STIREA MOMENTULUI CU ȘEFUL SENATULUI! CĂLIN POPESCU TĂRICEANU A ”FUGIT” PE ASCUNS DE LA BIROU

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a abandonat mașina de serviciu și a ”fugit” de la birou cu un taxi Uber. Cu siguranță, Călin Popescu Tăriceanu a ales această variantă pentru a ajunge, urgent, la o discuție importantă, ”de taină”, ferită de orice privire indiscretă. Dar putem presupune și că liderul ALDE a dorit să ia ”pulsul” în ceea ce privește speța atât de tensionată ”taximetriști tradiționali vs. UBER”.

Dar trebuie menționat că președintele Senatului – sacou, cămașă fără cravată, atitudine lejeră, zâmbitor – s-a plasat, de la bun început, în postura unui client care are nevoie de o mașină și atunci apelează la serviciile unei firme de taximetrie, fie ea și UBER.

În 2009, doi antreprenori americani – Garrett Câmp şi Travis Kalanick – au fondat Ubercab, o aplicaţie despre care spuneau că va revoluţiona transportul urban. Inițial, cei doi au fost tratați cu indiferență, însă Uber a avut un trend ascendent și s-a ajuns, iată, la proteste pe scară largă şi la intervenţia autorităţilor care se văd puse în situția de a modifica legislaţia taximetriei. Aplicaţia de mobil permite oricărui şofer să transporte persoane şi să fie plătit pentru asta. Un om care vrea să ajungă din punctul A în punctul B caută pe Uber un şofer înscris, îl cheamă prin aplicaţie, iar la sfârşitul călătoriei i se ia automat de pe card contravaloarea. Clientul poate da bacşiş dacă vrea (cash), însă ideea este că şoferul care îl duce poate fi oricine.

Tocmai de aici a pornit controversa, iar taximetriştii tradiționali sunt furioşi din cauza introducerii acestei aplicații. Este concurenţă neloială, afirmă aceștia, vezi timpul.md. Taximetriştii profesioniştii sunt de părere că şoferii Uber au câteva avantaje – nu trebuie să se conformeze legilor de profil, nu trebuie să plătească taxele specifice taximetriei şi, foarte important, nici nu au nevoie de licenţă.

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a reacționat în scandalul taxi-Uber generat de protestele recente ale taximetriștilor. Luna trecută, Călin Popescu Tăriceanu a postat pe pagina sa de socializare un mesaj în care a abordat, cu lux de amănunte, subiectul ”meseria de taximetrist” și viitorul – pe termen mediu și lung – al acestei meserii. Încă de la primele rânduri ale mesajului online, Călin Popescu Tăriceanu a insistat asupra unei idei: ”E pâine amară de mâncat în taximetrie”.

”Mărturisesc cu onestitate că una dintre profesiile care m-au intimidat dintotdeauna este cea de șofer de taxi. Mereu în goană de la un client la altul, într-un trafic infernal, pe drumuri de coșmar, obligat să calci des regulile de circulație pentru că ai un client grăbit și nervos, dar și cu gândul că dacă rămâi fără permis, rămâi fără pâine o lună sau trei. Trăind zilnic cu spaima că nu vei face plafonul ca să dai obolul firmei și să-ți rămână și ție ceva să duci acasă… Hotărât lucru, e pâine amară de mâncat în taximetrie. Tocmai de aceea, sunt alături sufletește de șoferii de taxi și le înțeleg nemulțumirea față de rivalii de la UBER; e firesc ca oamenii să își apere ”felia”.

Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.