“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
SOCIETATESPIRITUALITATE

SCANDAL SEXUAL IN BISERICĂ: Doi preoți, prinși cu AMANTELE de către soții

amantas

Arhiepiscopia Iașilor gestionează două scandaluri importante în Postul Mare, în care sunt implicați doi preoți. Unul dintre ei a fost deja decăzut din treaptă, în timp ce în cazul celui de-al doilea o cercetare a Inspecției Bisericești a avut loc la începutul acestei săptămâni.

Miza: relațiile extraconjugale ale preoților care le-au pus în pericol căsniciile, iar în cazul unui divorț aceștia nu mai pot conduce comunitățile la care au fost repartizați.

Trei copii cu soția, unul cu amanta
Primul caz este cel al preotului Emanuel Marius Obreja, care conducea o parohie în localitatea Lunca Cetățuii. Acesta a fost decăzut din treaptă încă de la începutul acestui an, în urma unui proces mai anevoios care s-a încheiat cu solicitarea sa de a părăsi preoția. Sursele „Ziarului de Iași” din Cancelaria Mitropolitană arată însă că situația a fost una mult mai gravă.

Preotul era căsătorit, cu trei copii, până când acesta a intrat într-o relație extra-conjugală. Mai mult, a lăsat-o pe femeia respectivă însărcinată, mutându-se într-un final cu ea.

Soția sa i-a depus plângere la Mitropolie, o anchetă a fost deschisă în acest caz, dar sursele noastre au explicat că până la momentul aprofundării investigației preotul a depus solicitare să se retragă. El a motivat oficial că și-a schimbat profesia, având studii de electronică și angajându-se ca inginer la o companie.

„Cazul Obreja este foarte limpede: el a decis anul trecut să se retragă, a depus o cerere, iar apoi a fost depus din treaptă și nu mai este preot, s-a orientat spre o altă carieră profesională. Nu doresc să comentez mai multe cu privire la cazul său atâta timp cât el nu mai este preot. Dar el a venit cu cererea, a fost examinată și s-a luat decizia depunerii din treaptă. Dacă cineva care a fost depus din treaptă dorește la un moment dat să revină, trebuie să depună cerere la Sinodul Mitropolitan și se va deschide o analiză. Dar sunt foarte puține astfel de cazuri”, a declarat pr. Constantin Sturzu pentru „Ziarul de Iași”.

A lăsat preoteasa pentru a se muta cu o fostă preoteasă
Al doilea preot cu probleme este din comuna Țigănași, pe numele său Dragoș-Florin Borș. Aceleași surse din Cancelaria Mitropolitană au explicat faptul că acesta a fost chemat luni, 3 aprilie, la sediul Inspecției Bisericești, alături de soția sa, pentru a fi lămurite unele zvonuri cu privire la relația lor. Ei au discutat cu pr. Dumitru Boboc, care conduce Corpul de inspecție bisericească.

„În cazul părintelui Borș cred că știți mai multe detalii decât mine din ce îmi povestiți, noi am avut o întâlnire și încă mai strângem informații”, a explicat pr. Dumitru Boboc pentru „Ziarul de Iași”.

Sursele noastre au explicat faptul că, în baza unor afaceri în care este implicat, pr. Dragoș-Florin Borș a cunoscut o femeie în afara căsătoriei sale, o angajată a Casei de Asigurări de Sănătate Iași. Paradoxal, aceasta este la rândul ei fostă preoteasă. După o relație de la distanță de mai bine de doi ani, la finalul anului trecut, după 6 decembrie, aceștia ar fi luat decizia de a se muta împreună, închiriind un apartament. Situația a durat mai multe luni de zile, până în 2023, când zvonurile despre această relație extra-conjugală și acest aranjament au ajuns la urechile oficialilor Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care au deschis o anchetă pe numele părintelui.

Preotul se apără: „sunt doar zvonuri, s-a mers cam mult pe ele, de aceea am fost la inspecție”
Doar că la audierile de la începutul săptămânii preotul s-a prezentat cu soția sa și au spus că nu este nicio problemă. Același lucru l-a transmis și reporterului „Ziarului de Iași”, atunci când a fost contactat în cursul zilei de ieri. „Nicidecum, nu sunt deloc probleme, puteți să o sunați pe soția mea să vedeți că nu avem niciun fel de problemă. Nu știu de unde s-au iscat aceste discuții, eu nu inventez povești la telefon. Eu și soția mea suntem într-o relație normală de familie, nu avem niciun fel de problemă, nu știu de ce sunt aceste discuții. Da, am fost la Inspecția Bisericească, dar cred că s-a mers cam mult pe zvonuri, pentru că soția mea nu a făcut nicio reclamație, nicio plângere, nimic”, a declarat pr. Dragoș-Florin Borș pentru publicația noastră.

Sursele noastre spun însă că soția acestuia a mers și a discutat cu protopopul pr. Florin Călugăru, care ar fi încercat să medieze o împăcare între cei doi. Contactat telefonic, acesta nu a negat faptele, dar a spus că nu vrea să dea el declarații despre caz și ne-a îndrumat către pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor.

„Legat de familia părintelui Borș nu există decât aceste bârfe de care s-a pomenit, nesusținute de vreo dovadă. Iar cei doi soți sunt împreună, nici soția, nici altcineva nu a depus vreo sesizare. Lucrurile deocamdată nu sunt foarte clare, ei au venit la Inspecția Bisericească fiindcă am dorit să clarificăm și noi anumite aspecte care ne-au fost aduse la cunoștință. Despre natura problemelor și îndrumările primite nu putem vorbi, că totul e la nivel de analiză, dar nu a fost depus nimic oficial din partea nimănui care să îi privească. Situația acestei familii rămâne în atenția noastră”, a declarat pr. Constantin Sturzu.

Fostul soț al amantei, preot în Iași: „am auzit și eu că sunt împreună”
„Ziarul de Iași” a identificat-o pe presupusa amantă a preotului Dragoș-Florin Borș și a vorbit cu fostul soț al acesteia, care este tot preot, slujind într-o comună învecinată. Acesta ne-a rugat să nu îi facem public numele pentru că nu are vreo implicare directă, fiind separat de mai mult timp, însă a confirmat informațiile noastre. „Nu știu detaliile din relația lor, dar am auzit și eu că sunt împreună și că s-au mutat”, a spus acesta.

Preoții Bisericii Ortodoxe Române nu pot divorța, încălcând Taina Cununiei, și să își păstreze parohia și titulatura. Dacă aceștia divorțează, sunt întâi decăzuți din treaptă, iar în majoritatea cazurilor sunt caterisiți. Singura șansă ca ei să rămână preoți după divorț este ca o instanță, fie civilă, fie bisericească, fie ambele, să constate faptul că vina și dorința a fost exclusiv a soției, iar că preotul nu a putut face nimic pentru a îndrepta relația.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.