“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Secretarul ungar de stat responsabil cu politicile naţionale la Toplița: Am obţinut succese şi aici, în Transilvania, însă nu am isprăvit

Politicile naţionale sunt de neconceput fără copii şi tineri, motiv pentru care guvernul maghiar face eforturi pentru îmbunătăţirea indicatorilor demografici, a declarat secretarul ungar de stat responsabil cu politicile naţionale, Árpád János Potápi, sâmbătă, la Topliţa.

Oficialul ungar a participat la Topliţa (judeţul Harghita) la cea de-a 16-a ediţie a Zilei Memoriale Dr. Urmánczy Nándor, ocazie cu care i-a fost conferit Premiul Urmánczy Nándor.

În discursul pe care l-a susţinut, politicianul a subliniat că Guvernul Ungariei şi Secretariatul de Stat pentru Politicile Naţionale depun eforturi pentru cei care au rămas în locurile natale, iar în urma muncii din ultimii 12 ani, indicatorii demografici au fost mult îmbunătăţiţi. 

“Am obţinut succese şi aici, în Transilvania, însă nu am isprăvit, deci nu ne putem relaxa încă”, a spus secretarul de stat.

Árpád János Potápi a subliniat că se depun eforturi ca să crească numărul celor care au rămas pe pământul natal. Politicianul a amintit că aceste lucruri au fost discutate şi la Summitul Demografic de la Budapesta, şi a adăugat că nu este o consolare faptul că situaţia demografică reprezintă o problemă în întreaga lume occidentală. În acest răstimp, în Africa se nasc mulţi copii, ceea ce în urmă cu o sută de ani era tipic şi pentru familiile secuieşti, a subliniat secretarul de stat.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.