Ștefan cel Mare și „FIUL de CURVĂ”. Gâlceava cu boierii brăileni: „Cum au ținut-o toți pescarii din Brăila, ține-o și tu să-ți fie doamnă!”

Două răvașe scrise/dictate în secolul XV – unul de domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare, celălalt de boierii brăileni -, adunate de Ioan Bogdan (lingvist, filolog, istoric, creator al filologiei slavo-române) într-un album paleografic moldovenesc (1926), aduc la cunoștința românilor preocupați de istoria pe care n-au avut norocul s-o învețe pe băncile școlii un diferend istoric pe cât de interesant, pe atât de savuros.

În jurul anului 1480, Ștefan cel Mare emite, din Târgul de Jos, Romanul de astăzi, un pitac în trei exemplare, adresat oficialităților din jurul Râmnicului Sărat, Buzăului și Brăilei. Domnitorul Moldovei le pune în vedere acestora că îl va sprijini să ia tronul Țării Românești pe un anume Mircea, pe care-l numește „fiul meu”. Aprigul Ștefan îi avertizează cu acest prilej pe boierii mici și mari din această zonă de graniță a celor două principate române să nu se opună cu arme acestui demers.

De remarcat puterea lui Ștefan cel Mare, care, în lupta sa deschisă (de la acel moment) cu Imperiul Otoman, urzea și planurile pentru ocuparea tronului Țării Românești în funcție de interesele personale. Concret, voievodul moldovean intenționa să urce în scaunul de la Târgoviște un domnitor supus voinței sale, care să se alinieze, mai exact, politicii anti-otomane.

„Eu însumi cu capul meu și cu boierii mei”

Dar iată conținutul scrisorii trimise de Ștefan cel Mare. Merită redat integral: „Io Ștefan voevod, cu mila lui Dumne – zeu domna toată Țara Moldovlahiei. Scrie domnia mea tuturor boierilor, și celor mari și celor mici , și tutur or județi lor și tuturor judecători lor, și tutur or supuși lor, de la mic până la mare, din tot ținutul Brăilei. Și după aceea, așa să vă fie în știre: că am luat domnia mea pe lângă mine pe fiul domniei mele Mircea voevod și n-am să-l las de lângă mine, ci voi stărui pentru binele lui ca și pentru al meu, eu însumi cu capul meu și cu boierii mei și cu toată țara mea, ca să-și dobândească baștina sa, Țara Românească, căci îi e ste baștină dr eaptă cum și Dumnezeu știe și v oi încă știți . Drept aceea vă grăiesc vouă: în ceasul în care veți vedea această scrisoare a domniei mele , apoi voi în același ceas întoarceți-vă iarăși la locurile voastre, care pe unde ați fost și pe unde ați șezut mai nainte , cu tot avutul vostru, cât va avea fiecare, și vă păstrați avutul, și arați pe unde ați mai arat și mai nainte, fără nicio frică, grijă sau temere. Fiindcă așa să știți: că nu ne gândim să vă facem vouă niciun rău și nicio pagubă, ci hrăniți-vă și trăiți în pace! Și așijderea cui va fi voia să vină, să vină la domnia mea și la fiul domniei mele Mircea voevod, iar domnia mea și fiul domniei mele Mircea voevod îl vom milui pe acela și-l vom hrăni, și-l vom cinsti. Și întru aceasta este credința domniei mele și credința boierilor domniei mele, mari și mici.

„Au ținut-o în țara noastră toți pescarii din Brăila”

Jupânii râmniceni și cei buzoieni, precauți, nu răspund răvașului expediat de Ștefan. Brăilenii, însă, o fac. Mesajul lor este devastator:

„De la toți boierii brăileni și de la toți cnejii și de la toți românii, scriem ție, domnului moldovenesc, Ștefan voevod. Ai tu oare omenie, ai tu minte, ai tu creier, de-ți prăpădești cerneala și hârtia și pentru un copil de curvă, pentru fiul Călțunei, și zici că-ți este fiu? Dacă ți-e fiu și vrei să-i faci bine, atunci lasă-l să fie după moartea ta domn în locul tău, și pe mumă-sa ia-o și ține-o să-ți fie doamnă, cum au ținut-o în țara noastră toți pescarii din Brăila, ține-o și tu să-ți fie doamnă. Și învață-ți țara ta cum să te slujească, iar de noi să te ferești, căci dacă cauți pe naiba, ai să-l găsești. Și așa să știi: domn avem, mare și bun, și avem pace din toate părțile. Să știi că toți pe capete vom veni împotriva ta și vom lupta alături de domnul nostru Basarab voevod până în ruptul capetelor noastre”

De ce erau supărați

Răspunsul extrem de dur, chiar jignitor al boierilor brăileni pentru domnul Moldovei, are o explicație. În 1470, mânios că mai marii din târgul Brăilei se implicaseră într-un complot menit să-i răstoarne domnia, Ștefan cel Mare, după ce destramă acest complot, atacă prin surprindere, iarna, așezarea de la Dunăre. O trece prin foc și sabie, o jefuiește, o pune la punct. Brăila își revine însă repede, iar zece ani mai târziu se implică din nou în planurile voievodului de la Suceava. Ștefan nu reușește să-l impună pe tronul Țării Românești pe Mircea, dar îl va urca, doi mai târziu, pe același scaun, pe Vlad Călugărul. Tot în speranța că acesta îi va urma ordinele în politica externă. În van! Pentru a-și păstra tronul căpătat astfel, Vlad Călugărul se înțelege cu turcii și-l dezamăgește pe Ștefan, binefăcătorul său.

Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x