Romanii PLATESC facturi ENORME LA CURENT! În tarifele de energie electrică sunt incluse şi telefoanele şi maşinile celor de la Electrica!

energie_05050800

În tarifele de energie electrică sunt incluse şi telefoanele şi maşinile celor de la Electrica!

Un raport al Curţii de Conturi arată că în perioada 2010- 2014 factura la energie a crescut nejustificat. Consumatorii au plătit pentru investiţiile în maşini, telefoae mobile sau jaluzele făcute de operatorii economici.

Un raport al Curţii de Conturi privind piaţa de electricitate în perioada 2010 – 2014, surprinde o mulţime de nereguli majore, din cauza cărora românii plătesc facturi umflate.

Potrivit raportului, citat de evz.ro, cu tot cu taxe, electricitatea vândută consumatorilor casnici s-a scumpit cu peste 33% în perioada 2010 – 2014, până la 584 lei/MWh, în timp ce pentru non-casnici majorarea a fost de 21,6%, la 482,63 lei/ MWh. Cauza principală a acestor creşteri a fost majorarea nejustificată a tarifului de distribuţie, care a ajuns la finele lui 2014 să depăşească jumătate din preţul final plătit de populaţie. Astfel, pe structura de cost, tariful mediu de distribuţie a crescut în cei cinci ani cu 41%, de la 141,3 lei/MWh în anul 2010 la 199 lei/MWh în 2014, ponderea acestuia în preţul final majorându-se de la 39,6% la 50,77%, deşi investiţiile nu au fost pe măsură.

Potrivit sursei citate, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a acceptat un tarif de distribuţie „supradimensionat cu elemente de cheltuieli necunoscute”.

ANRE a acceptat majorarea tarifelor pe baza unor cheltuieli care nu îmbunătăţeau reţeaua: pe maşini, scări metalice, truse de scule, garduri etc. De pildă, 20,8% din investiţiile realizate în 2013 de Enel Distribuție Banat au constat în achiziţia a 283 de autoturisme, în valoare de 16,6 milioane lei. În cazul Transelectrica, s-au acceptat în calculul tarifului costuri cu achiziţia de telefoane mobile, jaluzele, amenajarea de spaţii verzi sau terenuri de sport, ceea ce a dus la supradimensionarea tarifelor şi la profituri tot mai mari, deşi investiţiile au scăzut aproape anual.

Totodată, contribuţia pentru certificatele verzi, care se plătesc în funcţie de consum ca sprijin pentru producătorii de energie regenera bilă , a crescut de peste 11,2 ori, de la 3,55 lei/ MWh la 40,04 lei/MWh în 2013.

Suplimentar, începând cu 2013 au fost introduse alte două taxe, în mod indirect, prin intermediul tarifelor de transport şi distribuţie.

VEZI SI: Ultima ora! Legea antifumat a cazut, fumatorii au dreptul de a fuma oriunde!

Support our work and projects via PayPal ([email protected]) or trough BitCoin: 1MqCFNpGrjTJJmntE7Q9QEoi8ZJF9bCT3a

Loading...

Related posts

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.