineană, a introdus în vaginul ei o petardă care a explodat.

    Conform poliției, bărbatul a bătut brutal femeia în primul rând, iar apoi, când a văzut-o sângerând grav din cauza agresiunii, a dus-o la spital și a lăsat-o acolo.

    El a informat personalul spitalului că femeia este probabil rănită. Gardienii au realizat că ceva nu era în regulă și au contactat imediat poliția.

    Moldoveanca a fost supusă unei intervenții chirurgicale și se află în stare gravă la spital, însă medicii sunt optimiști cu privire la șansele ei de supraviețuire.

    Bărbatul agresor a fost reținut de autorități și este acum subiectul unei investigații penale.

  • Tancul rusesc cu teava spre Romania a fost trimis „la dracu’”. Si capul lui Lenin a fost daramat: „Cineva a dat capul jos cu o lovitura de baros”

    cahul1

    Pe tancul sovietic de la Cornesti, raionul Ungheni, care are teava indreptata spre Romania, persoane necunoscute au scris pe postamentul tancului respectiv: „Tancule rusesc, du-te la mama naibii”. Este acelasi mesaj care a ajuns si la nava ruseasca „Moskva”, scufundata de ucraineni. De asemenea, apare si inscriptia „Slava Ucrainei!”.

    [lockercat]Informatia a fost postata pe u canal de Telegram care se preocupa de soarta monumentelor sovietice de pe teritoriul R. Moldova. Acelasi canal a raportat vandalizarea monumentului lui Lenin din satul Bratuseni, raionul Edinet.

    Primarul localitatii Bratuseni, Mihail Andruh, a declarat in limba rusa, pentru Ziarul National, ca monumentul lui Lenin a fost „vandalizat” in noaptea de duminica spre luni, in jurul orei 2.30.

    „Paznicul primariei a auzit un sunet puternic in jurul 2.30. A iesit sa vada despre ce e vorba, dar era foarte intuneric si nu si-a dat seama ca a fost zdrobit capul lui Lenin. La noi iluminatul stradal este deconectat la 12.00 noaptea. Dimineata a vazut ca Lenin nu mai are cap. Cineva a dat capul jos cu o lovitura de baros”, a povestit primarul.

    Intrebat cine ar fi putut recurge la acest gest, Mihail Andruh a precizat ca nu crede ca ar fi vorba de cineva din localitatea pe care o conduce si in care marea majoritate a locuitorilor sunt etnici ucraineni.

    „Nu cred ca acest incident are legatura cu razboiul din Ucraina. Este adevarat ca exista puncte de vedere diferite in privinta razboiului, dar nu cred ca asta ar fi provocat acest incident. Cred ca cineva din afara localitatii a facut asta”, a adaugat Adruh.

    Primarul a dat asigurari ca monumentul lui Lenin va fi restabilit in cel mai apropiat timp.[/lockercat]

  • Tinerii din Moscova: „Habar n-avem unde este Romania!” (VIDEO)

    maxresdefault 41

    Intrebare pentru RUSI – Ce planuri aveti si ce stiti despre ROMANI? Doar atat.

    În istoria lor complexă, relațiile dintre România și Rusia au fost marcate de momente de colaborare, dar și de tensiuni și conflicte. În perioada modernă, după prăbușirea Uniunii Sovietice, relațiile au cunoscut o anumită îmbunătățire, cu semnarea unor acorduri economice și culturale între cele două țări. C

    u toate acestea, divergențele persistente în privința securității regionale, în special în contextul anexării Crimeei de către Rusia și a conflictului din Ucraina, au menținut o anumită distanță și neîncredere între cele două state. De asemenea, există periodic tensiuni legate de problemele minorităților etnice românești din regiunile transnistrene aflate sub controlul facto al Rusiei.

    Pe parcursul timpului, evoluțiile politice și geopolitice vor continua să influențeze dinamica relațiilor bilaterale dintre România și Rusia.

    În perioada post-comunistă, România și-a orientat politica externă spre Vest, manifestând interes în a adera la NATO și Uniunea Europeană, ceea ce a generat suspiciuni în Rusia cu privire la extinderea influenței occidentale în regiunea sa de interes.

    Acest lucru a dus la tensionarea relațiilor dintre cele două țări și la discuții privind securitatea regională și militarizarea în Marea Neagră. În ciuda acestor divergențe, cooperarea economică și comercială între România și Rusia a continuat în anumite domenii, cum ar fi energia și comerțul bilateral.

    Relațiile dintre cele două țări rămân complexe și dinamice, fiind influențate de factori interni și regionali. Evoluțiile politice din ambele state, dar și schimbările în echilibrul de putere regională, au impact asupra dialogului diplomatic și colaborării economice dintre România și Rusia.

    În timp ce există aspecte de colaborare și interese comune în anumite domenii, persistă însă și diferende majore în privința valorilor, politicii externe și securității regionale, care au menținut un grad de reticență și prudență în gestionarea relațiilor bilaterale.

    Pe viitor, diplomația și dialogul deschis vor continua să joace un rol crucial în abordarea și rezolvarea diferențelor dintre cele două țări pentru a menține un echilibru în regiunea Mării Negre și a promova stabilitatea și securitatea regională.

  • Planul SUA de schimbare a granițelor în Europa! Ce pățește România

    granite 696x327 1

    România, împinsă spre unirea cu Moldova, Polonia înșfacă Ucraina!

    Văzând Xi Jinping insistă pentru negocieri de pace între Rusia și Ucraina, iar la două zile distanță Vladimir Putin anunță că deschide depozite nucleare în Belarus, parcă te apucă râsul. Pe deasupra, când dinspre tabăra „atlantistă” mai vine și „soluția” cu unirea României cu Moldova și a Ucrainei cu Polonia, dai din râs în plâns și ești cu un pas mai aproape de internare. Ce să mai pricepi din evenimentele care se succed cu repeziciune, când totul se schimbă de la o oră la alta și ce a fost valabil ieri nu mai are susținere azi?!

    Foreign Policy, una dintre cele mai apreciate surse media mainstream, aruncă „nucleara”: „Este timpul pentru reunirea polono-lituaniană”.

    Dinastia jagielloniană și soluția la criza din prezent
    O construcție politică de acum 700 de ani oferă soluții pentru Europa prezentului, zic cei de la Foreign Policy. În aparență, o poveste frumoasă, dar care ar trece nebăgată în seamă dacă nu s-ar vorbi despre ea fix în același moment în care, la București, un important șef al contraspionajului american se apucă să facă propagandă unirii României cu Moldova.

    Pe scurt, Occidentul și-a amintit „azi” de un eveniment care a avut loc la 1386 – nunta lui Jogaila al Lituaniei cu Jadwiga, o tânără ajunsă pe tronul Poloniei. Căsătoria a creat o uniune politică între Polonia și Marele Ducat al Lituaniei, care acum 700 de ani cuprindea părți importante din Belarusul și Ucraina cunoscute nouă. Uniunea polono-lituaniană va deveni una dintre cele mai mari comunități europene și un laborator fascinant de guvernare politică, studiat în detaliu inclusiv de părinții fondatori ai SUA. Sfârșitul dinastiei jagielloniene s-a transformat într-o monarhie electorală, pe modelul orașelor-state din Italia, dar care funcționa la o scară mult mai mare.

    Ce-ar fi dacă această soluție s-ar aplica azi la conflictul din Ucraina, se întreabă cei de la Foreign Policy, care scriu, negru pe alb, că Ucraina și Polonia trebuie să se unească. „Argumentul pentru o uniune între cele două țări nu se bazează pe nostalgie, ci pe interese comune”, ni se indică – „Ambele țări se confruntă cu o amenințare din partea Rusiei”, dar „Polonia este membră în bună stare a UE și NATO”

    Mare parte din Ucraina, înghițită de Polonia
    Occidentul, sub conducerea Unchiului Sam, a aruncat pe piață scenariul: „Imaginați-vă că, la sfârșitul războiului, Polonia și Ucraina formează un stat federal sau confederal comun, fuzionând politicile lor externe și de apărare și aducând Ucraina în UE și NATO. Uniunea polono-ucraineană ar deveni a doua țară ca mărime din UE și, fără îndoială, cea mai mare putere militară a acesteia”. Dar e mai mult de atât! Cei de la Foreign Policy scriu și despre „o contrapondere adecvată tandemului franco-german, ceva ce Uniunii Europene îi lipsește mult după Brexit”.

    Pentru SUA, înghițirea de către Polonia a unei bune părți din Ucraina ar asigura flancul estic al Europei în fața agresiunii ruse. „În locul unei țări dezordonate, oarecum haotice, cu 43 de milioane de oameni care zăbovesc acolo și pe nicăieri, Vestul ar fi protejat de Rusia de un stat formidabil, care are o înțelegere foarte clară a amenințării rusești”.

    Pentru cine crede că totul este o discuție fantezistă, să vadă cum, anul trecut, în primăvară, imediat după invazia Rusiei, Polonia a adoptat o legislație care permite refugiaților ucraineni să obțină cetățenia poloneză. Kievul a răspuns extinzând comunității polone din Ucraina un statut juridic special, care nu este disponibil pentru celelalte etniii (români, ruși, maghiari etc).

    Foreign Policy arată că, istoric, mare parte din nord-vestul Ucrainei de azi a aparținut Poloniei, iar o asemenea uniune ar putea fi bazată pe un precedent care „a răsturnat semnificativ echilibrul de putere în UE – reunificarea Germaniei”.

    Rămâne de văzut cum vor reacționa Parisul și Berlinul, dacă acestea vor accepta ascensiunea unei noi puteri europene, care va muta irevocabil centrul de greutate al UE spre est. Dar, având în vedere câți bani au investit în războiul din Ucraina, americanii în mod cert că vor interveni, având tot interesul să transforme Ucraina într-o poveste de succes.

    România, împinsă să ceară unirea cu Moldova
    Să fie, oare, o simplă coincidență faptul că în timpul vizitei lui Mateusz Morawiecki, premierul polon, la București pe piață s-a aruncat acest subiect?! Greu de crezut așa ceva. La nivelul ăsta, nimic nu se lasă la voia întâmplării, iar istoria ne-a demonstrat-o de atâtea ori.

    Bunăoară, tot acum s-a apucat să vorbească despre unirea României cu Republica Moldova și unul dintre cei mai respectați oameni din serviciile de informații americane. James Olson a condus divizia de contraspionaj din cadrul CIA și cunoaște în amănunt care este situația reală din Europa de Est. În context, când se vorbește despre uniunea polono-ucraineană, SUA ne îndeamnă, iată, să facem și noi pași concreți în direcția „înhățării” Republicii Moldova.

    Olson și-a expus la Antena 3 argumentele pentru care Bucureștiul și Chișinăul ar trebui să-și unească forțele, iar primul dintre acestea ar fi rezolvarea amenințărilor din partea Federației Ruse.

    „Cred că este momentul potrivit (n.r. – pentru unire), pentru că Moldova traversează o stare de pericol extrem. Este clar că fie prin Transnistria sau din alte locuri, Rusia poate ataca Moldova. Ştim că serviciile de informații rusești au încercat să o răstoarne pe doamna președinte Sandu. Acest lucru e ceva grav, deci Moldova trece printr-un mare risc. Nu cred că o discuţie despre unire ar fi nepotrivită, cred că ar fi chiar o mişcare inteligentă din partea Moldovei şi a României. Sigur că sunt şi obstacole, printre care Constituţia Moldovei, care ar trebui schimbată. Ruşii ar reacţiona în mod vehement. Am văzut ce spune Lavrov când ameninţă Moldova cu distrugerea dacă se uneşte cu România şi intră în NATO”, a precizat James Olson.

    „Cred că, totuşi, are sens ca Moldova și România să îşi alăture forţele. Din punct de vedere etnic, cultural şi lingvistic sunt aceleaşi persoane şi soluţia aceasta ar fi foarte bună pentru securitatea regională. Aceasta ar însemna şi că apărarea graniţei de est ar fi mult mai puternică pentru NATO, dacă Moldova face parte din România”, a mai spus fostul șef al contraspionajului CIA.

    Când două portavoci ale „atlantismului” lansează astfel de idei, este clar că în Europa vor urma schimbări majore. Cine le va face și când vor avea loc, nu putem decât aștepta pentru răspunsuri.

    sursa: national.ro

  • TRIMISUL SUA: ROMÂNI, VĂ ORDON SĂ TRECEȚI PRUTUL! Ciucă, drepți în fața lui Hogan!

    cap 15 696x418 1

    Ciucă, drepți în fața lui Hogan!
    Dereck J. Hogan… Un nume care nu le spune mai nimic românilor… Ca și funcția sa, de altfel… Cea de … asistent principal adjunct al secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii. Adică un simplu ”funcționăraș”, așa cum mai găsești cu zecile, dacă nu chiar cu sutele, pe la Washington…

    Decker J. Hogan a fost ambasadorul SUA la Chișinău
    Și, cu toate acestea, autoritățile de la București s-au făcut ”preș”, aproape la propriu, în cele câteva ore petrecute de Dereck J. Hogan la București. Pe data de 13 martie. Atunci când însuși premierul Nicolae Ionel Ciucă nu doar că i-a deschis personal porțile Palatului Victoria, dar generalul chiar și-a riscat celebra sa engleză de unitate pentru a îl întâmpina pe ”trimisul special” al Statelor Unite ale Americii. Altfel fiind greu de explicat de ce șeful Guvernului român îl primește în poziția ”ghiocel” pe un asistent adjunct al unui Birou guvernamental din cadrul diplomației americane. Explicația fiind furnizată de singura structură contrainformativă ai cărei ofițeri de intelligence iată că nu au uitat că au depus jurământul militar numai în fața statului român. Și care prin această” decodare” a misterioasei vizite a ”funcționărașului” Hogan încearcă să trezească la realitate beneficiarii legali ai raportului care avertizează cu privire la adevăratul mesaj transmis de emisarul Departamentului de Stat.

    Asistență tehnică… Dar pentru ce?

    Oficial…

    ”Prim – ministrul Nicolae Ciucă l-a primit, la Palatul Victoria, pe asistentul principal adjunct al Secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, Dereck J. Hogan, aflat la București pentru a participa la reuniunea Dialogului Strategic România – SUA.

    Oficialul American a propus acordarea de sprijin tehnic pentru includerea României în programul Visa Waiver. Alte teme de discuție au fost cooperarea bilaterală pe dimensiunile politică, economică și militară, situația de Securitate regională, în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina și situația de Securitate din regiunea Mării Negre.

    În ceea ce privește cooperarea sectorială, un loc central în cadrul discuțiilor l-a ocupat colaborarea dintre cele două părți în domeniile energetic, IT&C și agricultură, șeful Executivului exprimând interesul pentru atragerea unui număr cât mai mare de companii americane în vederea dezvoltării de proiecte în România.

    Cel de al doilea subiect major abordat în cadrul întrevederii a fost situația de Securitate regională, în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina.

    Premierul roman a prezentat sprijinul multidimensional (umanitar, economic, inclusiv pentru exportul de cereale) acordat de România Ucrainei, precum și ajutorul oferit Republicii Moldova, implicarea consistentă a țării noastre fiind apreciată la nivelul Administrației SUA.

    De asemenea, a fost analizată situația de Securitate din regiunea Mării Negre, în contextul Strategiei americane de Securitate la Marea Neagră.

    În cadrul dialogului, partea americană a propus acordarea de sprijin tehnic pentru includerea României în programul Visa Waiver”.

    Și cu toate că propaganda operativă s-a isterizat ca la un singur ordin cu privire la ”asistența tehnică”, este greu de crezut că acesta a fost adevăratul scop al vizitei …”asistentului” Hogan. Mai ales că, la un procent anunțat de peste 17% refuzuri, câtă asistență tehnică să ne dea asistentul Hogan ca să scădem sub pragul impus de 3%…? Și în câți ani de acum înainte…? Așa că, da, este adevărat, Decker J. Hogan chiar a venit să impună Guvernului României să accepte ”asistența tehnică” a Departamentului de Stat! Dar într-un cu totul alt domeniu…

    Hopa! Hogan, fostul ambasador la Chișinău!
    Dereck J. Hogan, asistentul primit cu ploconeli de către premierul României este însă specialist pe un cu totul alt domeniu. El fiind fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. Acolo unde SIS-ul moldovean îl percepea drept un adept al diplomației dure a intrării cu orice preț a Republicii Moldova sub ”umbrela” sferei de influență americane. Și a ”trecerii Prutului” cu orice preț…

    De altfel, la momentul în care invazia rusă în Ucraina aproape că devenea o certitudine în marile Cancelarii occidentale, Decker J. Hogan acorda, la Chișinău, din postura de ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova un interviu ”subliminal” postului de radio ”Europa Liberă”. O ieșire diplomatică rară la acest nivel, și în care nu lăsa loc de interpretări cu privire la noua strategie a Departamentului de Stat. Repetând că se apropie ”momentul oportun” în care trebuie acționat…

    ”Avem o șansă unică! Nu trebuie să o pierdem”!
    ”(…) Pot să vă spun că parteneriatul strategic este un parteneriat în care Statele Unite și Republica Moldova se bucură de relații prietenoase și importante pentru dezvoltarea și îmbunătățirea vieții tuturor moldovenilor aici, în Republica Moldova. Acest parteneriat acoperă domeniul strategic al securității naționale, domeniul economic, unde investim în dezvoltarea economică a țării. Noi oferim mult suport tehnic și financiar pentru curățarea sistemului judiciar de aici, pentru că supremația legii este piatra de temelie pentru îmbunătățirea vieții tuturor de aici.

    (…) Republica Moldova ocupă un loc foarte special și foarte important în politica regională a Statelor Unite, pur și simplu, pentru că vedem că oamenii Republicii Moldova au ales o cale spre democrație, spre libertate, suveranitate și autodeterminare, liberă de influența externă negativă și desigur când vedem că o societate se determină să se îmbunătățească, vrem să o ajutăm”.

    Maia Sandu, pregătită din iulie 2021
    În continuarea discursului pe care unii ofițeri de intelligence aproape că ar băga mâna în foc că, în cel mai scurt timp, ”marii bărbați” de stat români îl vor repeta papagalicește, fostul ambasador anunță inclusiv ”prepararea” președintei Maia Sandu pentru declanșarea ”Jihadului” anticorupție peste Prut. Ceea ce s-a și întâmplat, în ciuda suspiciunilor rezonabile că lupta anticorupție este folosită și peste Prut pentru operarea unei mascate ”epurări politice”. Deci, în iulie 2021, același Hogan dezvăluie că ” lupta împotriva corupției este un lucru foarte important pentru Guvern, Parlament și, desigur, pentru Președinție. Și noi înțelegem unde vrea să meargă acest guvern în acest domeniu și dacă putem lua în calcul faptul că societatea așteaptă foarte curând rezultate pe acest domeniu, societatea internațională, partenerii de dezvoltare, noi trebuie să oferim suportul nostru cât mai rapid posibil și asta o să facem. Săptămâna trecută, noi am stabilit un dialog cu președinta țării, la această ședință a fost prezent noul șef al USAID și noi am oferit tot suportul nostru pentru a reforma sistemul judecătoresc și asta o să facem.

    ”Totul este posibil”!
    Astfel răspundea ambasadorul Hogan la următoarele întrebări ridicate la fileu: ” V-ați creat o impresie cât de ușor este să fie reglementată problema transnistreană? Ați mai trecut Nistrul? Există șanse ca cele două maluri ale Nistrului să fie reunificate?”.

    Confirmând astfel implicit existența unui astfel de scenariu…

    ”Totul este posibil, sunt absolut sigur de asta și cred că noul guvern are o responsabilitate de a face tot ceea ce este posibil pentru a realiza acest scop. Statele Unite sunt un observator în acest proces 5+2, sub egida OSCE, și am văzut că atunci când există voință politică se poate mișca înainte.

    (…) Eu cred că se poate acum, dar, desigur, oamenii de pe ambele maluri trebuie să înțeleagă că este o muncă grea, foarte dificilă, dar este posibilă. Și dacă conducătorii țării fac tot ce este necesar pentru a crea condițiile necesare, pentru ridicarea înțelegerii între ambele părți și dacă noi, partenerii de dezvoltare, oferim suportul nostru, eu cred că acum se poate mișca înainte”!

    Prutul… Dar și Nistrul?
    Cum însă Parteneriatul, mai ales unul strategic, se dovedește oricum unul pe bani, prima grijă a emisarului Departamentului de Stat a fost să se asigure că Guvernul României, indiferent de culoarea politică a acestuia, va asigura și pârghiile politice necesare pentru ca să propună – iar Parlamentul să voteze – un nou ”pachet” de 10,7 miliarde USD. Nu ”pachet” umanitar pe care să îl primim, ci unul militar, pe care să îl achităm înainte! Astfel că, mult mai curând decât se așteaptă românii, vor fi anunțați printr-o știre seacă despre ”noile achiziții pentru Armata Română”. Unele de 10,7 miliarde USD, vă spunem noi de pe acum…

    După care Hogan a putut să transmită Guvernului României și ”sugestia noastră” cu privire la faptul că ”noi credem” că ”este posibil” ca România să joace un rol mai activ în Republica Moldova… Dar și în Transnistria! Ceea ce înseamnă nu doar că americanii ne-ar acorda ”sprijinul nostru” dacă ”am trece Prutul”, dar și dacă ”am trece Nistrul”! Ceea ce însă ar complica deja exploziv situația și așa inflamabilă de la frontierele noastre.

    Astfel că rămâne de văzut cât de repede se vor conforma liderii de la București prețioaselor indicații primite de la Hogan și vor scăpa prima afirmație diplomatică despre faptul că ”ne vrem Moldova înapoi”… Dar mai ales prima referire la ”reunificarea malurilor”, vorba lui Hogan… Dar nu doar cele ale Prutului… Dar și ale Nistrului!

    Catalin Tache

  • Rusia ATACĂ Moldova!

    e1c3185a08bcb1923d34d0accbd75573

    Sute de persoane participă duminică la un protest organizat de Partidul Șor, apropiat Moscovei, la Chișinău, transmite Ziarul de Gardă . Manifestația este condusă de deputatele formațiunii Marina Tauber, Reghina Apostolova, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu și alți politicieni.

    Participanții la protest strigă lozinci împotriva guvernării de peste Prut și împotriva președintei Republicii Moldova Maia Sandu.

    Reprezentanții partidului Șor susțin că unicul scop al manifestației de duminică este să ceară executivului de la Chișinău să achite integral facturile populației.

    Circulația transportului în comun este dată peste cap în centrul capitalei Republicii Moldova din cauza protestului, Șor, scrie deschide.md.

    Manifestanți aduși cu autocarele
    Din municipiul Bălţi spre Chişinău s-au deplasat duminică dimineaţa opt microbuze şi autobuze cu manifestanţi, potrivit deschide.md, citat de news.ro.

    Câteva grupuri de locuitori ai municipiului Bălţi, printre care şi tineri, au pornit organizat duminică dimineaţă spre Chişinău, pentru a manifesta împotriva actualei guvernări. Tinerii vor să ceară micşorarea tarifelor la agentul termic, gaze şi energie electrică. Întrebaţi la îndemnul cui au ieşit să protesteze şi cum văd ei rezolvarea acestei probleme, doritorii de schimbare nu au fost pregătiţi să răspundă.

    Oamenii au fost îndemnaţi să participe la miting de către reprezentanţii partidelor „ŞOR”, „PACE” şi Mişcarea Populară, relatează deschide.md.

    Şase tineri cu comportament suspect, dintr-o instituţie cu profil sportiv, au fost conduşi duminică la Inspectoratul de Poliţie pentru documentare, iar asupra unuia dintre ei a fost găsit un cuţit, potrivit deschide.md .

    Pe de altă parte, câteva persoane s-au adunat în faţa Monumentului lui Ştefan cel Mare din centrul Capitalei pentru a protesta contra Partidului Şor şi a mitingului preconizat în faţa Parlamentului. Oamenii au venit cu steaguri ale României, dar şi ale NATO.

    Moldova s-a confruntat cu asftel de mişcări de stradă şi în toamna anului trecut. O investigaţie de presă a arătat că în spatele acestor proteste au stat forţe proruse din Republica Moldova, între care oligarhul Ilan Şor, dat în căutare internaţională.

    De altfel, sâmbătă, autorităţile au efectuat peste 20 de percheziţii şi au reţinut opt persoane într-un dosar de finanţare ilegală legat de partidul lui Ilan Şor. Potrivit unui comunicat al Parchetului de la Chişinău, citat de deschide.md , „acţiunile de urmărire penală s-au desfăşurat pe întreg teritoriul R.Moldova, la domiciliile unor membri ai fracţiunii, care sunt implicaţi activ şi sistematic în recepţionarea şi distribuirea banilor în proporţii deosebit de mari către preşedinţi şi vicepreşedinţi ai oficiilor teritoriale a partidului, pentru transportarea şi remunerarea cetăţenilor din diferite regiuni ale ţarii la protestele organizate de Partidul Şor în perioada septembrie 2022 – prezent, inclusiv protestul planificat pentru data de 19 februarie”.

    Tensiuni la Chișinău
    Protestul din capitala Republicii Moldova vine pe un fond tensionat. Acţiunile de protest preconizate pentru ziua de duminică sunt „orchestrate”, a declarat preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, la Radio Moldova. El a spus că Federaţia Rusă mizează în Republica Moldova pe „politicieni corupţi şi vulnerabili”.

    Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a confirmat luni că a fost dejucat un plan al Moscovei de a destabiliza Moldova prin acţiuni subversive, inclusiv luări de ostatici şi atacuri asupra unor instituţii, în care ar fi urmat să fie implicaţi cetăţeni „cu pregătire militară” din Federaţia Rusă, Belarus, Serbia şi Muntengru.

    De atunci, Republica Moldova a interzis accesul în ţară mai multor cetăţeni străini, unii din Serbia şi Muntengru. În cel mai recent exemplu, chiar în noaptea de sâmbătă spre duminică, au fost depistaţi pe aeroportul din Chişinău patru cetăţeni străini care voiau să intre în Moldova cu acte false. Erau cetăţeni din Uzbekistan şi veniseră din Istanbul.

  • A fost lansată campania denumită ”Copiii GAY în şcoala ta”

    DDMxg1YXUAEMXU3

    În Republica Moldova a fost lansată marţi campania „Copiii LGBT în şcoala ta”, prezentată ca fiind una de ”conştientizare privind drepturile copiilor LGBT+” din această ţară, relatează Unimedia.info.

    Autoarea campaniei, Tatiana Corcebaş-Onica, susţine că aceasta ”le dă curaj profesorilor, profesoarelor şi altor persoane adulte din comunitatea şcolară să conştientizeze că stereotipurile şi prejudecăţile faţă de copiii LGBT îi afectează pe toţi copiii”.

    Campania face parte dintr-un program de ”instruire privind combaterea prejudecăţilor prin instrumente audiovizuale ‘Combating hate can be fun’”, desfăşurat de Centrul de Informaţii GENDERDOC-M cu sprijinul financiar al Ambasadei Olandei în Republica Moldova.

    Tatiana Corcebaş-Onica este ”specialistă în comunicare şi relaţii publice la Centrul de Informare si Documentare privind Drepturile Copilului”, ea având ”peste 15 ani de experienţă în jurnalism, peste trei ani de experienţă în comunicare, PR şi campanii/activism online în domeniul drepturilor copilului/omului”.

    Fostul premier Ion Chicu şi-a manifestat indignarea faţă de această iniţiativă. „Oamenii nu mai reuşesc să facă faţă facturilor şi nevoilor cotidiene, dar guvernarea are alte preocupări urgente – să promoveze LGBT în şcoli”, a scris Chicu pe pagina sa de Facebook, potrivit Unimedia.info, citează Agerpres.

    La rândul său, fostul preşedinte socialist Igor Dodon a acuzat guvernarea preşedintei Maia Sandu că ”distruge pas cu pas credinţa, familia, economia. Această conducere distruge Ţara!”. În calitate de părinte, Dodon declară că „va exprima o poziţie împărtăşită de majoritatea părinţilor din Moldova pe cazul dat, sunt categoric împotriva propagandei homosexualităţii şi a desfrâului în şcoli, băgată insistent de actuala conducere anti-naţională şi anti-creştină”, consemnează sursa citată.

    Autorităţile din regiunea autonomă Găgăuzia au anunţat că nu vor permite desfăşurarea unei asemenea campanii în instituţiile de învăţământ din această regiune.

  • AVERTISMENT DUR: Vom fi în prag de război cu Moldova, dacă vor primi arme NATO

    62245569

    Ministrul de Externe al autoproclamatei republici transnistrene, Vitali Ignatiev, consideră că ar putea escalada conflictul cu Moldova, după ce armele NATO vor începe să sosească la Chișinău, scrie Pravda.

    Anunțul îngrijorător a fost făcut la postul local de televiziune.

    „Partenerii occidentali ai Chișinăului încearcă să-l înarmeze militar și tehnic. Până acum nu s-a făcut publică cooperarea din această sferă militară și nu se dezvăluie ce fel de echipament va fi livrat Moldovei. Dar, fără îndoială, va fi o armă. O armă care poate fi întoarsă împotriva Transnistriei”, susține Vitali Ignatiev.

    Ignatiev a clarificat că „cei care au ucis locuitorii regiunii și cetățenii Rusiei în 1992” fac deja declarații că sunt gata să „arunce capetele tăiate la ușile parlamentului” din Transnistria.

    „De îndată ce armele NATO vor apărea la Chișinău, situația stabilă de astăzi se poate transforma într-un conflict imprevizibil”, a spus șeful Ministerului de Externe transnistrean.

    Faptul că autoritățile de la Chișinău ar negocia furnizarea de arme a țării a fost anunțat anterior și de premierul Natalia Gavriliția, scrie ziaruldeiasi.ro: „Suntem în prag de război”.

    Șeful informaţiilor militare de la Kiev: Transnistria este un factor de destabilizare în plus pentru Ucraina, Moldova şi România
    Şeful Direcţiei de Informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina, Kirilo Budanov, consideră că regiunea separatistă a Republicii Moldova, Transnistria, situată la graniţa cu Ucraina, nu reprezintă o ameninţare importantă pentru ţara sa, dar continuă să fie un factor de destabilizare pentru întreaga regiune.

    Într-un interviu acordat portalului ucrainean NV, la începutul lunii mai, preluat de agenţia locală Ukrinform, Budanov a dat asigurări că situaţia din Transnistria „nu reprezintă o mare ameninţare, dar este un factor de destabilizare pentru întreaga regiune: România, R.Moldova şi noi”.

    Transnistria, autoproclamată Republica Moldovenească Nistreană (RMN), este o regiune pro-rusă în estul R.Moldova care se învecinează la sud cu Ucraina şi ar putea fi, potrivit multor analişti, următorul obiectiv al invaziei declanşate de Rusia, notează EFE.

    Sursa: gandul.ro

  • Anunţul care pune Europa pe jar. Planul lui Putin pentru urmatoarea ţară pe care o va ataca

    62245569

    Atacurile din interiorul Transnistriei, o regiune separatistă a Republicii Moldova, au declanșat un val de temeri că Rusia este hotărâtă să-și extindă războiul dincolo de Ucraina. Potrivit The Times, Rusia va încerca să deschidă un nou front împotriva Ucrainei din Moldova, potrivit surselor militare ucrainene.

    Controlul Republicii Moldova ar putea fi preluat de ruși, anunță The Times, care citează surse din serviciile secrete ale Ucrainei. Potrivit ultimelor semnale de alarmă, există o serie de indicii care conduc către aceeași concluzie: Kremlinul are un plan de invazie bine pus la punct pentru a ataca regiunea separatistă Transnistria desprinsă din Republicii Moldova fostă Sovietică.

    Potrivit sursei citate, dacă Rusia ar ajunge să atace Moldova, scenariul catastrofal din regiunea Donbas s-ar putea repeta: „Rusia pregătește deja calea pentru preluarea Moldovei”, spune sursa menţionată.

    „Credem că Kremlinul a luat deja decizia de a ataca Moldova”
    Motivul principal ar fi deschiderea unui nou front împotriva Ucrainei în Moldova, care ar putea conduce totodată la anexarea Moldovei și mutarea trupelor ruse în portul ucrainean Odessa.

    Există un „număr de indicatori” care indică un atac în viitorul apropiat asupra fostului stat sovietic, care are doar 3.250 de soldați în armata sa. O preluare cu succes ar duce la mutarea trupelor ruse în portul de la Marea Neagră Odesa, în Ucraina, dinspre vest.

    Credem că Kremlinul a decis deja să atace Moldova. Soarta Moldovei este foarte importantă. Dacă ruşii vor începe să preia controlul, vom deveni o ţintă uşoară din punct de vedere militar, iar ameninţarea la adresa Ucrainei va fi existenţială.

    Dacă Rusia recunoaşte independenţa Transnistriei, aceasta va fi o ameninţare directă şi o încălcare a integrităţii teritoriale a Moldovei. Aceasta va fi o repetare a „scenariului Donbas. Apoi vor furniza un număr mare de arme şi apoi vor să se alăture Rusiei, a spus sursa citată de The Times.

    Publicația mai relatează că, dacă Federația Rusă va cuceri Moldova, atunci pot merge spre Odesa și pot încerca să ocupe teritoriile ucrainene din partea de vest.

    Singura şansă a Moldovei să scape de Rusia este unirea de urgenţă cu România
    Deoarece Vladimir Putin este suspectat că vrea să extindă invatia şi în Republica Moldova, fostul premier, Iurie Leancă, a delcarat că una dintre cele mai sigure metode de protecție este unirea cu România, intrând astfel sub umbrella protectoare a UE și NATO.

    În schimb, Maia Sandu are o altă abordare cu privire la apărarea Republicii Moldova de pericolul rusesc, insistând asupra necesității unei armate puternice.

    O armată puternică şi bine echipată oferă ţării libertate de acţiune, încredere în forţele proprii şi opţiuni strategice. Prin urmare, trebuie să depunem eforturi financiare şi logistice serioase pentru a construi o armata profesionistă, modernă şi dotată. Avem război chiar la graniţa noastră, deci înţelegem foarte bine acest lucru. În acest sens, Republica Moldova trebuie să preia experienţa altor state neutre de consolidare a forţelor sale armate, a declarat Maia Sandu.

    Sursa: evz.ro

  • ALERTA Se pregătește un atac masiv cu rachete asupra Transnistriei. Ce mesaje au primit locuitorii

    Romania Moldova Transnistria 538x332 1

    Apar informații bombă despre viitoare atacuri cu rachete pe care Rusia le pregătește asupra Transnistriei, cu scopul de a o destabiliza. Volodimir Zelenski a transmis că armata ucraineană este pregătită de o asemenea ofensivă, în timp ce Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei întărește această alertă. Mai mult, locuitorii regiunii separatiste au primit mesaje de amenințare în care identitatea expeditorului este falsă.

    Mesaje false din partea Rusiei
    Ministerul Apărării de la Kiev a avertizat că Rusia transmite mesaje de amenințare cetățenilor din Transnistria prin care îi amenință cu privire la atacuri din partea Ucrainei cu „rachete și artilerie”.

    Potrivit oficialilor ucraineni, prin mesajele false transmise de ruși, cetățenii sunt rugați să părăsească regiunea și să se îndrepte către locuri mai sigure. În caz contrar, aceștia vor fi uciși fără alte avertismente.

    „Serviciul de Securitate al Ucrainei recomandă cu tărie evacuarea civililor în regiuni mai sigure. Vă asigurăm că Forțele Armate ale Ucrainei nu doresc să facă rău civililor, dar oamenii care rămân în orașe vor fi percepuți ca grupuri de sabotaj și vor fi eliminați fără avertisment.

    De la ora 19.00 vor fi efectuate bombardamente cu rachete si artilerie pe teritoriul republicii”, a fost mesajul pe care Ministerul ucrainean al Apărării l-a oferit ca exemplu, în timp ce avertizează asupra unor atacuri ale Rusiei asupra Transnistriei.

    De asemenea, Serviciul de Informații din Ucraina a dat asigurări că astfel de acțiuni reprezintă, de fapt, provocări ale Serviciile de Informații Ruse împotriva Ucrainei și ale Moldovei.

    Volodimir Zelenski, despre pericolul la care este expusă Moldova
    Recent, Volodimir Zelenski le-a dezvăluit jurnaliştilor că împărtășește părerea Maiei Sandu, preşedinta Republicii Moldova, cu privire la pericolul în care se află regiunea Transnistria. Acesta a transmis că a vorbit și cu premierul Ciucă despre această situație, iar în acest context militar, nu este exclusă nicio variantă.

    “Înţelegem clar că acesta este unul dintre paşii Federaţiei Ruse. Acolo acţionează serviciile speciale. Nu este vorba doar de fake news. Scopul este evident: destabilizarea situaţiei în regiune, ameninţarea Moldovei. Ei ar trebui să ştie că dacă Moldova susţine Ucraina, vor exista anumiţi paşi”, a avertizat Zelenski.

    Liderul ucrainean a mai adăugat că știe de ce este capabilă armata lui Putin, însă soldații ucraineni sunt pregătiți să apere aceste teritorii.

    Sursa: playtech.ro

  • Angajată de la Anticorupţie – VIOLATA CU SALBATICIE după o petrecere. Momentul în care tânăra este târâtă într-un taxi de către doi indivizi.VIDEO

    ftaz

    O angajată a Procuraturii Anticorupţie din Moldova ar fi fost violată, în noaptea de 27 spre 28 decembrie, după o petrecere a colectivului Procuraturii. Potrivit portalului de ştiri Unimedia, victima a depus o plângere la Poliţie în care mărturiseşte că a fost violată de către doi indivizi.

    După o petrecere a colectivului Procuraturii, într-un local din Chişinău, unii angajaţi, după miezul nopţii au continuat petrecerea în restaurantul „Draft”, din sectorul Ciocana.

    Aceştia au consumat mai multe băuturi alcoolice, între timp angajaţii Procuraturii au făcut cunoştinţă cu alţi bărbaţi care se aflau în local. Ulterior, doi dintre bărbaţii din afara angajaţilor Procuraturii ar fi profitat de starea de ebrietate a uneia dintre angajatele Procuraturii, au urcat-o într-un taxi şi au dus-o într-un apartament, unde şi ar fi violat-o.

    Potrivit surselor Unimedia, cei doi suspecţi ar fi fost reţinuţi.

    Din imaginile video surprinse de camerele de supraveghere se vede cum femeia, care abia se ţine pe picioare, este târâtă într-un taxi de câţiva indivizi.

    Vezi video AICI.

  • Cum a ajuns România să aibă cea mai mare populaţie tiganească din Europa

    tghj

    Cum a ajuns România să aibă cea mai mare populaţie tiganească din Europa:

    Apariţia tiganilor pe teritoriul României este încă un fenomen demografic neclarificat pe deplin. Documentele atestă existenţa etniei în Evul Mediu pe teritoriul actual al ţării, dar nu oferă indicii privind locurile din care au venit. Specialiştii au elaborat mai multe teorii în acest sens.

    Tiganii sunt una dintre cele mai numeroase etnii de pe teritoriul actual al României. Consideraţi urmaşi ai indienilor, dar şi ultimi supravieţuitori ai armatei faraonului înecată de Moise, tiganii, denumiţi şi ţigani secole de-a rândul, au fost atestaţi pe teritoriul actual al României încă din vremuri voievodale.

    Cu toate acestea, nimeni nu ştie cu exactitate cum au ajuns pe teritoriul Ţărilor Române şi mai ales când. Specialiştii au elaborat o serie de teorii privind originea tiganilor, ai căror urmaşi locuiesc şi astăzi pe teritoriul ţării. Însoţitori ai călăreţilor de stepă sau ai turcilor

    Conform unei teorii elaborate de Alexandru Gonta, ţiganii ar fi ajuns prima dată în Ţara Românească. Mai precis, s-au aşezat în Câmpia Română înainte de întemeierea voievodatului, odată cu invazia unor călăreţi de stepă precum pecenegii sau cumanii. Alexandru Gonta este de părere că primii ţigani au venit pe teritoriul României în secolul al XI-lea sau al XII-lea aşezându-se printre localnici. Au fost aduşi de aceşti războinici de stepă drept robi. De altfel, aşa au şi rămas în anii Evului Mediu în Principatele Române. Alţi specialişti, precum Bogdan Petriceicu Haşdeu, arată că tiganii au venit pe filieră bizantină şi mai apoi otomană odată cu extinderea dominaţiei turce în Balcani.

    Acesta se bazează şi pe documente din perioada primilor Basarabi care le atestă prezenţa pe teritoriul Ţării Româneşti. Ţigani aduşi de Ştefan cel Mare în Moldova Prezenţa tiganilor pe teritoriul Ţărilor Române în Evul Mediu este incontestabilă. La fel ca şi statutul acestora. Numeroase documente îi atestă la început în Ţara Românească ca robi ai boierilor sau voievozilor.

    Vezi: RASPUNSUL HALUCINANT AL UNEI FAMILII DE TIGANI DECLABATE PENTRU FURT DE LA RETEAUA DE ENERGIE ELECTRICA / VIDEO

    Primul dintre aceste documente este dat de Dan I, domnul Ţării Româneşti în 1385. În acest act sunt menţionate nu mai puţin de 40 de aşezări cu robi ţigani oferiţi Mănăstirii Tismana. Cu alte cuvinte, la sfârşitul secolului al XIV lea, tiganii erau o prezenţă obişnuită în Ţara Românească. Totodată în document se precizează că aceşti ţigani erau acolo încă de pe timpul lui Vlaicu Vodă, adică din 1364.

    Tiganii sunt atestaţi inclusiv în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, care-i aminteşte în 1388, într-un act de donaţie către Mănăstirea Cozia. Numărul tiganilor crescuse, fiindcă în total sunt oferite mănăstirii nu mai puţin de 300 de sălaşe cu ţigani. La începutul secolului al XV lea, tiganii sunt atestaţi şi în Transilvania printr-un act din 1422, prin care regele Sigismund de Luxemburg acorda ţiganilor dreptul de a umbla liberi prin Transilvania.

    Vezi: Reporter Buzoian AMENINTAT SI BATUT de tiganii din centrul Buzaului! – VIDEO SCANDALOS

    Cam în acelaşi timp, tiganii sunt atestaţi ca robi şi în Moldova în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Voievodul moldovean îi aminteşte într-un hrisov din 2 august când boierul Toader Pitic primeşte două sate dintre care unul se numea Ţigăneşti. Este o dovadă indirectă.

    Cert este însă ce cei mai mulţi tigani au fost aduşi în Moldova de voievodul Ştefan cel Mare. Cel puţin aşa arată o serie de documente. Tiganii ajung să ia în acest principat locul robilor tătari. Numai în 1471, Ştefan cel Mare aduce peste 17.000 de ţigani din Câmpia Bărăganului, drept robi, după ce-l învinge pe Radu cel Frumos. Îi oferă mănăstirilor. Aduce ţigani şi după războiul din 1474 contra lui Basarab Ţepeluş.

    Vezi: SOC IN FOTBALUL ROMANESC: Fotbalist BATUT CU SALBATICIE de o gasca de tigani! Se afla in STARE GRAVA la spital

    Cei mai mulţi ţigani din Europa Cel puţin asta credea generalul A. Langeron când a ajuns în Principatele Române în anul 1790. Baronul von Campenhausen face aceeaşi remarcă: în Moldova şi Ţara Românească se aflau cei mai mulţi ţigani din Europa.

    Totodată, străinii sunt uimiţi de faptul că în Principatele Române se practica sclavia. F von Baur scria că ”robi sunt numai ţiganii”. Ba mai mult de atât, francezul F. de Pavie, baron de Forquevaux, spunea în secolul al XVI-lea că nu există mari deosebiri între moldovence şi ţigănci. Acesta îi găseşte pe ţigani locuind în jurul Iaşiului şi face precizarea că există mari asemănări între portul ţigăncilor şi al moldovencelor.

    Vezi: Poliţiştii bătuţi în Vâlcea, trimişi de şefi să-şi ceară scuze de la clanul de tigani

  • Ce le-a cerut judecătorilor tatăl care și-a ucis propria fiică

    cr22

    Un caz petrecut în Moldova marchează o premieră în justiția românească.

    Tatăl care și-a ucis propria fiică le-a cerut judecătorilor să-i mărească pedeapsa! Bărbatul a vrut să fie condamnat la închisoare pe viață, însă magistrații nu au fost de acord și i-au respins solicitarea.

    Costel V. are 33 de ani și este din satul Vânători, comuna Gorbăneşti. A ajuns după gratii pentru o crimă odioasă comisă în noaptea de 21 spre 22 octombrie 2017.

    Atunci, moldoveanul s-a întors beat acasă, cu chef de petrecere și scandal. A dat drumul la muzică, iar când femeia alături de care trăia i-a cerut facă puțină liniște fiindcă trezește fetița care doarme, Costel V. a luat un cuţit, decis să o înjunghie. Concubina a fost salvată în ultimul moment de mama soacră, dar bărbatul nu s-a oprit.

    A mers la fetiţa de cinci ani care tocmai se trezise din somn, a luat-o din pat şi i-a tăiat gâtul cu cuțitul, de față cu cele două femei!

    Trimis în judecată, a primit o condamnare de 18 ani şi 20 zile de închisoare pentru omor şi violenţă în familie. Degeaba le-a cerut judecătorilor să îi mărească pedeapsa până la închisoare pe viață, Curtea de Apel Suceava a păstrat primul verdict.

  • Trompeta cu jeg PNL „nr 1” vrea să fericească Moldova

    doi papagali ok

    Desigur, ştirea ar putea fi una falsă, ticluită în laboratoarele perfidului Kremlinion putinist, ca să bage spaima sau greaţa în sărmanii moldoveni din dreapta Prutului (cei rămaşi pe dinafara poporului moldovenesc, fătat recent de preşedintele Iohannis). Dar, pînă o să ne lămurească deontologii patrioţi, să luăm de bun anunţul făcut de vedetul isteric al canalului neo-securist Realitatea TV, Rareş Bogdan, ajuns „nambăr 1 ” pe lista PNL pentru Parlamentul European: circarul jegos are de gînd să-şi mute cartierul general la Iaşi, apoi să aibă un cabinet de euro-deputat pe malurile Bahluiului, ca să elibereze Moldova din robia PSD-istă.

    Pauză de aerisire…

    Că partidul Brătienilor, cel mai important partid al istoriei romîneşti, a ajuns într-un asemenea hal de tîmpire şi prostituare, cu Şică Orban – preşedinte marionet şi Rareş Bogdan – nr. 1 ca produs politic exportat în Europa… asta de-acum face parte din patologia sinucigaşă ce va intra în analele liberalismului multi-lateral lăbărţat. Cu ajutorul intens al neo-Securităţii post-comuniste. Sau credeţi cumva că supozitorul Rareş Bogdan, introdus oral pe gîtul PNL, are alt rol decît cel de a goni electoratul liberal mai mofturos înspre strunga neo-securistă USR / PLUS – Cioloş ?

    Să vă mai amintesc ? Realitatea TV are un patron multiplu puşcăriaş – Maricel Păcuraru, şi un alt patron multiplu traseist politic – Cosmin Guşă, fost şef în PSD pe vremea lui Adrian Năstase şi apoi plimbat prin PDL, PIN, PLM etc. Aceeaşi Realitatea TV are datorii de milioane de euro la bugetul public. Iar actualul „nambăr 1 ” al PNL a fost şi director general al acestei cumetrii infracţionale pentru furat bani de la stat.

    Să vă mai amintesc ce conductă cu jeg pseudo-jurnalistic e mocirla TV vîrfuită de vedeta PNL Rareş Bogdan? Are vreo legătură cu Brătienii voma extremist-naţionalistă împrăştiată, în mod repetat, de vedetul pe care mutanţii liberali l-au ales ca purtător de steag, în ţară şi în Parlamentul European ? Apropo, oare ce crede Partidul Popular European despre tot jegul anti-european produs şi încurajat de solistul Rareş Bogdan & PNL Mutant Band ?

    Ieşenilor le ajunge vorbetele incontinent Tudor Ciuhodaru, pesedistul traseist cu stetoscop la gît, le ajunge pesedistul năpîrlit Mihai Chirica, primarul-Hristos şi urmaş al Doinei Cornea. Nu mai e nevoie şi de reziduuri importate, de un dihor cu pene de cocoş în dos, de un lebăral lăbărţat, ieşit din fabrica de lebărvuşti a mănăstirii Noul Secu de la Cluj. Aşa că ar fi mai bine ca maimuţa urlătoare galben-albastră să ne lase cu necazurile noastre şi să ne scutească de dosul ei roşu, scos la înaintare în chip de faţă.

    Ducă-se învîrtindu-se la mumă-sa, neo-Securitatea, şi la multiplii taţi – şogorii de grup Ioan Rus, Vasile Dâncu, Cozmin Gușă & co. Şi să-şi ia şi batista aia tărcată. Dacă i s-o termina hîrtia igienică, trebuie să se şteargă cu ceva la gură.

    Lucian POSTU

  • Gafele lui Iohannis: Atac la susținătorii familiei tradiționale și românitatea moldovenilor

    klsa

    Klaus Werner Iohannis a lansat în public niște „perle” de răutate, prostie și incultură, marți, 19 martie 2019, într-o dezbatere cu publicul pe tema: „Preşedinte sau cetăţean/ om politic şi societate civilă”.

    Klaus Werner Iohannis: „Vă amintiți, când a apărut acea idee cu referendumul, eu, dintr-o dată, am devenit inamicul public numărul unu pentru o grămadă de oameni, când am spus că trebuie să fim toleranți. Şi s-a văzut că, din păcate, am avut dreptate. Cei care au promovat referendumul au fost orice, numai toleranți nu. Dar românii au fost mult deasupra acestui discurs. Au dat o lecție imensă acestor infatuați care au propagat ura și, pur și simplu, cum se spune mai popular, i-au tratat cu flit. Deci, dacă vrem să revenim la conceptul acela «înțelepciunea mulțimii», românii au fost mult deasupra clasei politice, cel puțin a acelei părți care a promovat agresiv și cu un discurs bazat de multe ori pe ură și intoleranță acel referendum. Deci românii au demonstrat că sunt un popor deschis, înțeleg, și, la o adică, acționează cu totul și cu totul altfel decât se așteaptă unii politicieni și unii sociologi.”

    BOR, prin purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu: „A idolatriza toleranța (care are stabilimentele ei) și care nu doar că nu e automat și în orice context o virtute, dar care practicată fără discernământ poate destructura etic o societate (de exemplu, toleranța față de corupție, față de disoluția familiei, față de siluirea ordinii morale, față de asaltul marginii asupra centrului etc.), este ceva lipsit de claritate spirituală.

    A ofensa peste 4 milioane de români lucizi și fideli unor valori limpezi validate de istorie, nu de toane ideologice, și fără de care o societate face implozie, români care nu s-au lăsat îmbrobodiți de valul imens și murdar de manipulare mediatică, cărora li se adaugă alte milioane de români care gândesc familia naturală în aceiași termeni, dar care au fost influențați de această manipulare, nu are în sine nimic aristocratic.

    A jubila incitator, lipsit de imparțialitate și eleganță în fața confruntării civice dintre cei care „dau cu flit” normalității și cei care vor să o apere democratic, nu are în sine nimic constructiv. Asemenea atitudini – toate, în răspăr cu creștinismul asumat ca mod de viață – exprimă sumar, dar edificator viziunea post-modernă lipsită de imaginație morală a lui homo eticus trăitor în sterilizantul ev media și în epoca post-adevăr.

    În acest context recent și artificial revizitat cred că este important să ne reamintim și un lucru de neignorat în logica spiritului democratic onest: Comisia de la Veneția nu recomandă existența unui cvorum (prag minimal) de participare pentru consultările cetățenești, întrucât îi poate asimila în mod nelegitim pe cei care se abțin sau nu pot participa din diverse motive cu partizanii votului negativ.

    A-i asimila pe cei care s-au abținut să voteze, din diverse motive, la Referendumul pentru Căsătorie cu partizanii votului negativ este o interpretare cu totul abuzivă, și exact asupra riscului unei astfel de răstălmăciri a realității atrage atenția recomandarea Comisiei de la Veneția.”

    Întrebat de ce nu s-a făcut nimic în Anul Centenar, în ceea ce privește unirea României cu Moldova, președintele a dat un răspuns răspuns șocant, care nu putea să fie dat pe goarnă decât din prostia ignorantului sau răutate de „arian superior”, altă variantă nu există.

    Cetățean din public: E vorba de Unirea cu Republica Moldova. De ce nu s-a făcut în Anul Centenar și de ce nu s-a încercat nimic? Doar numărul doi a vorbit ceva, însă foarte neclar, și nimeni nu a încercat să facă ceva, un referendum. Parlamentul, sunt convins, nu va vota niciodată această Unire și de asta vă întreb pe dumneavoastră de ce și când va fi posibil să facem acest referendum, să ne unim cu Moldova?”

    Klaus Werner Iohannis: „Atunci când ambele popoare vor hotărî că vor acest lucru, atunci se va întâmpla”.

    Deci, pentru robotul ruginit, românii și moldovenii sunt două popoare diferite, ei nu fac parte din același Neam! Da băi incultule, nici bavarezii, saxonii sau șvabii și sașii din România nu sunt nemți, după „înțelepciunea” ta oxidată!

    Îl lăsăm pe președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, să explice inepția rostită scrâșnit de plăvanul antiromân. Publicăm, mai jos, fragmente din conferința pe care a susținut-o proaspătul președinte al Academiei Române la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T.Popa” din Iași în data de 28 martie 2018, discurs apărut în publicația noastră sub titlul: Profesorul Ioan Aurel Pop: „ De la moldoveni am învățat ce înseamnă sacrificiul pentru țară, de la ei știu de ce țara trebuie să fie mai presus de fire”

    „Mai există însă în spațiul public și o distincție mult mai gravă, aceea dintre moldoveni și români, pe care mulți dintre noi, în țară, o luăm în derâdere sau o socotim minoră. Aceasta este însă sistematic cultivată de către unii străini, mai ales în Răsărit, dar și de către unii români din Republica Moldova, moștenitori ai educației (propagandei) sovietice sau cumpărați spre a o răspândi și susține. Românii din țară tratează superficial această deosebire inventată, pentru că orice om știe că toscanii sunt italieni, că saxonii sunt germani, că normanzii sunt francezi, că toate națiunile au ramuri locale și regionale etc. La fel, moldovenii, muntenii, oltenii, ardelenii, bănățenii sunt români și nu poate să existe nicio contradicție între unii și alții. Ca urmare, suntem și una și alta, nu doar una sau doar alta! Această dihotomie falsă dintre români și o ramură a românității este însă mai primejdioasă decât se poate crede, pentru că sapă încet și sigur la rădăcinile națiunii noastre. De când există pe scena internațională Republica Moldova, confuzia se răspândește cu repeziciune și în Occident, pentru că „statalitatea” creează identitate (mai ales acolo unde, precum în Franța, statul se confundă cu națiunea și naționalitatea sau etnia cu cetățenia). Din moment ce patria lui Eminescu este România („Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/ Țara mea de glorii, țara mea de dor?”), iar Eminescu este poet național și în Republica Moldova, cum să se poată vorbi de moldoveni ca popor deosebit de acela al românilor? Este lipsit deorice logică! Dar s-au mai văzut lucruri lipsite de logică ridicate la rang de realitate. Firește, datoria oricărui intelectual român este să spulbere confuzia și să evidențieze adevărul.Și mai acută în acest sens este datoria statului numit România, a țării-mamă, care pare adesea adormită, dar aceasta este o altă chestiune, care nu-și are locul aici. Din pricina despărțirii voite dintre moldoveni și români, unii, înverșunați, ne propun să uităm de vorba „moldoveni” și să folosim numai etnonimul consacrat de români. Nu cred că asta este soluția. „Moldovenii” și „Moldova” sunt mai mult decât două nume frumoase; ele sunt realități care exprimă esența calității noastre de români. Datoria noastră este, dimpotrivă, să le propagăm cu înțelepciune, astfel încât străinii și detractorii să poată înțelege cât de români sunt moldovenii și cât de mult datorează moldovenilor națiunea noastră românească.”

    „Se face uneori distincția nepotrivită și se promovează chiar opoziția dintre Bucovina și Moldova, cu remarca nefericită despre „civilizația superioară” din Bucovina: „Eu nu sunt moldovean, ci bucovinean!”. Mai întâi, trebuie spus că regiunea Bucovinei a fost chiar vatra Moldovei, a fost inima de unde a pornit țara cea mare a Moldovei. În Bucovina se găsesc cele trei capitale vechi ale țării, adică Baia, Siret și Suceava, aici se află marile ctitorii și tot aici sunt gropnițele domnești cele de demult. Aici își doarme somnul de veci părintele Moldovei, domnul Ștefan cel Mare și Sfânt, care, așa viforos cum era, a deschis calea țării românești est-carpatice spre înveșnicire. În al doilea rând, distincția dintre Bucovina și restul Moldovei este de dată recentă (din secolul al XVIII-lea), anterior neexistând decât Țara de Sus și Țara de Jos. Diviziunea cea veche nu a fost pe meridian (pe linia nord-sud) – cum au încercat și au reușit rușii să facă de-a lungul Prutului – ci pe paralelă (pe linia vest-est), după cum era structura țărilor românești tradiționale, aflate între munți și Nistru încă din primul mileniu al erei creștine. Prin urmare, bucovinenii nu sunt numai moldoveni, dar sunt chiar cei mai vechi și mai neaoși moldoveni, dacă ținem seama de formarea voievodatului Moldovei.”

    „Ștefan al III-lea cel Mare și-a numit țara sa, căreia noi îi zicem Moldova, „Țara Românească”. În scrisoarea trimisă Senatului Veneției la 1477, marele domn se plânge că „cealaltă Valahie” (adică Muntenia) nu este statornică în alianța contra turcilor. Prin urmare, adevărata Valahie (=adevărata Țară Românească) și cea dintâi era pentru domnul de la Suceava Moldova. Dar Ștefan a fost un unificator al românilor ante litteram: a adus Țara Românească de la sudul munților sub ascultarea sa de mai multe ori (fie și cu sabia), a fost numit „conte” sau guvernator al Transilvaniei, a stăpânit aproape 100 de sate, târguri și cetăți în Transilvania, a creat episcopie (ajunsă apoi mitropolie) românească la câțiva kilometri de Cluj (la Feleacu), apus stema Moldovei peste tot, de pe Târnave până în regiunea Dejului etc. Recent, un tânăr cercetător de la Cluj a descoperit în Arhivele de Stat din Milano un document tulburător, din 1489, prin care domnul Moldovei Ștefan cel Mare este numit „regele Daciei”. De altminteri, Dacia figurează în mărturii venețiene pentru circa trei decenii, la finele secolului al XV-lea și la începutul secolului al XVI-lea (sub Ștefan și urmașii săi), ca principal aliat al Occidentului în cruciada antiotomană. Prin urmare, Ștefan cel Mare este restitutor Daciae cu un secol înainte de Mihai Viteazul și chiar de principii din familia Báthory, care visau formal această mărire. Ștefan cel Mare nu este un simbol al moldovenismului, ci al daco-românismului, așa cum s-a manifestat acesta în secolul al XIX-lea drept precursor al României unitare moderne. Ștefan cel Mare este cel mai important conducător politic și militar pe care l-au avut românii în Evul Mediu, un conducător de talie europeană.”

    „Concluzii: După toate acestea, oare nu era în firea lucrurilor ca cea mai impresionantă doină („Balada”) românească s-o compună Ciprian Porumbescu, cea mai frumoasă poezie dedicată României s-o scrie Mihai Eminescu, cea mai emoționantă definiție a patriei române s-o dea Mihail Kogălniceanu, cea mai frumoasă odă închinată limbii noastre s-o alcătuiască Alexe Mateevici? Toți acești mari români au fost moldoveni! Ei ne-au fost cei mai buni dascăli din lume întru românism și românitate! Oare mai putem avea mirări, nelămuriri și îndoieli în această privință? Mai mult decât atât, cunoscute fiind aceste antecedente cu rădăcini la începuturile mileniului al doilea, adică acum aproape o mie de ani, nu era oare de așteptat ca cele mai înalte culmi ale culturii românești să fie atinse în Moldova? Cel mai mare poet român a fost și este Mihai Eminescu, cel mai mare povestitor este Ion Creangă, cel mai mare compozitor este George Enescu, cel mai mare istoric este Nicolae Iorga, cel mai mare autor de romane istorice este Mihail Sadoveanu, cel mai mare sonetist – Mihail Codreanu. Cea mai mare mișcare literară de modernizare a culturii românești și de sincronizare a sa cu spiritualitatea europeană s-a născut și s-a afirmat la Iași – este vorba de ”Junimea” – și l-a avut în frunte pe un fiu de transilvănean, Ioan Maiorescu. Acesta, stabilit la Craiova, și-a dat băiatul la școlile bune de la Brașov, apoi în Germania etc. Fiul acesta, întors în patrie, nu s-a dus nici la Sibiu, nici la Craiova, nici la Brașov și nici măcar la București, ci la Iași, acolo unde se edificase prima universitate modernă românească și unde se făurea, la cel mai înalt nivel, cultura modernă românească. Dacă programul de modernizare al societății românești l-au făcut pașoptiștii, programul de modernizare al culturii românești l-au făcut junimiștii, la Iași, și l-au făcut foarte bine.

    De la moldoveni am învățat ce înseamnă sacrificiul pentru țară, de la ei știu de ce țara trebuie să fie mai presus de fire, știu de ce nu mă pot niciodată supăra pe țară, de ce țara trebuie să se cheme România și de ce poporul acesta – oricum s-ar numi – este și rămâne poporul român. Tot de la ei știu – de la Iorga și Eminescu, de la Miron Costin și Dimitrie Cantemir, de la Mihai Viteazul, întregitorul de la Iași, de la anonimii din 1374, protectorii limbii noastre la curia papală, de la țăranii-oșteni morți la Războieni și la Stănilești, de la boierii apărători ai Tighinei și Bugeacului, de la morții căzuți la Mărășești și de la plugarii și păstorii din toate timpurile – că unirea noastră este prea tânără, că ea abia are o sută de ani încheiațiși că ne mai căznim s-o facem și acum. Astfel, pomeniții mari bărbați ai Moldovei ne transmit să judecăm drept și să nu ne pripim, să nu plecăm urechea la cârtitorii care îndeamnă la dezbinare. Ce sunt – exclamă ei, cu înțelepciune – o sută de ani de unire (șchioapă și ea!) pe lângă un mileniu de dezunire românească sau de unire prezentă numai în suflete? Ca să judecăm dacă unirea e bună sau rea, trebuie mai întâi s-o trăim măcar tot atât timp cât a durat dezbinarea! Acest mesaj despre țară, despre unitate și despre limbă ni l-au transmis învățații moldoveni. De aceea, se poate spune că ei au făcut, într-adevăr, cultura românească modernă și ei ne-au învățat ce este România și cum trebuie făurită ea; dar tot ei ne-au arătat, cu modestie, că mesajul lor este numai o descifrare, o decriptare a ceea ce a făcuse veacuri la rând poporul român.”

    (Fragmente din textul conferinței pe care a susținut-o proaspătul președinte al Academiei Române la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T.Popa” din Iași în 28 martie 2018).

  • Incredibil. Cine se alătură inițiativei omului de afaceri sucevean care a construit un metru de autostradă

    mAS1

    Inițiativa omului de afaceri Ștefan Mandachi atrage tot mai mulți oameni și organizații de la Colegiul Pacienților, până la polițiștii de la Rutieră.

    Colegiul Pacientilor accepta provocarea lui Stefan Mandache si spera sa vada autostrazile cel leaga tara trecand pe langa modernele spitale regionale.

    Pe 15 martie, la ora 15, pentru fix 15 minute, Ştefan Mandache a anunţat că va suspenda activitatea în restaurantele pe care le deţine. I-a provocat să facă acelaşi lucru şi pe alţi antreprenori. Mulţi au răspuns şi au promis că vinerea viitoare vor lua o “pauză” la miezul zilei, în semn de protest faţă de lipsa autostrăzilor.

    Ne alaturam si noi protestului, sperand ca autostrazile viitorului sa treca cat mai curand pe langa modernele spitale regionale promise de politicieni.

    Vicepreşedinte Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS, Bogdan Bănică, a anunţat, pe Facebook, că susţine demersul suceveanului care a construit primul metru de autostradă din Moldova, propunând ca toţi poliţiştii să-şi ia pauza de masă vineri, 15 martie, la ora 15.00.

    Înainte de a fi poliţist, sunt român.

    Înainte de a fi poliţist sunt bucovinean, sucevean, un simplu cetăţean al acestei ţări revoltat de ignoranţa conducătorilor, indignat de rânjetul sarcastic al celor ce ne-au umilit la propriu ani în şir, încurajaţi de indiferenţa şi neimplicarea noastră.

    Iar când un seamăn reuşeşte, într-un mod cât se poate de inedit, să atragă atenţia cu privire la una dintre problemele reale ale societăţii, nu pot rămâne impasibil. Voi spune #DA provocării lansate de Stefan Mandachi, aceea de a ne opri din orice activitate profesională pe 15 martie, la ora 15.00, pentru 15 minute.

    Doar că nouă, poliţişti fiind, ne este mai greu să facem acest lucru în condiţiile impuse de “calitatea” de funcţionar public cu statut special. Propun însă altceva:

    ATENȚIE! Fiecare poliţist beneficiază, în timpul programului de lucru, de 20 de minute pauză de masă. Ce-ar fi ca toţi poliţiştii din această ţară să-şi ia pauza de masă vineri, 15 martie, fix la ora 15.00?

    Nimic ilegal. Doar că astfel ne vom putea manifesta şi noi, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, nemulţumirea generalizată, astfel vom putea fi #alături de un român cu iniţiativă.

    Dacă şi tu, poliţist român, îţi doreşti ca România să aibă autostrăzi, hai să ne unim. #Șîeu vreau autostrăzi în România…măcar una în Moldova! #share

    Vineri, 15 martie, ne luăm pauza de masă la ora 15.00, distribuie #şîtu să tragem acest semnal de alarmă!

  • BREAKING NEWS: Două adolescente s-au luat de mâini şi s-au aruncat în gol de pe un bloc

    bbe

    Două adolescente au ajuns în stare gravă la spital, după ce s-au aruncat în gol de la etajul patru al unei clădiri din Făleşti, Republica Moldova.

    Incidentul a avut loc ieri, în jurul orei 17:00.

    Cele două fete, de 15 şi, respectiv, 16 ani, au fost observate pe acoperișul clădirii de către un bărbat care trecea prin preajmă.

    Omul a intrat în bloc, a urcat până la etajul patru, unde se aflau cele două adolescente, și le-a zis să plece de acolo ca să nu se expună pericolului.

    Când bărbatul încerca să le convingă să, fetele s-au luat de mâini și s-au aruncat în gol de la etaj, scrie deschide.md.

    Imediat, bărbatul a solicitat intervenția unei ambulanțe și a poliției.

    Minorele au fost transportate de urgență la Spitalul raional Fălești în stare gravă. Ulterior, una dintre ele a fost transferată la un spital din Chişinău.

    Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele.

  • Ștefan cel Mare și „FIUL de CURVĂ”. Gâlceava cu boierii brăileni: „Cum au ținut-o toți pescarii din Brăila, ține-o și tu să-ți fie doamnă!”

    stf2

    Două răvașe scrise/dictate în secolul XV – unul de domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare, celălalt de boierii brăileni -, adunate de Ioan Bogdan (lingvist, filolog, istoric, creator al filologiei slavo-române) într-un album paleografic moldovenesc (1926), aduc la cunoștința românilor preocupați de istoria pe care n-au avut norocul s-o învețe pe băncile școlii un diferend istoric pe cât de interesant, pe atât de savuros.

    În jurul anului 1480, Ștefan cel Mare emite, din Târgul de Jos, Romanul de astăzi, un pitac în trei exemplare, adresat oficialităților din jurul Râmnicului Sărat, Buzăului și Brăilei. Domnitorul Moldovei le pune în vedere acestora că îl va sprijini să ia tronul Țării Românești pe un anume Mircea, pe care-l numește „fiul meu”. Aprigul Ștefan îi avertizează cu acest prilej pe boierii mici și mari din această zonă de graniță a celor două principate române să nu se opună cu arme acestui demers.

    De remarcat puterea lui Ștefan cel Mare, care, în lupta sa deschisă (de la acel moment) cu Imperiul Otoman, urzea și planurile pentru ocuparea tronului Țării Românești în funcție de interesele personale. Concret, voievodul moldovean intenționa să urce în scaunul de la Târgoviște un domnitor supus voinței sale, care să se alinieze, mai exact, politicii anti-otomane.

    scrisoarea lui stefan cel mare

    „Eu însumi cu capul meu și cu boierii mei”

    Dar iată conținutul scrisorii trimise de Ștefan cel Mare. Merită redat integral: „Io Ștefan voevod, cu mila lui Dumne – zeu domna toată Țara Moldovlahiei. Scrie domnia mea tuturor boierilor, și celor mari și celor mici , și tutur or județi lor și tuturor judecători lor, și tutur or supuși lor, de la mic până la mare, din tot ținutul Brăilei. Și după aceea, așa să vă fie în știre: că am luat domnia mea pe lângă mine pe fiul domniei mele Mircea voevod și n-am să-l las de lângă mine, ci voi stărui pentru binele lui ca și pentru al meu, eu însumi cu capul meu și cu boierii mei și cu toată țara mea, ca să-și dobândească baștina sa, Țara Românească, căci îi e ste baștină dr eaptă cum și Dumnezeu știe și v oi încă știți . Drept aceea vă grăiesc vouă: în ceasul în care veți vedea această scrisoare a domniei mele , apoi voi în același ceas întoarceți-vă iarăși la locurile voastre, care pe unde ați fost și pe unde ați șezut mai nainte , cu tot avutul vostru, cât va avea fiecare, și vă păstrați avutul, și arați pe unde ați mai arat și mai nainte, fără nicio frică, grijă sau temere. Fiindcă așa să știți: că nu ne gândim să vă facem vouă niciun rău și nicio pagubă, ci hrăniți-vă și trăiți în pace! Și așijderea cui va fi voia să vină, să vină la domnia mea și la fiul domniei mele Mircea voevod, iar domnia mea și fiul domniei mele Mircea voevod îl vom milui pe acela și-l vom hrăni, și-l vom cinsti. Și întru aceasta este credința domniei mele și credința boierilor domniei mele, mari și mici.

    „Au ținut-o în țara noastră toți pescarii din Brăila”

    Jupânii râmniceni și cei buzoieni, precauți, nu răspund răvașului expediat de Ștefan. Brăilenii, însă, o fac. Mesajul lor este devastator:

    „De la toți boierii brăileni și de la toți cnejii și de la toți românii, scriem ție, domnului moldovenesc, Ștefan voevod. Ai tu oare omenie, ai tu minte, ai tu creier, de-ți prăpădești cerneala și hârtia și pentru un copil de curvă, pentru fiul Călțunei, și zici că-ți este fiu? Dacă ți-e fiu și vrei să-i faci bine, atunci lasă-l să fie după moartea ta domn în locul tău, și pe mumă-sa ia-o și ține-o să-ți fie doamnă, cum au ținut-o în țara noastră toți pescarii din Brăila, ține-o și tu să-ți fie doamnă. Și învață-ți țara ta cum să te slujească, iar de noi să te ferești, căci dacă cauți pe naiba, ai să-l găsești. Și așa să știi: domn avem, mare și bun, și avem pace din toate părțile. Să știi că toți pe capete vom veni împotriva ta și vom lupta alături de domnul nostru Basarab voevod până în ruptul capetelor noastre”

    De ce erau supărați

    Răspunsul extrem de dur, chiar jignitor al boierilor brăileni pentru domnul Moldovei, are o explicație. În 1470, mânios că mai marii din târgul Brăilei se implicaseră într-un complot menit să-i răstoarne domnia, Ștefan cel Mare, după ce destramă acest complot, atacă prin surprindere, iarna, așezarea de la Dunăre. O trece prin foc și sabie, o jefuiește, o pune la punct. Brăila își revine însă repede, iar zece ani mai târziu se implică din nou în planurile voievodului de la Suceava. Ștefan nu reușește să-l impună pe tronul Țării Românești pe Mircea, dar îl va urca, doi mai târziu, pe același scaun, pe Vlad Călugărul. Tot în speranța că acesta îi va urma ordinele în politica externă. În van! Pentru a-și păstra tronul căpătat astfel, Vlad Călugărul se înțelege cu turcii și-l dezamăgește pe Ștefan, binefăcătorul său.

Back to top button