Situație EXPLOZIVA în PSD: Amenințări cu bătaia între liderii partidului

Condamnarea lui Liviu Dragnea a venit într-un moment cum nu se putea mai prost pentru PSD; iar cei rămași în urma lui pornesc adevărate războaie. Toate acestea pentru a-și crește cât mai mult puterea în interiorul partidului.

Comitetul Executiv al PSD, de la finalul săptămânii trecute, nu a fost deloc unul lipsit de incidente. Conflictul public a fost cel în urma căruia Paul Stănescu și-a dat demisia din funcția de președinte executiv al PSD, însă se pare că în spatele ușilor închise, răzbăoaiele sunt mult mai multe.

Un episod extrem de tensionat ar fi avut loc între Marian Opriașan, liderul PSD Vrancea și Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților.

Oprișan s-ar fi plâns în timpul ședinței de faptul că a fost înjurat de Marcel Ciolacu. Replica nu s-a lăsat mult așteptată, președintele Camerei Deputaților amenințându-l pe acesta cu bătaia.

Acesta nu a fost singurul episod tensionat dintre cei doi. Premierul Viorica Dăncilă s-ar fi plâns la un moment dat în timpul ședinței de faptul că ea nu a participat la construcţia bugetului de anul acesta, deci nu e responsabilă pentru falimentul Bucureştiului, anunţat de primarul Capitalei Gabriela Firea. Marcel Ciolacu a spus, mai în şoaptă: ,,Trebuia să-ţi dai demisia atunci”. Marian Oprişan a întrerupt şedinţa şi l-a pârât pe Ciolacu. ,,Auziţi ce spune, doamna premier, că ar fi trebuit să vă daţi demisia”, a spus liderul PSD Vrancea. Dăncilă le-a spus colegilor că s-a gândit în acel moment să-şi dea demisia, dar a renunţat apoi la idee ca PSD să nu piardă guvernarea.

Marian Oprișan nu și-ar fi făcut un dușman doar din Marcel Ciolacu, ci și din primarul Capitalei, Gabriela Firea, cu care de asemenea a împărțit un schimb acid de replici.

Loading...
Citeste si:  NUCLEARA despre moțiune vine de la Rahova! Incredibil ce spune Dragnea

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.