“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.

ardeal

  • LA ORDINUL LUI CIOLACU: Jandarmeria a INTERZIS ACCESUL ROMÂNILOR LA BĂILE TUȘNAD – video

    orban si transilvania

    Zi încinsă la Băile Tușnad. Premierul Ungariei, Viktor Orban, vine, sâmbătă dimineață, pe pământ românesc, pentru a perora, din noi, de pe scena așa-zisei Universității de Vară a maghiarismului secesionist din România, patronată de extremiștii antiromâni Laszlo Tokes și Kelemen Hunor.

    Premierul ungar s-a cazat încă de miercuri într-o vilă din localitate după ce ”s-a pozat cu maimuța”, cum sună expresia, la Palatul Victoria, unde s-a întâlnit formal cu Marcel Ciolacu, premierul român, ca să nu se spună că n-a salutat autoritățile țării în care se plimbă ca vodă prin lobodă. DE ASEMENEA, LA O MASĂ TRĂDĂTOARE, A OBȚINUT PRINTR-UN TROC ASIGURAREA INTERZICERII ACCESULUI ROMÂNILOR LA MANIFESTAȚIILE REVIZIONISTE MAGHIARE DE LA BĂILE TUȘNAD.

    Reprezentanții mai multor organizații românești, în frunte cu Mișcarea Națională și Calea Neamului, alături de care și-au anunțat prezența Frăția Ortodoxă, Legitimă Apărare și alte asociații patriotice, au transmis că vor fi de față la discursul prim-ministrului de la Budapesta iar presa sistemului susține alarmist că „jandarmii se pregătesc pentru posibile confruntări între naționaliștii români și participanții maghiari”.

    Mihai Tîrnoveanu a informat că românii se strâng la ora 9,30 în fața Bisericii Ortodoxe din Băile Tușnad: „Comportamentul nostru va trebui sa fie EXCLUSIV PAȘNIC, indiferent de eventualele provocări. Nu se huiduie, nu ne luam la ceartă cu nimeni, indiferent ce-ar fi.”, a spus el.

    Peste o mie de invitați sunt așteptați la lucrările Universității de Vară declarată deschisă pentru orice participant. Cu toate acestea, organizatorii încearcă să filtreze etnic participanții pentru a elimina românii de pe propriul lor pământ. De această dată cei care vor să asiste la discurs au trebuit să se preînregistreze pe un site. Discursul lui Orban este planificat pentru ora 10.30.

    Anul trecut, Mihai Tîrnoveanu și alți câțiva români au afișat în timp ce Orban susține drepturile Ungariei asupra Transilvaniei un banner cu înscris devenit celebru „Ceva este etern – Transilvania, pământ românesc”. Românii au fost huiduiți și loviți de „frații” noștri, maghiarii „pașnici”, și a fost nevoie de intervenția membrilor serviciilor speciale pentru a-i scoate teferi din mulțime.

    De data aceasta, românii vor să ridice și ei Tricolorul României, după cum ungurii flutură în mulțime stagul Ungariei.

    Antena 3 difuzează că „Autoritățile spun că sunt pregătite pentru ziua de mâine. De altfel, Băile Tușnad sunt înțesate de forțe de ordine, de la jandarmi care se plimbă prin campus, până la polițiști puși în fiecare intersecție din oraș, având în vedere că Viktor Orban stă într-o vilă de la intrarea din oraș, o vilă păzită foarte bine”.
    Totodată, președintele Consiliului Județean Harghita, extremistul maghiar UDMR-ist Borboly Csaba, a cerut, într-o scrisoare trimisă către Ministerul de Interne, ca forțele de ordine „să intervină” „pentru a nu expune comunitatea la o nouă rușine, așa cum s-a întâmplat la Valea Uzului”.

    „Dacă acei oameni care au comis infracțiuni, conform Codului Penal, în data 8 iulie, vor fi lăsați iar să facă scandal în Harghita, este un semn de slăbiciune din partea Ministerului de Interne. De aceea, am trimis o adresă către ministrul Cătălin Predoiu, în care am cerut aplicarea legii. Un scandal pentru țara asta, chiar dacă e vizat premierul Ungariei, nu folosește nimănui. Am speranța că Ministerul de Interne, prin forțele sale, va asigura ordinea”, a declarat Borboly Csaba din formațiunea exclusă de la guvernare pentru a se evita transmiterea de informații secrete din Guvernul României către Guvernul Ungariei și apoi către Rusia, aflată în război cu Ucraina, țară sprijinită de NATO.
    Conducerea MAI a difuzat un comunicat în care arata că Jandarmeria și forțele de ordine se vor afla la Universitatea de Vară pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului.

  • Spionul care a îngenuncheat România

    cap 1 spion 696x390 1

    Așa după cum anticipam recent, după ce i-au identificat principala slăbiciune pe persoană fizică, Oculta serviciilor îl va ține ”cald” pe Klaus Iohannis până la sfârșitul mandatului. Tot vânturându-i pe la nasul de primar de provincie ajuns ditamai președintele României amăgirea unei ”sinecuri” internaționale. Că doar nu costă nimic… Așa cum nu a costat nici ”știrea” că s-ar afla pe ”lista scurtă” pentru preluarea conducerii NATO.

    Astfel că șeful statului girează politica externă a României doar prin propriile vise de mărire. Atât și nimic mai mult. Lucru reliefat pe deplin și în zilele din urmă, atunci când România pur și simplu nu a contat în ”ecuația pentru Ucraina”. Și asta în timp ce alte două state est-europene, Polonia și Ungaria, fac deja agenda diplomatică internațională pe subiectul atât de fierbinte al reîmpărțirii sferelor de influență la nivel geo – strategic. Iar dacă Iohannis se dovedește ”puturos” până și la îndeplinirea atribuțiilor prezidențiale, lucrurile stau și mai rău cu Bogdan Aurescu. Ministrul de Externe ajungând să dea comunicate oficiale triumfaliste cu câte telefoane a dat omologilor africani! În timp ce ministrul de Externe de la Budapesta este prezent ”în tot și în toate”…

    Ne-au luat până și Moldova!
    Aproape că nu există proiect de țară pe care să îl declame președintele Iohannis sau alți demnitari ai statului român, că Budapesta ne-o și ia înainte! Și ne dă peste nas! Mereu prin același neobosit ministru de Externe, Peter Sjizarto. Iar exemplele s-au înmulțit deja alarmant. Însă cel mai dureros rămâne tot cel al preluării ostilităților de către diplomația maghiară până și în Republica Moldovă. Cea vecină, prietenă și soră! Dar unde cel mai mare investitor este Ungaria! Sistemul bancar moldovean devenind deja o anexă a celui unguresc! Ca și cel medical!

    Și uite cum, în timp ce Klaus Iohannis de-abia se împăuna public că Guvernul României va trimite câteva dube cu ajutoare medicale la Chișinău, Peter Sjizarto era deja acolo! În plină pandemie! La bordul unui avion plin cu echipamente medicale donate de Budapesta. Cea mai mare umilință înghițită de toate – dar absolut toate structurile statului român! – fiind că până și la Bruxelles și Strasbourg, glasul Chișinăului a fost auzit tot prin portavocea Budapestei. Același bătăios Sjizarto bătând cu pumnul în masă și solicitând intempestiv Comisiei Europene să aloce 70 de milioane de euro ajutor medical pentru lupta împotriva pandemiei în Republica Moldova. Și uite de ce OTP Bank controlează sistemul bancar de peste Prut… Iar compania maghiară Richter este lider absolut al sistemului medical… În timp ce Guvernul declarat pro-unionist al Republicii Moldova a ajuns să facă solicitări exprese de ajutor Budapestei, ci nu Bucureștiului…

    Maghiarii au drepturi! Românii nu…
    Zilele trecute, pe la cele două Palate, Cotroceni și Victoria, se creionau niște comunicate să se anunțe un nou ”proiect de țară”. Despre cum vom face autostrada Timișoara – Belgrad și astfel vom smulge noi Serbia vecină din ”ghearele” influenței economice și implicit strategice a Moscovei. Numai că… Ghinion… Agenția maghiară de știri MTI a informat deja comunitatea internațională că la Belgrad tocmai ce a fost semnat un parteneriat strategic între Ungaria și Republica Serbia. Artizanul fiind tot ministrul ungur de Externe și al Comerțului Exterior, ”coșmarul” României, Peter Sjizarto. Cel care a descins la Belgrad și a semnat deja un angajament fără precedent de cooperare în domeniile economiei, a securității energetice, a migrației ilegale și a minorităților naționale. Iar după întrevederile pe care le-a avut cu ministrul sârb de Externe, Nikola Selakovic și cel pentru integrare europeană, Jadranka Joksimovic, Peter Sjizarto a susținut, chiar în fața celor doi, o declarație care lasă încă o dată statul român cu ochii în soare. Un stat care nici măcar nu îndrăznește – la fel ca și în cazul Ucrainei – să ridice problema drepturilor comunității românești din Serbia.

    În schimb, iată ce declară Sjizarto: ” În urma relațiilor bune, atât Ungaria, cât și Serbia, atât maghiarii din Voivodina, cât și comunitatea sârbă din Ungaria au foarte mult de câștigat. Economia Ungariei și a Serbiei pot contribui foarte eficient la creșterea celeilalte. Potrivit datelor de la sfârșitul anului trecut, valoarea schimburilor comerciale dintre cele două țări a doborât toate recordurile și s-a apropiat de suma de 4 miliarde de euro. Sunt în derulare proiecte uriașe de dezvoltare a transporturilor, cum ar fi construirea căii ferate de mare viteză dintre Budapesta și Belgrad. Dar cea mai mare realizare a acestei cooperări excelente este, poate, faptul că dintre toate comunitățile maghiare de peste granițele Ungariei, cea din Voivodina se bucură de cele mai multe drepturi, iar membrii acesteia au parte de cea mai corectă atitudine posibilă”! Oare ar putea da și Aurescu al nostru o declarație la fel despre drepturile românilor din Serbia…?

    SIE ungar cumpără Ardealul!
    Acesta este avertismentul tras în van până acum de către singura structură contrainformativă care încearcă să mai stopeze din ”cumpărarea” Transilvaniei, bucată cu bucată. Și nu doar să toace fondurile operative, precum colegii de la DGIA… Pentru că s-a întețit deja amețitor ritmul în care tot felul de ”companii austriece” achiziționează, cu banii serviciului secret de spionaj de la Budapesta, Informacios Hivatal, tot ce mai este de cumpărat prin Ardeal! În deplină înțelegere cu programul oficial de investiții în Transilvania al Guvernului de la Budapesta.

    Sute de milioane de euro fiind astfel ”pompate” anual de către serviciile secrete de la Budapesta, prin atotprezentul Informacios Hivatal. Serviciu secret care este încorporat oficial în Ministerul de Externe și deci în directa coordonare a lui Peter Sjizarto… În timp ce statul român ”contraatacă” în fața ofensivei financiare totale a SIE ungar cu ”antrenamente tactice” ale unei structuri DGIA care exersează ”ambuscade armate” prin munții din județul Mureș!

    Czukor. Jozsef Czukor…
    Iar în spatele tuturor acestor operațiuni care pur și simplu în ultimii ani au îngenuncheat România cu totul nu se află nici premierul Orban, nici ministrul Sjizarto sau alt demnitar de la Budapesta. Ci Czukor. Jozsef Czukor. Șeful ”SIE ungar”. Și al spionilor Informacios Hivatal. El însuși spion. La propriu. Cel care în perioada comunistă a activat ca ofițer sub acoperire în Austria și Germania Federală. Devenind apoi omul de legătură al serviciilor comuniste maghiare cu KGB-ul rusesc. Iar apoi cu ”noul FSB”. Și cel care, în ciuda avertizărilor repetate ale CIA a fost pus de premierul Orban în fruntea Informacios Hivatal, primind mână liberă. Și rezultatele se văd… din păcate pentru politica externă a României. Una care în declarațiile prezidențiale este sublimă. Dar în realitate, ghinion, lipsește cu desăvârșire…

    Ziarul National

  • Colonel Florin Șinca: România abandonată

    2014 03 23 dsc 0117 rsz crp

    ,,Ardealul nu a pierit într-o mie de ani, nu va pieri nici de azi înainte’’, zicea de la tribuna Camerei Deputaților, Constantin Stere, în 1915, în contextul dezbaterilor privind intrarea în război (el era cu putorile centrale).

    Ce ușor, ce comod ar fi să zicem azi că toate sunt frumoase, că se rezolvă de la sine, dă-i dracului că oricum, ce să ne ia? Boii de la bicicletă?

    Nu piere țara, cu una, cu două, deși C.V. Tudor scria despre România, sat fără câini”.
    Sunt optimist și încrezător în destinul poporului și în ocrotirea sa de către Dumnezeu. Totuși, aberațiile din ultimii ani, nu vă dau de gândit? Nu vă spune nimic faptul că Legea vaccinării obligatorii a fost inițiată de acum patru ani? Și clocită de nu știu când? Că vedem la tot pasul că ni se scurtează lanțul, nu simțiți concentrarea totalitară a forței, când noi am trăit totalitarismul?
    Nu vedeți ansamblul: resurse energetice în mâna mafiei, green deal, CNU închis, demnitari fără demitate și asasini economici recompensați de ocupant cu un ciolan baban în instituțiile UE, cultura la pământ, învățământ de mântuială, instituții statale șubrezite voit, călcarea drepturilor și libertăților, lipsa strategiilor din domenii majore, slăbirea coeziunii sociale/ dezbinarea, apariția profeților noi…
    Porunca inoculării distrugerii controlate vine de la UE.

    Pe măsură ce multe dintre ale noastre se finanțează, se discută, se legiuiesc, ele slăbesc! Paradoxal nu?
    Nu realizați că sunt o serie de schimbări majore, iar Constituția a devenit hârtie igienică pentru acești nebuni care antrenează câini să detecteze gripa?
    Nu se găsește un singur procur isteț și cu sânge în instalație să cerceteze faptele chiriașului din dealul Cotrocenilor? Ar rămâne în istoria din care sasul va fi șters ca orice nechemat.
    Nu se găsește un singur procuror din gloată și să sesizeze din oficiu față de săvârșirea infracțiunii de șantaj de către Araffat, Câțu, Bode ș.a.?

    Nu se găsește un singur cetățean să înseileze o plângere față de aberația testării copiilor, școlii online și cârpei pe față?
    Nu se găseau mai mulți români să meargă la picioarele Crăișorului, la Țebea, ori în Piața Mare din Sibiu? Toată lumea vorbește de statuia lui Brukenthal, că noi facem statui împilptorilor și ucigașilor, dar nimeni nu zice că în Cișmigiu e statuia celor care ne-au bombardat în al doilea război mondial, americanii!

    Nimeni nu zice că europarlamentarul Mircea Hava a pus în piața din Alba Iulia un clopot de biserică spart în patru, că acolo sunt statui depersonalizate, care sunt zero în istoria românilor, că avem o gardă imperială de butaforie pe care unii ar dori-o reală!
    Nimeni nu suflă o vorbuliță că la Uncle Sam avem un trimis recent cu cazier și cu bube, când însăși premierul euforic are bube în cazier. Că la oa adică nu ne apără nimeni, vom fi izolați ca în 1940, și tot noi trebuie să fim cu ochii în patru.
    Nu putem fi câtă frunză și iarbă în fața guwernului, protestând față de HG de alaltăieri? Că am fost doar câțiva și dacă plecau ai noștri, se golea piața.

    Este oarecum defetist ce afirm, dar imaginea mea de ansamblu este de abandon general. Cu mici excepții din tot poporul, de oameni care nu depun armele.

    Unde e conștiința de cetățean? Am ieșit la proteste și când eram activ, că d-aia am ajuns unde am ajuns și n-am ocupat fotolii de catifea.
    Coadă la Mec, pe străzi lumea ca la bâlci, cei în metroul capitalist stau cu fața în telefon, altul dă muzica la maxim în BMW înscris în Bulgaria și belește fasolea fericit și prost la trecători. Interes individual, interes de haită, mafie informațională în mass-media într-o țară încăpută pe mâna unui birjar sub influență, dezinformare la tot pasul, stat controlat de mafia alogenă cu ramificații aproape peste tot…
    În tot acest timp, în cancelariile puterii e linişte şi pace, nepăsare şi ignoranţă, desconsiderarea naţionalismului curat, a românismului şi a martirajului, că doar l-au executat public pe președintele deținuților politici, dl Octav Bjoza. Doar e un guwern ,,de afaceri’’, nu ? Iar ocultarea adevărului face parte din planul prin care se adorm conştiinţele, se abate atenţia, se menţine confuzia, se săvârşeşte manipularea, se terfelesc biografii, se ţin la secret adevăruri.

    Ne mor bătrânii care au clădit țara asta, singuri și săraci.
    Niciun asemenea Om nu e dat exemplu.
    Niciun muc de lumânare nu se aprinde în Cetate.
    Nicio rugăciune nu s-a rostit.
    Nicio conştiinţă nu s-a cutremurat.
    Nicio voce nu s-a auzit.
    Niciun suflet nu s-a revoltat!
    Diseară, ne vedem la Piața Victoriei!

  • RUSINE! Iohannis se afișează alături de uniformele militare ale foștilor ocupanți din Ardeal

    kro

    Președintele Klaus Iohannis a asistat vineri seara, la Alba Iulia, la ceremonialul Gărzii Cetății Alba Carolina, care a prezentat onorul, fotografiindu-se la final alături de soldații îmbrăcați în uniforme militare habsburgice, specifice primei jumătăți a secolului al XVIII-lea, când Ardealul se afla sub stăpânire maghiară.

    La ceremonia cu iz de epocă, ce a inclus și tragerea a trei salve de tun, au participat și președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, și primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, și câteva sute de turiști și localnici, potrivit Agerpres.

    Manifestarea a avut loc pe esplanada dintre Catedrala Reîntregirii și Catedrala Romano-Catolică, marcând deschiderea „Alba Fest”, un fel de „zilele orașului” în variantă festivalieră.

    Președintele României, președintele P.N.L., și primarul P.N.L. de Alba Iulia s-au fotografiat alături de membrii Gărzii Cetății Alba Carolina, îmbrăcați în uniforme militare habsburgice. Pentru a evita orice discriminare, cei trei oameni politici i-au salutat și pe componenții Gărzii Apulum – “legionari romani”, “daci” și “gladiatori” -, care prezintă în fiecare seară de vineri un spectacol de reconstituire istorică pentru turiști și vizitatori.

    Anterior, Klaus Iohannis își lansase cartea „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa” la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Alba-Iulia, în cadrul Târgului de Carte „Alba Transilvana”, înconjurat de aceeași companie politică.

    Pe drumul dinspre Casa de Cultură a Sindicatelor și esplanada Catedralei Reîntregirii, președintele a cerut detalii primarului Mircea Hava despre „Monumentul Marii Uniri”, inaugurat pe 1 Decembrie 2018, la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri. Acest monument nu a fost la fel de longeviv precum evenimentul în cinstea căruia fusese ridicat, fiind, în prezent, înconjurat de schele.

  • Cum doresc SA NE UCIDA UNGURII

    ssdaaa

    Monomania hungarismului criminal

    Ne-am obișnuit de multă vreme cu literatura revizionistă maghiară, exact așa cum s-au obișnuit lăutarii unguri cu ceardașul lor. Tare mă tem că și melodia asta este furată din spațiul melosului românesc.

    Nu aveau nomazii unguri atâta aplecare către muzică și frumos, ci mai degrabă ascultau doar sunetele tropăite de copitele cailor lor asiatici, probabil nepotcoviți, în goană după alte pământuri. Călăreau zile întregi în șa, pe cal mâncau carnea uscată depozitată sub oblânc, în șa dormeau și, probabil, în șa mureau de foame și sete. Până la creștinare, le era teamă să-și facă morminte. Nici până azi nu s-a găsit mormântului lui Atilla, strămoșul hoardelor ungurești, numit „Biciul lui Dumnezeu” de către romani.

    Este dovedită de către o armată de istorici din toate neamurile, inclusiv unguri, că istoria aceasta a „Ungariei milenare” este un fals nerușinat, o făcătură, o frazeologie goală promovată în tuspatru vânturi de cei ce-și zic aristocrați maghiari, descendenții triburilor nomade, sosiți pe la noi din Asia Centrală și trecând sub ascultarea lor triburi pașnice de agricultori și păstori, așezate din timpuri imemoriale pe șesurile bogate adăpostite de Carpați.

    Cea mai mare parte a teritoriului ţării (peste două treimi) este o câmpie numită Panonică, joasă, brăzdată de fluviul Dunărea, pe direcţia nord-sud, în partea centrală. Pe acest teritoriu s-au stabilit, începând cu sfârșitul secolului IX și începutul secolului X triburile fino-ugrice ale ungurilor, conduse de Arpad, cu origini asiatice de prin zona Volgăi. Triburile lor nomadice erau prea slabe pentru a se așeza într-un singur loc, așa că au întreprins raiduri pustiitoare în Europa Centrală şi Imperiul Bizantin, atrăgând în aventurile lor seminții din toate părțile Europei, amestecându-se cu aceștia în mod sistematic. În negura secolelor XI, XII și XII, așa – zisa aristocrație veche ungurească era eterogenă, în fapt moșieri așezați pe pământuri fără stăpân, alcătuită din elemente germane, poloneze, sârbe, cehe și slovace, iar băștinașii, vechii daci și alte seminții fiind, jefuiți, la greu, provocând revolte continue în acest spațiu controlat prin teroare. Să-i alăturăm printre victime și pe secui, nonunguri, cărora le-a fost furată identitatea prin maghiarizare forțată, astăzi crezându-se unguri și cerându-și zgomotos o autonomie nejustificată istoric.

    Până la urmă, ungurii sunt bătuți zdravăn de de către Otto I la Lechfeld, în apropiere de Augsburg (955). Ştefan I cel Sfânt (997-1038) fiul lui Géza, creștinat la Constantinopole, ducele Principatului Ungar din Dinastia Arpadiană, a unificat triburile ungurilor, s-a creştinat, apoi primește de la papă Silvestru al II -lea coroana regală (1001), legând astfel Ungaria de spațiul creştin apusean. Regatul Maghiar, născut prin creștinare și teroare, devine o putere politică în Europa centrală și de Est, păstrându-și însemnele monarhice până în anul 1526, când, în bătălia de la Mohács (1526), regele Ludovic al II-lea (1516-1526) cade și moare sub spadele turcești.

    Până la căderea Regatului are loc o teroare neîntreruptă a asupra țărănimii, adusă în stare de robie, iar introducerea inchiziției catolice pe teritoriul transilvan de către un episcop fanatic, Gheorghe Lepeș, a dat naștere marii răscoale țărănești de la 1437, încheiată cu uniunea funestă a celor trei națiuni privilegiate: maghiari, sași și secui. Românii băștinași, fiind excluși.

    Teroarea maghiară continuă până când urmează o altă revoltă crâncenă, pe spațiul transilvan, și anume Războiul Țărănesc al secuiului Gh. Doja (1514), ulterior martirizat. Un fragment din Proclamația lui către poporul de jos spune totul despre starea de spirit a acelor vremuri și, mai ales, despre hungarismul criminal: „Tot ce crește pe pământul lucrat cu trudă și sudoarea voastră, tot ce arați cu vitele voastre, totul și tot cade pradă moșierilor. Pentru ei și numai pentru ei lucrați pământul, pentru ei munciți via, pentru ei creșteți turme și cirezi, iar pentru voi nu rămâne decât robie și foamete.”(Eugen Toth – Înarmarea clandestină a revizionismului maghiar – Alba Iulia 1990).

    În seria terorii și asasinatelor se înscriu și alte evenimente care au înroșit cu sânge istoria românilor pe pământul Transilvaniei. Întră în scenă marile imperii așezate la hotarele celor trei Dacii: Otoman, Țarist și Habsburgic. Între aceste evenimente tragice se înscriu asasinarea la 9 august 1601 a lui Mihai Viteazul (primul vizionar politic al reunirii tuturor românilor), de către generalul austriac de origine italiană, Basta Gheorghe, conform poruncii primite de la Împăratul Rudolf al II-lea, martiriul lui Horia, Cloșca și Crișan, conducătorii ţăranilor de după răscoala şi războiul ţărănesc din 1784, apoi urmează un șir lung de samavolnicii săvârşite împotriva credinţei, tradițiilor, conştiinţei de sânge şi de neam românesc. La aceleași cazne au fost supuse toate celelalte popoare din pestrițul Imperiu Habsburgic.

    În cea mai mare parte a istoriei ungurilor putem vorbi, de fapt, de o istorie a moșierimii eterogene mercenare maghiare, fără rădăcini istorice adânci pe aceste pământuri. Această așa zisă „Ungarie Milenară” devine „stat național” mult mai târziu., odată cu timpurile revoluționare din 1848. Numai că trezirea lor la naționalism aparține clicii nemeșilor maghiari și vine în contact direct cu naționalismul popoarelor din jur, în creștere, subjugate de clica nemeșească maghiară și care aveau să se elibereze nu peste mult timp.

    Anul revoluționar 1848 nu aduce nimic bun pentru români, ci doar fanatismul kossutian revărsat, cu ură, contra românilor, pe care îi considera o etnie ce nu putea beneficia de privilegii ca celelalte națiuni, dorindu-se un stat național maghiar, fapt pentru care Imperiul Habsburgic și cel Țarist îi pune pe unguri sub ascultare, revoluția maghiară fiind înfrântă și 13 generali unguri, vinovați și de uciderea a zeci de mii de români, sunt executați la Arad.

    În perioada 1849-1867 au loc evenimente triste și dramatice pentru românii transilvăneni ce nu pot fi şterse din memoria neamului românesc. Destinul lui Avram Iancu, mințit și de Laioș Koșșut și de Curtea de la Viena, rămâne un exemplu cutremurător prin tragismul său. La 1867 are loc oficializarea Dualismului austro-ungar, moment istoric ce a creat maghiarimii un prilej neașteptat pentru recuperarea teritoriilor stăpânite cu secole în urmă. În decurs de o jumătate de secol, Ungaria a stăpânit o suprafață de 324 851 de kilometrii pătraţi, pe care trăia o populație multietnică de circa 20 milioane de locuitori. În această jumătate de secol, armata de mercenari maghiară s-a dedat la felurite atrocități față de popoarele aflate în stăpânirea lor, fapt ce a condus la naşterea fenomenului migraţionist a peste un milion de maghiari în SUA, precum și de creare a germenilor prăbușirii „politicii milenare” maghiare, pentru totdeauna.

    „Maghiarii sunt un popor plin de îngâmfare care locuind în mijlocul naţiunilor străine lor prin rasă, au pretins totdeauna şi pretind încă să le domine şi să le maghiarizeze şi asta într-un fel de care însăşi ştiinţa suferă. În recensăminte, de pildă, domneşte voinţa bine hotărâtă de a arăta maghiarii mai numeroşi decât sunt în realitate.” (Prof. Dr. Julius Jung, 1877).

    De crime și maghiarizare forțată nu a scăpat nici micul popor slovac. Mulți intelectuali și activiști slovaci au fost încarcerați sau chiar condamnați la moarte în timpul revoluției maghiare din 1848. Însă unul din dintre incidentele care au șocat opinia publică europeană a fost masacrul de la Cernova din octombrie 1907 când ungurii au omorât14 slovaci, iar alţi 23 au fost răniți ( Ziarul Tribuna nr. 23o/18/31 octombrie 1907).

    Același ziar ne informează că ceea ce s-a întâmplat la Cernova, „a întrecut chiar mişelia de la Pănade şi Pecica şi se poate asămăna numai cu măcelul d’acum trei ani întâmplat la Aleşd, unde jandarmii unguri au împuşcat 30 români”.

    Tribuna, prin vocea deputatului Iuliu Maniu din parlamentul Ungariei, consemnează episodul dramatic din istoria satului Pănade, sat situat în comună Sâncel din județul Alba, eveniment petrecut la 26 august 1907, când soldații maghiari din batalionul 4 al regimentului 24 de honvezi de sub comanda majorului Kádár László au făcut un adevărat măcel printre țăranii din sat, ucigând circa 51 dintre ei și rănind alți 30.

    Onichifor Ghibu în lucrarea „Un plan secret al guvernului unguresc din 1907 privitor la maghiarizarea românilor din Transilvania”, ne informează că guvernele ungurești din anii 1907-1908 au procedat în mod sistematic în politica lor față de români la punerea în practică a unor măsuri, pe perioada 1907-1918, astfel: Legea Apponyi pentru maghiarizarea învățământului primar; maghiarizarea grădinilor de copii, prin Legea din 1912; maghiarizarea școlilor confesionale; înființarea episcopiei greco-catolice maghiare de la Hajdu-Dorog; impunerea lui Vasile Mangra (vândut ungurilor) ca mitropolit al românilor ortodocși, primul pas către maghiarizarea bisericii ortodoxe;„zonă culturală” de la 1918 a contelui Apponyi și colonizarea Ardealului cu maghiari și transcolonizarea românilor ardeleni în regiunile maghiare.

    La sfârșitul Războiului Neamurilor (1914-1918), mai precis în toamna anului

    1918, s-au constituit, în Centrul, Estul și Sud-Estul Europei mai multe state independente: Finlanda, Țările Baltice, Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia 1929 (fostul Regat al sârbilor, croaților și slovenilor), Ungaria și Austria.

    Dispariția conglomeratului de popoare și etnii, rase și limbi diferite din care era constituită monarhia austro-ungară a creat o Ungarie trianonică, adusă la granițele ei etnice firești. Numai că Trianonul (04 iunie 1920) a generat multă frustrare urmașilor lui Attila, nouă clasă politică bolnavă de hungarism exacerbat, încurajând, pe față, politica sa șovină, iredentistă și revizionistă revanșardă, deosebit de agresivă și violentă, obsedată de gândul și lozinca anacronică de refacere a „Ungariei Mari a Regelui Ștefan cel Sfânt”. Atacurile iredentei și revizionismului maghiar se îndreaptă contra României, Cehoslovaciei și Iugoslaviei, adică țări și popoare unde ungurii s-au acoperit de „gloria” crimelor lor abominabile.

    După Primul Război Mondial, „imperialiştii” şi ungurii șovini au fost incapabili să accepte graniţele stabilite la Trianon. Şi atunci monomania hungaristă a fost adânc înrădăcinată în conştiinţa maghiarilor din Iugoslavia, Regatului Român și în Cehoslovacia. S-a procedat la amplificarea urii lor fără margini şi a spiritului de răzbunare, s-a permanentizat ideea de a se revizui frontierele stabilite la Trianon. Probabil, că nu întâmplător, conducătorii ungurilor şi ai Ungariei au sprijinit toate acţiunile grupărilor teroriste în direcţia subminării Iugoslaviei și României, Ungaria revizionistă și iredentistă transformându-se într-un focar al groazei din Centrul Europei.

    Reputatul istoric sârb Rastislav Petrovič face dezvăluiri cutremurătoare, pe bază de documente, despre faptele de genocid săvârşite de unguri împotriva sârbilor

    în anii Primului Război Mondial, la Maciva şi Jardo, precum și despre un alt genocid petrecut între anii 1941-1945, când aproape 20 de mii de sârbi au fost masacraţi numai în Bacica şi multe din cadavrele lor au fost purtate de apele Dunării până în România, unde oameni de bine români le-au scos din valuri şi le-au înmormântat.

    Același istoric pomenește de genocidul ungurilor împotriva poporului român din Transilvania de Nord, unde ungurii au experimentat feluri de a ucide, de a tortura, de a masacra și cum să ascundă crimele, aruncândcadavrele în râuri îngheţate, ca la Novisad, fără a-i cruţa măcar pe nou-născuţi, pe femei ori pe bătrâni şi bolnavi.

    Într-un raport oficial cuprinzând toate detaliile, trimis guvernului iugoslav în exil la Londra, ne spune istoricul sârb, după enumerarea diverselor bestialităţi ale ofiţerilor şi soldaţilor armatei ungare săvârşite împotriva sârbilor la Bacica, se spune, cu disperare, în final: „Ungurii sunt cea mai bestială şi mai sângeroasă rasă între fiinţele omeneşti. Acest popor trebuie, odată pentru totdeauna, redus la tăcere”.

    Dictatul de la Viena (30 august 1940-23 august 1944) a generat condiții favorabile tuturor exceselor monomaniei hungariste, creându-se spaţiul demografic liber de sarcini şi opreliști în care să se exercite programele ideologice și politice ale ungurilor revanșarzi.

    Reluându-se tezele hungariste de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, acum transformate în politica de stat, profitând de protecţia militară a Germaniei lui Hitler, Ungaria hortystă, bolnavă de sindromul răzbunării, a absolutizat crima hungarismului în zonele politicului morbid, transformându-l într-un program de asasinate sadice cutremurătoare. Vetrele de români ale spațiului de Nord-Est transilvan au cunoscut iadul cumplit al suferinţei umane, devenind un spațiu al ororii, un adevărat și uriaş abator uman în inima Europei.

    Brutalitățile tribale, asasinatele şi execuţiile permanente aveau drept cauză aberantă doar faptul că nenorocitele de victime purtau vina de a se fi născut romani

    Revizionismul ungar postbelic nu s-a oprit la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, continuând să renască, în noile condiții istorice, prin repunerea în discuție a Tratatelor de Pace de la Trianon (1920) și Paris (1947), din cauza cărora provinciile regilor arpadieni sau angevivi au fost pierdute pentru totdeauna la anul 1918. Ei doresc să readucă aceste provincii la granițele Ungariei Mari, în ideea refacerii „Ungariei milenare”.

    Mișcarea hungaristă, revizionismul ungar contemporan sunt pe deplin sprijinite de guvernele maghiare postbelice, iar după 1989 s-au amplificat acțiunile serviciilor de informații maghiare, sub oblăduirea actualului stat maghiar, membru NATO și al UE cu drepturi depline.

    Declarația lui Orban potrivit căruia „Statul ungur și națiunea ungară au frontiere diferite”, spune totul. Și continuă domnul Orban, afirmând că „Guvernul actual consideră reunificarea națiunii maghiare, fără revizuirea granițelor, drept o parte a programului său”. (Traian Poncea și Aurel Rogojanu în „Spionajul ungar în România – București 2006).

    Liniile directoare a acestui program susținut de premierul Ungariei sunt topite în direcţiile de ofensiva ale hungarismului contemporan, clamate clar în acţiunile autonomiste ale agenturii lui din România: UDMR- Calul Troian al Ungariei pe spațiul Transilvaniei și partid toxic în politica dâmbovițeană de la București.

    Există suficiente informații din care rezultă că Transilvania, Voivodina, Slovacia și Ucraina subcarpatică sunt ținte permanente ale destabilizării din perspectivă etnică, pentru că se aruncă în spațiul public cu antitificii, că se vor utiliza instrumente ale normelor de drept internaţional. Însă, în realitate, ungurii așteaptă ocazia concretizării unor acțiuni secesioniste prielnice.

    Este clar, că relaţiile dintre români și unguri, urmare a unei istorii comune însângerate nu pot fi aduse la nivelul unei colaborări armonioase decât în momentul când partea ungară va renunţa la monomania imperialismul de tip hungarist. Este o crimă împotriva naţiunii române, a prezentului şi a viitorului ei să i se ceară trecerea trecutului de suferinţa în uitare, adică să fie îngropat definitiv, în timp ce ungurii exacerbează trecutul lor imperialist, sperând într-un viitor al reînvierii „Ungariei milenare”.

    Și acest fanatism al hungarismului înflorește în mod artificial, fără că Ungaria să aibă un drept istoric asupra Transilvaniei. Acest teritoriu vechi dacic nu a făcut parte niciodată din Regatul Ungar. A fost principat autonom şi atât.

    Cei 51 de ani de stăpânire ungurească a Transilvaniei reprezintă doar un rapt criminal pentru o perioadă istorică foarte scurtă.

    Spre deosebire de perioada interbelică, comunistă și postdecembristă, revizionismul și hungarismul maghiar nu mai emit pretenții explicite de anexare a Transilvaniei în temeiul unui așa-zis drept istoric. De la o vreme, revizioniștii maghiari au schimbat tactica, punând un accent deosebit pe imperativul acordării autonomiei, autodeterminării și autoguvernării, făcând trimitere la autonomia Ținutului Secuiesc, o ultimă idee tembelă scoasă din țilindru hungarist, prin grija portdrapelului hungarist numit UDMR.

    În fața acestei ofensive, pe față, a revizionismului și iredentismului maghiar, oficialii de la București tac, palatele puterilor politice sunt într-o dispută comtinuă și continuată, iar la ministerul de Externe s-au tras obloanele, dincolo de care se fumează trabucuri scumpe și se ascultă, probabil, „Ode an die Freude”, pe muzica lui Ludwig van Beethoven, în regim pianissimo, adică dată foarte încet spre a nu se trezi din somn bravii noștri secretari de stat și pilele politice analfabete, ajunse diplomați de carieră. La toate sediile UDMR, din dispoziția Orbanului de la Budapesta, se audiază Imul secuiesc, cel maghiar, apoi Az a szép, în timp ce drapelelor secuiești și maghiare, înfipte sfidător în inima țării, li se fâlfâie de cel românesc, de autoritățile de cârpă și de Jandarmeria română, belicoasă doar cu oponenții puterii.

    Prin satele transilvane, Veta Biriș și neamul lui Furdui ne mai trag câteva cântece de jale, de parcă trăim într-o altă țară, nu a bucuriei, ci în aceea a suferinței.

    Monomania hungaristă nu a murit, s-a revigorat, fiind activă și gândind la următoarele scenarii cu crime contra românilor cuminți, atunci când se va ivi ocazia.

  • Mesajul unui maghiar: ”Vrei Ardealul!” Nu zău?

    ardeal pamant romanescu ghimpele1

    Mesajul lui Erdos Janos, angajat la Filarmonica “Dinu Lipatti” din Satu Mare a devenit viral pe Internet. Vineri, 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni acesta a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook în care tranşează problema separării etnice, o falsă problemă pentru românii din Transilvania,

    “M-am născut întîmplător maghiar, așa cum tu, cel care citești, tot întîmplător te-ai născut de o anumită nație. Nu, la naștere n-am plîns cu diacriticele alea multe ale maghiarilor. Doar primele cuvinte, alea inteligibile, le-am spus în maghiară. Și am fost crescut de niște maghiari, familia, de la care am învățat primele lucruri în viață.

    Mult mai tîrziu am aflat că mai sînt și alte nații. Și ele cu tradițiile, limba proprie. Interesant cum pe mine, copil, nu m-a deranjat asta. Chiar am încercat să învăț limba lor, să mă obișnuiesc cu tradițiile lor, cu felul lor de a fi.

    tîrziu am aflat că aparțin unei nații, nația maghiară. Nu m-a făcut mîndru, nu m-a decepționat; am luat la cunoștință. Așa cum am aflat că alții aparțin de altă nație. În ce m-a schimbat asta? Nimic. Doar că mă interesa mai mult nația mea, istoria ei, defectele ei ( de ce nu? ), dar fără să simt că celelalte nații m-ar deranja, ar fi mai bune sau mai rele. Am aflat că există și alte tipuri de oameni; negri, galbeni, roșii… ”Foarte frumos!”-gîndeam. Diversitatea e frumoasă.

    Și am crescut. Am trecut prin școală, facultate, armată, loc de muncă. Și vedeam cum încet, încetuc, e o problemă. Degeaba am învățat o altă limbă, care a devenit ca o a doua limbă maternă, e o problemă cu mine. Nu atît cu mine ci cu nația mea. La fel, am văzut că e o problemă și cu celelalte nații. Pentru că asta conta; nația. ”Nația ta a făcut…” Păi, nene; eu sînt eu, care ”M-am născut întîmplător maghiar…” Tu asta vezi la mine? Nimic mai mult? Chiar deranjez? Ți-am făcut ceva rău? Eu personal? Atunci de ce mă urăști? De ce mă suspectezi? ”Vrei Ardealul!” Nu zău? Dar dacă aici m-am născut, aici am mormintele bunicilor, străbunicilor, oare chiar nu-i al meu? Ce să-l mai vreau? Sînt ”titular pe post”. Ai și tu mormintele străbunilor tăi aici? Foarte bine. Încap. Ce frumos că ne întîlnim la cimitir și ne salutăm! Ei sînt împăcați că se odihnesc unul lîngă altul. Așa vom sta și noi. Atunci de ce să nu ne înțelegem bine și cît trăim? Uite! Eu îți întind mîna. Hai să ne strîngem mîinile, să discutăm ca niște oameni ce

    …Nu-i mai simplu? Știu; n-avem aceeași nație, dar asta contează? Omule!

    Eu cam asta îmi doresc de ”Ziua tuturor maghiarilor de pretutindeni”. Să fie odată înțelegere, să fie odată pace, să fie odată consens, să construim ceva împreună, nu negînd istoria ci trăgînd învățăminte din greșelile conaționalilor noștri.
    ”Om să fii, că restul vine de la sine.”

    Postarea sătmăreanului a atras sute de aprecieri şi comentarii de la persoane care sunt în asentimentul lui.

  • Fudulia nejustificată, prostia și gena trădării la „ardeleniștii” secesioniști

    gherman naționalism

    Elita intelighenției românești vine din Moldova și Oltenia, marii inventatori sau scriitorii clasici cunoscuți de acolo provin. De aceea și sunt ținute în primitivism aceste zone, ca să nu mai apară alți isteți care să încurce planurile ocultei de dezmembrare a României.

    Ardeleanul, deși se consideră superior celorlalți români, mai harnic și mai cinstit, în realitate este mai lent în gândire și acțiune, comod, „ocoș”, infatuat fără temei și lesne de satisfăcut, dar din păcate doar material: case musai cu etaj, mașini bengoase, restaurante de fițe, călătorii exotice peste hotare și… cam atât, mațul să fie plin, iar orgoliul fiecăruia saturat. Spiritualitatea, ideile nobile, idealurile filosofice, altruismul, onestitatea, generozitatea față semeni, gândirea și sensul vieții nu-l interesează, deși marele filosof Emil Cioran era din Rășinari, la doi pași de Sibiu.

    Gena trădării este cea mai puternică în Ardealul cel „civilizat” – divorțuri, abandon familial, escrocherii în detrimentul partenerilor de afaceri, politicieni secesioniști, dar și mentalul oamenilor de pe stradă… Dacă-i iei deoparte și-i întrebi de Ardeal și restul României, vei găsi un număr enorm de „ardeleniști” care vor separarea de țară, că cică Bucureștii jefuiesc Transilvania și Banatul, deși este o aberație, o teorie falsă, dar ei o iau de bună, că așa „o zâs” ’telectualul Sabin Gherman de la Cluj și gata, ăsta este argumentul suprem că așa este! Vă spun din capul locului că sunt clujean, concetățean cu Sabin Gherman, Rareș Bogdan și restul șlehtei secesioniste. Deci, nu sunt oltean, moldovean sau „mitic” din București!

    Epicentrul prostiei nu-i Caracalul sau Vasluiul, ci Sibiul. Pe cât de mic, pe atât de spurcat! Un izvor nesecat de proști îngâmfați, trădători ereditari și oameni fără caracter! Sasul Werner a fost un fel de Boc al lor, o altă mizerie bipedă, care conduce în același stil, cu spectacole tip „Untold” pentru spălarea creierilor și renovări ale clădirilor fușerite, totul făcut numai pentru ochi, nimic pentru suflet!

    Sasul Werner este un robot lipsit de sentimente și asexuat, realizat în laboratoarele globalismului, testat initial și rodat în „poligonul pentru experimente multiculturale” de la Sibiu, după care creatorii lui l-au instalat ca șef peste colonia numită România pentru ca jefuirea acestei țări de către corporațiile multinaționale să nu întâmpine piedici.

    Sibiul a devenit un sat fără câini, orașul cu autoritățile și justiția cele mai corupte din România, capitala imposturii, a infatuării colective, acea fudulie nejustificată tipică omului prost, un stat în stat, „țara” sasului penal Mălai Mare Vodă. Un oraș condus de mafioți și locuit de idioți. Nu toți, doar marea majoritate…

    Sibiul e înconjurat de „sibiuri” mai mici, orășele moarte, ex-zone industriale puse la pămant, așa cum este Mediașul. Aici locuitorii sunt influnțați de indivizi caraghioși, ca tâmplarul Mircea Dăian, care se dă jurnalist, un propagandist separatist în slujba BND-ului german, activist militant pentru așa-zisa „independență” a Transilvaniei sau contrafăcutul „țărănoi” Willy Schuster, jumătate sas, jumătate ungur, alt agent de influență german, implantat în mediul rural și alte lepre secesioniste, la fel ca ei sau mentorul lor care-i și coordonează, nelipsitul activist antinațional Sabin Gherman.

    Nu mi-am imaginat că Ardealul poate genera asemenea gunoaie, dar uite că poate! Ca focar toxic de infecție, Sibiul bate Clujul, agresivitatea antiromânească e mai concentrată la „Hermannstadt” pe metrul pătrat! Aici s-a petrecut ceva malefic, atitudinea aceasta dușmănoasă cu efect întârziat am simțit-o încă de pe băncile facultății, colegii sibieni aveau un soi de defazare atemporală gângavă în toate cele. Sincer, nu știu ce a provocat această degenerare colectivă, nu sunt psiho-sociolog, dar presupun că are legătura cu alcoolul consumat în cantități uriașe, înlocuit acum de droguri la cei tineri, cu propaganda pro-occidentală, cu predispoziția la comportamentul de turmă și – de ce nu? – cu egoismul, plus lăcomia sașilor și consangvinizarea prin căsătoriile între veri primari, ca să rămână averile în familie, uniuni conjugale incestuoase care au generat urmași imbecili.

    Ardelenii sibieni sunt în politică cam ceea ce sunt femeile lor în societate: vulgaritate, educație deficitară (fără cei „șapte ani de acasă”), lipsă de maniere, aspect neglijent, atitudine de țoapă dornică de bârfă, îmbrăcăminte ieftină și de prost gust, frustare cât încape, orgolii aiurea, invidie, grandomanie și trădare în final.

    Traian STOIA, Cluj-Napoca

  • PAPA FRANCISC A ACCEPTAT SĂ FIE PREZENT LA DECLARAREA AUTONOMIEI TERITORIALE A ARDEALULUI

    2221

    Autoritățile de la Budapesta i-au pregătit pe ungurii din Ungaria și pe etnicii maghiari din România pentru marele eveniment, pelerinajul iredentist programat la Miercurea-Ciuc pentru ziua de 1 iunie 2019 când, în prezența Papei Francisc, să fie declarată autonomia teritorială a Ardealului și, apoi, alipirea la Ungaria.

    În fiecare an, pelerinajul Rusaliilor catolice de la Șumuleu Ciuc a avut loc în sâmbăta dinaintea Rusaliilor. În anul 2019 pelerinajul catolic va avea loc în ziua de 8 iunie a.c. Pelerinajul iredentist , împotriva Poporului Român și a integrității teritoriale a României, este programat cu o săptămână mai devreme, sperând organizatorii și participanții că nu-i vede Dumnezeu și nici Sfânta Fecioară Maria.

    Se știe că, după Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, la care au participat peste 100.000 de români din toate provinciile istorice ale Geției, Poporul Român a înfăptuit Marea Unire și a realizat România Mare.

    Ungaria și organizațiile etnicilor maghiari din România nu au recunoscut niciodată Unirea de la Alba Iulia și au luptat continuu împotriva Poporului Român și a Statului Național Unitar Român. La începutul anului 1919, Republica Sovietică Socialistă Ungaria, condusă de Bella Kun și Rusia Sovietică  în frunte cu Vladimir Ilici Lenin au declanșat un război împotriva României pentru cucerirea Ardealului și instaurarea Comunismului ale cărui baze teoretice au fost puse de tovarășul Karl Marx și „soția” sa cu barbă, tovarășul Engels. Atunci, Armata Română i-a învins pe cotropitori și la 4 august 1919 a ocupat Budapesta. După Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, Ungaria a obținut o parte din Sfântul Pământ Românesc până la Tisa, unde locuiau 1.200.000 de români care aveau 192 de biserici ortodoxe și greco-catolice.

    În ultimii 100 de ani, Ungaria și iredentismul maghiar, au acționat continuu împotriva României și a Poporului Român aplicând, de regulă, politica pașilor mărunți cu scopul de a anexa Ardealul. După Diktatul de la Viena din 30 august 1940, Ungaria condusă de amiralul fără flotă Horthy Miklos a săvârșit numeroase atrocități împotriva românilor și evreilor din Ardealul cedat de regele Carol al II-lea. Pentru miile de români uciși în chinuri groaznice de către unguri și cei peste 156.000 de evrei trimiși în lagărele din Germania de către Ungaria nici până astăzi autoritățile acestei țări nu au cerut scuze Poporului Român și nu au plătit despăgubiri pentru victimele Holocaustului.

    Adevărul istoric cunoscut și de către conducătorii Ungariei și de către unguri este că Poporul Român este urmașul real al Poporului Get, Primul Popor de pe planeta Pământ pe care Bunul Dumnezeu l-a așezat, cu cel puțin 7.000 de ani î.Hr., în Geția Edenică, în Grădina Maicii Domnului. Acesta este Dreptul Istoric Primordial al Poporului Get și al Poporului Român asupra teritoriului din multimilenara Vatră Sfântă și Strămoșească.

    Din Istoria Europei se știe că hoardele barbare ale hunilor au ajuns pe bătrânul continent și s-au așezat în Câmpia Panonică, în jurul anului 900 d.Hr. Atunci, strămoșii noștri Geți au fost ospitalieri cu noii veniți. După 300-400 de ani, unele hoarde barbare ale hunilor au migrat, din nou, în număr mic și s-au așezat în unele localități Getice din Ardeal, cu o vechime de câteva mii de ani. Capitala Ungariei, orașul Budapesta își trage numele de la cetatea Getică Buda ale cărei ruine sunt bine conservate și constituie un punct de atracție turistică.

    Până la Tratatul de la Trianon, din anul 1920, Ungaria nu a existat ca stat în Europa. Mincinoșii științifici oficiali de la Budapesta, care au falsificat grosolan Istoria acestei țări, i-au învățat pe politicienii maghiari despre așa-zisul mileniu de ocupație a Ungariei asupra Ardealului care a durat 51 de ani, de la 1867 până în anul 1918.

    Sfidând Adevărul și Dreptul Istoric al Poporului Român asupra Ardealului, conducătorii Ungariei, ai bisericilor catolice maghiare și ai numeroaselor organizații ale etnicilor maghiari din România au programat, în complicitate cu Papa Francisc, ca pe Sfântul Pământ Strămoșesc Românesc, în mijlocul țării noastre, la Miercurea-Ciuc, în ziua de 1 iunie 2019 să declare autonomia teritorială a Ardealului și să acționeze în plan extern pentru recunoașterea acesteia, după modelul Kosovo.

    Pentru a putea pretinde aplicarea principiului autodeterminării popoarelor, Ungaria a acordat dublă cetățenie pentru circa 4,2 milioane cetățeni români (din care 1,2 milioane etnici maghiari) și a cumpărat multe sute de mii de hectare de teren agricol și păduri în Ardeal.  Acestea se adaugă la zecile de mii de imobile dobândite ilegal de multe persoane juridice și persoane fizice maghiare la care Statul Român le plătește anual peste 500 milioane euro la hoții de imobile şi la cei care au fost împroprietăriţi ilegal.

    Cu ştiinţa şi acordul Papei Francisc, la Miercurea-Ciuc este pregătită participarea Preşedintelui Ungariei, a Primului-ministru, a întregului Guvern și Parlament de la Budapesta, a europarlamentarilor din Ungaria (inclusiv a pastorului Tokes Ladislau), a liderilor organizațiilor maghiare din Bazinul Carpatic, din alte țări europene, din S.U.A., Canada și Australia, precum și a peste 100.000 de unguri din Ungaria, Serbia, Slovacia, Cehia, Croația, Ucraina și foarte mulți din România, organizați de U.D.M.R. și bisericile catolice maghiare.

    Serviciul Român de Informații (S.R.I.) și Serviciul de Informații Externe (S.I.E.) au aflat și i-au înștiințat în scris pe Președintele României, Primul-ministru, Președintele Senatului și Președintele Camerei Deputaților despre ce a pregătit Ungaria împreună cu Papa Francisc împotriva Poporului Român și a integrității teritoriale a României! Cu toții ascund Adevărul și nu acționează pentru a interzice vizita Papei Francisc în România și pelerinajul iredentist inventat la Miercurea Ciuc pentru ziua de 1 iunie a.c., unde urmează să fie declarată autonomia teritorială a Ardealului, limba maghiară ca limba oficială în Ardeal și să fie arborate mii de drapele ale Ungariei.

              Partidul România Noastră solicită autorităților Statului Român să acționeze, de urgență, pentru:

              1.Informarea corectă a Parlamentului și  Poporului Român despre pregătirile făcute de Ungaria, împreună cu U.D.M.R. și Papa Francisc, pentru dezmembrarea teritorială a României și declararea autonomiei Ardealului.

              2.Interzicerea vizitei Papei Francisc în România.

              3.Declararea ca persoană non grata a conducătorilor din Ungaria, inclusiv ai partidelor politice, care s-au pronunțat ori au acționat pentru autonomia teritorială a Ardealului.

              4.Scoaterea în afara legii a U.D.M.R., a Partidului Civic Maghiar (P.C.M.) și a Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (P.P.M.T.).

              5.Eliminarea U.D.M.R. de la guvernarea României și a reprezentanților acestei organizații șovine, extremiste și  antiromânești din toate instituțiile Statului Român, atât cele centrale, cât și cele locale.

              6.Interzicerea Universității de vară antiromânești de la Tușnad, organizată de Ungaria și U.D.M.R,.

              7.Interzicerea separatismului școlar și universitar pe criterii etnice, a limbii maghiare în instituțiile publice și a denumirilor de localități în limba maghiară, identice cu cele din timpul ocupației horthyste.

              8.Dezarmarea formațiunilor paramilitare maghiare din Ardeal.

              9.Informarea tuturor organismelor de conducere ale Uniunii Europene, a Parlamentului European și a Guvernelor din toate țările membre ale Uniunii Europene despre acțiunile Ungariei vizând dezmembrarea teritorială a României.

      

    Dr.Gheorghe Funar

    Președintele Partidului România Noastră

    Candidat la funcția de Președinte al României, la alegerile din noiembrie 2019 

     

    Cluj-Napoca,

    5 februarie 2019

    Nota Editorului: Domnul Funar face niște previziuni apocaliptice. Eu personal nu cred că ungurii vor fi într-atât de nebuni încât să declare cine știe ce autonomie, darămite a Transilvaniei, la 1 iunie 2019 când vine Papa, pur și simplu nu este înțelept ca la un an după Centenar să lansezi o astfel de provocare în public, având în vedere că există mulți români care ar pune mâna pe ce apucă, furci, topoare și s-ar bate până la moarte pentru Ardeal, care este și va fi pământ românesc. – S.C.

  • Tensiuni în Ardeal! Univesitatea de Medicina în centrul unui scandal de proporții

    ardeal

    Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor Sorin Cîmpeanu a declarat, sâmbătă, că afirmaţiile comisarului european pentru educaţie Tibor Navracsics la adresa Universităţii de Medicină din Târgu Mureş pot genera, în mod total nejustificat, un prejudiciu de imagine procesului educaţional din instituţiile de învăţământ superior din România.

    “Educaţia este un domeniu esenţial în orice societate şi nu trebuie folosită în scopuri obscure, electorale, nici în plan intern şi nici extern. (…) Într-o Românie europeană, dreptul la educaţie nu este şi nu poate fi condiţionat sau negociat din raţiuni etnice sau politice. Informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la prezenţa şi activitatea domnului Tibor Navracsics în România, dar mai ales din perspectiva afirmaţiilor sale la adresa activităţii unei universităţi româneşti, autonome (nu reiese exact în ce calitate a făcut aceste afirmaţii mai degrabă suprarealiste) calificând drept ‘nepotrivită’ o iniţiativă pur administrativă, de echitate a procesului educaţional, respectiv modificarea modului de derulare a evaluării studenţilor la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Tg. Mureş, ne fac să considerăm că aceste afirmaţii pot genera, în mod total nejustificat, un prejudiciu de imagine procesului educaţional din instituţiile de învăţământ superior din România”, a scris Cîmpeanu, pe Facebook.

    El a adăugat că educaţia nu trebuie folosită ca tema electorală nici în plan intern, dar nici în plan extern, aşa cum este cazul declaraţiilor făcute de Tibor Navracsics, care a vizitat mai multe oraşe din Transilvania în cursul acestei săptămâni, la invitaţia UDMR

    “Declaraţia respectivă este lipsită de o fundamentare a subiectului, întrucât decizia de modificare a regulamentului, luată în luna aprilie 2018 a vizat asigurarea la standarde superioare de calitate a procesului de evaluare a studenţilor, indiferent de cetăţenia / etnia acestora, prin subiecte identice, elaborate de către cadrele didactice romane şi maghiare, fiind apoi redactate în cele trei limbi. În aceste condiţii, considerăm această modificare ca fiind conforma cu standardele internaţionale în domeniul învăţământului superior, fiind chiar necesară. În spiritul unei corecte informări, din perspectiva consolidării rolului asumat de domnul Tibor Navracsisc – de susţinător al creşterii calităţii învăţământului superior la nivel european, în spiritul dialogului pe care domnia sa îl promovează, subliniem faptul că decizia respectivă a fost precedată de un dialog cu toţi reprezentanţii comunităţii academice din UMFST Târgu Mureş, în care numeroase cadre didactice de naţionalitate maghiară au înţeles şi acceptat că aceasta măsura luată în mod legal de senatul universităţii nu are conotaţii etnice”, a mai afimat Cîmpeanu care este şi preşedinte executiv al Pro România.

    El a menţionat că s-ar fi impus o reacţie fermă a Ministerului Educaţiei Naţionale din România pe acest subiect.

    Potrivit presei, comisarul european pentru educaţie Tibor Navracsics, invitat de UDMR în Transilvania, a declarat că nu i se pare potrivită modificarea cu două săptămâni înainte de sesiune a examinării studenţilor de la Universitatea de Medicină din Târgu Mureş.

    Protestele studenţilor maghiari au izbucnit în urmă cu câteva zile pe motiv că sunt în situaţia de a nu li se recunoaşte notele de la examene, întrucât profesorii de la secţia maghiară nu s-ar fi conformat unei decizii a Senatului UMFST Târgu Mureş, din anul 2018, cu privire la introducerea examinării unitare la nivelul celor trei linii de studiu, română, maghiară şi engleză.

    Profesorii maghiari susţin că folosirea unei bibliografii comune exclude din sistemul de învăţământ folosirea cărţilor de specialitate în limba maghiară care nu sunt disponibile în limba română.

    Prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa, a mediat, la începutul săptămânii, o discuţie de peste patru ore între conducerea Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie Târgu Mureş, profesorii de la linia maghiară şi reprezentanţii UDMR, în frunte cu Kelemen Hunor, care au solicitat atât recunoaşterea examenelor susţinute de studenţii maghiari, cât şi crearea unei facultăţi în limba maghiară în cadrul UMFST.

  • Cum erau goniți românii din orașele Transilvaniei!

    izg
    ORAŞELE SUNT ARTIFICIAL MAGHIARIZATE

    În articolul de faţă vom avea în vedere un alt aspect al procesului de maghiarizare a Ardealului, aplicat într-un mod dur de autorităţile maghiare timp de mai bine de două secole şi care a devenit de-a dreptul furibund după 1867, în urma instituirii dualismului austro-ungar. Este vorba de „purificarea etnică” a centrelor orăşeneşti, practic de interdicţia pentru români, în special, de a-şi stabili reşedinţa în mediul urban. Era şi acesta un mijloc de a menţine naţiunea majoritară a Transilvaniei departe de bunăstarea economică, de avantajele unui mediu cultural şi educaţional adecvat şi de posibilitatea de a avea un standard de civilizaţie corespunzător acelor momente istorice.

    Această stare de fapt, biseculară, şi care dusese la un raport nefiresc din punct de vedere etnic al componenţei mediului urban ardelenesc, a fost menţionată şi în discursul de instalare de către primarul patriot Emil A. Dandea, în cea dintâi legislatură în care s-a aflat în fruntea oraşului Târgu-Mureş (1922-1926). Acest lucru a dus la o reacţie ostilă a politicienilor maghiari şi a presei maghiare locale.

    Spre evidenţierea justeţei respectivei afirmaţii, Gazeta Oficială a Oraşului Târgu-Mureş, „ORAŞUL”, Anul I, Nr. 18, din 29 Sept. 1923, sub genericul Răspunsuri, la p. 170-171, nuanţează chestiunea şi o argumentează pe baza unui ordin emis de conducerea oraşului Turda. Redăm în extenso acest articol nesemnat:

    „Cu ocazia instalării sale, primarul — între altele — a afirmat că oraşele, şi aşa şi Tg.-Mureşul a fost maghiarizat şi menţinut unguresc în mod artificial. Pentru această afirmaţiune însă a fost atacat fără scrupul. Ne fiind aici locul pentru a trata mai pe larg chestiunea aceasta, întru dovedirea afirmaţiei primarului, deocamdată reproducem numai o hotărâre adusă relativ nu de mult de congregaţia oraşului Turda [1]; asemenea dispoziţiuni,sau similare, sigur că s-au luat mai în toate oraşele situate în «marea valahă», adică în Ardeal, deci de sigur şi în Tg.-Mureş. La măsurile locale o să revenim, acum să vedem documentul. [2]

    «Anno 1711, die 19. mensis Iulii.

    In congregatione Totius, Universitatis Nobilium Oppidi Thorda.

    Conclusum [3]

    Aflăm că românii se înmulţesc foarte tare între noi, spre dauna noastră…Oraşele şi satele vechi şi frumoase locuite înainte de maghiari şi saşi, într’atâta sunt pustiite de locuitori, prin înmulţirea românilor, că acum nici de veste nu le mai putem auzi. Pentru motivul amintit mai sus, hotărâm în comun că fiecare cetăţean sau văduvă din oraş este îndatorat a alunga, în curs de 8 zile, din casele şi pământurile lor pe toţi Românii, aflători la casa sau pe pământurile lor, iar dacă nu voiesc să meargă, să fie alungaţi. Dacă se va afla vre-un cetăţăn ori văduvă atât de neajutorată, cât nu-l poate alunga cu forţa sa, ofiţerul oraşului este obligat a-i dea ajutor. Dacă se va afla vre-un cetăţăn sau văduvă care nu va duce la îndeplinire ordinul să fie pedepsit, în mod irevocabil, până la 12 fl. [orini] şi ofiţerul oraşului, luând cu sine destule forţe, este dator să alunge pe astfel de valahi refractari şi să le alunge vitele de pe teritoriul oraşului.

    Tot în această adunare se hotărăşte ca nimeni […] dintre locuitorii din Turda Nouă şi Veche să nu dea românului nici casă, nici loc de casă, nici loc extern; să nu-i vândă şi să nu-i dea loc de locuit aici; care loc, dacă va fi vândut cu drept de moştenire, sub orice titlu, se va confisca pentru oraş şi executorul îl va alunga (pe român) din oraş […] Dacă însă se va afla cineva dintre noi, care nu va observa una sau alta din condiţiile susnumitului ordin, se va pedepsi, mox et de facto [4], cu 24 fl.[orini] şi dacă va fi refractar şi mai departe să fie un om descalificat.»” (Urmează 135 de semnături)

    Selecţia textului şi comentariu, note, prof. Alexandru CIUBÎCĂ

    [1] Blasiu Orbán: Oraşul Turda şi jurul, B[uda]pesta, 1889. (nota redacţiei)

    [2] Asupra documentului ne-a atras atenţia neobositul cercetător al archivelor dl T. Popa, prof. la Liceul „Gh. Bariţiu” din loc.[alitate] (nota redacţiei)

    [3] „În anul 1711, în ziua a 9-a a lunii iulie. În adunarea tuturor, a unanimităţii nobililor cetăţii Turda. Hotărâre” (traducerea noastră)

    [4] Imediat de pus în practică (traducerea noastră)

    Notă: Prescurtările din document aparţin redacţiei bilunarului „Oraşul”.

    Sursa articolului: Cuvântul liber

  • Afirmații revoltătoare apărute în celebra revistă „Le Point”, chiar de 1 decembrie: În 1918, România a obținut Banatul, „vechi teritoriu maghiar” , a „ocupat Basarabia”, iar Ardealul a fost „furat de la Ungaria”

    153734

    Chiar de Ziua Națională a României, sub titlul „Istorie: România s-a născut acum un secol” (e vorba despre Centenarul Unirii, nu al României – n.r.) , revista franceză „Le Point” a publicat un interviu cu istoricul Isabelle Davion, în care aceasta susține că regatul României format în 1878 a fost unul „frustrat”.

    Întrebată care sunt teritoriile care România le-a „agregat” în 1918, istoricul francez spune că este vorba despre „Basarabia, obținută de la Rusia, în timpul Revoluției Bolșevice. Bucovina, când după 28 noiembrie 1918 Consiliul General al regiunii a votat detașarea de Austria. Banatul, vechi teritoriu maghiar, care va fi împărțit în 1919 între România și Iugoslavia, alt stat nou-creat pe 1 decembrie 1918 – astfel încât aceste două state apropiate de Franța să se se înțeleagă foarte bine – dar România va regreta mereu că nu a obținut Banatul integral. Și în final, Transilvania furată de la Ungaria”.

    Chestionată despre argumentele României pentru aceste teritorii, Isabelle Davion spune că este vorba despre „argumente istorice și etnice”. Dar zice ea, argumentele „se pot întoarce împotriva României, pentru că Basarabia a fost de-asemenea rusificată, în timp ce Transilvania a fost maghiarizată. Dar România a practicat politica „faptului împlinit”, ocupând în noiembrie 1918 aceste două teritorii”.

    Isabelle Davion este profesor la Universitatea Sorbona, precizează Le Point.

    Aceste afirmații vin în contextul în care în aceeași zi, la Berlin, agenția de presă a statului german (DPA) a scris că România „a anexat” o parte din Ungaria. MAE și Ambasada României la Berlin au înaintat proteste oficiale. – Sursa: ActiveNews.ro

  • Nu va suparați, da’ cand ne înjură Orban la noi în Ardeal nu este problemă?

    unguri maghiari

    Ambasadorul României la Budapesta a fost chemat de urgență să dea explicații de ce a zis Tudose că n-are ce căuta steagul secuiesc pe instituțiile publice.

    Ok, Tudose e un bou, asta știam. Nu știam că e atât de bouă încât să vă dea la voi și apă la moare sau la moore sau la mure sau cum se zice în ținuturile secuiești. Deci asta e clar.

    Auziți, da’ când vine Orban în Covasna și-si face planuri frumoase cu Ardealul, an de an, în inima României, din ce în ce mai agresiv și mai pe față, nu este puțin problemă? Dechit intrebăm și noi, nu ve superați! – Sursa: Kamikaze

  • Klaus Iohannis, președintele POSEDAT

    mutukhamon

    Să spui despre cineva că e „obsedat” dacă vorbește fără preget despre DREPTURI și LIBERTĂȚI, despre STATUL PARALEL și ABUZURI e semn că tu însuți ești #POSEDAT, posedat exact de Statul Paralel în fruntea căruia te afli! Nimeni nu ar trebui să se mire de răspunsul tău de ieri. Ai spus că „nu există Stat Paralel” tocmai pentru că acest Stat Paralel, cât se poate de real și de activ, este Statul Tău!

    Așa cum ai vrut Primăria Ta, Casele Tale, Guvernul Tău, „românii Tăi”, următorul în șir, pentru a închide, este STATUL TĂU! Tu, Klaus Werner Iohannis, ești doar formal „Președintele României”. În mod real, ești Președintele Statului Paralel.
    NU ești cu adevărat Președintele României, ești Președinte pe „Planeta Românica” a procurorului „Portocală”.

    NU ești cu adevărat Președintele României, ești Președintele scrâșnitor din dinți al celor care ABUZEAZĂ, al celor care se consideră o CASTĂ SUPERIOARĂ, al celor care se consideră deasupra legii, a Constituției și a muritorilor de rând!

    NU ești cu adevărat Președintele României, ești Președintele celor din Sufragerie, ești Președintele înstelaților și acoperiților, al tuturor celor care consideră că România e „privata” lor. Ești Președintele lui KOVESI, lui COLDEA și lui MAIOR, care ne sfidează cu buna ta știință spunându-ne că erau „la un eveniment privat” acasă la Gabriel Oprea în seara turului II al alegerilor prezidențiale din 2009!

    NU ești cu adevărat Președintele României, ești Președintele Ioanei Ene Dogioiu, care cerea în prime-time „arestarea judecătorilor Curții Constituționale a României”!

    NU ești cu adevărat Președintele României, ești Președintele postului Realitatea TV, care ne dă non-stop lecții de moralitate și economie de la adăpostul celor 24 de MILIOANE DE EURO taxe și impozite NEPLĂTITE la stat de 6 ani de când sunt în insolvență!

    NU ești cu adevărat Președintele României, ești Președintele pseudo-patriotului Rareș Bogdan, care întreține în fiecare seară ideea că cei din Ardeal le sunt cu mult superiori celor din restul țării. Nu, Iohannis, nu Bogdan – românii sunt UNA, oricât ați încerca voi să-i dezbinați! Suntem aceiași OAMENI, aceiași ROMÂNI, cu calități și defecte, cu bunele și relele noastre! Iar adevăratul pericol, adevărata cauză a MALADIEI DEZBINĂRII ce ne-a cuprins sunt oameni ca voi!

    NU ești cu adevărat Președintele României, ești Președintele Liviei Stanciu, din cauza căreia România a fost condamnată la CEDO în mai multe rânduri, din cauza căreia doamna Mariana Rarinca a stat 6 LUNI la închisoare fără a fi vinovată! …Ceea ce te-a determinat să o „pedepsești” pe Livia Stanciu numind-o judecător la Curtea Constituțională a României!

    NU ești cu adevărat Președintele României, ești Președintele „Geacă Roșie”, care a călcat în picioare Constituția și, în loc să MEDIEZE, a incitat la proteste și chiar a ieșit în stradă cu scopul dărâmării unui Guvern perfect legitim! În ce țară din lume se mai întâmplă așa ceva!? Cum poți să pretinzi tu, Iohannis, că ești „Președintele tuturor românilor” când tu te faci că pur și simplu NU EXISTĂ MILIOANE de români care simt și gândesc cu totul diferit față de tine!?

    Dacă noi, MILIOANELE DE ROMÂNI care suntem interesați și care VORBIM despre DREPTURI și LIBERTĂȚI, despre STATUL PARALEL și despre ABUZURI, suntem pentru asta niște „OBSEDAȚI”, atunci am și eu a-ți transmite ceva:

    Te consider un Președinte #POSEDAT! Posedat de DEMONUL LĂCOMIEI, al lăcomiei de a avea cât mai multe case! Posedat de lăcomia de a le obține chiar și prin FALS și UZ DE FALS, cum spune clar instanța care a dat sentința DEFINITIVĂ și IREVOCABILĂ prin care ai pierdut respectiva casă!

    Te consider un Președinte #POSEDAT! Posedat de DEMONUL PUTERII, al puterii ABSOLUTE care să-ți permită ție să faci orice, să CALCI peste VOTUL românilor, să rupi țara asta în bucăți, să ne fărâmițezi în bucățele atât de mici și să ne asmuți unii împotriva altora până când cu greu vom mai putea să spunem că suntem o națiune, că suntem un popor!

    Te consider un Președinte #POSEDAT! Posedat de DEMONUL FRICII, al fricii că Statul Paralel pe care îl slujești te va băga chiar pe tine la pușcărie, folosind la momentul „OPORTUN” unul, două, trei dosare… câte e nevoie! Cu atât mai mult cu cât tu chiar știi despre tine că ești victima lor sigură. Pentru că tu chiar știi cu ce te-ai ocupat…

    Te consider un Președinte #POSEDAT! Posedat de DEMONUL DEZUMANIZĂRII, demon care te-a convins că e bine să NU o grațiezi pe mama fetiței care te implora la televizor. Acolo unde îți duci tu mâna când se intonează imnul național e doar un VID ABSOLUT, Iohannis! Dacă acolo ar fi bătut cu adevărat ceva, ai fi înțeles că o fetiță cu tatăl foarte bolnav, cu „locuința” într-o anexă, are nevoie să fie alături de mama sa, care făcea pușcărie pentru că greșise și furase alimente pentru fetița sa.Dar tu, dacă ne amintim, ești cel care a fost în stare să spună asta: „Alţii au investit în copii, în educaţia copiilor, noi am investit în imobile”.

    Faptul că vom intra în 2018 cu tine Președinte este un PURGATORIU prin care ne e dat să trecem! Cu tine Președinte, riscăm să ajungem să ne „comemorăm” țara, în loc să ne-o „aniversăm”. Dar tot e ceva bun în toate aceste lucruri. Partea bună e că linia de demarcație devine tot mai clară. Din ce în ce mai mult și din ce în ce mai clar, tu te desprinzi de România și ajungi să fii în integralitatea făpturii tale Președintele STATULUI PARALEL. Iar 2018 e despre România, nu despre statul tău paralel… Iar 2019 e tot despre România și despre VOTUL românilor, nu despre Noua Securitate pe care o slujești cu sârg…

    Oricât te-ai strădui tu, oricât s-ar strădui GRUPUL din care faci parte să ne țină departe de propriul Destin, românii, în marea lor majoritate, vor reașeza trenul pe șine. Și vom merge mai departe… În 2018, din păcate, probabil tot cu tine. Din iarna lui 2019, din fericire, fără tine.

    …Fie să FIM!

  • Ungaria Mare NU A EXISTAT! Să se știe, să afle şi Tokes

    LASLO TOKES

    Foarte adevărat, cu un amendament: ultimul rege din dinastia arpadiană, a decedat la 300 ani după regele Ștefan (la 1300). Din 1300, până în 1527, au fost numai regi străini, ce nu aveau nici o legătura cu ungurii.

    Numele de „Ungaria” derivă din turcă și înseamnă „10 săgeți”, adică numarul triburilor turcice venite în Panonia: 3 triburi de turci Cabari (proveniți din Khazari – popoare turcice care au adoptat iudaismul), 6 triburi de populații turcice, care au format baza ungurilor (dintre care cel mai puternic era tribul maghiarilor) și un trib de Baschiri, de la care derivă și cuvântul „Bozgor” (baschir, boschir, boscor) din care s-a format în română verbul „a boscorodi – a vorbi neînțeles”.

    SĂ SE ŞTIE !!

    Ungaria Mare nu a existat! Să afle şi TOKES!!!

    Este scornită de minţile înfierbântate care confundă realitatea cu visurile deşarte de mărire!

    Ungaria aşa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniţă birocratică, a unui funcţionar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi şi aranjamente de culise.

    Ungaria aşa zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr-un eveniment de anvergură. Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la temelia sa jertfa a sute de mii de români! Prin jertfă se consolidează tot ce este trainic în istorie. Unde este jertfa ungurească la 1867?! Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac şi jumătate de ocupaţie turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece?

    Să le aducem aminte celor care calomniază România cu atâta pasiune, faptul ruşinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz, că în armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta şi din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur !

    Repet: când turcii, care transformaseră Ungaria în paşalâc, au fost alungaţi de armatele unei puteri europene, creştine, în acea armată nu a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiară! Nici unul! La fel cum, în cele aproape două secole de ocupaţie turcească, nu s-a înregistrat niciun moment de rezistenţă, de opoziţie ungurească la ocupaţia musulmană.

    Nota bene: principatul medieval ungar, creaţie a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor româneşti, între care includ şi Transilvania. Nu întâmplător regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într-o jumătate de mileniu! Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare. Dispare Ungaria, dar nu şi Transilvania, care continuă să existe!

    De ce nu dispare şi principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527? Simplu de ce: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria şi Transilvania erau lucruri diferite, entităţi complet separate, care nu puteau fi gândite împreună! Dimpotrivă, în linii mari, Transilvania se afla în aceeaşi situaţie cu Moldova şi Ţara Românească, fiind toate trei părtaşe în mod firesc la aceeaşi istorie, la acelaşi model de organizare politică.

    Insistenţa cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc: comparaţia între cel calomniat şi calomniator! Foarte uşor şi la îndemâna oricui este să constate că oportunismul şi lipsa de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari, decât la cei care ne-au condus şi reprezentat pe noi! S-o spunem pe şleau şi pe înţelesul omului de rând: momentele în care să-ţi fie ruşine de tine că eşti maghiar sunt mult mai numeroase şi mai jenante decât cele care i-ar îndreptăţi cât de cât pe români să trăiască acest sentiment dureros.

    Nu mai intrăm acum în detalii, dar aceste detalii de urgenţă trebuie adunate de istoricii specialişti şi puse pe tapet, căci numai aşa vom închide gura celor care şi-au făcut o meserie din a calomnia tot ce este românesc!

    Ţinem totuşi să punem o întrebare pentru bravii noştri detractori maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie: câţi sunt românii care au făcut istorie pentru Budapesta, şi câţi sunt maghiarii care au marcat istoria pentru români? Câţi sunt românii al căror nume a fost maghiarizat şi se fălesc azi cu ei toţi maghiarii, şi câţi sunt maghiarii cu nume românizat?.

    Să mi se ierte simplicitatea, aproape penibilă, a demersului pe care îl propun! Dar nu avem încotro şi trebuie să ne coborâm la nivelul cerebral al celor care ne agresează, agasanţi şi insistenţi cu orice ocazie!

    Să vorbim aşadar pe înţelesul minţii lor, împuţinată de ură şi năluciri deşarte!

    Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le facem publice şi să tranşăm o dată şi pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligaţi să participăm, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor. Pentru cei ce vor face această operaţiune, de listare a românilor care împodobesc Pantheonul unguresc, le recomandăm să verifice situaţia din satul Buia, unde s-au născut cei doi mari matematicieni Farkas şi Janos Bolyai. Am prieten un istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia, scris Bolyai, era român, că tot satul Buia era românesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un bine cunoscut nume de botez tipic românesc, larg răspândit la românii din Ardeal, din Maramureș! Din păcate acel coleg se teme pentru persoana lui şi pentru familie să-şi susţină ipoteza, adevărul! Să-l ajutăm noi, dacă nu pe domnul istoric, atunci măcar pe domnul Adevăr să iasă în lume teafăr, întreg, nemăsluit!

    Acelaşi exerciţiu nu ar strica să-l facem şi cu ceilalţi vecini, întrebându-ne câţi ucrainieni, ruşi, bulgari, sârbi sau greci au scris pagini de istorie românească, şi câţi români i-au fericit pe vecinii noştri şi ar binemerita nu numai un cuvânt de recunoştinţă din partea acestora! Dar ar merita ca în toate aceste ţări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana

    împotriva celor ce simt româneşte şi se consideră români.Oare cât vom mai tolera persecutarea şi marginalizarea românilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic demascând nerușinarea guvernanţilor vecini, a guvernanţilor noştri, complet surzi la suferinţa românilor din ţările vecine?!

    Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea statului Ungaria! Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci. Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar. De data asta, pentru prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria ţară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat naţional! Comunitatea internaţională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, consideră că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor!

    Care e logica acestor resentimente?

    Cum puteţi deplânge la nesfârşit dispariţia graniţelor care aparţineau altora, adică habsburgilor?!

    Nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridicolul situaţiei?!

    Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea şi administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor. Abia după Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor! Şi ştiţi dumneavoastră, fraţi maghiari, care a fost prima iniţiativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la Budapesta? Care a fost primul lor gând de autoguvernare maghiară, suverană şi independentă pentru prima oară după 400 de ani? Nu ştiţi, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria! Au decis să trimită şi au şi trimis la Bucureşti o delegaţie, de trei conţi maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand şi lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în1867! Nici mai mult, nici mai puţin!

    Aşa dar instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranţa cea mare a politicienilor maghiari! Lipsiţi de exercițiul guvernării, al libertăţii, fruntaşilor unguri le-a fost teamă de riscurile şi provocările la care te supune suveranitatea. S-au simţit singuri şi neajutoraţi, neasistaţi! Nu ştiau încotro s-o apuce! Cam la fel cum au reacţionat ţiganii noştri când au fost eliberaţi din aşa zisa robie: s-au trezit şi ei dintr-odată neasistaţi şi s-au întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat şi să ceară să rămână mai departe sub pulpana sa!

    Unde era dispreţul politicienilor maghiari faţă de tot ce este românesc atunci când au venit la Bucureşti cu căciula în mână cerşindu-ne întovărăşirea ?! Unde era dorul de libertate şi neatârnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?! Prin ce impuneau românii în faţa vecinilor maghiari ? Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi şi mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era statul român. Nici în toată Europa nu găseşti multe popoare care s-au învrednicit de o asemena performanţă politică! Semn de cuminţenie şi de înţelepciune atât la nivelul domnilor, cât şi la nivelul omului de rând de la talpa Ţării!

    Nu întâmplător românii se numără şi printre cele numai câteva popoare din Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu, vestitul Jus Valachicum.

    Da, oameni buni, aşa s-au petrecut lucrurile după Trianon! A fost un moment jenant pentru bieţii unguri, iar guvernanţii şi mai apoi istoricii români, ca niște veritabili domni, ca nişte adevăraţi boieri, ca nişte buni vecini, ca nişte oameni adevăraţi, ne-am abţinut să-l popularizăm, să-l mediatizăm şi să-l comentăm! Să facem caz, ori, ferit-a Sfântul, să facem haz! Căci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decât unul complet defavorabil ne-prietenilor noştri! Şi poate că aşa ar trebui să procedăm şi în continuare! Să facem uitate asemenea momente de slăbiciune ale Celuilalt! Din păcate, abnegaţia ungurească sistematică, instituţionalizată, de a lovi şi calomnia tot ce este românesc, ne obligă să părăsim îndătinata noastră atitudine de a-i lăsa pe neprieteni în plata Domnului. Bunătatea noastră şi bunul nostru simţ sunt considerate slăbiciune, prostie chiar! E timpul ca această impertinenţă să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără ruşine să fie obrăzniciţi şi puşi cu nasul la perete, să nu şi-l mai ridice aşa de sus fără niciun temei! Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simţ care să-i tragă de mânecă pe conaţionalii lor mai zănateci sau nu îndrăznesc, să ne ocupăm noi, românii, de această trebuşoara. Avem nevoie, aşadar, de o strategie bine pusă la punct prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel şi fel de minciuni, ne calomniază şi ne sabotează cu orice ocazie!

    Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem, ci avem de partea noastră adevărul şi nu mai putem întârzia cu punerea în funcţiune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL!

    Şi adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri. Numai detractorii noştri au motive să se teamă de adevăr!

    Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu ne bagă şi în traistă!. Ne-a iubit Dumnezeu atunci, la Alba Iulia, şi a vegheat Sfântul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat. Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie şi de dăruire apostolică a cărturarilor noştri, şi datorită jertfei româneşti din acei ani teribili ai Marelui Război.

    1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!

    Tuturor românilor aşadar, pentru fiecare român în parte şi pentru întreg Neamul nostru cel românesc, inima şi fruntea sus! Avem de ce!

    Apropos, ştiţi cum a chemat-o pe mama lui Matei Corvin (rege al Ungariei timp de 32 de ani – 1458-1490 – fiul lui Iancu de Hunedoara)? Elisabeta Sălăjan!!! – Prof. univ. Ion COJA

  • O lecție de istorie oferită de rectorul UBB, Ioan Aurel Pop: Maghiarii i-au reprosat lui Mihai Viteazul că emite documente în limba română, spunând că „niciodată n-a fost așa în Ardeal ”. Răspunsul lui Mihai: „De azi, VA FI!”

    vise de hunguri
    Academicianul Profesor Universitar Doctor, Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, a ținut o cuvântare despre rolul lui Mihai Viteazul în istoria românilor, în cadrul conferinței Mihai Viteazul si Crestinatatea Transilvana, găzduită de Bistrția, pe 22 noiembrie 2016.
    Istoricul Ioan Aurel Pop a reușit să prezinte, cu argumente remarcabile, activitatea principelui român care a reușit să realizeze prima unire politică a celor trei țări românești, Mihai Voievod, supranumit Viteazul.
    ActiveNews vă prezintă cele mai importante afirmații făcute de una dintre personalitățile de seamă ale culturii românești.
    Ioan Aurel Pop:
    „Mihai Viteazul a fost omagiat de opinia publică românească, atunci când era un eveniment important, era pomenit numele lui Mihai Viteazul. A fost criticat de otomani, firește, pentru că atâția au pierit de sabia lui…încât n-aveau cum să-l laude.
    A fost criticat de occidentali, pentru că a fost văzut ca un aliat care și-a văzut mai degrabă interesul propriu, al Răsăritului, decât al Apusului.
    A fost criticat de nobilimea maghiară și mai nou, de către unii români, ceea ce nu-i rău, pentru că suntem într-o țară liberă.
    Vă dau un citat frumos din Letopisețul Cantacuzinesc, care a luat fragmentul din Teodosie Rudeanul: Și rămaseră creștinii și mai vârtos, Țara Românească, săraci de dânsul. Pentru aceasta se cade să blestemăm toți creștinii pre neamul unguresc, mai vârtos, căci sunt oameni răi și vicleni, încă de felul lor.
    Vă dau un citat: La vestei nefericitei lupte de la Șelimbăr ( pentru unguri – n.n), care s-a răspândit foarte rapid în întreaga țară, națiunea română, care locuiește în fiecare dintre satele și cătunele Transilvaniei, s-a unit cu poporul venit din Țara Românească și împreună, cât și separat, au prădat în lungul și latul țării. Acum vine fraza extraordinară: Căci încurajați de încrederea că aveau un domn din neamul lor, au ocupat drumurile și i-au ucis pe domni. Asta o spune Szamoskozi Istvan, celebrul umanist maghiar, cel care îl prezenta pe Mihai ca pe un posibil eliberator al Constantinopolului.
    Unul dintre nobilii din Ardeal spune: Să fi fost orice, numai valah să nu fi fost! Pentru că intrând un valah în Ardeal, a ținut mânia valahilor, pe care noi i-am ținut de slugi și din cauză că dinainte de intrarea lui Mihai în Ardeal, furcile, spânzurătorile, locurile de osândă erau pline de valahi, aceștia ne urăsc, și acum au un domn din neamul lor. Asta se întâmpla în 1599, 1600.
    Mihai Viteazul a avut o conștiință de creștin și de român. A luat măsuri în Ardeal cum n-a mai luat nimeni înaintea lui.
    1. A reașezat Mitropolia Ardealului sub oblăduirea Mitropoliei Țării Românești, ca pe vremea lui Mircea cel Bătrân
    2. Ridică biserică mitropolitană la Alba Iulia: Trebuie distrusă imediat. Bine c-a pierit, spune același  Szamoskozi Istvan.
    3. A numit de ierarhi din Țara Românească sau din lumea ortodoxă la Vad și la Muncaci. Serghie, egumen de la Tismana, este și sufragan al Mitropolitului Ioan de Prislop.
    4. A adus din Țara Românească preoți în parohiile vacante din Transilvania.
    5. A Ctitorit biserici
    6. Mihai a cerut Dietei să îndrepte acest abuz. I-a făcut egali pe preoții ortodocși cu preoții celorlalte culte.
    A anulat efectele calvinizării în unele zone ale Ardealului, spunând că: Românii s-au născut pravoslavnici și bizantini și așa trebuie să rămână. A așezat toate parohiile atrase la calvinism din nou sub Mitropolia de Alba Iulia.
    7. A oficializat ierarhia Bisericii Ortodoxe din întreaga țară, egală cu ierarhiile celorlalte Biserici. În ardeal erau 4 Biserici oficiale, numai cea ortodoxă nu.
    8. I-a scris Împăratului spunând că arienii și calvinii nu sunt creștini adevărați.
    9. A legiferat limba română, i s-a reproșat că a emis documente în limba română. Nobilul care l-a reclamat i-a spus: În țara asta niciodată n-a fost așa. Decât maghiară, latină și germană și Mihai i-a răspuns: De azi va fi!
    A numit căpitani români în fruntea cetățenilor: de la Gherla, la Chioar, la Bistrița. La Cluj a numit primar român, Andrei Stânce, a împărțit Transilvania în județe. De la Mihai au rămas toate, într-un timp foarte, foarte scurt.
    Stările din Ardeal: Popă românesc să nu mai poată intra vreodată din celelalte două țări românești, iar călugării români să fie proscriși în toată țara. Pentru că valahul a instigat pe ascuns întreagă sărăcimea românilor din Transilvania, prin tainica lucrare a preoților săi care se numesc călugări.

    Cu câțiva ani înainte, Mihai Viteazul a trimis emisari în Ardeal, să spună oamenilor că va veni călare pe un cal alb.

    La peste 50 de ani de la moartea lui Mihai, apărea într-un document oficial al Transilvaniei: Preoții valahi bănuiți de rele să poată fi prinși și închiși oficial, iar Biserica și credința românilor să rămână veșnic în afara legii, să fie doar răbdate, atât cât va dura bunul plac al principilor.
    Delegații din 1601, ai Dietei îi scriu Împăratului: Să guverneze țara numai prin consilieri unguri, cu dregători unguri, să admită că armata țării să fie de neam unguresc și mai presus de orice, principele să fie ales din neamul unguresc, nu ca Mihai, valahul.
    Amintirea lui Mihai apare ca o amenințare ani în șir, pentru cele trei stări din Ardeal, după moartea lui.
    Mihai a însemnat o binecuvântare. Fapta lui a fost receptată ca având conotații etnice, din moment ce nobilii spun că țăranii s-au ridicat la luptă contra nobililor unguri, împinși de încrederea că au un principe din națiunea lor.
    Venirea lui Mihai de la sud de Carpați a confirmat vocația Țării Românești de reconstituire unității a poporului al cărui nume îl purta. Inițiativele mari ale Unirii a venit de la sud de Carpați, Mihai a fost Ban al Olteniei, soția sa era fiică de boieri olteni.
    O întâmplare povestită mie de fratele lui Emil Cioran, Aurel. Înainte de 1918, când țăranii din Mărginea Sibiului primeau în casă autorități ale statului, au fost obligați să pună în camera principală, unde se aruncau prima oară privirile noilor intrați, lângă icoane, portretul împăratului (austriac). Împăratul Francisc Iosif a fost iubit de români, și țăranii s-au confirmat. La vizita unui unchi de-al unui astfel de țăran, acesta zice: Măi Ioane, dar l-ai pus pe Împărat lângă sfinții din icoane? Nu, numa te-am înșelat. Și el s-a dus și a întors pe portretul pe partea cealaltă și  pe partea cealaltă era Mihai Viteazul: Când suntem numa’ noi, el este alături de sfinții din icoane.
    Mihai Viteazul a fost întrecut în venerare de către popor numai de către Ștefan cel Mare, care după părerea mea este cel mai mare domn pe care l-am avut în Evul Mediu. Mihai era un domn al epocii moderne, știa trei limbi străine. Avea fire mai mult împărătească decât domnească și țăranii au înțeles acest lucru și l-au așezat alături de sfinții din icoane”. Sursa: ActiveNews.ro

  • UNGARIA | Vezi aici cele mai recente declarații AGRESIVE la adresa României

    Jobbik

    Partidul de extrema-dreapta, Jobbik, a reusit o victorie in alegeri legislative partiale de duminica, care i-au adus primul loc in Parlament. Jobbik s-a remarcat deseori prin declaratii agresive la adresa Romaniei. Cele mai recente au avut loc in luna martie.

    Vicepresedintele Jobbik Istvan Szavay a venit in Romania la sfarsitul lunii martie pentru un turneu in mai multe localitati din Transilvania. El avusese un an interdictie sa intre in tara noastra.

    Aflat la Satu-Mare, liderul Jobbik s-a aratat indignat de strategia privind ordinea si securitatea publica pe care Ministerul Administratiei si Internelor tocmai o adoptase. „Ungaria trebuie sa-si spuna parerea pe acest subiect, lupta comunitatii maghiare din Transilvania pentru autonomie este vazuta ca o amenintare la adresa ordinii si securitatii publice”, a declarat Szavay intr-o conferinta de presa.

    El a mentionat ca diferenta dintre Fidesz, aflat la guvernare, si Jobbik este de 3% in sondajele de opinie, astfel ca daca va ajunge la guvernare, partidul sau va aloca fonduri mai mari pentru comunitatile de maghiari din afara Ungariei. De asemenea, Jobbik va sustine firmele unguresti pentru a crea locuri de munca in teritoriile din Romania populate de maghiari.

    El a promis ca daca Jobbik va prelua puterea, negocierile cu Romania privind comunitatea maghiara din Transilvania vor fi „mai dure”.

    Anterior, intr-o declaratie facuta publica pe 12 martie, Jobbik a „condamnat auoritarismul Romaniei”.

    „Elitele politice din Romania vor sa reduca la tacere pe oricine vrea sa vorbeasca despre autonomia Tinutului Secuiesc. Autoritatile romane inca ii haituiesc pe cei care afiseaza steagul secuiesc si ii amendeaza pe oamenii care canta imnul Ungariei”, se arata intr-un comunicat postat pe site-ul Jobbik.

  • România a ieșit plină de aur din război. Cum l-a manipulat Antonescu pe Hitler

    hitler-antonescu

    Hitler a avut 20 de întâlniri cu Antonescu. Mai multe decât cu orice alt șef de stat sau conducător militar. Iar Mareșalul a știut să profite din plin

    A fost un miracol economic unic printre țările beligerante: rezervele de aur s-au dublat și nivelul de trai a crescut. Este meritul combinației de dârzenie și abilitate a Mareșalului cu geniul economic al lui Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai străluciți intelectuali pe care i-a dat această țară. Filosof, sociolog, om de litere, profesor de Etică și teolog, Mircea Vulcănescu a fost și un economist redutabil. A lucrat ca subsecretar de stat la Ministerul Finanțelor, între 27 ianuarie 1941 și 23 august 1944, în guvernarea Antonescu. Pentru performanța de a scoate România din război mai bogată decât intrase, a fost condamnat și a murit în pușcăriile comuniste, lăsând celebrul său testament: „Să nu ne răzbunați!”

    Grație inteligenței sale, sprijinită de combinația de dârzenie și abilitate cu care Mareșalul a manevrat în relațiile cu Hitler, a reușit performanța uluitoare de a face din România o țară mai prosperă decât era la începutul războiului. O țară care și-a dublat rezervele de aur (lucru nereușit de nici un alt stat beligerant), care a reușit să stocheze armament pentru recucerirea Ardealului de Nord, o țară în care nu doar hrana a fost din abundență, dar în care a crescut și consumul obiectelor de lux. Sărăcia, foamea, cartelele au venit odată cu ocupația sovietică.

    Cum a fost posibilă o asemenea performanță, unică printre statele beligerante, explică amă nunțit Mircea Vulcănescu însuși în procesul celui de-al doilea lot al foștilor membri ai Guvernului Antonescu, în care a fost acuzat de „hitlerism” și de „declararea și continuarea războiului contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice”.

    Pledoaria sa din 15 ianuarie 1948, în fața Curții de Apel București, Secția a IX-a Criminală, care a durat patru ore, este un document excepțional. Aici se găsesc explicațiile Miracolului Economic al României, pe timp de război și sub ocupația germană de facto. Pentru documentare, am folosit Mircea Vulcănescu – Ultimul cuvânt, Ed. Humanitas, 1992.

    „Statul sunt eu!”

    Primul detaliu lămuritor este organizarea Guvernului, condus cu mână forte de Mareșalul Antonescu. Acesta impune să fie singurul care face politică efectivă, restul membrilor Cabinetului trebuind să fie experți care să propună măsuri. Deciziile și răspunderile și le asuma exclusiv Antonescu.

    Iată ce spune Mareșalul într-o ședință de Consiliu din 1941: „Când veți fi chemați să răspundeți de ceea ce ați făcut, eu sunt acela care va răspunde pentru dvs. toți. De aceea pretind să știu tot ce faceți în sectoarele dvs. de activitate. Pentru că numai eu guvernez în țara asta.” Pentru ca în ședința din 12 septembrie 1941, să repete: „Politică face Mareșalul!”

    Antonescu era un om orgolios, obsedat de disciplină, dar care știa să asculte:

    „Îndrăznind să-l întrerup, într-un Consiliu de Miniștri în care expusese un lucru inexact, pentru a restabili adevărul, miam atras din partea lui replica aspră: «Când te-ai născut dumneata, ca să îndrăznești să tai cuvântul din gura mareșalului Antonescu?» Ceea ce remarc că, în speță, era just. Faptul nu m-a putut însă împiedica să revin, îndată ce furtuna s-a potolit, pentru a spune ceea ce aveam de spus.”

    Rezultatele economice excepționale ale României se datorează și unei grile de principii de colaborare cu Germania aplicate cu strășnicie.

    Iată care erau principiile colaborării industriale:

    1.„Nu se colaborează decât în domeniile unde dezvoltarea întreprinderilor românești nu este asigurată în timp de pace, fie din lipsa materiilor prime, fie din aceea a debușeurilor.”

    1. „Nu se colaborează decât dacă partenerul străin aduce industriei românești: materia primă, utilajul tehnic, priceperea tehnică (specialiști, licențe, brevete), finanțare sau comenzi – pe care industria românească nu și le poate procura din interior.”

    2. „Și numai dacă colaboratorul străin se angajează să formeze personalul tehnic românesc la dânsul în întreprinderi.”

    3. „Nu se alienează fondul bogățiilor românești, în sensul că nu se cedează majoritatea acțiunilor întreprinderii.”

    4. „Nu se cedează conducerea generală a întreprinderilor din mâinile românești.”

    Iată și principiile colaborării economice:

    1. „Nu se exportă nimic în Germania decât după ce se rezervă cantitățile necesare consumului intern și după ce se rezervă și cantitățile de export necesare pentru acoperirea importurilor trebuitoare țării, pe care aceasta nu și le poate procura din Germania.”

    2. „Schimburile se fac în mod echilibrat, la prețuri fixe; fiecare spor de preț dintr- o parte trebuie compensat de un spor corespunzător de cealaltă. Se admit depășiri momentane într-un sens sau altul, dar ele trebuie să fie compensate în cursul anului contractual.”

    3. „În acoperirea exporturilor, se primesc mărfuri necesare pieței și investițiilor statului; unelte agricole, mașini, piese de schimb, dar și rente, averi mobiliare și răscumpărări de datorii externe.”

    4. „Petrolul, materialul necesar războiului, se exportă pe armament.”

    5. „Efortul net de finanțare, făcut din interior pentru aceste schimburi se acoperă cu aur și devize libere.”

    Tot Germania a fost scoasă datoare

    Drept urmare, România este secătuită. Dimpotrivă. Exporturile sunt mult mai mici decât înainte de război. Astfel, dacă în perioada interbelică exportam între 100 și 300.000 de vagoane de grâne anual, „în patru ani (1941 – 1944), România exportă în total 85.000 de vagoane (…) Pentru a ne da seama de situație, ajuge să spunem că după 23 august 1944, în nouă luni, până la capitularea Germaniei, România a furnizat aliaților, oficial 63.000 de vagoane cereale”, arată Vulcănescu. Începuse „frăția” cu URSS.

    Exporturile de lemn în Germania sunt nici 10% din cele interbelice. La fel se întâmplă și pentru produsele alimenta-trebuia să alimenteze mașina de război germană, exporturile au scăzut, de la 7 milioane de tone în 1936, la o medie anuală de 3 milioane. De notat, consumul intern crește de la 1,7 la 2,5 milioane tone anual.

    În schimb, cresc importurile, care permit economiei românești să funcționeze. Cu excepția produselor coloniale, interceptate de blocada aliată, unde importurile scad cu o zecime, la țesături și pielărie – reduse cu un sfert, respectiv o treime – celelalte importuri cresc. Se înregistrează importuri record la cocs, fier în bare, vehicule etc.

    Pâinea albă, zahărul, săpunul se vând la liber, fără cartelă. Toate produsele se ieftinesc. Doar la bijuterii sau ceasuri elvețiene se înregistrează creșteri de prețuri. Ceea ce spune multe despre nivelul de trai din România.

    Dar abilitatea formidabilă a României a fost ca, în condițiile acestui flagrant dezechilibru între importuri și exporturi, să iasă cu balanța financiară dreaptă. Cheia a reprezentat-o jocul prețurilor: prețurile medii ale produselor românești exportate au crescut de cca 5 ori la produsele de bază, în vreme ce, la import, prețurile produselor metalurgice și materiilor prime (baza importurilor) abia s-au dublat față de 1938. Acesteia i s-a adăugat și jocul decontărilor și al sistemului de cliring (troc) care opera în paralel între cele două țări. Astfel, la 23 august, tot Germania era datoare României, cu 56 miliarde de mărci germane.

    „Să nu ne răzbunați!”

    Mircea Vulcănescu fusese condamnat pe 9 octombrie 1946, în primă instanță, la opt ani temniță grea.

    Excepționala sa pledoarie se dovedește inutilă, iar în ianuarie 1948, Curtea de Apel menține pedeapsa. Strălucitul spirit enciclopedist, sufletul grupării Criterion, în care fusese coleg cu Mircea Eliade, Cioran, Mihail Sebastian, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Eugen Ionescu, Dan Botta, Emil Botta, Petru Comarnescu, Haig Acterian, Eugen Jebeleanu sau Constantin Noica, se vede aruncat din nou în temniță, ca urmare a trei legi ticăloase (312/1945, 455/1946 și 29/1947) semnate de Regele Mihai la presiunea comuniștilor, și cărora le-a căzut victimă toată floarea intelectualității românești.

    Cu câțiva ani în urmă, același Rege îl decora pe Vulcănescu.

    Devine deținutul K9320 de la Aiud, „Pușcăria Intelectualilor”. Acolo avea să moară la numai 48 de ani. După o trecere pe la Jivala care îi va fi fatală. Prietenul și colegul său de celulă John Halmaghi povestește în 1977, în revista „Discursul contemporan” de la Paris:

    „A apărut un gardian şi l-a scos pe el şi grupul său afară, în curtea interioară a Fortului Jilava, unde au fost bătuți cu ciomege și bastoane de cauciuc până la leșin. Apoi, i-au dezbrăcat până la pielea goală, zvârlindu-i grămadă în bezna din Celula Neagră; căci, fără nici o lumină, întunericul din Celula Neagră era absolut. Parcă uitați, acolo au stat, între urină și fecale, trei zile și trei nopți. Nemâncaţi, în frig, în umezeală. N-aveau nici scaune, nici masă, nici vreun pat. Alergau toți prin murdărie, de la un colț la altul, spre a se încălzi și spre a nu lăsa trupurile să se prăbușească. Mircea Vulcănescu a fost cel care i-a încurajat cel mai mult şi le-a întreţinut treaz spiritul. Până când el însuşi şi-a dat seama de tragicul situaţiei în care se găseau.

    «Nu există nici o scăpare pentru noi, decât dacă se întâmplă ceva, care să forțeze administrația la o măsură de salvare, dacă o salvare mai există. Eu nu mai pot rezista fizicește. Mă simt epuizat de toată energia. Mă voi așeza jos, pe pântece, în ultimele clipe ale vieții mele și în felul acesta voi veți avea un loc să vă odihniți, pe trupul meu. Rog pe Dumnezeu să primească sufletul meu și să vă ajute pe voi să supraviețuiți…»”.

    Se îmbolnăvește de pleurezie, dar i se refuză transferul la Spitalul Penitenciar Văcărești și este trimis înapoi la Aiud. Pe 28 octombrie, moare la numai 48 de ani, lăsând ca testament zguduitoarele cuvinte: „Să nu ne răzbunați!”

    Cum a fost pregătit Momentul Ardeal

    În perioada 1941 – 23 august 1944, România a reușit să-și răscumpere creanțe din străinătate și să-și procure, tot din străinătate, aur și devize convertibile în aur de cca. 11 vagoane (din care 8 ½ din Germania). Ca urmare, stocul de aur al BNR s-a dublat, de la 13 ½ la 24 ½ vagoane.

    „Este o situație unică, nemaiîntâlnită în nici o altă țară, chiar victorioasă, cum e cazul Angliei, care nu a putut să-și acopere nevoile decât cedând din aurul și portofoliile străine pe care le poseda în alte țări, rămânând și îndatorată”, arată Vulcănescu în fața instanței.

    Ca urmare a acestei realități, prin rezervele acumulate, prin cantitățile importate de armament german importate și netrimise pe front, România devine o bază importantă de aprovizionare a aliaților pentru războiul dus în Vest, după 23 august.

    Într-un raport realizat Institutul Românesc de Conjunctură – condus de comuniști, printre care Lucrețiu Pătrășcanu -, se arată: „Convențiile economice, aparent defavorabile, au jucat, în realitate, în favoarea României.”

    Însuși Hitler i-a reproșat asta lui Antonescu la ultima lor întrevedere (5-6 august 1944): „Contribuția economică a României către Axă a fost meschină.”

    În raportul unei Legații neutre (neprecizată), interceptat de serviciile secrete românești și citat în instanță, se spune: „Ceea ce România a izbutit să obțină de la nemți în cursul negocierilor economice cu Germania ține de domeniul miracolului.”

    Antonescu dorea ca, după înfrângerea Germaniei, România să fie pregătită de un nou război, cel al eliberării Ardealului. Iată ce declară generalul Sănătescu, premier din 23 august și șeful Statului Mahor în timpul războiului împotriva Germaniei din 1944- 1945:

    „Campania împotriva nemților și ungurilor a putut să fie dusă de țara noastră cu materialul de război ce ne-a rămas de la predecesorii noștri (…) După 23 august, țara nu a fost în stare să creeze, nici să procure nici un fel de armament și chiar din cel existent am fost nevoiți să dăm o bună parte.”

    În stenograma ședinței Consiliului din 25 iulie 1942, ministrul de Externe Mihai Antonescu arată ce răspuns a fost împuternicit să-i dea lui Martin Luther, reprezentantul diplomației germane, la oferta unor compensații teritoriale în Răsărit.

    „Așezat de veacuri în Carpați, poporul român nu e un popor de stepă și leagănul neamului nostru nu poate fi un obiect de schimb. Nici Mihai Antonescu, nici în trecut și nici azi, și nici Mareșalul n-au renunțat la Ardealul de Nord. Aceasta constituie o poziție ireductibilă.” – Sursa: EVZ

  • DNA arestează politicienii români, UNGURII vând liberi tricouri cu România fără Ardeal

    vedere-din-harghita-si-covasna1

    România a ajuns un sat fără câini. În timp ce DNA arestează politicieni şi oameni de afaceri români, secuii vând liberi tricoruri cu Ungaria Mare şi cu harta României fără Ardeal.
  • UNGURII NE VOR LUA ARDEALUL? Pe zi ce trece suntem cu un pas mai aproape de autonomie!

    022975d0a8cc0847e575d672cc4c706d

    Preşedintele Partidului Civic Maghiar, Biro Zsolt, a declarat, miercuri, în judeţul Harghita, la comemorarea “masacrului de la Siculeni” din 1764, că maghiarii din Transilvania sunt pe zi ce trece “mai aproape de autonomie”.

    În ciuda gerului de minus 20 de grade Celsius, aproximativ 400 de persoane au participat, miercuri, la Siculeni, la comemorarea secuilor ucişi în 1764 de trupele imperiale austriece.

    La manifestare au participat, alături de reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, deputatul UDMR Korodi Attila, senatorii Tanzos Barna şi Antal Istvan, consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Zsigmond Barna Pal, precum şi secretarul de stat în Guvernul Ungariei Potápi Árpád.

    “Eu cred că pe zi ce trece suntem cu un pas mai aproape de autonomie. Dacă mă gândesc că după 25 de ani încă nu am obţinut această autonomie, pe care am avut-o şi în vremea comunismului, atunci am putea să fim pesimişti, dar dacă mă gândesc la faptul că avem rezultate, dacă mă gândesc la alegerile prezidenţiale, unde s-a văzut foarte clar că se simte nevoia unei schimbări, se simte curentul, aerul european. Într-o ţară europeană din comunitatea europeană, dacă ne gândim că din cele 28 de ţări în majoritatea există comunităţi care au autonomie, atunci e normal ca aceste norme europene să fie respectate şi la noi”, a declarat Biro Zsolt.

    El a mai spus că după 250 de ani de la masacrul de la Siculeni şi după 25 de ani de la la Revoluţia din 1989 este normal să “dea glas atât aspiraţiilor, cât şi cerinţelor poporului maghiar, sprijinite şi de Guvernul maghiar”.

    De altfel, sprijinul Guvernului de la Budapesta pentru “aspiraţiile de autonomie ale secuilor” a fost reconfirmat de către secretarul de stat ungar Potápi Árpád, responsabil cu politica de solidaritate natională, prezent la eveniment.

    În discursul său, Potápi Árpád a dezvăluit celor prezenţi că este “foarte legat” de evenimentele tragice de la Siculeni, fiind descendentul unei familii de secui care, în urma masacrului din 1764, s-a refugiat într-unul din cele cinci sate maghiare din Bucovina, iar în 1944 s-a mutat în Ungaria.

    De asemenea, Potapi a mai spus că Executivul de la Budapesta va aloca peste 17 milioane de forinţi pentru finalizarea lucrărilor de restaurare a Monumentului eroilor martiri de la Siculeni.

    Senatorul UDMR Tanczos Barna a afirmat, la rândul său, că mesajul evenimentelor din 1764 vizează păstrarea identităţii maghiarilor şi a dreptului la autonomie.

    “Evenimentele petrecute în urmă cu 250 de ani şi cele care au urmat masacrului ne transmit un mesaj clar în ceea ce priveşte păstrarea identităţii, păstrarea dreptului la autonomie, păstrarea obiceiurilor, a limbii şi a culturii secuilor de pe aceste meleaguri. Celor care vin în urma noastră, copiilor, nepoţilor, strănepoţilor noştri, trebuie să le transmitem acelaşi mesaj: să reziste, să trăiască şi să muncească pe aceste meleaguri, exact aşa cum au muncit şi au trăit înaintaşii nostri”, a spus senatorul Tanczos.

    Deputatul UDMR Korodi Attila a precizat că istoria de secole a Ardealului şi a Secuimii arată că “acţiunile în forţă” asupra comunităţii maghiare au reuşit să o “întărească” şi să îi confere “putere, credinţă şi devotament” faţă de moştenirea strămoşească.

    La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a explicat că masacrul de la Siculeni este considerat de secui “un eveniment negru”, impus de către forţele austriece împotriva voinţei locuitorilor din regiune, “care aveau libertate, aveau autonomie” în schimbul “păzirii graniţelor imperiului”.

    Discursurile au fost urmate de depuneri de coroane şi jerbe la Monumentul “Siculicidium”, iar manifestările comemorative s-au încheiat cu intonarea imnului Ungariei şi a imnului secuilor.

    Potrivit istoricilor, “masacrul de la Siculeni” (în limba latină Siculicidium, adică “uciderea de secui”) a fost o execuţie în masă, organizată în anul 1764 de armata austriacă împotriva secuilor rebeli care s-au împotrivit încorporării în nou-înfiinţatele regimente secuieşti. Acţiunea a fost ordonată de Nikolaus von Buccow, guvernatorul imperial al Transilvaniei.

    Cifrele oficiale ale vremii estimează la 200 numărul morţilor, dar Michael Conrad von Heidendorf, procurorul militar trimis pentru investigarea evenimentelor şi pedepsirea “răzvrătiţilor”, a apreciat că este vorba despre 400 de morţi.

  • Kelemen Hunor a declarat că scopul UDMR e ca României să i se ia Ardealul

    kelemen_hunor_a_declarat

    La Târgu Mureş, Kelemen Hunor, liderul UDMR, a afirmat ceea ce nici măcar Laszlo Tokes nu a îndrăznit să spună în public: „Trebuie să continuăm pe această cale pas cu pas pentru a recupera pământul natal. Această alianţă (UDMR) a fost creată acum 25 de ani ca să lucreze pentru noi şi după 25 de ani e nevoie de această alianţă.”
    Adică ce înseamnă asta? Se știe că pământul natal al UDMR-iștilor e Ardealul, Ardealul e parte din România așadar a recupera pământul natal înseamnă ca României să i se ia Ardealul. În plus înțelegem că acțiunile pe care le-a desfășurat în ultimii 25 de ani UDMR-ul au avut acest scop și că pe această cale trebuie urmată pas cu pas către scopul propus.
    Ar trebui ca autoritățile statului român să se sesizeze pentru că această declarație a lui Kelemen Hunor vine după ce în vară, acesta a a demisionat din funcția de ministru al Culturii, în semn de protest pentru că Guvernul României intervenise la Tribunalul UE de partea Comisiei Europene, împotriva Ungariei.

    Sâmbătă, 5 iulie, o știre transmisă de mass-media stârnea indignare în rândul populației României:  Kelemen Hunor a declarat, pentru Gândul, că nu a existat o consultare în coaliţie pe tema intervenției României în cadrul unei contestații la Tribunalul Uniunii Europene, împotriva respingerii de către Comisia Europeană a două iniţiative cetăţeneşti privind minorităţile etnice/lingvistice în Uniunea Europeană şi statutul acestora. Tupeul maghiarilor friza penalul: „A fost o acţiune partizană a MAE! Am cerut retragerea intervenţiei”, a spus liderul UDMR. Întrebat dacă Uniunea ia în calcul ieşirea de la guvernare, în condiţiile în care aceasta nu va fi retrasă, Kelemen a spus pentru Gândul:  „Nu vreau să răspund la această întrebare, dar poziţia mea foarte hotărâtă o cunoaşte premierul, de la el aştept un răspuns. Pentru mine este o chestiune de onoare!”. Onoare de maghiar, nu de român
    Conform MAE, decizia procedurală a statului român de a interveni în aceste cauze la Tribunalul UE viza prevenirea extinderii pe cale jurisprudenţială a competenţelor UE în domenii care ţin de suveranitatea statelor membre, precum domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. România susţine poziţia principial corectă a Comisiei Europene, potrivit căreia, în acest domeniu, Uniunea Europeană nu are competenţe atribuite în baza dispoziţiilor tratatelor fundamentale. România a trimis cerere de intervenție în ambele cauze, iar într-una dintre ele a participat şi la faza scrisă prin transmiterea observațiilor. Desigur, în această procedură juridică se confruntă două puncte de vedere contradictorii, unul al Uniunii Europene, pe care România îl consideră corect şi îl susţine, iar,  pe de altă parte, se află Ungaria – parte intervenientă în proces, care doreşte să îşi atingă, prin intermediul Uniunii Europene,  dezideratul de a deveni un tutore transnaţional al minorităţilor etnice maghiare din state membre ale UE.
    Așadar solicitarea UDMR ca România să retragă intervențiile în aceste cauze este o acțiune vadit în slujba Ungariei, cu scopul, așa cum sublinia MAE ” extinderii pe cale jurisprudenţială a competenţelor UE în domenii care ţin de suveranitatea statelor membre” iar Ungaria să ”devină un tutore transnaţional al minorităţilor etnice maghiare din state membre ale UE”. Acest deziderat al Ungariei este împotriva intereselor României.

    Conform  art. 394 din Codul penal, trădarea reprezintă fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:
    a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;
    b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;
    c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;
    d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale,
    se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
    Conform DEX, a submina înseamnă ”a ataca, a lovi (indirect, pe ascuns) pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acțiune, o realizare (a unui adversar)”.

    Se pare că, în acest caz, adversarul UDMR a devenit chiar România!

    Ministrul de Externe, Titus Corlățean a fost inițial foarte ferm: ”poziţia exprimată de România prin intermediul MAE reprezintă o poziţie consecventă a statului nostru, o chestiune de stat şi nu o problemă sau un orgoliu de ordin personal. Din această perspectivă, apreciez, în calitate de ministru de externe, că exprimarea poziţiei statului român nu poate fi supusă nici negocierii, şi nici compromisului politic. Totodată, menţionez că pe acest subiect  România a manifestat o poziţie constantă şi fundamentată pe principiile constitutive ale Tratatelor UE. În concluzie, subliniez că această dezbatere nu poate fi tratată într-o cheie de politică internă, ci este o problemă de stat, care impune o abordare consecventă şi fermă  de pe poziţia promovării interesului naţional şi a principiilor fundamentale ale Uniunii Europene.”

    Cu toate acestea, în urma negocierilor între Kelemen Hunor și Victor Ponta, acesta din urmă a promis la momentul respectiv UDMR că nu va mai susține poziția României în fața Tribunalului UE. S-a decis chiar ca în Parlament să fie invitați  ”niște experți” care să prezinte documentele din proces. Este inadmisibil ca în paralel cu instanța europeană să se ”judece” procesul și în Parlament. Între timp UDMR a ieșit cu totul de la guvernare iar astăzi Hunor a făcut această declarație incendiară cu recuperarea pământului.
    Considerăm că a sosit momentul ca Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituțională pentru ca aceasta să constate că UDMR, în calitate de ONG nu poate să aibă parlamentari. UDMR nu este partid politic, ci ONG. Să terminăm cu circul.

Back to top button