Semnal de alarma! Scade numarul romanilor din Covasna-Harghita

Centrul European de Studii Covasna-Harghita, care a realizat o analiză demografică a celor două judeţe, trage un semnal de alarmă cu privire la scăderea numărului românilor şi cere statului să ia măsuri legislative pentru asigurarea prezervării şi afirmării identităţii etnice a acestora.

În studiul dat joi publicităţii, se menţionează că majoritateamaghiară este ‘protejată prin măsuri evidente şi excesive de discriminare pozitivă’, în timp ce comunitatea românească este ‘condamnată la deznaţionalizare, asimilare sau emigrare’, transmite Agerpres.

Studiul invocă datele recensământul populaţiei din octombrie 2011, potrivit căroranumărul românilor din Covasna a scăzut cu 18% în ultimii zece ani (de la 54 586, la 45 021), iar al românilor din Harghita cu 20%, (de la 48.948, la 39.196), prin urmare această comunitate numără mai puţin cu 19.317 de suflete. Scăderea este peste media naţională şi peste cea înregistrată de comunitatea maghiară din zonă, iar părerea semnatarilor studiului este că pe lângă cauzele generale care au stat la baza evoluţiei demografice pe plan local, regional şi naţional, scădereanumărului românilor din Covasna şi Harghita s-a datorat şi ‘intoleranţei şi discriminării’ manifestate prin diverse moduri, inclusiv prin condiţionarea ocupării unor locuri de muncă de cunoaşterea limbii maghiare, atât în sectorul public, cât şi în cel privat.

În studiu se mai arată că din totalul celor 112 localităţi urbane şi rurale existente în judeţele Covasna şi Harghita, în 71 de comune şi oraşe, adică în peste jumătate din totalul localităţilor, trăiesc mai puţin de o sută de români în comunităţi mici şi foarte mici, care nu oferă cadrul instituţional şi legislativ şi nici resurse umane, materiale şi financiare necesare păstrării identităţii româneşti.

Citeste si:  ALERTA. CUTREMUR in Romania, sambata dimineata

‘Cifrele infirmă afirmaţiile prezente în discursul liderilor locali maghiari despre discriminarea comunităţii maghiare din judeţele Covasna şi Harghita, despre aşa-zisul pericol al ‘românizării ţinutului secuiesc’ şi despre necesitatea formării unei regiuni constituite pe criterii etnice în locul defunctei Regiuni AutonomeMaghiare şi a obţinerii autonomiei teritoriale a acestei regiuni. În acelaşi timp, aceste cifre confirmă numeroasele semnale ale societăţii civile româneşti cu privire la discriminarea românilor din aceste judeţe şi purificarea etnică a localităţilor etnic mixte din Arcul Intracarpatic’, se arată în studiul Centrului European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe, condus de dr. Ioan Lăcătuşu.

Conducerea Centrului consideră că statul român trebuie să-şi exercite atribuţiunile constituţionale în zonă şi, totodată, să adopte cadrul legislativ şi instituţional necesar păstrării şi afirmării identităţii naţionale româneşti. De pe Ziua Veche

Loading...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x