PROBLEMA EVREIASCĂ – de Mihai EMINESCU

Emin_ed2

,,Românul” ne face o imputare gravă din buna opinie pe care ziarul izraelit ,,Apărătorul”’ pare a fi având despre partidul conservator. Nu ştim ce-o fi zis ,,Apărătorul”, căci am scăpat din vedere articolul în cestiune şi numai pe citatele ,,Românului” nu ne putem întemeia; dar, daca a luat act de repetata noastră declarare că nu urâm pe evrei, desigur de adevăr a luat act.

 

Marile fenomene sociale se întâmplă, după a noastră părere, într-o ordine cauzală tot atât de necesară ca şi evenimentele elementare şi daca nu putem zice că avem ură în contra ploiei, chiar când cade prea multă, sau contra ninsorii, tot astfel nu ură putem simţi pentr-un eveniment atât de elementar ca imigraţiunea în mase a unui element etnic care-a contractat anume apucături economice ce nu ne convin, sub persecuţiile altor popoare. Dar totodată nici o minte serioasă nu poate pretinde ca poporul nostru, cel nevinovat în chestie, să poarte urmările nefaste ale persecuţiilor ce izraeliţii au avut a le suferi de la alţii. Alte popoare i-au oprit de la meşteşuguri, deci s-au dedat cu negoţul şi, neajungând acesta, cu specula mai ales; de aci nu urmează că putem suporta un element prea numeros, a cărui ocupaţiune de căpetenie să nu consiste în producţiune de valori intrinsece, ci în producerea de valori de loc şi de timp numai, precum se numeşte, cam eufemistic, precupeţirea şi colportajul.

 

Izraeliţii, în numărul în care sunt astăzi, constituie o putere de a cărei acţiune cată neapărat să se ţină seamă. A face să nu existe această putere nu stă în facultatea omului de stat, precum nu poate cineva desfiinţa Dâmboviţa ori Ialomiţa; cestiunea nu poate fi decât a o face în adevăr folositoare.

 

Precum un râu de munte îneacă nefiind supus voinţei determinante a omului, pe când cu albia regulat el poartă vase şi devine un izvor de înavuţire pentru câmpiile ce le petrece, astfel şi un element etnic care ar lăsa curs liber numai instinctelor sale ar fi periculos, pe când abătut în albia unei munci liniştite şi productive ar deveni folositor patriei lui adoptive şi, cu vremea, ar ţine poate la pământul ei sfânt tot cu atâta tragere de inimă ca şi urmaşii acelor războinici păstori cu puternice şi încăpătoare cranii cu cari Radu şi Dragoş au cuprins câmpiile Moldovei şi ale Ţării Româneşti.

CITESTE SI:  EVENIMENT: APEL Către Toate Formațiunile Politice Naționale și Patriotice din România

 

O serioasă reorganizare socială şi apărarea meserielor de concurenţa articolelor gata importate din străinătate, aşadară măsuri interne, combinate cu alte vederi de politică economică decât ale absolutului liber schimb cari au domnit pân-acuma, ar fi poate în stare de-a ocupa braţele şi inteligenţele celei mai nouă imigraţiuni cu o lucrare mai folositoare şi mai spornică decât precupeţirea spirtului, care-n ultima linie nu se poate face decât în detrimentul sănătăţii şi bunei stări a celei mai importante părţi a poporului românesc, a ţăranului.

 

Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc să rămâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c-un cuvânt geniul lui să rămâie şi pe viitor norma de dezvoltare a ţării şi să pătrundă pururea această dezvoltare. Voim statul naţional, nu statul cosmopolit, nu America dunăreană. Voim ca stejarul stejari să producă, nu meri pădureţi.
Arta de stat a d-lui C. A. Rosetti a consistat, din contra, a face pe român să semene cu orice parte a străinătăţii mai mult decât cu el însuşi; să semene a francez, a englez, a neamţ, numai a român nu.

 

Noi credem că, mănţinându-se cu statornicie punctul de plecare al statului naţional, e mai mult ori mai puţin indiferent daca oamenii cari supun dezvoltarea lor proprie dezvoltării naţionale a României sunt în orice caz de origine pură traco-romană, sau daca într-un număr de cazuri aceasta origine nu este atât de proprie.

 

Astfel, d-nii Mandelbaum şi Rosenbluth pot fi atât de români ca şi Giani, Carada ori Pherekydes, căci ce mi-e Mandelbaum, ce mi-e Pherekydes? Că unul o fi originar din Tarnopol, altul din Epir, în ce mi-e preferabil unul celuilalt? Ba, cine ştie? Poate chiar presupusul Mandelbaum ar fi mai exigent faţă cu sine însuşi pentru a aspira la portofolii ministeriale decât Pherekydes; ar învăţa poate mai mult şi ar cântări cu mai mult scrupul valoarea sa proprie, intelectuală şi morală, până a râvni atât de sus.

 

Aşadar ce ne impută foaia guvernamentală? Că nu punem pe românii ,,Românului” mai presus decât pe cei cari aspiră a deveni poate mai buni români decât cei de sus? Că nu punem Caradalele mai presus de Mandelbaum ori Feigelstock? Pentru că au nume străine? Egal de străini ca origine, egal de improductivi ca elemente economice şi de-o valoare socială egală, noi nu găsim nici un cuvânt pentru a decerne superioritatea unuia sau celuilalt. E însă pentru noi sigur şi netăgăduit că actualul sistem de exploatare economică poate face loc, sub domnirea altor idei, unui sistem de armonie a intereselor, că în locul speculei poate veni industria şi anume industria aceea care întregeşte activitatea agricolă şi stă în legături cu ea. Un asemenea sistem, precum îl descrie Laing că există în Danemarca, bunăoară, ar ocupa braţele, pân’acum improductive, într-un mod folositor şi lor şi semenilor şi s-ar înlătura gravele neajunsuri ale disproporţiei de azi dintre clasele producătoare şi cele consumatoare.
Dar pentru o asemenea reorganizare sănătoasă se cere un bagaj mai mare de idei decum îl dau articolele foilor politice din Paris şi conferinţele d- lui Jules Allix asupra ,,Melcilor simpatici”, vestitele izvoare de învăţătură pentru demagogia roşie care ne guvernează.

Dar… am lunecat deja pe un teren străin discuţiei. Daca ,,Apărătorul” ar vrea să ne facă amici ai cauzei izraelite ca atare, ai cauzei naţionale a unei rase străine celei române, am trebui sã protestãm. Dar daca crede cã procesul de asimilare se va face cu mai multã cruţare şi siguranţã sub domnia unor vederi conservatoare, atunci are poate cuvânt.

 

(Articol apărut în TIMPUL, în 17 decembrie 1881)

Autor: MIHAI EMINESCU

CITESTE SI:  Războiul slugilor: Iohannis vs. Dragnea, fiecare cu stăpânii lui!

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.