SUA: 40% din albi nu au prieteni ce apartin altor rase

a42aa2ba6ef8

În SUA aproximativ 40% din albii și 25% din non-albi au prieteni doar din grupul lor rasial, conform unui sondaj Reuters/Ipsos. Datele arată că foarte mulți americani preferă oamenii care aparțin rasei lor. Președintele Barack Hussein Obama, un susținător al corectitudinii politice, îi sfătuiește pe americani să își cerceteze sufletul să afle dacă au ”prejudecăți rasiale”.

Există regiuni în care multiculturalismul predomină. Iar pentru unele grupuri relațiile mixte sunt mai obișnuite. Spre exemplu comunitatea hispanică, unde doar 10% nu au prieteni ce aparțin altor rase. Aproximativ jumătate din hispanicii care au un partener sau sunt căsătoriți se află într-o relație cu non-hispanici. Spre deosebire de albi și negri, doar 10% din membri acestor grupuri care au partener  find implicați într-o relație cu un partener de altă rasă. Când cine vorba de un cerc mai larg de cunoștințe care include prieteni, rude și colegi de muncă, 30% dintre americani nu au în anturaj persoane de altă rasă.

Statele în care multiculturalismul predomină, iar cei mai mulți americani au în anturaj membri ai altor rase, sunt și statele cele mai populate, printre acestea și California. În sud există cel mai mic procent de persoane care au mai mult de cinci cunoștințe de altă rasă.

Barack Hussein Obama se declară optimist în cea ce privește adoptarea multiculturalismului în viitor de către tot mai mulți americani. Acesta e de părere că ”diversitatea” prinde mai ales la tineri. Datele sondajului par să susțină cele spuse de Obama. Aproximativ o treime din cei sub 30 de ani care au partener sunt implicați într-o relație inter-rasială. Spre deosebire de cei peste 30 de ani, din care doar 10% au un partener dintr-un alt grup rasial. Iar doar unul din zece americani sub 30 de ani spun că nu au prieteni, colegi sau rude ce aparțin altei rase.

Din 2010-2011 majoritatea nou-născuților din Statele Unite sunt non-albi. Dacă lucrurile continuă în ritmul acesta, în câteva decenii albi ar putea deveni minoritari în SUA.

Sursa: WhiteResister.com, Tradus de FrontPress

Loading...
Citeste si:  ULTIMA ORA. Pedofilul Olandez căutat pentru crima de la Dâmboviţa S-A SINUCIS

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.